Si noaptea e buna…
E vara, e o vreme superba, la mine in cartier cel putin, e Brazilia, e nostalgia tuturor zilelor frumoase ce au trecut si e Seu Jorge…
Bolul metamorfic
Din bolul metamorfic
ai supt solutia noptii,
intunecindu-ti pielea
si surizindu-i mortii.
Cu respiratia calma
si ochii lacrimind,
ai incercat sa prinzi in palma
destinul fumegind.
Rosturi si visare
De ce trebuie totul sa aiba un rost? Ador lipsa de semnificatii si incetarea cautarii sensurilor ascunse, toate sunt fara rost, acum cind toate au rostul lor, hotarit de altii.
Poti fi sau nu atras de visare… nu stiu… nu imi dau seama… In visare patrunzi fara sa sti, poate esti acolo permanent poate realitatea e visare, esti sau nu constient de ea, reusesti sau nu sa identifici visarea in viata ta de zi cu zi, visul… unde cind cum de ce….
Ieri am fost pe plaja. Si azi la fel
Am fost pe plaja. Pe plaja intinsa aparent nesfarsita, de langa o laguna pierduta undeva pe tarmul lusitan. Podete de lemn uscat la soarele puternic, strabat nisipul, pana in punctul din care se pare ca nu mai e intoarcere. Plaja e pustie. De fapt sunt cateva sute de oameni, dar raspanditi pe imensitatea alba luminata de soare, par furnici pierdute intr-o parcare duminca dupa-amiaza. Valurile au un ritm stins, infundat, vantul bate racorind arsita zilei.
Ma intind in capatul unui astfel de drum care nu duce nicaieri. Relaxare – stau intins pe podeaua de lemn uscat, artefact al unei paduri demult uitate.… pierdut in reverie, ametit de ginduri placute, cu ochii deschisi atintiti in albastrul imaculat al cerului, transformat ad-hoc in ecran cinematografic pentru premiera filmului “ginduri nerostite”. De fapt am inceput sa ma indepartez usor, pe nesimtite de podea, cred ca sunt suspendat la citiva centimetri, o simt aproape dar nu o ating… ma simt relaxat, a disparut pe rind incordarea fiecarui muschi, respiratia imi este adinca si egala, imi simt fata zimbitoare, probabil ca mi s-au relaxat si muschii fetei.
Am un zambet intiparit pe fata. Il simt, desi nu am cum sa il vad. Nu e un zambet pierdut si nici macar unul tamp. Nu e un zambet de satisfactie. Nici unul de multumire. De fericire sau de bucurie. E poate putin din toate tipurile de zambete. E un cocktail. Da, pe plaja servesc un cocktail zambitor. Racoros si proaspat, inmiresmat si plin de arome. Zambesc. E bine. Simt fire de nisip, mici diamante acoperindu-ma, aduse de briza.
Desfac degetele lasand sa se strecoare aerul proaspat, sa-l simt cum imi scapa printre degete, fluid aproape… in jurul meu este liniste, dar in mine simt sunete calde de violoncel, mingiindu-ma interior… soapte de dragoste… e atit de mult calm si indemn la visare. Relaxare. Ganduri. Intrebari.
Viata e plina de intrebari. Ale tale sunt cuminti si frumoase.
Viata e plina de nelinisti si intamplator. De aceea poate cautam linistea si siguranta unei clipe. Dar certitudinile nu sunt intotdeauna convenabile si uneori ne inlantuiesc, putem visa doar atunci cand nu avem certitudini.
Visele in general sunt prea frumoase, daca nu sunt cosmaruri, bineinteles… Eu nu caut certitudini, in primul rand pentru ca stiu ca nu pot sa le ofer la randul meu… Si azi am fost tot pe plaja…
Fraza fotografica 4
Deci e posibil ca drumurile noastre sa se intersecteze, privirile noastre sa se caute in multimea pestrita, pasii nostrii sa se indrepte spre aceleasi locuri, sa simt parfumul tau risipit in aerul cald al dupa-amiezii, sa privesc reflexia trupului tau intr-o vitrina de magazin, sa citesc un zimbet indescifrabil pentru altii pe chipul unei femei superbe, cu parul strins, cu ochii frumosi ascunsi in spatele ochelarilor… da, da…tot ce se poate…
Slabiciunea in fata tentatiei
Schopenhauer spunea “pentru femei totul este la mijloc pentru cucerirea barbatului. Restul, cochetarie si maimutareala.”, Anais Nin spunea ca “orice femeie isi doreste uneori sa se simta tarfa si sa fie tratata ca atare”. Mda, nu sunt de acord cu intregul pasaj, nu sunt nici misogin nici idiot, dar avind in vedere ca sunt constient de “animalul” din noi, de dorintele care se nasc intotdeauna si carora rareori reusim sa le facem fata, trebuie sa fiu de acord cu faptul ca, femeile, prin constructia lor (nu fizica caci asta este implicit) ci psihica, sunt construite pentru a atrage, pentru a seduce. Nu cred ca sunt multe cele care nu adora sa flirteze la birou, sa zimbeasca unui tip pe strada care o dezbraca din priviri.
Un altul, de data asta Otto Weiniger spunea ca “femeia eroticii este o creatie artificiala a barbatului, departata de femeia concreta a realitatii. Intr-un fel este o falsificare nascuta din lasitate, din setea de perfectiune si mintuire”. Probabil adevarat, dar cine nu este insetat de perfectiune, cine nu si-a dovedit macar o data lasitatea in fata adevarului. In plus, sunt convins ca si reciproca este valabila… si barbatii pot fi o imagine erotica in gindurile ascunse ale femeilor….
Suntem, in general, construiti pentru nestatornicie, pentru aventura si neajutorati in fata tentatiei. Am inselat si sunt sigur ca toti au facut-o, intr-un fel sau in altul. Stiam ca vom suferi mai apoi, dar nu am rezistat tentatiei clipelor interzise de placere si uitare. Ne-am pierdut in slabiciunea noastra. Am uitat pentru o clipa ca suntem inconjurati de constringeri si conceptii false, ba chiar de preconceptii. Poate ne-am simtit liberi. Poate dimpotriva, sclavii unei dorinte. Pana la urma suntem atit de sablonardzi si limitati incit este greu sa deslusim esenta, adevarul, realitatea in fiecare dintre noi. Unde se termina binele si unde incepe raul? Cine poate judeca asta? Cine arunca primul piatra?
