Uneori suntem victimile circumstantelor
Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa fiu luat de val, sa mi se intample lucruri neobisnuite, sa iau parte la evenimente aproape fara voia mea. Circumstante placute sau neplacute, intotdeasuna au existat in viata mea. O conjuncture nefavorabila iti poate distruge un moment de gratie, o clipa irepetabila, iar asta inseamna cu adevarat ghinion, nu-i asa?
Sunt oare un jucator? Dar eu inca nu am aflat cine sunt si ce imi doresc cu adevarat; stateam astazi si ma gindeam ca semnul pestilor este un semn zodiacal dublu si cu sensuri opuse, in cazul celor doua componente. Intr-adevar asa sunt si eu si chiar asa ma manifest, sunt contradictoriu, ma atrag extremele, am chiar o dubla personalitate si nu stiu nici macar eu insumi sa ma citesc in adevar.
Ce imi doresc de la viata? exact ca in drumul nostru, nu stiu si poate tocmai de aceea nu-mi place sa-mi planific pasii sau sa ma gindesc la ziua de mine, vreau sa simt ca soarta joaca un rol in viata mea.Sunt victima circumstantelor, recunosc. Dar nu esti si tu la fel?
Cantecul tau
ma simt fluture,
zburind in soaptele,
ascunse-n faptele,
ce vin sa-ti tulbure
visul frumos.
pasare alba,
mijlocul noptii,
pata a sortii,
banul de salba
la gitul tau.
zborul ma cheama,
sus printre stele,
nu-s ale mele,
nu lua in seama
cintecul meu…
Suferintele noastre, cele de fiecare zi
Tind sa cred ca oamenii in general, sunt inclinati spre masochism. Ne place sa suferim. Seneca spunea ca temerile si fricile noastre sunt mult mai multe decat in realitate si prin urmare suferim mai mult in imaginatie decat in realitate. Ne place sa ne infricosam, sa ne speriem singuri si apoi sa ne miram, sa ne plangem, sa ne vaitam de suferinta in care traim. Durere si suferinta. Ne inconjuram de un climat sumbru si trist.
Iubirea e un motiv de suferinta, desi nu ar trebui sa fie nici pe departe asa. Suferim din iubirile pierdute. Suferim din iubirile pe care le traim. Suferim din iubirile pe care le visam, la care tanjim, la care speram si pe care le dorim. Suferim daca iubim sau nu. Suferim daca suntem iubiti sau nu. In orice caz suferim. Ajungem uneori sa spunem ca suferinta e frumoasa. Toate marile povesti de dragoste ale omenirii sunt frumoase pentru ca eroii au suferit. Nu exista mari legende in care eroii sa fi fost fericiti si lipsiti de probleme. Poate au existat si astfel de personaje dar istoria nu le-a pastrat. Pentru ca fericirea devine banala in lipsa suferintei. Pentru ca e lipsit de interes sa povestesti asa ceva. De aceea exista stirile de la ora 5. De aceea toate stirile aparent interesante sunt legate de cataclisme, drame, omoruri, ucideri si sinucideri. Pentru ca avem o placere morbida a suferintei. Poate si pentru ca suferinta altora ne face sa ne simtim noi mai fericiti si linistiti prin comparatie.
Dar v-ati gandit cum ar fi sa refuzam sa suferim? Sa incetam a ne mai crea probleme, spaime, frici? Ce-ar fi sa renuntam la autocompatimire si cautarea compasiunii in ochii celor din jur? Cu atat mai mult cu cat nu o vom gasi, cei din jur au suferintele lor, de care sunt tot atat de preocupati. Poate nu ar fi rau sa cadem in banal si sa fim multumiti cu ceea ce viata ne daruieste, cu ceea ce am reusit sa construim, sa fim fericiti ca traim si ca viata poate fi frumoasa doar daca ne dorim asta.
Zilele astea internetul vuieste de retragerea lui Steve Jobs de la conducerea Apple. Toata lumea e strabatuta de fiorul suferintei lui. Toti se intreaba cat mai are de trait. Oare de ce boala sufera in realitate, care e starea sanatatii lui. Oare ce se va intampla cu actiunile Apple, cati vor avea de suferit de pe urma acestei retrageri, de pe urma mortii lui, pana la urma. Da, probabil ca Steve Jobs moare. Dar ma uit in ochii lui si imi place sa cred ca e un om impacat. Si fericit. Dincolo de suferinta.
Creationism in viziune personala
Well, iata si parerea mea asupra teoriei Creatiei (creationismul) – oricum nu cred in aceasta teorie, dar asta nu ma impiedica sa nu imi imaginez o versiune mai simpatica si mai logica. Dumnezeu se simtea singur. Cand un barbat se simte singur ce credeti ca ar dori sa aiba alaturi? Un caine? un carabus? Un soricel? Un tradafir? Un alt barbat? Cred ca nu. Ei bine, avea nevoie de o femeie, pe care a creat-o si apoi a procreat cu dansa si totul a fost minunat pana doamna respectiva s-a plictisit de aerele de atotstapanitor ale respectivului si a divortat. A mai trait multi ani fericita si linistita. Cine spune altceva, minte (din considerente bine intemeiate), asa ca nu intrebati vreun preot ca se enerveaza.
