Marilyn Monroe Last Sitting by Bert Stern
La Centrul Cultural din Cascais, adica in coltul strazii mele, are loc o expozitie interesanta, zilele astea. Bine, sunt 3 expozitii dar asta m-a atras in mod special, e vorba de fotografiile lui Bert Stern din ultima sesiune fotografica a mitului Marilyn Monroe. Titlul ales de Stern: “The Last Sitting”. E vorba de cateva mii de fotografii (in cartea publicata de Stern sunt peste 2500 de fotografii, cu adnotarile MM), dintr-o sedinta de 3 zile, facute doar cu cateva zile inainte de moartea actritei, ale carei cauze au ramas inca neelucidate.
Bineintele ca fotografiile nu dau nimic de banuit asupra a ceea ce avea sa se intample in scurt timp, simpotriva, regasim o Marilyn senzuala, seducatoare, puternica si aparent stapana pe sine. Trebuie sa recunosc ca, desi nu sunt un mare fan MM, avea clar o legatura complice cu camera foto, ca adora sa pozeze si ca o facea bine. Imaginea perfecta pe care MM si-a construit-o. Un amestec savant de nevinovatie copilareasca cu senzualite salbatica si debordanta. Nesiguranta adolescentina intr-u trup de femeie senzuala si erotica. Un fel de Lolita la maturitate.
Sesiunea fotografica a avut loc in iunie 1962, la comanda Vogue, si a aparut in paginile revistei dupa moartea actritei, motiv pentru care au fost indelungi discutii daca sa fie publicata sau nu. Bineinteles ca business-ul a primat, era imposibil pentru Vogue sa piarda o asa oportunitate, asa ca editorialul a fost totusi, publicat.
Imi place stilul rough al fotografiilor, instantanee ce par uneori luate pe ascuns, furate, a fost clar o relatie creata intre cei doi, o vibratie, o complicitate, desi Stern spune ca incepand cu a doua zi si-a dat seama ca Marilyn aveam mari probleme emotionale si era instabila psihic.
In 2008 Stern reediteaza sesiunea foto, de aceasta data cu Linsday Lohan in rolul MM, dar diferentele se vad clar, Lohan fiind o actrita de mana a doua.
Toate fotografiile, inclusiv cele marcate de MM ca nefiind OK, se vand in editie limitata, cele expuse eerau editii semnate si n umerotate de 25 de exemplare, dar unele fotografii sunt tiparite in tiraj de 250 de exemplare. Lucrarile sunt evaluate intre 2000 si 3000 de dolari, dar au fost exemplare care s-au vandut in cadrul licitatiilor cu peste 4000 de dolari.