Oameni frumosi in jurul nostru…
Astazi vroiam sa va scriu despre Lawrence Weiner, un artist pe care l-am intalnit fugar, dar care mi-a atras atentia mai demult, care m-a impresionat si imi doream sa vi-l impartasesc ca experienta. Intre timp, am primit un mail de la cineva care a cumparat doua lucrari de-ale mele, lucrari pe care le-a simtit frumos de cand le-a vazut, imi spusese asta de la inceput. In primul rand as vrea sa va spun ca este o mare diferenta intre ceea ce se vede pe site, pe blog, pe facebook, pe monitor intr-un cuvant. Desi vazusem de nenumarate ori lucrari publicitare de-ale mele tiparite in presa, pe net sau pe panouri de-a dreptul uriase, niciodata nu am fost asa de impreisonat ca atunci cand mi-am vazut lucrarile de suflet in print. E o senzatie unica, sa atingi hartia delicata, suprafata mare sa se deschida sub ochii tai, sa vezi cele mai mici si fine detalii, nuante si tuse… e minunat!
Dana e un om frumos si asa cum va spuneam deunazi, sunt fericit ca o parte din mine are ocazia sa ajunga la oameni frumosi. Poate asta sa fie contributia mea la o lume mai frumoasa si mai buna. Nu pot sa va spun cat ma bucura sa vad ca exista oameni cuminti, care stiu ca viata e o trecere si ca e pacat sa nu o facem placuta si fara regrete… regretam doar lucrurile pe care nu le-am dorit sincer si adevarat… ceea ce ar trebui sa ne dorim e fericirea simplitatii si a vietii linistite, fara rautate.
Dana, nu te supara, dar am sa public pe blog scrisoarea ta, e atata frumusete si sinceritate in ea, incat e pacat ca oamenii sa nu aiba inca un motiv pentru a iubi viata, asa cum e….
Multumesc Dan!!!!!! Azi am reusit sa “pun mana pe lucrari”, acum am reusit sa le inramez! Dan esti genial!!!!! Sunt indragostita de ele, arata fabulos, oamenii astia doi imi par atat de “ai mei”… incat incerc un sentiment straniu de afectiune… probabil ca niciodata nu i-si fi cunoscut si oricum povestile lor vor ramane niste enigme… ce ciudat!
Si totusi fiindca e noaptea de Sanziene….ma intreb ce ar gandi ei, daca ar stii ca cineva absolut strain lor se gandeste la ei….oare nu exista putin adevar in frica indienilor de a fi fotografiati, fiindca li se fura sufletul?:))) Oricum, eu cred ca ‘”sanzienele”( adica cei doi) mi-au aratat viitorul… ceva din ei exista in mine, aceeasi mirare, aceeasi resemnare, aceeasi fascinatie, aceeasi intelepciune, aceeasi ratare, una data de varsta, alta de suflet, aceeasi rezistenta la dezumanizare, dar in gesturile si privirea lor exista un univers al experientelor care i-au marcat, i-au format si i-au plamadit ca oameni vii.
Sigur intr-o zi o sa vad viata cu resemnare, dar sigur o sa fiu un om viu, simplu, anonim si implinit. ( e curios, in privirea nici unuia nu citesc regretul) Cred ca ti-am facut capul tandari, dar daca nu tie, atunci cui?:)))) O zi faina sa ai!
Iubire si suferinta
Nu inlocuim pe cineva ci uitam. Iubire, tristete, fericire, durere, multumire, rani mai mult sau mai putin adanci, se cicatrizeaza si devin din ce in ce mai usor de suportat, odata cu indepartarea de momentul in care le-am trait.
Umplem noile clipe cu alte intamplari, alte evenimente si trairi, trecem cu oarece usurinta peste evenimente din trecut, totul face parte din mecanismul nostru de autoprotectie, de control al senzatiilor si trairilor, nu ne lasam coplesiti de trecut pentru a putea infrunta viitorul. Pana la urma totul depinde de puterea fiecaruia dintre noi de a uita si in cele din urma de a ne adapta la noua situatie.
Iubirea e mai greu de uitat, pentru ca in general e insotita de suferinta.
Hmm, desi nu asta urmaream la inceput, am ajuns sa vorbesc despre suferinta. Apropo, Cioran spunea ca suferinta insoteste intotdeauna iubirea si de aceea prea putini dintre noi stiu sa iubeasca. Sau stiu ce e iubirea. Tu stii? Sau ai preferat sa eviti suferinta inerenta?
Deci putem spune ca daca alegem sa iubim vom ajunge sa suferim…oare daca alegem sa suferim vom ajunge sa iubim?
Fraza fotografica 3
Nu stiu daca sunt fericit, dar imi place sa cred ca sunt. Probabil va veni un moment in care voi sti si atunci nu va trebui doar sa cred…
Imi place sa mi te imaginez intr-un magazin aglomerat, pierduta si visatoare, dupa clipele petrecute impreuna, incercand sa refaci traseul buzelor mele pe corpul tau, simtindu-ma inca langa tine… in tine… atingeri…. saruturi….
Cooking is… love!
Da, ador sa gatesc si am redescoperit asta, dupa multi ani de inactivitate in domeniu. Eram anul trecut intr-o vacanta ceva mai lunga prin Florida, gazduit fiind de un bun amic holtei, cand vizitand un nou restaurant mi-am dat seama ca dezamagirea unei cine poate fi alinata cu remedii proprii. Mi-am amintit ca am gatit ani la rand si intotdeauna am fost multumit de ce a iesit si ca e pacat, mai ales in lumea asta alienata si agitata, sa nu ma ocup de mine si de cei din jur cu dragoste si gust bun.
Ma incanta placerea alchimica a amestecarii aromelor, fragezimea aluatului care ti se strecoara printre degete, moliciunea carnii proaspete, aroma condimentelor venite din locuri indepartate si nestiute, dar si asprimea patrunjelului din gradina casei sau gustul iute si rotund al usturoiului autohton (da, recunosc spasit ca urasc usturoiul chinezesc, iute si cu iz artificial). Nu am o orientare anume in cele gastronomice, nu ma gandesc nici la preparate vegetariene, nici cusher, nici lipsite de grasimi, ma bucur de fiecare gust si aroma, cred ca baza unei alimentatii sanatoase sta in cumpatare, putem manca orice, dar cate un pic, savurand deliciul unei mancari cu grija si atentie.
Imi plac combinatiile aparent neasteptate, gusturile noi si diferite de ceea ce stiam, imi place sa descopar noi valente in cine stie ce leguma aparent banala.
