Exposição Fotográfica “Beautifully Imperfect”
“O artista romeno Dan Andrei amplia a realidade, quebra os limites bidimensionais da
fotografia e a transporta para o emocional. Novos significados surgem a partir da
sobreposição das imagens em camadas. Apesar de independentes, os elementos
dialogam entre si e comportam-se como uma única imagem. Dan Andrei faz vir à tona
memórias, relíquias de um passado recente que misturadas transportam o observador
para uma nova imagem. Uma materialidade que vai se construindo aos poucos na
medida em que mais elementos são adicionados. As figuras perdem nitidez, mas
ganham em significados, emanam magia” (Jose Roberto Moreira, curador e galerista).
Há momentos na vida em que nos questionamos sobre significados, motivações e razões
de estar na vida. Há momentos em que nos questionamos sobre a vida, tal como ela é ou
como a imaginamos ser. Há momentos em que deixamos a nossa imaginação voar, em
que nos permitimos sonhar. Às vezes é difícil distinguir se o mundo em que vivemos é
realidade ou sonho. Dan Andrei é um sonhador. Ele passa por momentos assim, não é
realista, e, tal como qualquer outro sonhador, não é perfeito, mas é lindamente
imperfeito. A partir daí, ele tenta transformar a realidade em outra realidade, a sua
própria realidade.
Dan Andrei nasceu na Roménia, actualmente vive e trabalha em Cascais.
Cocktail de Inauguração: Sábado, 30 de Julho, pelas 19:00hs.
( o artista vai estar presente )
Patente até 12 de Agosto, de Terça à Sábado, das 13:30 às 19:00hs.
Colorida Galeria de Arte
Costa do Castelo 63, Lisboa
Tel 218 853 347
www.colorida.pt
Fraza fotografica 8
Cred in soarta, destin, dar vreau sa cred si in sansele pe care ti le acorzi singur, sau macar posibilitatea de a veni in sprijinul sansei oferite de destin. Cred in infinit ca sursa a vietii si gindului meu, caci ma simt o parte infinita pierduta in infinit. Nu-mi pot explica infinitul, nici macar nu vreau sa incerc, vreau doar sa-l simt, sa-l traiesc in nimicnicia mea. Si mai cred si in intamplare.
Ganduri in absenta
Suntem de mult timp impreuna… sau de putin timp, nici nu mai stiu… Dar timpul trece atit de repede linga tine, imi lipseste prezenta ta de-a lungul zilei, senzatia mingiietoare ca esti in camera de alaturi, pasii tai pe gresia rece, fosnetul trupului tau.Cand suntem impreuna tacem uneori, alteori vorbim mult, pina tirziu in noapte, desi de multe ori cuvintele mele mi se par inutile pentru ca imi dau seama ca toate gindurile mele se regasesc in tine, ca nu e nevoie sa vorbesc pentru ca tu sti deja, simti fiecare cuvint de-al meu, este prezent si in gindurile tale. Simt in fiecare clipa ca te descopar ca te regasesc, erai undeva ascunsa in adincul mintii mele si iesi la iveala in fiecare dimineata cind te simt pregatindu-te de plecarea de linga mine. Aflu in fiecare clipa ca ai existat dintotdeauna acolo, in mine, si este atit de bine…
Nu am disparut
Nu am disparut, desi unii se intreaba si poate altii se bucura (glumesc, stiu ca toata lumea ma iubeste) dar am de pregatit o expozitie in foarte scurt timp, vernisajul va fi pe 30 iulie (voi reveni in scurt timp cu amanunte, prietenii de la Galeria Colorida, de aici din Lisabona, mi-au facut aceasta invitatie onoranta) si mai am si un prieten venit intr-o scurta vacanta asa ca trebuie sa ii prezint frumusetiel inconjuratoare… Pe curand, nu?
Daravela
- ai terminat treaba aia?
- Care?
- Aia, care trebuia sa o termini…
- Ah, da… am vorbit cu cine trebuia…
- Cu cine?
- Sti, tu, cu cine trebuia…
- Ah, da, si te-a rezolvat cum trebuia?
- Da, bineinteles, numai ca a trebuit sa ii dau ceva…
- Ce?
- Eh, sti, tu, ce trebuia sa ii dau…
- Si ce-a zis?
- Ca trebuia sa ii dau mai mult…
- Ete, na… si tu ce i-ai zis?
- Ce trebuia…
- Bravo, asa-i trebuie daca se intinde mai mult decit plapuma…
- Ba… da’ sa sti ca nu a fost al dracului…
- Adica?