Pe aleile unui parc uitat
Toamna, pe aleile unui parc uitat, cu soarele strecurindu-se printre frunzele roscat-galbui ce filtreaza lumina dindu-i o aura magica, ici colo, in linistea diminetii, ilustrata de sunete melodioase de pasarele ascunse infrigurate prin scorburi, aerul este tulburat de fumul ce indeplineste ritualul trecerii in nefiinta a frunzelor sfirsite. In departare, ca o parere, se aude rumoarea marelui oras, agitat si nepasator, dar aici este liniste. E atata departare de rutina cotidiana, de rautati si mirlanii.
Stand pe o banca sub stejarii imbatriniti de trecere implacabila a timpului, privesc ghindele proaspat cazute, marturie a generatiilor ce vor sa vina. Cata perfectiune ascunde natura! Desi daca stau sa ma gindesc, nu este ascunsa deloc. Trebuie doar sa ai rabdare sa contempli, sa urmaresti amanuntele ce se zaresc la tot pasul: pinza delicata a unui paianjen, zborul grabit al unei pasarele infrigurate, scoarta copacilor si planarea deloc grabita a frunzelor pe ultimul lor drum… ce frumos este sa visezi, nu-i asa?
SONET 116
Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O no! it is an ever-fixed mark
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth’s unknown, although his height be taken.
Love’s not Time’s fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle’s compass come:
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
If this be error and upon me proved,
I never writ, nor no man ever loved.
William Shakespeare
LYTRO Fotografiezi acum si focusezi mai tarziu
Am citit zilele trecute si am urmarit un mic documentar pe BBC despre o noua camera care va revolutiona industria Foto. Sau mai bine zis va schimba din temelii tot ce stiam noi despre tehnica fotografica. Este vorba despre camerele Lytro. Intrate deja in productia de serie si preconizate sa fie vandute catre sfarsitul anului, camerele Lytro iti permit sa fotografiezi subiectul fara teama de a avea fotografiile blurate la final. Ba mai mult, ai posibilitate ca odata descarcate pe calculator sa modifici punctele de focus. Tehnologia folosita este una aparent simpla si se bazeaza pe o descoperire facuta acum aproape un secol (inca o data putem remarca ca nimic nu e nou sub soare) dar va da in mod clar, posibilitatea tuturor fotografilor sa faca fotografii perfecte. Daca nu din punct de vedere artistic, macar din punct de vedere tehnic. Dupa cum veti vedea in galeria foto Lytro, puteti decide unde e cel mai indicat sa apara punctul de focus, dealtfel va puteti juca cu imaginile prezentate acolo. Eu unul stiu ca imi voi cumpara o astfel de camera, intotdeauna orice ajutor e binevenit pentru un fotograf, fie el amator sau profesionist.
Si toamna din nou…
Suntem uneori victimele risipei de tristete… din nou toamna, anotimp cu incarcatura aromata de tristeti funerare vorba lui Bacovia, frumosul se regaseste uneori in cenusiu, fericirea exista uneori in culorile ruginii ale frunzelor imbatrinite de lupta cu vara, eu ma regasesc in visul unei dimineti de toamna…
Cum ajung cititorii pe blogul meu
Nu stiu cat de familiarizati sunteti cu bucataria unui blog, asa ca am sa dau cateva mici explicatii care pot parea plictisitoare si inutile pentru un cunoscator. Cititorii unui blog ajung sa il citeasca daca vad link-ul undeva ( pe alt blog de exemplu, pe Facebook, pe site-ul detinatorului blogului), navigand din taguri in taguri, pornind tot de pe un blog sau prin cautari aleatoare, pe Google, in special. Clar, majoritatea cititorilor mei ajung aici de pe Facebook, unii dintre ei ajung si de pe alte site-uri dar mai sunt unii care ajung cautand un cuvant sau o expresie pe Google. Ei bine, despre asta vreau sa va vorbesc. Despre cautari aleatorii. Cei mai multi ajung cautand Dan Andrei, Dan St. Andrei sau Dan Andrei fotografie ori photo. Normal, dar…
Urmatorul cuvant din punct de vedere al frecventei este: fericire. Ce frumos! Sunt un om fericit, chiar daca uneori in mine se ascunde si tristete sau melancolie, cred ca starile astea nu se exclud una pe alta. Mi-aduc aminte de o intrebare a lui Eugen Ionesco adresata lui Cioran: Cum se face ca eu care scriu texte vesele sunt un om trist in realitate iar tu care te ocupi doar de chestii triste si depresive esti vesel mereu? Fericirea e frumoasa pentru ca exista si tristete iar melancolia este doar o dulce resemnare in fata aducerilor aminte. Viata e frumoasa, am spus-o si o repet cu drag, pentru ca face parte din convingerile mele. Doar in clipa in care intelegi asta simti ca esti viu, ca esti liber, ca esti fericit. Dar poate pentru a intelege asta trebuie sa treci si prin perioade mai triste, mai incarcate de probleme si neputinta.