Dar mai presus de placerea jocului cu aromele si gustul, ma bucura peste masura, reactia mesenilor, a celor ce gusta si ma privesc zambind, fac ochii mari si nu pot spune decat: E incredibil, ce bun si gustos, nu imi vine sa cred ca tu ai facut asta, acum, aici!
De aceea, din cand in cand, alaturi de invitatii mei la masa, am sa va invit si pe voi sa va faceti o parere, daca nu gustand, mcar privind si citind. Iar pe mine o sa va rog sa ma credeti pe cuvant, asupra gustului.
Cred ca deja v-am trezit curiozitatea si fiind prima data cand scriu despre arta culinara, am sa va prezint ceva usor, de vara.
Ei bine, este vorba de Choux a la Creme de Sardines, un preparat usor, delicios, de vara torida, domolitaa doar de briza marii si de un vin rece, bineinteles. Noi in Romania avem destul de triste amintiri cu sardelele astea, despre care e vorba in propozitie, eu cel putin imi aduc aminte conservele de Socra, sardine rusesti, pe care le mancam seara, destul de sastisit, cu lamaie, de fapt cu suc de lamaie si ala procurat pe sub mana. Apropo de fructe exotice, eu unul am regretat toata copilaria ca nu suntem o tara bananiera, macar puteam culege banane, anans si nuci de cocos de pe marginea drumului.
Spre deosebire de Romania, care desi avea o flota de pescuit respectabila, a reusit Basescu sa ne scape de ea, in Portugalia sardinele fac parte din traditie dar si din cotidian. La orice pas intalnesti cate un mic restaurant de cartier, unde iti e servita jumatatea de duzina de sardine perpelite pe gratar, odihnindu-se pe felii de paine proaspata, numai bune de infulecat.
E clar insa ca, pentru o astfel de reteta adusa la rangul de delicatesa, nu am folosit clasicele sardine la gratar portugheze, ci doua cutii de sardele in ulei de masline, fara piele si oase, deh, o reteta pentru persoane cu obrazul subtire.
Frugal antreu mi-am pus in minte azi! Gogosele aurii, va jur, stiu cum se fac, nici nu mi-ar fi greu sa le coc in cuptorul minunat, pana se fac aurii si fragede ca niste painite pentru pitici din poveste, dar pe caldura asta am preferat sa le cumpar gata facute, de la un magazin de incredere, unde stiu eu, ca totul e facut cu grija si indemanare. Asta e prima problema pe care am rezolvat-o si va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel, daca nu vreti sa va incingeti in zilele astea si asa fierbinti, nu de alta, dar plaja e aproape doar de casa mea si marea nu va poate racorii.
Desfac cu grija cele doua conserve si zaresc lucirea stinsa, de argint imbatranit in sertare, a celor 5 sardele asezate incrucisat in fiecare cutiuta, mustind de ulei galben si greu din maslina mica si plina de aroma soarelui. Da, miroase a peste, dar miroase inebunitor de bine, poate un pic prea greu dar de aceea avem lamai, eu unul cel putin, am cateva puse deoparte dintr-o vizita undeva inspre centrul tarii la un om cu placerea naturii si care m-a omenit cu niste lamai cum nu cred ca ati gasit vreodata prin alimentara. Nu am crezut ca poate fi asa diferit gustul unui fruct pe care il consideram banal, nu am crezut ca gustul acru poate avea atatea nuante.
creme de sardines
Intr-un vas rotund, ca o pereche de palme facute caus, nu cumva sa se piarda ceva din pretiosul continut, am rasturnat sardinele si am stors pe indelete si apasat o lamaie, pornind totodata expresorul de cafea.
Inainte de a incepe sa strivesc meticulos continutul castronasului, am macinat ceva piper negru, am presarat un pic de ierburi de Provence si niste Perejol Salsa uscat, adica patrunjel de-al nostru, ca sa nu credeti ca fac figuri. Intre timp era gata si un expresso scurt, foarte scurt, exact cum beau pe aici soferii de autobuz la cap de linie intre doua curse, si l-am turnat, asa fierbinte, sa inmoiae bulgarasul de unt pe care l-am aruncat intre sardine.
caffee
Acum o sa spuneti ca sunt nebun, ca poate eram nervos si in loc sa beau cafeaua am incercat sa reinviu sardinele cu taria ei, ca poate mi-a tremurat mana si am varsat-o fara sa vreau… ei bine nu, am facut-o intentionat si asta nu in ciuda voastra ci pentru ca am constatat ca aroma cafelei aduce un plus de nuante placute sardinei cand ajung sa se odihneasca in cerul palatin. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, incercati si voi si poate o sa va placa. Mie asa imi place si nu vreau sa aud discutii!
Mie mi-e o pofta de mor, cand simt mirosul cremei si nu rezist sa nu rup un colt de paine pe care sa intind cu varful cutitului un pic… e buna!…e buna rau!
Gogoselele, chiflele, gogosicile sau chiflutele, cum vreti voi sa le spuneti, le-am taiat pe din doua, cam cum aratau pe vremuri numerele extrase la loteria nationala cand ma enervam ca nu am castigat, si asteapta cuminti sa fie umplute.
Inainte de asta insa, pentru ca sunt un tip descurcaret, am scos din frigider borcanul cu castraveciori murati, obtinut prin contrabanda de la un magazin ucrainean stiut numai de mine, castraveciori din aia murati in saramura, cu marar si usturoi, cu crengute de cires sa nu dea pe dinafara, exact asa cum punea tata muraturile toamna, Dumnezeu sa i ierte, ca era un om tare bun. Trei castraveciori, nu mai mult, sunt suficienti, taiati in cubulete mici, atat de mici incat doar piticii Albei ca Zapada ar putea juca babaroasele cu ele, vin amestecate cu crema minunata, inainte de a fi implantata in guguloaiele aurii.
Pai cam asta e tot, sa nu imi ziceti ca a fost complicat si ca nu v-ati fi descurcat. Adica asta a fost partea mai grea. Ca pe urma mai trebuie doar sa le rostuim frumos pe un platou, asa ca sa deschida apetitul, daca ar mai fi fost nevoie si picuram un pic de sos de otet balsamic, infigand in culmea rotunda o crenguta de basilicum, in semn de victorie.
Acum, daca v-ati luat dupa mine, nu imi mai ramane decat sa va urez pofta buna si sa va promit ca data viitoare cand am sa vorbesc despre mancare am sa o fac mai pe scurt, ca sa nu va plictisesc.