- Adica nu a facut scandal… figuri, stii tu… chestii d-astea…
- Asta ar fi fost culmea…
- Adica cum?…ar fi fost culmea…
- Pai da… sa mai si faca scandal… de bine de rau, tot i-ai dat ceva, nu?
- I-oi fi dat cit trebuie?
- Bai fratioare!…. altii nu iau nimic… sa zica mersi…
- Mda, adevarul este ca daca ar cere toti….
- Pai da…unde am ajunge?…ca il stiam eu pe unu’…
- Care ce?
- Pai tot asa… cerea… si lua de la toata lumea…
- Si…?
- Si l-au prins… cind ii baga mina in buzunar la un fraier…
- Cine l-a prins?
- Ce intrebare…cum cine l-a prins?… stii tu cine….
- Ah, da….si ce i-au facut ?
- L-au facut cum trebuie… acum nici pis nu m-ai zice…
- Profita si ei ca nu poti face nimic fara ajutor…
- Asta cam asa e… nu misti un deget…
- Nu-i asa?
- Mda…si uite asa ajungi sa dai in stinga si-n dreapta… doar doar reusesti sa faci ceva acolo…
- Auzi, ma?… nu stiu,ma gindesc si eu asa… poate trebuia sa ii dau…
- Ce?
- Pai, tot ce trebuia…
- Adica?
- Adica mai mult… sa fie omu’ multumit… ca si fara el…
- Mda, nu sti cind mai ai nevoie de el… Trebuia sa te mai gindesti…
- Pai la ce sa ma gindesc?
- Daca sa-i mai dai… cit sa ii dai… sa fie multumit si sa se rezolve treaba…
- Pai eu sa ma gindesc?
- Pai da cine?
- Nu tu mi-ai spus de el?… ca trebuie sa ii dau si ca primeste… ca altfel nu se rezolva nimic?
- Ba da, dar…
- Da’ ce?
- Trebuia sa te gindesti si tu… nu stii cum devine cazu’?
- Da unde sa stiu eu… ce-am mai patit asa?
- Mda…ce sa zic… n-am stiut…
- Trebuia sa imi spui si tu dinainte…
- Ce?
- Ce trebuia, ca doar il cunosteai…
- Pai trebuia sa ma intrebi si tu, nu m-am gindit… oricum…daca n-a zis nimc, e de bine…
- Crezi?
- Pai altfel zicea el ceva…
- Ce?
- Ca mai trebuie, ca nu-i suficient, ca treaba nu se rezolva asa usor…
- Adevarul este ca n-a zis nimic… a zimbit… mi-a facut cu ochiul…si a plecat…
- Inseamna ca se rezolva, nu?
- Mda, bine macar ca a iesit treaba de data asta…
- Care treaba?
- Aia!… care trebuia…
- Aha, da…
Si uite asa, trebaluim cu totii de dimineata pina seara…
Dimineata la prima ora
E dimineata. De fapt nici nu stiu daca e dimineata sau e inca noapte. Draperiile grele ascund orice geana de lumina ar putea sa ne derajeze somnul. Ceasul nu a sunat deci e mai devreme decat imi pusesem in gand. E totul invaluit in tacere, rasuflarea ta e linistita si regulata. E o liniste perfecta, parca am fi ascunsi intr-o cutie de chibrituri captusita cu vata, ca doua gaze destinate insectarului. Dau cu greutate draperiile la o parte, da… afara e inca intuneric. Probabil ca e patru. Nu stiu cat e ceasul dar banuiesc. Strada e intepenita si vazuta de sus, pare un hol lung, interminabil ce duce spre ocean. Intredeschid usa si simt racoarea cum se strecoara pe langa picioarele mele desculte.
Mi-aprind o tigara. Prima pe ziua de azi. Prima din probabil mult prea multe. Daca te trezesti de dimineata ziua e mai lunga. Zilele mele, ca ale oricarui alt personaj au lungimi diferite, in functie de usuratatea gandurilor. Ganduri grele zi lunga, ganduri usoare zi scurta. Infrigurat ma intorc si privesc camera.Trupul tau misca cuminte pilota in ritmul calm al repiratiei. Poate visezi. Poate nu. In visare patrunzi fara sa sti. Poate esti acolo permanent poate realitatea e visare.
Fac un pas pe balconul mic si simt cum racoarea dimineatii ma invaluie. E ca un dus, simt particulele de aer izbindu-ma delicat curatand ultima urma de adormire. Prima tigare e tare, intotdeauna. Are un gust diferit. Un gust nou. Tigarile urmatoare isi pierd treptat din gust si devin doar gest mecanic.