Tot in cautari, destul de des, apare si sintagma: fericire singur sau fericire de unul singur. Oare cine sunt cei care se simt atat de nefericiti incat spera sa gaseasca solutia fericirii cautand pe net? Oare chiar are netul explicatia fericirii de unul singur? Singuratatea e o stare controversata, e suficient sa citesti pareri diverse pentru a realiza asta, Paler spune despre singurate: Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalţi, ci e de fapt un naufragiu personal, pe cand Cioran are o cu totul alta parere: Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi. Clar este ca oamenii se simt singuri, fie de unul singur sau in doi. Si iarasi vorbim de fericire, iarasi vorbim despre iubire. Suntem fericiti atunci cand ne iubim pe noi, in primul rand, apoi cand plini de iubire ne indreptam atentia spre cei din jur. Suntem fericiti atunci cand emanand iubire ni se raspunde cu iubire. Iubirea inseamna fericire, in cele din urma. Ah, am uitat sa va spun ca exista si cateva cautari dupa: fericirea poate fi si asa. Intr-adevar, fericirea poate fi in toate felurile.
Urmatorul cuvant este nud, un alt cuvant care ma bucura ca ii aduce pe cititori in contact cu randurile mele. Ok, da cautare dupa cuvantul nud pe google. Sau mai curand cautare dupa: despre nud. Vei gasi in primul rand tot felul de link-uri soioase de la tot felul de televiziuni mai mult sau mai putin de nisa si scandal. Plus ca poti da peste o gramada de site-uri porno. Si totusi au fost oameni care au ajuns, dand aceasta cautare, pe blogul meu. Deci, Nud este denumit un gen artistic care reprezintă un corp uman gol. Pentru mine, nudul este ceva natural, normal, poate chiar banal. E normal sa vezi goliciunea celor din jur. Sau macar ar trebui sa fie normal. Mi se pare total aiurea sa fim oripilati, mirati, interesati pe ascuns de nuditate si sa transformam frumusetea corpului uman intr-un subiect tabu. Iar in cazul in care admiram rotunjimea si eleganta formelor sa fim imediat catalogati drept perversi. Religia ne-a distrus din punctul asta de vedere, crestinismul, iudaismul ca si mahomedanismul au transformat puritatea si linistea naturala intr-o groteasca rusine ce ne limiteaza libertatea frumusetii. Dar asa am putut fi stapaniti mai usor. Plini de rusine, frica si nesiguranta.
Oamenii goi sunt frumosi iar daca tu crezi altceva e vina ta. Mizeria, rusinea, pudibonderia, groaza si etichetele nerusinate sunt in ochii, dar mai ales in mintea celui ce priveste. Eu vad doar frumusete, senzualitate, erotism, delicatete, iubire, dorinta, naturalete, puritate, placere, sexualitate, toate notiuni de care nu imi este deloc rusine. Dimpotriva. Si spunand toate astea nu pot decat sa am bucur ca au ajuns cititori pe blogul meu cautand: libertate erotica. Care alta masura poate fi mai potrivita libertatii, in ziua de azi, decat eroticul? Ai curajul sa iti recunosti si manifesti fiorul erotic? Atunci s-ar putea sa fii un om liber. Dar s-ar putea sa auzi ca pornografia e peste tot iar arta a disparut cu desavarsire. Pana la urma, cine suntem noi pentru a hotara granite atat de fine si delicate?
Multi cititori au ajuns cautand: plaja, ocean, vacanta, si iarasi sunt incantat de asta. Pentru ca viata mea se desfasoara pe malul oceanului, pe plaja si este, cel putin privita din afara, o continua vacanta. Dar este o decizie deliberata, am renuntat poate la alte avantaje, pozitie sociala, comfort, nivel de trai si comoditate urbana pentru a-mi castiga linistea. E un pas pe care il poate face oricine, nu e vorba atat de curaj cat de castigarea linistii interioare. Am ales sa fiu fericit, am ales sa ma bucur de viata, am decis sa nu traiesc intr-un mediu care te ucide cu fiecare clipa ce trece. Mi-e bine aici, departe de rautate si agresivitate, de neintelegere, ipocrizie si formalism.
Am lasat la urma pe cei care au cautat idei, senzatii mai mult abstracte, decat banale, concrete si cotidiene. De exemplu: neliniste interioara sau idei desculte, nelinistea vine din sau despre infinit (au fost 6 persoane interesate), luminile din ochii tai sau n-am nimic de spus (4 persoane) ori nu sunt buna de nimic ( 3 persoane).
Au fost oameni care au cautat si sper sa fi gasit pe blogul meu: ce loc mai am in viata ta, dorinte firesti, naked violonist, indiferenta sau lasitate, vorbe fara inteles, te astept iubite, crema de sardine, indragostiti pe plaja, respiratie trist, fese frumoase, am prins fericirea in palme ganduri de suflet, ipocrizia intre iubiti, despre iubire si suferinta, ce este instinctul sexual, ganduri frumoase cu te voi visa la noapte, visez dimineti la malul marii, cum organizez o expozitie intr-o cafenea?, strange-ma-n brate, abstracte triste, cand nu ai nimic de spus si visam uneori. Ce nu am inteles nici in ruptul capului si poate ma ajutati voi sa imi explic ce si cum, este urmatoarea cautare: sunt dezbracata o facem.