Iremediabil locuit
Desfa-ti coapsele larg si respira,
Gandul meu usor se desira,
Trage in piept aer din mine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine.
Dincolo de trupul tau e nimicul,
Privesc intr-acolo ridicul,
Zambetul tau de foame imi tine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine
Tacerea-i uneori doar iubire
Privesc gura ta cu uimire,
Sanii tai sunt idée in sine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine
Portretul fotografic si ceva in plus
Te-ai uitat cu adevarat la chipul celui din fata ta? Sau la chipul celui de alaturi? La chipul unui necunoscut. La chipul mamei tale… chiar, de cat timp nu ai mai privit obrazul ei si nu ai realizat ca au aparut cateva riduri in plus? Ai incercat, sunt convins, sa citesti pe chipul sefului tau daca e multumit sau nu de fraza pe care tocmai ai rostit-o. Sau ai incercat sa citesti in ochii iubitei/iubitului, daca intr-adevar stralucesc plini de iubire la vederea ta. Ai observat probabil rautatea vizibila pe fata cucoanei care iti facea serviciul de a incasa plata impozitelor, agresivitatea celui din spatele tau, care la semafor claxoneaza ca un descreierat desi inca nici macar nu e verde. Ai vazut bunatatea din ochii bunicii tale can i-ai multumit pentru borcanul de dulceata si ai recunoscut spasit ca oricum mai luasesi unul din camara cand nu era atenta? Ai vazut zambetul trist al mamei cand i-ai spus ca sigur vei trece pe la ea si saptamana viitoare ?
Ei bine, daca ai vazut asa ceva, daca ai fost atent la clipa de sinceritate a expresiei, daca ai surprins pentru o secunda omul din spatele aparentelor ai reusit sa faci un portret. Pentru ca pana la urma, portretul e o imagine. In cazul fotografiei, o imagine de o clipa. O clipa in care ai surprins ceva din omul din fata ta. Stiu, peste tot, in cazul in care ai frecventat un curs fotografic, ti s-a spus ca e vorba de lumini si umbre, de constructii savante si atitudini studiate, ca trebuie sa spui totul despre subiect intr-o singura fotografie, ca trebuie sa surprinzi privirea si sub nas sa fie un triunghi de umbra, bine amplast si echilibrat.
Toate bune si frumoase, clar ai nevoie de lumina caci altfel nu se vede portretul, te-ai chnuit sa asezi parul sa nu dea umbre, machiajul era impecabil, omul zambea pentru ca asa i-ai spus de o suta de ori, dar te-ai gandit sa incerci sa surprinzi altceva decat o masca modelata mai mult sau mai putin mestesugit ? Tehnica este necesara in buna masura, dar nu este nici pe departe suficienta, sunt pline revistele, de moda in special, de portrete care sunt perfect realizate dar nu trezesc nici o tresarire in noi.
Cred ca atunci cand faci un portret, acesta trebuie sa fie al persoanei asta e clar, dar mai trebuie sa fie si despre persoana respectiva. Nu e indeajuns sa zici : vai ce ochi albastrii are !….. cred ca mai trebuie sa poti si citi ceva in ochii aia albastrii. Asta pentru ca intr-un portret poti sa surprinzi stari pe care le transmiti prin intermediul fotografiei. Pentru ca omul din fata ta nu e un manechin de plastic ci un OM. Un om care iubeste, uraste, sufera, gandeste, viseaza, glumeste, un om VIU. Da, pana la urma potretul este o fotografie despre un OM VIU.
Dar nu doar atat, portretul, asa cum spunea Richard Avedon, este si despre tine, cel ce fotografiezi. Privitorul, dupa o scurta studiere a fotografiei se intreba : Oare ce a vrut fotograful sa surprinda aici, oare ce a incercat sa transmita ? Da, un portret vorbeste si despre fotograf, vorbeste despre felul in care a inteles persona din fata camerei, despre capacitatea de a patrunde dincolo de suprafata, ne prezinta parerea lui despre omul surprins prêt de o clipa, pana la urma ne arata ce a simtit fotograful privind un chip si incercand sa inteleaga ce se ascunde in spatele acestuia.
Un portret ( cu exceptia autoportretului, bineinteles) este o lucrare in doi, trezind in mintea si nu ar fi rau si in sufletul nostru, ganduri legate atat de ceea ce vedem in fotografie cat si despre cel ce a realizat-o. Pentru ca el trebuie sa raspunda inainte de as se apuca de treba la intrebarea formulata atat de coerent si simplu de Picasso : Are we to paint what’s on the face, what’s inside the face, or what’s behind it?
Avand in vedere ca am primit mai multe intrebari legate de sedinte fotografice, le sugerez celor interesati sa imi scrie pe mail: danadrei.com@gmail.com Astfel putem discuta amanunte si sa stabilim detaliile necesare.
Bucuria de a ramane copil
Mi s-a spus de nenumarate ori ca sunt, sau am ramas copil. Prima oara s-a intamplat in armata, recunosc sunt un insubordonat, un rebel, nu imi place uniformizarea, nu accept sa mi se ordone ceva, nu pot suferii programul organizat si detest tot ce inseamna gloata, masa confuza si spirit de turma.
Mai aveam doar 3 saptamani de armata, facusem o boacana, ca de obicei, si un locotenent, care ma studiase in cele aproape 16 luni de incartiruire se-a uitat in ochii mei si exasperat a intrebat: “Soldat Andrei, tu cand ai de gand sa intrii in randul armatei?” Am zambit uimit si am raspuns senin: “tovarasu’ locotenent, credeti ca daca intr-un an si 3 luni nu a reusit armata sa ma lamureasca, o sa ma tampesc de buna voie in ultimele zile?”
Apoi au fost iubitele mele, exasperate ca nu isi vor putea cladi viitorul alaturi de un tip asa aiurit si imprevizibil, unul pentru care viitorul e visare si calm, reverie si placerea momentului. “Vreau sa traim impreuna” un leit-motiv care aparea deseori in conversatiile de alcov… Da, dar viata mea e doar asa cum o vad eu, nu de alta dar e viata mea, nu m-am prefacut ca as fi un tip serios si preocupat de o oarecare cariera, nu am incercat sa mint si astfel sa insel asteptarile cuiva. Asa sunt majoritatea femeilor, probabil impinse de dorinta instinctiva de a crea si de a avea siguranta necesara acestei activitati, doresc masculi maturi, apti si dornici de munca si de asigurarea traiului. Ei bine eu nu eram asa, poate stiam atunci, poate mi-am dat seama mai tarziu, nu mai stiu exact. Cu toate astea, sunt un single father, imi cresc baiatul in felul meu si faptul ca e un copil bun si cuminte ma face sa sper ca a fi copil si a te bucura de frumusetea vietii nu-i un fapt atat de rau.