Nu stiu de cat timp stau aici. Incep sa disting murmurul orasului ce se trezeste incetul cu incetul la viata. Se aude undeva departe, stins, abia banuit. Stau sprijinit de balustrada de fier forjat si lemn al balconului unei case de pe o strada ingusta, linistita si parca ascunsa, departe de aglomeratie si de privirile trecatorilor. Este strada mea, iar eu singurul care locuiesc aici, eu si cu tine, cel putin asa imi placea sa cred…
Ma intorc in camera. Din micul hol transformat in chicineta simt mirosul cafelei proaspete. Disting in semintuneric cearceaful ravasit. Te-ai trezit. Dau draperia la o parte, o lumina firava si gri patrunde in camera. Ma asez pe marginea patului privind pe geam cum incepe sa se distinga conturul ferestrelor casei de vis-a-vis. Incet, pe neauzite cu picioarele goale, te-ai apropiat de mine. In maini ai doua cesti cu cafea proaspata, aburinda. Imi intinzi una si te asezi ghemuita langa mine. Ti-e frig. Un pic, asa e dimineata devreme. Tacem si sorbim din cand in cand din cafeaua ce ne frige placut buzele. E o dimineata linistita.
Conversatia tacuta
Iti ia ceva timp sa-ntelegi ca nu-i nimc de inteles,
si dureaza destul pina sa iti dai seama ca uneori indeajuns nu-i suficient.
Iti amintesti usor ceea ce nu ai stiut de fapt niciodata,
dar uiti intotdeauna esentialul.
Respiri usor sub apa, dar iti pierzi rasuflarea la orice adiere de vint proaspat,
nu vezi virful degetelor, dar observi norii pierduti in marginea zarilor.
Ce inutil e totul si ce util devine nimicul,
ascunse in gindurile noastre sunt imagini estompate,
priviri nestiute si vorbe nerostite, zimbete pierdute pe ici-colo.
Nedeslusit e cuvintul scris cu majuscule pe zidul imaculat
neinteles de tine, de noi, de toti si de toate….
Ce cred eu in clipa asta
Cred ca pe kundera trebuie sa il citesti doar cind iti arde de ras, vrand sa dai totul uitarii…
Cred in valoarea sentimentala a fotografiilor uitate pe fundul unui sertar
Cred in inconsistenta cuvintelor aruncate in cercuri conversationale
Cred in paradigma… CONCEPT, TEORIE, IDEE…
Despre infinitul mic din noi
Ce placere sa rastalmacesti cuvintele, sa te joci cu ele cum iti este voia! Imi place sa rostesc toate ineptiile care-mi rasar in minte, am curajul sa ma cercetez si doresc sa ma descopar. Ma gindesc, oare altii s-au descoperit? Le-a placut ce au descoperit, au fost de accord, au fost surprinsi? Cine stie ce reactie poti avea… oare eu ce ma astept sa descopar, de ce imi este oare frica, la modul inconstient aproape, ca o teama de adevar nerostit?
atitude sordide
Ma gindesc adeseori la infinit ca o sursa a gindurilor mele, dar nu-mi pot da seama din care parte a infinitului vin ele, din plus sau minus infinit? Din infinitul mic, interior, sau din marele infinit, cel ce ne cuprinde pe toti deopotriva, adica, dintr-o firmitura de pine divizata mai intii in doua, apoi in patru si asa mai departe la infinit?Cat de mici sunt feliutele in care ai incercat sa tai o paine rotunda, proaspata si calda? Cat de departe ai incercat sa iti arunci privirea pentru a surprinde marele infinit? De ce nu ne putem imagina cu adevarat infinitul, pentru ca nu il putem cuprinde, masura, simti si intelege?
Poate suntem, impreuna cu sistemul nostru solar doar o mica parte dintr-o mare bucata de pine ce se indreapta spre gura lacoma a unui copil situate in partea pozitiva a infinitului care pina la urma se contopeste si se confunda cu cea negativa, neexistind astfel nici macar o posibilitate de a face o departajare intre acestea, ar insemna ca suntem la fel de mari pe cat suntem de mici, la fel de importanti pe cat suntem de neimportanti. Dar nu avem de unde sa stim asta. Asta pentru ca posibilitatea compararii exista doar in punctul de pornire, punctual zero, imposibil de identificat in infinitatea de puncte continute.