Prin orasul nestiut de nimeni
Am strabatut impreuna strazile incarcate de emotii, uneori infrigurati, alteori extaziati in fata sentimentului de apartenenta la un loc aproape necunoscut, dar traitor in noi. Casele vechi, cu urme adinci ale trecerii timpului sapate in obrazul dur, multimea de oameni, pestrita si colorata, strazile inguste pline de negustori exotici, bulevardele largi strabatute de excursionisti de pretutindeni. Am trait sentimentul pierderii in anonimatul strazilor necunoscute, pe care le strabateam la intimplare, fara vreun plan anume, asa pur si simplu… doar noi doi…
Intamplari din ultimele zile
Da, ultimele zile au fost destul de incarcate. De intamplari, ganduri, schimbari, lucrurile se intampla uneori cu repeziciune si ne lasa mai putin timp de reactie iar apoi intervine perioada de schimbare. In plus e o perioada ce predispune la lene si visare, la plimbari pe malul oceanului, odihna pe plaja si cafele la micile terase din imprejurimi. Si am mai si lucrat peste toate astea.
Pe scurt, ce s-a mai intamplat. Pai in primul rand s-a incheiat saptamana trecuta America’s Cup, cea mai importanta competitie modiala de Sailing, tot orasul s-a umplu de sportivi si fani, au fost concerte pana la miezul noptii si transmisii directe ale etapelor pe ecarnul gigant din piata Primariei, a fost soare si vant bun si a fost bineintele un prilej minunat de fotografie. Din nefericire, fiul meu a sters din greseala fotografiile de pe card. Trebuie sa ma credeti pe cuvant ca erau superbe. Asta e… Cupa a fost castigata de echipa Fly Emirates New Zeeland, desi nu era de asteptat, una din echipele Oracle s-a descurcat mult mai bine de-a lungul intregii competitii. Dar ca in orice sport, surprizele sunt placute si fac deliciul spectatorilor.
Nici nu s-a terminat bine Cupa Americii ca au inceput Serbarile Marii de aici, concerte in fiecare seara, o multime de happening-uri, Multe chioscuri cu delicii locale, tot felul de obiecte de arta si artianat, intr-un cuvant distractie si vacanta. O cazi cu care am avut sansa sa ii vad in concert pe cei de la trupa James, reuniti dupa o pauza destul de lunga, trebuie sa recunosc, suna foarte bine si se vede ca nu scazut din punct de vedere valoric, ba dimpotriva. Un bun prilej sa rememorez petrecirile de acum 10-15 ani cand le ascultam muzica destul de frecvent. Am facut si ceva fotografii la repetitii, destul de dificil pentru ca nu aveai voie, dar m-am descurcat.
Acum doua zile, la invitatia unei prietene dragi, Lorena Alvarado, atasatul cultural al Ambasadei Mexicului la Lisabona, am avut placerea sa descopar un sculptor foarte interesant, dealtfel catalogat drept unul dintre cei mai talentati si de viitor artisti mexicani, Jorge Marin. Lucrari curate, minunat detaliate si muncite, unde artistul a surprins perfect iscare trubului in balans, mimica fetei, transpunerea si concentrarea modelului. In plus am avut ocazia sa descopar un loc minunat, fabulos, Muzeul Apelor din Lisabona, un rezervor urias care in secolul XVII aproviziona prin intermediul apeductelor intreaga Lisabona, purtant numele de Mama Apelor. Bineinteles ca nu au lipsit nici informatiile picante, Regina isi petrecea dupa-amiezele calduroase aici, impreuna cu suita sa.
Un interviu de acum cativa ani…
Mi-am adus aminte de un interviu pe care l-am dat acum cativa ani pentru revista Capital. Intre timp am gasit si raspunsurile mele la intrebarile reporterului, din care au fost selectionate cateva idei potrivite pentru articol. Redau mai jos raspunsurile mele cu mentiunea ca multe s-au schimbat intre timp (extrem de multe, as putea spune!).
De ce ai ales sa fii freelancer? Este acesta un pas spre propria agentie de publicitate?
As incepe prin a spune ca, dupa parerea mea, exista doua categorii de freelanceri, una este formata din tineri absolventi care neavind inca un loc de munca incearca sa isi inceapa activitatea pe cont propriu si o a doua categorie: a celor care au ceva experienta, au capatat o oarecare notorietate in domeniu (lucru absolut necesar in atragerea clientilor) si au ajuns la concluzia ca pot lucra pe cont propriu. Eu as spune ca freelancing-ul este urmatorul pas pe care il faci de la propria agentie de publicitate, asa cum este cazul meu.
Am fost asociat la trei agentii de publicitate, una am vindut-o unei alte mari agentii si am ajuns la concluzia ca pot cistiga cel putin tot atit de mult pe cont propriu, lucrind cu clienti care imi apreciaza munca la adevarata valoare.