Au fost clipele, rare ce-i drept, in care am fost angajat, cred ca adunate nu au insemnat mai mult de 2-3 ani din viata mea, puse cap la cap. De cel putin de 15 ani sunt freelancer si nu depind de nimeni, nimeni nu imi dicteaza ordinea de zi, nu am nici un fel de program de respectat si nu dau socoteala nimanui. Au fost sefi nedumeriti de faptul ca nu pot ajunge la birou la 9 dimineata, ca eu cred ca daca ai chef la birou poti sa si dansezi, sa faci glume si sa te simti bine, ca mi se pare normal ca daca petreci cu cineva o mare parte din viata ta, persoanele respective ar trebui sa iti fie si prieteni de incredere, foarte apropiati. Apropo, v-ati gandit cat timp petreceti alaturi de colegii de servici si cat timp, treaz fiind, alaturi de familie? Nu ar fi normal sa va simtiti la birou ca in familie? Sa existe o aceeasi calitate a vietii? Asta in masura in care nu va simtiti mai bine la birou decat acasa, ca sunt valabile si astfel de situatii.
Ei bine, eu nu m-am simtit la birou cum as fi vrut sa ma simt intr-o familie, de aceea mi-am dat seama de timpuriu ca munca de angajat docil si frenetic in a indeplini indatoririle de servici nu mi se potriveste. Nu mi-o luati in nume de rau, e clar nevoie si de corporatisti de exemplu, mai ales in economia asta globala, dar nu e genul meu. Nu vreau sa imi asum responsabilitati, nu vrea sa decid pentru nimeni altcineva decat pentru mine, nu vreau sa fiu supus unor hotarari venite de sus, pentru ca mai sus decat mine, e doar o entitate nedefinita, denumita de unii Dumnezeu iar Dumnezeu, sau cine o fi acolo ascuns in infinint, nu cred ca are ceva impotriva mea.
Fosta mea sotie, a inteles dupa 18 ani ca viata e frumoasa, ca bucuriile mari sunt aduse de lucruri mici, ca nu un job iti da siguranta ci increderea in puterea ta de a supravietui, ca linistea vietii vine din impacarea cu tine insuti, ca daca nu joci nu castigi si acum suntem cei mai buni prieteni. La implinirea varstei de 30 de ani scriam in jurnalul meu: “… am vorbit uneori despre dorinta mea de a inceta orice activitate profesionala la 40 de ani…si am fost inteles gresit, toata lumea a crezut ca vreau ca de la 40 de ani sa nu mai fac nimic…ce timpenie…de fapt vreau sa incerc sa ma descopar, cred, ba nu, de fapt sunt sigur, ca exista ceva in mine, ceva mult mai profund decit cred ceilalti, decit cred eu insumi…” Am implinit 40 de ani de 2 ani si imi dau seama ca a fost cea mai benefica decizie din viata mea.
Copii frumosi nu mor niciodata, …ei traiesc undeva, ascunsi in noi si din cind in cind ies la iveala….sunt sfiosi, le este teama de manifestarile cretine ale majoritatii din jur, sunt totusi candizi si increzatori, ii poti vedea uneori intr-un zimbet jucaus ce ti-a aparut pe fata vazind picaturile mari de ploaie cazind de nicaieri ca un urias dus ceresc sau ii poti observa in licarul inocent din privire atunci cind te uiti in oglinda dupa o partida buna de plins…nu, nu…copilul din noi nu dispare niciodata atit timp cit nu ne dorim asta…si ar fi pacat….
Brancusi spunea ca murim odata cu copilul din noi, ei bine, eu ma simt foarte viu si fericit. Se joaca cineva cu mine?
Dimineata pe malul oceanului
“Adesea mi se pare ca nimic nu are sens. Ne nastem in dureri, pe o planeta minuscula, luptam, ne imbolnavim, suferim, ii facem si pe altii sa sufere, strigam, murim, mor si vin altii pentru a prelua de la cap aceasta comedie fara rost. Sa fie oare viata noastra in intregime doar un strigat anonim intr-un pustiu de astrii indiferenti?” – Ernesto Sabato
Demult, am si uitat cand, am vazut intr-un film (nu stiu care, am vazut doar scena asta, cred), un dialog care mi-a atras atentia, oricum presupun ca la origine sta vreo povestire straveche legata de comportamentul uman, oricum…
Pe malul unui ocean era un batrin in genul lui Hemingway (Batranul si marea) care pescuia, iar alaturi se afla un adolescent:
- Cred ca ai avea nevoie de niste navoade!
- De ce? Intreaba batrinul.
- Pai asa ai putea prinde mai mult peste!
- Tinere, cit prind acum imi ajung pentru traiul de zi cu zi…
- Da, dar daca ai avea mai mult peste ai putea vinde ceea ce iti prisoseste.
- Si ce sa fac cu banii? Soseste raspunsul interogativ al batrinului.
- Pai ai putea sa iti iei o barca cu care sa arunci navoadele mai in larg, acolo unde sunt intr-adevar multi pesti…
- Aha, si sa pescuiesc si mai multi pesti, pai, in ritmul asta as putea sa imi cumpar chiar un vapor de pescuit iar pe urma sa imi construiesc o adevarata flotila de pescuit!
- Exact la asta ma gindeam si eu, il aproba tinarul…
- Da, da, da… si sa am o groaza de marinari si capitani, si toata lumea sa prinda peste pentru mine, nu?