Aha… deci infinitul mic din noi este infinitul mare al altcuiva, asa cum noi suntem cuprinsi in infintul mic al cuiva un pic mai mare decat noi. Atunci sunt eu un punct de pornire? Originea zero? Poate, dar nu cred. Vezi, tocmai de aceea sunt cuprins de spleen, pentru ca nu regasesc punctul de pornire, acest ciudat punct zero, in mine, ca un punct de plecare in cercetarea si cautarea mea interioara. Poate. Atit.
Fraza fotografica 7
Intrebari aruncate spre nicaieri, durerea unui cuvint nerostit, ginduri atit de necunoscute unora, firul de iarba ce se zbate din nou in bataia vintului de miazanoapte, baletul absent al norilor oglindit in ochi larg deschisi, tristetea dulce a picaturii de apa ce se scurge pe gitul tau, suava intruchipare a mladitei ce inconjoara plapinda, trunchiul copacului uscat de vreme, umeri rotunzi arsi de soare incandescent, vintul alunecind printre suvitele despletite ale salciilor plinse, gol, adinc si deplin, tacerea dialogului imaginar, istovitoare alunecare catre nicaieri de niciunde…
Patru e un numar solitar
Undeva dincolo de nori, patru idei intr-un singur gind, si gindul e ascuns adinc undeva in mintea mea. Patru cuvinte intr-o propozitie, pe care nu o pot rosti, am buzele inclestate de pe urma ultimului sarut, patru cifre definind o singura masura, patru puncte intr-un colt, perfect rotund si unidimensional, patru priviri necunoscute aruncate intr-o singura directie, nu stiu unde, nu stiu cind, patru atingeri pe un singur trup, infrigurat si fara de liniste, patru…ce numar obesdant numarat o singura data…
Imi simt gindurile atit de amestecate si greu de inteles… Nici macar eu nu imi pot explica ce gindesc, de parca ar avea vreun rost. Gindirea nu se va ridica niciodata la nivelul simtirilor iar eu simt… din nefericire, uneori si bineinteles ca incerc sa gindesc adeseori, slabe sanse…..
Indiferenta fata de dogme, lucruri inutile, principii marete si declamatii inflamate, nu ucide, dimpotriva inalta, inca nu te-ai saturat de pustiul din cei de alaturi, nu te-au plictisit parerile celor din jur?…pe mine da…
Patru anotimpuri intr-o singura zi… si soarele se invirte nebun pe cer, singuratatea nu e un principiu.
Fraza fotografica 6
Rezonante supuse mental, aliteratii intercalate bizar, vibratia primara a imaginarului colectiv, suav o voce sopteste povestea tacuta a unei priviri aruncate catre nicaieri, respiratie oprita in preajma surisului pierdut in coltul buzelor, sclipirea de geniu a unei minti intortocheate, atingerea necunoscuta a pielii fosnind in intuneric, epiderma fina a virfului degetului mic contactind suprafete neobisnuit de netede si de moi, pasi strecurati in holuri interminabile, intoarceri fara de promisiuni, ritmuri sacadate inlantuite de bataile inimilor, fisiitul usor, produs de tivul rochiei atingind podeaua rece de piatra, trupul tau contorsionat repetat la infinit in sinapsele mele.
O mica aparitie editoriala
E tare placut sa vezi lucruri facute de tine, idei care te framanta sau te pasioneaza si in cele din urma sa le vezi realizate. Acum vreo luna priveam mirat printurile lucrarilor mele care au fost expuse la expozitia de la Cluj si senzatia e cu totul alta in clipa in care vezi lucrarea la dimensiunile ei reale, asa cum ai gandit-o, reala, materiala si nu pe un monitor, fie el cat de performant ar fi. (Apropo de asta, recomand calduros firma care a realizat printurile, cred ca ofera cele mai bune servicii din Romania, adresate fotografilor profesionisti, AME Design si multumiri Marcel).
Acum am ocazia sa rasfoiesc prima carte la care am colaborat si care a aparut aici, in Portugalia. Din nou a fost vorba de o colaborare, lucrurile bune nu pot iesi decat in echipa, am simtit ca intr-adevar impreuna putem reusi sa ducem la bun sfarsit orice proiect. E clar, cand pui suflet si nu ai gand decat ca vrei sa faci o treaba serioasa si frumoasa, lucrurile nu pot iesi decat bine. Contributia mea a fost in realizarea unor fotografii in studio si bineinteles conceptul artistic si grafic al cartii.