Asadar, alegerea statului de freelancer, are mai multe motivatii: nevoia de independenta, lipsa subordonarii, problemele inerente care se ivesc in cadrul unei asocieri, lipsa responsabilitatii fata de angajati, flexibilitatea totala a programului de lucru, (chiar daca lucrez in medie 14 ore pe zi, ajungind in perioadele de virf pina la 20 de ore, o fac cu placere), cine nu ar vrea sa lucreze, inarmat cu un laptop conectat la internet si un telefon mobil, o luna de zile … de pe plaja?
Care sunt atributiile tale ca freelancer?
Atributii?…suna deja ca si cum as fi angajat….atributiile ti le traseaza/atribuie cineva… pot spune ca am aceeasi activitate ca a unei agentii cu maximum 10 angajati, de la partea de client service, relatii cu clientii, propuneri de campanii si executie creativa, respectiv grafica si copywriting, pina la fazele de productie si achizitie media. La asta ma ajuta si faptul ca am lucrat peste 15 ani in mass media si publicitate, acoperind, de-alungul timpului cam toate departamentele agentiei si faptul ca am pastrat legaturile cu firmele de productie publicitara si agentiile media.
Care sunt avantajele si dezavantajele de a fi freelancer?Dar riscurile?
Avantajele sunt clare, asa cum spuneam: libertate de actiune, independenta profesionala, creativitate neingradita. In plus ai oricind posibilitatea sa iti pui in practica visele… de citeva luni am inceput sa ofer clientilor mei si servicii de productie video iar in curind imi voi deschide un studio foto. Cit despre riscuri… ca in orice domeniu riscul este acelasi: sa o dai in bara, dar asta depinde numai de tine.
Exista la noi tendinta de a ne vaita tot timpul, de a ne plange de situatia economica, de calitatea clientilor si a prestatorilor de servicii, de bugetele insuficiente si de constrangerile impuse de clienti… e clar ca o persoana de genul acesta nu ar reusi niciodata ca freelancer.
Cu ce bugete lucrezi? Care sunt cele mai mari bugete pe care poti sa le coordonezi?
Bugetele cu care lucrez sunt mici si medii, cel mai mare buget a fost de aproximativ 400.000 euro iar media se situeaza undeva la 10.000 de euro, avind in vedere ca serviciile pe care le ofer sunt in mare parte servicii de creatie, productia si achizitia de media fiind domeniile cu pondere mare in alocarea unui buget.
Cit despre bugetul maxim… probabil ca daca mi s-ar oferi un buget de peste 1 milion de euro as mai angaja doua-trei persoane… depinde cit de rentabil ar fi in cele din urma. Spun asta pentru ca, de obicei, comisioanele pentru astfel de servicii sunt foarte mici, si probabil ca un astfel de client m-ar forta sa mai gasesc si alti clienti pentru a rentabiliza activitatea unei echipe.
Cu ce clienti ai lucrat ? Ce proiecte ai realizat?
De-a lungul timpului am lucrat atit cu agentii de publicitate sau firme de productie, pentru care am oferit servicii de creatie, dar si cu clienti directi, din cele mai diverse domenii de activitate, de la case de discuri la firme de IT si producatori de software, de la comercianti de bunuri de larg consum la firme de consultanta si birouri de avocatura.
Clientii in general sunt companii care au sediul in Romania, dar in prezent lucrez si pentru clienti din Statele Unite, Canada, Portugalia, dealtfel incerc sa imi indrept cit mai mult eforturile in afara tarii, acolo creatia este apreciata cu adevarat si plata pe masura.
Avind in vedere ca nu imi place sa corectez sau sa completez imaginea construita de altii, aleg in general companii noi, cu un management tanar si modern, care au nevoie de toate elementele de brand de la A la Z, de la logo si carti de vizita, pina la productie multimedia, audio-video si tipar. Asa simt eu ca imi pot pune la lucru cel mai bine creativitatea si ma si simt multumit de rezultate in final.
Se castiga mai bine ca freelancer decat ca angajat intr-o agentie ?
Sa zicem ca venitul lunar ca angajat, la nivelul meu, poate fi in jur de 2.000 euro, proprietar sau asociat la o mica agentie cam de 5.000 de euro iar ca freelancer ar fi cel putin tot atit… dar nu ai nici o alta obligatie, nu?
Cum iti gasesti clientii sau cum te gasesc clientii pe tine?
Niciodata , in cei 5 ani, de cind lucrez ca freelancer nu am abordat un client, asa cum obisnuiam in agentie. In proportie de 90% clientii vin pe baza de referinte si recomandari, restul vizitind site-ul meu de web.
Care este ponderea proiectelor venite dinspre agentii fata de cele venite direct de la client?
Avind in vedere ca ofer servicii de creatie complete, ponderea majora vine din partea clientilor directi, creatia in Romania nu este apreciata la justa valoare, in clipa in care un freelancer cere intre 3.000 si 7.000 de euro pentru o lucrare complexa (de exemplu identitatea unei companii) agentia, chiar daca cere clietului cu mult peste aceasta suma pentru acelasi volum de munca, isi face socoteala ca ar fi mai simplu sa angajeze doua persoane, care in acest timp mai fac si altceva. De aceea clientii directi prefera sa lucreze cu un freelancer iar agentiile mult mai rar.