- Da, iti dai seama? Se grabi pustiul sa il aprobe…
- Bine, bine, spuse batrinul, dar daca toti muncesc pentru mine eu nu voi mai fi nevoit sa muncesc, si atunci eu ce-as mai face? Intreba zimbind batrinul…
- Mda, chiar asa…ce sa faci?…Aaaa, stiu, ai sta pe malul marii si ai prinde peste, presupun… raspunse tinarul si tacu ginditor…
Branding Small & Medium Size Enterprises through Advertising
E luni, inceput de saptamana si pentru ca unii dintre voi sunteti deja la birou cu forte proaspete, m-am gandit ca nu ar fi rau sa prezint aici un articol care mi-a fost publicat in ultimul numar al reviste CHEMISTRY TODAY, unua din cele mai prestigoase publicatii de gen. Este vorba de importanta branding-ului si este bazat pe un cae study asupra unui client de-al meu. In plus, blogul cred ca ma reprezinta din toate punctele de vedere, iar marketing-ul si publicitatea au reprezentat, pana de curand, cele mai importante lucruri din activitatea mea. Acum insa, ma preocupa doar fotografia si pictura si imi dedic timpul in exclusivitate pasiunilor mele. In masura in care subiectul prezentat va starneste interesul, as fi curios sa cunosc opiniile voastre. Pentru cei carora prea multe date li se par plictisitoare, voi publica ceva special mai pe seara. Intre timp, trag o fuga pe plaja…
Branding Small & Medium Size Enterprises through Advertising
A Case Study for the Fine Chemical Industry
by Dan St. Andrei, Creative Corporation, Lisbon, Portugal
Synopsis: Yesterday branding was a prerogative of large chemical companies. Today small and medium size companies MUST include branding in their activities or risk being wiped out by the globalization tsunami. This article provides an insight in the relationship between positioning, branding and advertising for SME’s.
Introduction
The globalization has changed the rules of engagement in the B2B markets and yet few executives involved in the chemical industry seem to acknowledge this. Countless small and medium size enterprises continue to focus their resources on developing better technologies and purer products, increasing manufacturing capacities or enhancing their regulatory and analytical capabilities. Little, if any attention is being paid however to the processes happening at the interface with the customers.
For a marketing agency this does not come as a surprise. The “manufacturing” culture has its roots in the post-war, blue collar era when the product was everything. Very few companies had the technology and the workforce to innovate and manufacture a winning product or service. THE PRODUCT was the key to commercial success in a world of national competition and booming demand.
This situation has since changed radically: at the latest CPhI-Paris 2010 edition. e.g., there were approximately 1900 companies offering their products and services to a market where the top ten pharmaceutical companies concentrate roughly 75% of the total global demand. In the post-industrial era many have the product or the service and clearly the offer is overwhelming the demand.
The question becomes how can a SME’s stand out in the global cacophony of names and logos vying for buyers attention?
B2BMarketing: back to the future
A great cue on how to achieve awareness and acceptance in cluttered markets is offered by the history of the B2C[v] marketing. The consumers were confronted with an overwhelming offer a long time ago. This was when consumer companies learned that sales and profitability are not determined by the product itself but also by the marketing behind the product.
In particular, branding emerged as the main antidote against the lack of product differentiation. In their fight for the consumers’ mind share companies branded pretty much anything from big ticket items (Mercedes and Frigidaire) to services (Hilton and Hertz) and to beverages (Pepsi and Gatorade) and even to plain water (Evian and Perrier). Brands command higher prices as they fulfill consistently a certain expectation in terms of functional and emotional attributes.
A similar paradigm shift is now afoot in the B2B markets as companies are facing a similar situation. With the advent of globalization the company’s message has to break through the hubbub of an increasingly complex market place. Beyond the numerical and geographical expansion of the competition, a flurry of international and transnational acquisitions, mergers and divestitures around the world only added to the confusion. Established names in the chemical industry disappear, morph or shatter continuously in a constellation of new names and complex ownership structures.
In this context, the power of the brand remains the prerogative of large organizations such as BASF, DuPont, Degussa, Dow, Bayer, DSM or Lonza. Moreover, most of the newer brands emerged as a result of the M&A activities of branded companies, e.g. Evonik from Degussa, Lanxess and Saltigo from Bayer, etc.
It seems that the value of the brand is understood only by the market leaders who know how to build their brand architecture and use it to boost profitability. As a matter of fact, people realize that the brand has a dollar value just like any other physical or financial asset sitting on the balance sheet: e.g. the 3M brand value was 3.1 BN $ in 2010 and was ranking # 90 on the Interbrand Best 100 Global Brands list. When brands lose their luster so does the shareholder value! Merck’s brand was valued at 9.1 BN in 2001 but was worth less than 3 BN dollars in 2010 after the Vioxx debacle.
In spite of this palpable dollar value attached to the brand, SME’s executives continue to miss the connection between brands, profits, growth and company valuation. They fail to acknowledge that the physical product made by the plant is actually translated by marketing activities in palpable financial assets.
This article provides the proof of principle that small investments in branding activities can work just as well in a SME environment and lead to market leadership and increased profitability.
Branding Penn: a business case
In 2005, Penn Specialty Chemicals Inc. (a US based SME specializing in furan derivatives) approached our agency to develop the concept for their advertising campaign. This advertising campaign coincided with the rebranding of the company from a leader in furan derivatives to a leader in the emerging markets of green chemicals.
One of the major elements of any brand is creating the brand story. Penn’s long tradition in producing solvents from corn cobs and sugar cane bagasse could be traced back to WWII efforts to diversify chemicals away from petrochemicals. Penn’s history provided therefore a unique backdrop for its brand repositioning on the green dimension as it was truly a pioneer in chemicals from renewable resources.
As the Kyoto protocol entered into force on February 16 2005, Penn expected that it would usher in an era of a low carbon economy. Penn’s solvents were uniquely positioned to capitalize on their bio-origin in corn cobs and sugar cane.
In this strategic context Penn had to reinvent its commercial persona and capture the strategic position of leader in the green solvent markets.
Penn started by abandoning its old logo, (a black and white contour of William Penn) that spoke mainly to the origin of the company in the Philadelphia area and Quaker Oats Chemicals. These powerful symbols in the North American culture meant little to its global customer base. It also spoke nothing about the green offering of the company.
Penn’s new logo was a pentagon colored in shades of green and blue, a hybrid symbol of the five member furan ring and a reminder of the green fields, blue skies and rain water, the three natural forces behind Penn’s production of furfural (Figure 1).
Figure 1: Penn’s new logo expresses the shift to a green economy with a global reach (2005)
The heraldic change was further reinforced by the modification of the tag line from a strong positioning on the technical dimension (The furan chemistry specialists) to a strong positioning on the green dimension (Chemicals from renewable resources).
Penn had limited marketing resources so they could not invest in building first this umbrella brand. They chose to invest simultaneously in the marketing of a product with high market potential. It was hoped that the successful marketing of the green solvent would eventually spill over to establish Penn as the innovative global leader in green solvents. The chosen solvent, 2-MeTHF, was an excellent opportunity to substitute tetrahydrofuran (THF) with a quarter billion dollars market.