Cartea, care a fost tiparita in 10.000 de exemplare, are un format micut de 16×20 cm, 100 de pagini, dar capata eleganta prin copertile cartonate frumos, prin paginarea aerisita si fotografiile cu un iz usor romantic.
Si cum sa nu fie o nota romantica cand este vorba de cafea? Da, caci despre asta e vorba in carte ( CAFE – momentos de paixao), despre istoria si traditia cafelei in Portugalia, despre tabieturile portughezilor legate de cafea, un adevarat cult national aici (asemanator cu cel al italienilor sau grecilor), despre cafenele vechi de peste o suta de ani, martore a atator schimbari in istoria unei tari si bineinteles despre retete inedite care au in compozitia lor, ce altceva decat, pretioasa boaba de cafea.
Pentru ca am promis ca o data pe saptamana voi prezenta o reteta culinara, iata cea mai buna ocazie de a ma tine de cuvant, voi prezenta o reteta care este in carte si e foarte simpla, perfect adaptata sezonului si caldurilor de afara.
Este vorba de un cocktail racoros care are la baza smantana, branza dulce de vaca si fructele uscate, insotite bineinteles de cafea.
Ingredientele necesare pentru patru portii sunt: 250 de grame de smantana dulce (eventual mascarpone, pe care il folosesc de obicei la prepararea deliciosului Tiramisu), 250 de grame de branza de vaci, foarte fina, 250 de grame de iaurt, 2 expresso scurte de cafea, miez de nuca de cocos ras, seminte de susan, migdale rase in feliute delicate si subtiri plus zahar brun, daca vreti sa indulciti nitel compozitia.
Se amesteca smantana cu branza pana se obtine o pasta omogena si fina iar in timpul acestei operatii puneti la cuptor susanul, migadalele rase si miezul de nuca de cocos, lasati-le putin gustand din cand in cand ( altfel ce farmec ar mai avea) pana sunteti satisfacut de gust. Nu trebuie lasate prea mult, asa ca aveti grija! Iaurtul amestecati-l bine cu cele doua cescute de cafea expresso si adaugati eventual zaharul brun, daca beti cafeaua fara zahar, nu folositi nici acum. La crema de branza si smantana amestecati si nuca de cocos.
Cam asta ar fi tot procesul de preparare, trebuie sa recunoasteti ca nu e complicat deloc, tot ce mai avem de facut este pregatirea de servire. Luam niste pahare simple si frumoase, asezam mai intai un strat gros de smantana cu branza, apoi un strat de juma’ de centimentru de susan apoi turnam cu grija iaurtul cu cafea. Deasupra presaram din belsug migdalele rase. Nu e complicat deloc, nu-i asa? In plus puteti folosi propria imaginatie, utilizand si stafide in compozitia cremei de branza cu samntana, esenta de rom in iaurt si asa mai departe. Mie nu imi ramane decat sa va urez pofta buna si o zi placuta in continuare.
Numerele si puterea lor
Ce timpenie…te asteptai ca doi sa fie mai mult decit unu…. vezi asa ne-am format noi…. Intotdeuna 2-ul are mai mult decit 1. De ce?…. De ce doi nu este mai mic decit unu? De ce trei este mai mic decit patru si nu invers?… si aici nu ma gindesc la complexe formule matematice ci pur si simplu la cuvintul ca atare. Lexicon, doi, un cuvint banal… Cu ce este el mai bun decit unu?… sau decit zero?… de ce trei inseamna mai mult? Ca sa nu mai vorbim de patru, cinci sau mai stiu eu ce numar mai mult sau mai putin comensurabil… In fine…nu m-am lamurit si cred ca nici pe tine…
Instinctul erotic
Instinctele in general, sunt niste trasaturi foarte primitive, venite de demult, din origini. De accea, poate, a actiona din instinct, iti da un sentiment de libertate, senzatie combatuta cu abnegatie de dogme, religioase in special. Toti avem aceleasi instincte, doar ca ni le stapanim mai bine sau mai putin bine. Sunt de parere ca trebuie sa ne lasam in voia lor sa gustam macar din cand in cand gustul libertatii instictuale.
Din nefericire, instinctul sexual, ca orice alt instinct, ba poate chiar mai mult, ne este stapanit de prejudecati. Religia a intuit bine, oamenii pot fi stapaniti prin teama, prin inocularea inhibitiilor si a barierelor , interdictiile au dat intotdeauna posibilitatea nasterii sentimentului de vinovatie si folosirea acestuia impotriva libertatii.