Ce forma de organizare jurdica ai? (pfa, IMM)
Firma mea, este o firma cu raspundere limitata al carei singur actionar si angajat sunt eu.
Decaderea imperiilor
Ok! Simt putina furie. Si ingrijorare. Ingrijorare privind destramarea, incet incet, a societatii asa cum o stim. Istoria se repeta, intotdeauna. Vine clipa in care marile imperii decad.
Asa s-a intamplat si in cazul Imperiului Roman, decadere datorata (conform lui E. Gibbon cu care sunt pe deplin de acord), slabirii structurii interne, apoi in mare parte aparitiei crestinismului si in cele din urma, presiunii din afara a popoarelor barbare (Montesquieu era un idiot sustinand ca decaderea s-ar fi datorat decadentei, uite asa incearca personajele inflamate sa ne faca sa uitam frumusetea vietii).
Asa s-a intamplat si in cazul imperiului (hai sa-i spunea asa civilizatiei respective) grec, si in cazul imperiului otoman, si in cazul imperiului sovietic, mai stiti ceva mongolii lui Gengis Khan, de cuceririle lui Alexandru cel Mare, de marile teritorii influentate de civilizatia egipteana, de mayasi, azteci, etc?
Ei bine cam asta simt eu ca se intampla si acum cu marele Imperiu American si partenerii sai de joc, popoarele europene, strans unite sub ideea unei Europe unice. Se duce totul de rapa, din cauza proastei organizari, conduceri defectuoase si bineinteles sub presiunea popoarelor barbare. In cazul nostru este vorba, in principal de India si de China. iar daca privim diferenta intre nivelul de trai, putem spune ca sunt barbare.
Mda, nu ma ingrijoreaza prea mult din cauza mea, schimbarile de genul asta se petrec destul de lent, dar ma gandesc la cei ce raman dupa noi. Ei, ce sa-i faci, asta e viitorul.
Mircea Ciobanu, Constantin Brancusi, demonii si ingerii
Am vazut acum aproape 15 ani (14.06.1997), un documentar despre Mircea Ciobanu si faptul ca inca mai imi aduc aminte de el si ma preocupa, denota ca am fost impresionat. Nu doar reportajul in sine, bine realizat dealtfel, cit mai ales personajul, despre care stiam prea putine la vremea aceea. Ciudat, foarte ciudat, un amestec nebun de arta, mercantilism, trairi interioare profunde si materialism, amestec de elemente total antagonice si nefiresti pentru a fi laolalta.
A cunoscut Gloria si Decaderea dar culmea, le-a trait in acelasi timp, ca o ingemanare a raului cu binele, a infringerii cu Victoria… in infringere victorios…
E adevarat, a trait ca un vultur, dar tare mi-e teama ca a trait ca un vultur intr-o gradina zoologica, demn, maret dar nimic mai mult decit un exponat, destinat privirii si admiratiei in cusca si nu in zbor, acolo, in inaltul cerului, unde ar fi fost intr-adevar de neatins. Fara sa vreau, poate doar din cauza exilului, am incercat sa fac o comparatie cu Brancusi… ce diferenta!
Cata apropiere de puritate gasesti in viata Maestrului, cita piosenie si apropiere de arta pura, de esenta, ce amalgam de senzatii si sentimente. Cred ca, spre deosebire de Ciobanu, Brancusi a trait doar partea buna a lucrurilor, asta in primul rind datorita interpretarii artei ca o reprezentare a credintei profunde ce salajuia in interiorul sau.
Brancusi by Man Ray 1933
Cred, asemeni lui Ciobanu, ca in aproape fiecare dintre noi se afla demonul raului, dar unii stiu sa-l indeparteze, altii nu, depinde doar ce influente se manifesta mai puternic asupra ta. Cred ca arta, adevarata arta, nu poate fi creat in scopuri mercantile, comerciale, arta este asa pentru ca asa trebuie sa fie, nu trebuie murdarita chiar in originea ei, in izvorul inspiratiei, caci daca asa gindesti, respectiv ca vei crea ceva doar pentru a fi vindut bine, deja rezultatul, sa-l numim aici “falsul obiect de arta”, este pingarit.
Atunci arta ta, fara a-ti da macar seama, poarta pecetea demonica a raului, a murdariei in care cu totii ne afundam pe zi ce trece, tot mai adinc. Cred ca Ciobanu a simtit raul in profunzime, ca o pedeapsa, desi nemeritata intr-o asemenea masura.
Oricum, acest documetar a reusit sa ma impresioneze, am descoperit o poveste, caci acum totul este o poveste, profunda si incarcata de simboluri si rosturi ascunse, care m-a facut sa gindesc. Iar asta, trebuie sa recunosti, nu-i rau deloc.
Un articol des pre viata tumultoasa a lui Mircea Ciobanu, puteti gasi si aici!