Penn’s market research showed however that by late 2005 the world was not prepared to pay a premium on green. The concern for MeTHF high price overpowered the environmental benefits of the solvent. We developed therefore an advertising concept emphasizing the overall cost reduction opportunities offered by MeTHF due to its superior product attributes. Nevertheless we did provide the “green” overtone to the ad concept through the presence of the new logo and tagline. Moreover, color coordination with the logo added to the “green” overtone of the ad and established an early claim on sustainability (Figure 2).
Figure 2: Early stage advertising for 2-MeTHF emphasizes cost savings first (2005)
Subsequent market research by Penn showed that the sustainability aspects got increasing traction as the Kyoto protocol was sipping through national legislations and corporate values around the world. The advertising changed in 2006 to accentuate the green aspects first. Secondary overtones in cost savings were still present as cost remained a high concern (Figure 3).
Figure 3: 2-MeTHF advertises greenness as Kyoto protocol gains market traction (2006)
Finally, market research conducted by Penn at the end of 2006 showed that market perceptions shifted even further. By now, focus groups represented by purchasers, R&D and regulatory professionals saw the low carbon economy as the way to the future. Several pharma companies clearly captured this in their annual reports.
In response to the shift in demand we repositioned the product as a true agent of change. The juxtaposition of MeTHF with Penn’s logo ensured that the green future is associated with the umbrella brand of the company (Figure 4).
Figure 4 Contrast between old and new; Penn becomes a leader in sustainability (2007)
MeTHF was nominated for the CPhI Innovation Award in Paris in 2006 and for the Presidential Green Chemistry Award in Wahsington DC in 2007. At that point Penn’s name was firmly established as a leader in green solvents.
Conclusions
Managing demand is critical in a globalized world. Marketing is the dedicated function that manages the long term demand. Most chemical SME’s however focus only on sales which is short term focused. Chemical SME’s should learn from their industry leaders and make better use of marketing activities such as branding and advertising.
GCI Pharmaceutical Roundtable recently reported that MeTHF is the fastest growing solvent used by the pharmaceutical industry. Penn’s positioning and branding shows that SME’s can become global niche leaders by investing in marketing activities.
[i] Small and medium size enterprises are called SME in the business literature. We will use this term henceforth.
[ii] B.Comanita, Chemistry Today, 29(1), pp.4, 2011
[iii] CPhI is the largest trade show targeted to the pharmaceutical industry
[iv] B2B business to business market refers to transactional processes taking place between two organizations
[v] B2C refers to business to consumer markets; the company sells to individuals, not to other companies
[vi] http://www.interbrand.com/en/best-global-brands/best-global-brands-2008/best-global-brands-2010.aspx
[vii] Many activities lead to successful branding: market research, R&D, under the line activities such as sponsorships, memberships, publications and internet presence can provide the right marketing communication mix
[viii] Penn Specialty Chemicals Inc. is not operational today; its assets were acquired by the group Minafin in 2008.
[ix] http://www.pschem.com/about/index.html
[x] See American Chemical Society Green Chemistry Institute Pharmaceutical Roundtable, pp. 16; http://portal.acs.org/portal/PublicWebSite/greenchemistry/industriainnovation/roundtable/CNBP_023786
Deschis catre infinit
Sa stai cu ochii deschisi privind cerul, sa te simti patruns de infinit intr-o liniste perfecta, respiratia sa iti fie egala, palmele desfacute ca niste antene spre cer, poate fi oare o senzatie mai minunata? Si iarba creste, acoperindu-te, ploaia te uda usor cu picaturi mari si proaspete si te pierzi in décor, contopindu-te la infinit cu infinitul.
Care poate fi sansa de a descoperi infinitul, de a-l recunoaste si simti in propria fiinta?
Fraza Fotografica 2
Are vreun sens? Are vreun rost sa cauti sensuri ascunse in lucruri firesti? Nu stiu. Stiu doar ca in noi exista dorinta, complexa, cu nenumarate nuante. Placerea, fie ca este de natura fizica sau pur si simplu placera rostirii gindurilor, a autoanalizei, naste dependenta… sunt dependent de ginduri, sunt dependent de vise…
Sunete minunate cu Enesco Quartet
Patrund in vechea catredala, Igreja da Madre de Deus, ce face parte din complexul muzeal “Museu Nacional do Azulejo” si din departare rasare sunetul. Vine de undeva dar nu pot deslusi originea…invaluitor si misterios, inflexiuni rostogolite de coarda bine intinsa, si viola ce rosteste fraze aparent fara sens. Se invirte totul intr-o spirala fara inceput si sfirsit precum frunzele pe trotoarul din fata casei. Se ridica, dau ocoluri, rotunde volute urmate de bruste coboriri de ton, doar violoncelul ingina ritmic, abia auzit, o tinguire prelunga. Nesfirsita insiruire de arpegii pierdute in armonie, punct si contrapunt, estetica sonoritatilor nascute demult dar traitoare vesnic…
Este Enesco Quartet, pregatindu-se pentru concertul din aceasta seara. Cei patru membrii, Constantin BOGDANAS – vioara, Florin SZIGETI – vioara, Vladimir MENDELSSOHN – viola, Dorel FODOREANU – violoncel canta impreuna de peste 30 de ani, inca dinainte de a decide, in 1979, sa nu se mai intoarca in Romania regimului comunist. Peste 30 de ani in care au cantat in toate marile Sali de concerte ale lumii, in care repertoriul quartetului a inregistrat un numar impresionant de opusuri si care au adus o recunoastere internationala binemeritata.
Peste 18 discuri stau marturie aprecierii de care se bucura artistii romani, dealtfel colaborarile cu artisti de marca nu lasa loc nici unei discutii: Sergiu Cleibidache, Sandor Vegh, Mstislav Rostropovitch, Jean-Pierre Rampal, Olivier Charlier, Louis Claret, Liat Cohen, Haruko Ueda si multi altii.
Ca o mica picanterie, cei patru membrii ai grupului au marea onoare de a fi invitati in mod regulat sa cante la quartetul celebru de instrumente Stradivarius, unic in lume si proprietate a Coroanei Spaniole.
Din program au facut parte lucrari de Haydnn Schubert si ca element national si surprinzator, Rapsodia no.1 de Enescu adaptata in mod magistral pentru quartet de coarde chiar de catre violistul Vladimir Mendelssohn.
Despre muzica ascultata nu cred ca are rost sa imi dau eu cu parerea aici, cred ca e mult mai bine sa va las sa ascultati un fragment din Rapsodie, sunt sigur ca veti fi cuceriti imediat. E minunat.