E bine sa privesti sexualitatea ca pe un joc al mintii care implica si trupul, nu degeaba e clar ca, cel mai important organ sexual e creierul. Dintr-o astfel de experienta oamenii inteligenti trag niste invataminte sau cel putin, asa ar trebui, asa ar fi normal. Pana la urma, sexualitatea, inseamna pentru fiecare altceva, totusi, nu?
Copacul tatuat intr-o vara in doi
are raspuns la intrebari diferite,
doar el poate spune ce e cu noi.
Cocotat pe gard
Stau cocotat pe gard si vad lumea toata… Pe vecinul trist intorcindu-se de unde a fost plecat, vad vantul scuturind rufele albe, jilave si anoste din reclamele idioate la detergent, vad departe in zare, muntii ca o dovada ca exista inaltimi mai mari decit a gardului meu, vad soarele invirtind pamintul amagitor asa pe degete, parca-i zadarnica pirueta asta nesfarsita.
Vad masini ce trec in viteza pe drumul infundat… Oare unde s-or duce asa de repede? Vad fire de par prinse in peria din lemn de cedru, vad un copil alergind dupa o pisica ce miauna ingrozitor, vad praful fluturat de vint printre trecatori, te vad chiar si pe tine, degeaba te ascunzi, vad atatea lucruri stind cocotat aici pe gard…de ce m-as da jos?
Efemeri si trecatori
Teodoreanu spunea candva: “Si intr-o zi tot ce este abia daca va mai fi: a fost.”… Da, toate se sterg asa cum dispare urma ibricului de cafea, lasata in nisipul batut de vint si de valuri. Nume de oameni, de revolte si amintiri, de anotimpuri si iubiri. Suntem efemeri, spre deosebire de fluturii colectionati de entomologi, nimeni nu s-a gindit sa colectioneze oameni cu existente banale, mai ales daca nu au aripi viu colorate….
Povestea unei fotografii
O fotografie trebuie sa aiba o poveste, o poveste cu talc, cel mai adesea. Nu are rost sa faci fotografii doar de dragul fotografiilor, ca si o pictura, un desen sau o melodie, fotografia trebuie sa iti inspire o stare, sa ai macar pentru o clipa senzatia unei revelatii, a unui secret nestiut de nimeni, dar descoperit doar de tine, exact in clipa in care iti arunci privirea asupra imaginii.
Apoi, povestea descoperita in imagine, interpretata mental de privitor, poate duce la o alta poveste si devine astfel indemn la visare, reverie, joaca cu imaginatia.
O fotografie este o clipa, furata sau daruita, o clipa ce a trecut si nu se mai intoarce, avem doar tot timpul apoi sa o contemplam, sa ne aducem aminte si sa ne imaginam. O fotografie e in totdeauna inceputul unei povesti, iar povestea isi are cursul ei in functie de imaginatia fiecaruia…
Imi place sa surprind in fotografie fragilitatea, unei fiinte, obiect, stari sau situatii, pentru ca in cele din urma totul e fragil, mai devreme sau mai tarziu, viata e fragila, noi suntem fragili, tot ceea ce ne inconjoara e fragil, delicat si superfluu. Ai simtit povestea fotografiilor?
Free of charge pentru bloggeri mari sau mici
Ok, sunt implicat si urmaresc the Blog World de vreo patru ani, blogul meu e mic, dar trebuie sa stiti, sunt oameni care studiaza din umbra. Am fost la intalniri, l-am intalnit chiar pe Zoso (nu rade, pare mic, dar e tare) si pe Cabral, pe Doru l-am intalnit intamplator in parcursul profesional acum multi ani de zile, cu Radu Georgescu am colaborat si mi-a fost client, Andreei cea fermecata de moda i-am facut un corporate ID acum vreo doi ani, cu Mihai si Florin de la HiQ am fost la nenumarate petreceri, cu Bobby am corespondat silentios si chiar cu Manafu am incercat sa intru in contact cand a vizitat intr-o vara, oraselul meu de pe marginea Atlanticului, dar fara folos. Cred ca jumatate dintre cunostintele mele au bloguri si printre ei si cea care mi-a fost alaturi 18 ani de zile, deci e clar ca ma invart in lumea blogurilor in primul rand din placere. Sunt mult mai multi cei ce merita sa fie enumerati, dar nu vreau sa bat campii acum.