Sfanta Maria
astazi e sfinta Maria… ziua mamei mele… ce repede a murit… ce multa nevoie am de ea acum…. sa-i aud glasul dojenindu-ma… nimic mai mult… mi-e dor de certurile ei, care ma aduceau cu picioarele pe pamint… am ramas plutitor printre nori, plin de heliu zburind spre nicaieri… ce repede a murit, ce repede au murit amandoi…
Fraza fotografica 10
Tine-ma in brate, strange-ma tare si spune-mi adevarul. Sau minte-ma frumos sa nu simt ca adevarul e altul, spune-mi ca departarea e doar o parere si ca avem aripi ascunse sub camasa. Zambeste-mi trist spunandu-mi ca esti fericita, arunca o floare in apa linistita a diminetii si spune-mi ca e doar luata de vant. Intoarce privirea plina de iubire cu pleoapa ascunzand o lacrima proaspata, jucaus vantul se joaca in parul tau. Vorbeste-mi sa iti simt glasul aproape, soapte, cuvinte sa stiu, sa-nteleg.
Eu nu lucrez cu simboluri, Eu lucrez cu metafore
O sa bat campii putin, dar e atat de placut! Metafora mi se pare creatoare si dovada de inteligenta, simbolul, uzitat si erodat de timp, mi se pare banal si desuet. Crucea de exemplu, ca tot e un simbol vechi de mii de ani, fie ea crestina, malteza, egipteana, a sfantului Andrei, greceasca, latina sau chiar zvastica, o folosesti cand nu mai ai nimic a spune. Cand imaginatia ta s-a terminat.
Cand vrei sa spui ceva simplu intr-un fel complicat si alambicat. In arta, simbolistica incearca sa spuna intr-un semn ceea ce poate ar trebui spus pe sleau. Aici intervine problema. Cum sa spui frumos ceea ce iti trece prin cap. Si atunci, daca nu stii, bagi un simbol in speranta ca lumea o sa fie fericita sa descopere marea taina a artistului, taina care de fapt e banala si usoara la minte.
Dar uite cum micii impostori pot deveni persoane interesante si speciale pentru cei nestiutori. Bagi o zeita egipteana sau de orice alta obarsie, insotita de o cruce dubla aruncata intr-un colt, sarpele ce se incolaceste pe o colana dorica ( sau ionica, depinde cum ii desenezi capitelul), o ramura de maslin purtata in cioc de un porumbel alb, o bacanta mascata ca in Venetia evului tarziu, bagi si o balanta ca e nevoie de echilibru in tot rahatul asta presupus hieratic si gata! Ai inteles ceva? Nu!… Ei vezi, de aia arta nu e pe intelesul tuturor.
Bine, nici eu nu creez pentru a fi inteles…intelegerea atrage dupa sine, uneori, o gramada de chestii neplacute…compasiune, toleranta, comentarii si analogii, parafraze si anacronisme, judecati pripite si totul pina la urma culmineaza cu lipsa de intelegere…prefer sa ramin neinteles de la inceput…ce-am avut si ce-am pierdut!
Dar macar incerc sa ma exprim pe mine. Sa ma pot recunoaste intr-o lucrare de-a mea. Sa nu fie umbre pe langa mine, sa fiu eu. Cu gandurile mele, cu ideile mele, cu ceea ce simt si cred. Unic, asa cum e fiecare fiinta pe Pamantul asta.
Poate asta e partea din noi pe care o uitam cel mai ades. Unicitatea. Faptul ca e pacat sa te pierzi in turma, ca avem minte si o avem pentru a o folosi. Ca nu trebuie sa umblam doar pe poteci batatorite, ca nu trebuie sa ne ascundem in umbra, ca trebuie sa avem curajul de a descoperii drumuri noi, inlauntrul nostru. De ce? Pentru ca un artist e val si e vant, pentru ca o femeie e gand risipit neincetat, pentru ca un copil e un mugur suav de lamaita, pentru ca soarele e un bec atarnat in tavanul infinit, pentru ca oceanul e o lacrima dintr-un ochi imens, pentru ca iubirea e o agitatie browniana a unor particule inca nedescoperite, pentru ca trupul tau e o liana incolacita in jurul meu, copac batran, pentru ca fericirea e un fruct necunoscut din care gustam din cand in cand fara sa stim, pentru ca viata e o calatorie din care cunoastem doar sfarsitul. De asta prefer metaforele si sunt plictisit de simboluri.
Photo Post Production
De multe ori e nevoie sa prelucram fotografiile realizate. Poate pentru ca dorim sa dam o anumita nota imaginii, poate ca ne-a solicitat clientul o anumita solutie, in general fotografiile au nevoie de post-procesare. Bineinteles ca Photoshop-ul e solutia optima, perfecta as putea spune. Nu sunt de acord cu cei care sustin ca o fotografie nu trebuie trecuta prin Photoshop, asa cum nu cred ca o fotografie trebuie realizata doar pe film, tehnologia a avansat si cerintele sunt cu totul altele. Mai ales avand in vedere noile standarde de calitate a imaginii, atat in foto si video, cat si in print. Dealtfel nu cred ca o pictura in acrilic e mai putin valoroasa decat una in ulei, tehnicile difera, insa important e rezultatul.