Fraza Fotografica
Urmaresc soarele alergind catre apus ca oricare dintre visatorii acestei lumii si voi visa ziua de azi de-abia mine, azi sunt ocupat sa visez ziua de ieri…oricum stiu cum va fi ziua de miine…
Expunere si Perceptie
«Daca nu sti unde vrei sa ajungi, orice drum duce acolo… » George Harrison… o constare interesanta, incotro vreau sa merg ?… nu stiu, dar simt intr-adevar ca toate drumurile duc intr-acolo!
Imi place sa construiesc mental, sa imi las gindurile sa zboare, sa imi imaginez realitati inexistente. Senzatii reale intr-o lume virtuala, constructii ale gindurilor noastre de demult ce ne revin in memorie, nascute din cuvintele celorlalti, din ginduri nerostite, poate doar banuite, reverie fara sfirsit…
La Cluj am expus zilele trecute, in cadrul Festivalului International de Fotografie 20 de lucrari din seria Mytopia, o tema care mi-e draga si care imi revine adeseori pe masa de lucru, in minte, in ganduri.
Dar acum vreau sa vorbesc despre senzatia pe care o ai cand iti vezi lucrarile expuse. Totul incepe cand te duci la laborator si vezi printurile….sunt atat de frumoase, atat de delicate si déjà parca nu le mai simti ale tale. De multe ori vazand o lucrare finisata m-am mirat fara sa vreau : Asa ceva am facut eu ? Cum oi fi reusit ? O senzatie asemanatoare o am citindu-mi textele tiparite. E un fel de dedublare, de indepartare si usoara instrainare, uneori ajungi sa nu te crezi capabil de realizare a ceea ce exact acum ai in fata ochilor.
Apoi privitorii, sa iti privesti lucrarea in ochii lor, sa le citesti in gesturi sau mimica fetei parerea lor. Poate sa le auzi si cuvintele. Incet incet, arta ta inceteaza sa mai fie a ta si devine a lor. Ti se cumpara lucrarile, pleaca de langa tine si ajung in casele lor. Déjà stii ca o mica parte din tine s-a rupt. E undeva intr-un loc strain si ochi nestiuti o privesc. Suflete o simt, minti o judeca, inimi o iubesc sau nu. E o parte din tine. Acolo, departe.
Din fericire lucrarile mele au fost cumparate pana acum de oameni frumosi. Poate pentru ca au inspirat oameni frumosi. Din cand in cand cineva isi va arunca ochii pe ele. Si prin ele ma vor privi pe mine.
Iar eu… eu astept sa fiu simtit apoi judecat si cine stie, poate in cele din urma, inteles. Interactionam cu ceilalti prin simturile noastre. Dar simturile nu sunt infailibile.
In principiu eu sunt perceput asa cum vrei tu, prin prisma experientelor si trairiilor tale anterioare. Astfel, chiar involuntar “simtirea” unei persoane este analizarea acesteia prin intermediul comparatiei cu situatii anterioare, process care se petrece la inceput la nivelul subconstientului pentru ca apoi sa tranziteze la nivelul constientului, odata cu perceptia unui interes personal declansat de subconstient.
O fraza despre senzatii inconjuratoare
Recunosc, in amalgamul de senzatii ce ma inconjoara, gustul dulce-amarui al iubirii, simt mirosul ei confuz, de indrusaim si floare, delicata si usor trecatoare, de lamiita, simt atingerea ei, parere si adiere, vad luminile aprinse-n ochii tai, frematatoare si infiorate, de atingeri necunoscute si nemaincercate pina acum, de-ai sti cum te simt linga mine, calda si imbatatoare, duioasa si iubitoare, tandra prezenta in trupul meu acoperit de frunzele unei toamne fara sfirsit…
Cuvinte de-ale lui Cohen
“…ce altceva…conversatia?… sunt de meserie, nu am incredere in vorbe… Prietenia?… o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu este bazata pe sex, e ori ipocrizie, ori masochism…” Leonard Cohen.
Marilyn Monroe Last Sitting by Bert Stern
La Centrul Cultural din Cascais, adica in coltul strazii mele, are loc o expozitie interesanta, zilele astea. Bine, sunt 3 expozitii dar asta m-a atras in mod special, e vorba de fotografiile lui Bert Stern din ultima sesiune fotografica a mitului Marilyn Monroe. Titlul ales de Stern: “The Last Sitting”. E vorba de cateva mii de fotografii (in cartea publicata de Stern sunt peste 2500 de fotografii, cu adnotarile MM), dintr-o sedinta de 3 zile, facute doar cu cateva zile inainte de moartea actritei, ale carei cauze au ramas inca neelucidate.
Bineintele ca fotografiile nu dau nimic de banuit asupra a ceea ce avea sa se intample in scurt timp, simpotriva, regasim o Marilyn senzuala, seducatoare, puternica si aparent stapana pe sine. Trebuie sa recunosc ca, desi nu sunt un mare fan MM, avea clar o legatura complice cu camera foto, ca adora sa pozeze si ca o facea bine. Imaginea perfecta pe care MM si-a construit-o. Un amestec savant de nevinovatie copilareasca cu senzualite salbatica si debordanta. Nesiguranta adolescentina intr-u trup de femeie senzuala si erotica. Un fel de Lolita la maturitate.
Sesiunea fotografica a avut loc in iunie 1962, la comanda Vogue, si a aparut in paginile revistei dupa moartea actritei, motiv pentru care au fost indelungi discutii daca sa fie publicata sau nu. Bineinteles ca business-ul a primat, era imposibil pentru Vogue sa piarda o asa oportunitate, asa ca editorialul a fost totusi, publicat.
Imi place stilul rough al fotografiilor, instantanee ce par uneori luate pe ascuns, furate, a fost clar o relatie creata intre cei doi, o vibratie, o complicitate, desi Stern spune ca incepand cu a doua zi si-a dat seama ca Marilyn aveam mari probleme emotionale si era instabila psihic.
In 2008 Stern reediteaza sesiunea foto, de aceasta data cu Linsday Lohan in rolul MM, dar diferentele se vad clar, Lohan fiind o actrita de mana a doua.
Toate fotografiile, inclusiv cele marcate de MM ca nefiind OK, se vand in editie limitata, cele expuse eerau editii semnate si n umerotate de 25 de exemplare, dar unele fotografii sunt tiparite in tiraj de 250 de exemplare. Lucrarile sunt evaluate intre 2000 si 3000 de dolari, dar au fost exemplare care s-au vandut in cadrul licitatiilor cu peste 4000 de dolari.