Cert este ca citesc cu mult mai multa placere un blog al cuiva in care am incredere si in care vreau sa cred, decat presa tiparita care este o materie vacoasa si imputita. Problema majora (si asta recunosc ca este o deformatie profesionala, dupa 20 de ani de media si publicitate) este imaginea. Prea putine bloguri din Romania au o imagine profesionista, se vede ca sunt facute de pasionati, se vede ca sunt muncite, dar lipseste touch-ul ala din care sa deduci ca ceea ce face omul ala din spatele paginii de blog, e facut cu profesionalism. Poate nu credeti, dar sa stiti ca imaginea e la fel de importanta ca si continutul! Nu incerc acum sa va lamuresc, cred ca stiti deja asta. Traim, vrem nu vrem, intr-o lume a aparentelor, daca tot facem ceva, macar sa facem in asa fel incat sa arate bine.
Zis si facut. Lansez astfel, in mod oficial, Campania Personala de Cooperare Creativa. E foarte simplu sa colaboram pentru ca blogurile noastre sa arate mai bine, ma angajez sa fac propuneri creative de LOGO + HEADER pentru blogurile care vor sa arate bine si sa aiba un plus de imagine, pe langa textele continute. Aceasta oferta e valabila pentru o perioada limitata, sunt un tip destul de ocupat, desi nu pare si presupune, in cazul incare elementele grafice sunt folosite, inserarea unui buton promotional redirectionat catre blogul meu. Cine are chef, poate arunca o privire pe portfolio, nu e foarte actual ,dar asa cum spuneam, nu prea am mult timp liber.
Urasc ideea de banner exchange ca orice alta persoana normala care are un blog si tine la el, la imaginea blogului si implicit la imaginea personala (vedeti ca vrand nevrand revenim la imagine) si mi se pare normal ca daca vrei ceva, sa oferi in schimb altceva macar la fel de valoros. Sper ca e o idee buna, ca vor fi oameni dornici sa isi amelioreze imaginea, fie si virtuala iar in cele din urma toata lumea sa fie multumita si frumoasa. Doar nu exista afacere online facuta fara placere! Solicitarile de colaborare le primesc pe adresa me mail: danandrei.com[at]gmail.com. Sa auzim de bine!
O vaga neliniste
Exista in randul scriitorilor japonezi, probabil si datorita educatiei, a stilului japonez de a-ti exprima demnitatea un numar mare de sinucigasi… unul dintre ei, laureat al premiului nobel printre altele, Yasunari Kawabata, s-a sinucis intr-o buna zi…si a lasat un bilet pe care erau doar doua cuvinte… “VAGA NELINISTE”… Iti jur ca niciodata nu am citit ceva mai profund, mai complex si mai cuprinzator, atat de putin si totusi atat de sufficient, ca o culme a conceptului de haiku de exemplu… mda, e atat de multa neliniste vaga in fiecare dintre noi.
Femei au trecut prin viata mea
Au trecut multe femei prin viata mea. Foarte multe, ar spune unii, dar niciodata nu ma iau dupa ce spun altii. Unele au trecut incet si leganat, altele au trecut repede, grabite, cu priviri aruncate fugar, imbratisari furate, nici nu mai stiu ce a fost. Unele au trecut ganditoare, cu priviri intrebatoare, cu nedumeriti si ganduri prea putin lamurite.
Uneori aveau nelinisti si indoieli, alteori sperante si certitudini. Altele au trecut pline de zambete jucause, puse pe sotii, copilaroase si aiurite.
Au fost femei pline de maturitate si intelepciune ,dar care uneori dezbracau mantia solemnitatii si se abandonau placerilor nevinovate, pentru o clipa redeveneau copile fericite si lipsite de orice grija. Si ce bine le statea asa!
Femeile au trecut prin viata mea uneori zambind, alteori mintind, uneori loacrimand in tacere, alteori vorbind la nesfarsit, uneori suspinand in taceri cu talc. Au fost femei care au trecut din intamplare, asa vrand-nevrand dar au fost si altele cu intentii clare, care au avut de la inceput in minte o plimbare, ca sa spun asa, prin viata mea. Unele au nascut obsesii, altele au fost aeriene si indiferent, nici nu cred ca isi mai aduc aminte.
Unele miroseau a parfum fin, frantuzesc ,altele a ciocolata calda, unele miroseau a iarba proaspata, a cer spalat de ploi primavaratece, altele a furtuna fierbinte de vara, unele calde ca o dupa-amiaza de toamna, altele reci ca o noapte geroasa de iarna, la poluri. Au trecut femei prin viata mea calcand apasat, fara mila lasand urme adanci, altele au plutit delicat ca o adiere, ca un gand, usor, aproape pe nesimtite, dar lasand urme la fel de adanci.
Uneori erau triste si melancolice, dezorientate si lipsite de speranta, alteori erau increzatoare, sigure pe sine si pline de planuri si proiecte. Unele ascundeau sub masca femeii puternice si insesnibile delicatete, fragilitate, uneori nesiguranta si teama.
Au trecut femei interesante si femei frumoase, au trecut femei tinere si mai putin tinere, femei cu picioare lungi si solduri prelungi, cu sani rotunzi sau fese obraznice, blonde cu parul scurt sau brunete cu parul dincolo de umeri, ochi albastrii visatori, negrii adanci, caprui cuminti sau verzi sa nu-i crezi.
Da, au trecut multe femei prin viata mea. Poate prea multe., zic unii. Dar toate au iubit si au fost iubite, macar pentru o clipa…
Fraza fotografica 5
Cad pietre rotunde printre sipcile acoperisului, lumina strabate trupul tau subtire, este totul o miscare lenta, vrajita in dupa-amiaza de vara. Astept miracolul iremediabil, sa se nasca din privirea ta usor absenta… priviri sfioase in goliciunea lor se atintesc catre nicaieri…
Cand nu ai nimic a spune…
Nu am nimic de spus sau poate am prea multe. Gindurile imi sunt confuze, ca de obicei as putea adauga, dar simt cum in mine se amesteca senzatii total opuse, in masuri diferite care nu reusesc sa se anuleze.
Citind carti imi descopar adeseori gandurile, de multe ori, enervant de asemanatoare ginduri. Ce rost mai are sa scriu cind scriu altii in locul meu, ce rost are sa gindesc cind gindesc altii in locul meu ? Ce rost are sa traiesti cind traiesc altii in locul tau ? Poate ar fi mai bine ca pe aceasta lume sa existe doar o pereche, eterna pereche care sa traiasca ea in locul nostru, sa simta, sa vada, sa iubeasca, sa doreasca, sa sufere… iar noi… noi restul nu am mai fi, sau poate am fi. Poate am fi undeva, adinc ascunsi in mintile perechii eterne, ca o experienta primordiala, netreaita, dar mostenita ca un cumul de reflexe conditionate.
Da, dealtfel asta si sunt reflexele conditionate, experiente minuscule, intiparite ancestral in memoria noastra. Fiecare pas a unei generatii poate fi citit pe un milimetru din creierul nostru, in plus, acel sentiment de deja-vu prezent in fiecare din noi. Altii au trait in locul nostru atunci, demult, noi traim in locul celor ce vor veni, simple masini de inmagazinat si de citit experiente traite de cine stie cine…
In cele din urma totusi totul depinde de ce experiente sunt intiparite in banda noastra de memorie, in spirala acidului dezoxidonucleic… Eu de pilda, am intiparita visarea, oniricul fragmentat de intamplari aparent reale, apoi plutirea in lumi ireale si asta doar pentru ca este atit de multa placere in abandonul, voit dar neimpus, la visare….
File de salau sau cum sa cauti ca sa nu gasesti
Mi-aduc aminte de apartamentul vechi, de la ultimul etaj dintr-o cladire interbelica, cu vagi reminiscente renascentiste, din centrul orasului. E locul in care imi pierdeam noptile si zilele intr-un obscur streaptease artistic, caci da, ma simteam artist. Mi-aduc aminte petrecerile blazate, oarecum anoste intre pustii cu aere creative, nu prea era nimic de mincare, doar bautura, multa si proasta. Nici nu stiu daca ii pot spune apartament, era o mansarda cu doua camere minuscule, pe cea mai mare o denumisem in mod solemn living atunci cind eram treaz si bar de noapte atunci cind eram beat…
Derizoriu. Sordid, intr-un fel, dar sunt pur si simplu amintirile mele de pusti nestiutor, cind incercam sa descopar adevarul total ce exista doar in mintile noastre imbatate de sublim…..pam pam pam… Intr-o buna dimineata mi-am dat seama ca totusi trebuie sa fac ceva cu viata mea, sa uit pentru totdeuna clipele de nebunie gustate doar de mine si de cei din jurul meu…
Cu o lacrima in ochi am incercat sa ma eliberez sau poate dimpotriva sa ma inlantui. Si asta depinde doar din ce parte a povestirii privesti. Si atunci nu m-am eliberat. Sau poate m-am eliberat, desi ar fi trebuit sa imi gasesc un rost, un sens. Dar ce rost are sa cauti sensuri inexistente? Si toate devin amintiri si nimic nu conteaza. Pana la urma sunt doar vise, doar ginduri neimpartasite…