In seria de imagini prezentata aici puteti vedea cateva alternative de prelucrare, incepand de la retouching calitativ pana la mici artificii de imagine.
Cand eram eu mic
… zahar candel, bomboane de pom, ciocolata invelind un miez roz cu gust nedefinit, mirosul de lavanda al vestei bunicului si tigarea vesnic uitata intre degete, caprioara gonflabila de cauciuc, papusile insirate pe etajera din camera de la demisol ce mirosea a pivnita si mucegai, bicicleta pegas albastra cu cadrul pliant, ciresul din curte in care statea cocotat toata ziua, soneriile vecinilor apasate pe ascuns, hamsterii din borcan, fetele sapunite cu zapada, sania mare de lemn, manusile cu un deget legate dupa gat, sepcuta galbena de campion, genunchii zdreliti, leapsa pe ouate, semicursiera sputnik fara aripi pentru a avea un aer mai sportiv, sapunurile ascunse printre cearceafuri, ursuletul roz, imbracat intr-un combinezon bleu crosetat de bunica-mea, costumul de blugi croit de tata dintr-un halat albastru de doc muncitoresc, formele de construit castele de nisip, salteau gonflabila, nuiaua primita de sf. Niculae, caruciorul micut de tabla indesat cu jucarii, vioara construita tot din tabla, pe vremea aceea jucariile erau facute sa reziste, cohorte de copii trebuiau sa foloseasca aceleasi jucarii, napolitanele Danut, parizer cu ceai, ciocolata cu rom din pachetul tricolor – maro, bej, albastru, guma de mestecat colorata cu mina de creion, gumele chinezesti intens parfumate, stilourile chinezesti cu penita de aur… cand eram eu mic, era totul asa de simplu si de frumos.
Gear Page
Ieri am reusit sa incep pagina de prezentare a aparaturii folosite, asa ca nu am reusit sa scriu nimic altceva. Pagina va fi in permanenta dezvoltare, urmeaza sa prezinte si experientele mele cu “utilajele” prezentate, asa ca s-ar putea sa ii foloseasca cuiva. Nu de alta, dar si eu invat de pe paginile altora. Voi prezenta deasemenea si aparatura de studio si camerele foto pe film pe care le folosesc (din ce in ce mai rar, ce e drept). Daca aveti intrebari si sfaturi, comentarii, sugestii, le astept cu placere. O zi placuta va doresc!
Fraza fotografica 9
Intrebari aruncate spre nicaieri, durerea unui cuvint nerostit, ginduri atit de necunoscute unora, firul de iarba ce se zbate din nou in bataia vintului de miazanoapte, baletul absent al norilor oglindit in ochi larg deschisi, tristetea dulce a picaturii de apa ce se scurge pe gitul tau, suava intruchipare a mladitei ce inconjoara plapinda, trunchiul copacului uscat de vreme, umeri rotunzi arsi de soare incandescent, vintul alunecind printre suvitele despletite ale salciilor plinse, gol, adinc si deplin, tacerea dialogului imaginar, istovitoare alunecare catre nicaieri de niciunde…
Calm, liniste si o usoara nota de sarcasm
Nici macar nu stiam in ce zi suntem azi. Ceasul meu arata ca am fi intr-o zi de 9 a unei luni oarecare…. presupunind ca suntem in august, m-am uitat pe calendar…. intr-adevar, suntem in august… Bine ca nu e iulie sau septembrie, ar fi trebuit sa ma intorc in timpul real sau sa o iau la fuga intr-o directie atemporala.
In ultimii 3 ani nu am mai urmarit programele TV, in general iar cele romanesti, de vreo 5 ani, lipsesc din sfera preocuparilor mele. Ok, am aparut la o emisiune, pe aia am vazut-o! Lipsa televizorului mi-a dat o oarecare usuratate a gindurilor, visez noaptea…. parca incet, incet rotitele ce mi se invirt apatice prin interiorul craniului au inceput sa se curete, sa se unga, sa para totul mai lin si mai egal in scurgerea gindurilor. De ce se timpeste poporul cu televizorul? Crize, scandaluri, zvonuri, rautate, agresivitate, jumatati de oameni, jumatati de suflete. Te poti satura de societate? In mod sigur da!
PS. Cea mai tare faza: vrand sa ilustrez acest post, am cautat o fotografie oarecare in care sa se vada ceasul meu, am gasit si marind imaginea am observat ca fotografia era facuta intr-o zi de 9, dar acum 5 luni… eu sunt nascut pe data de 9….. ce bine ca e 9!
Despre moarte in viata de zi cu zi
Nimeni nu vrea sa moara, asa cum nimeni nu vrea sa se nasca. Diferenta este ca suntem constienti doar cand moarte se apropie. Nu avem marturii din vietile de dinainte, sau nu mai reusim sa ne aducem aminte. Probabil ca vietile noastre pot fi mai usoare dar niciodata nu vor putea fi mai pline… chiar daca nu reusesti sa te ridici de la pamint, sa zbori, tot este mai bine decit sa fi la doi metrii sub pamint. Pana una alta ne bazam pe un Dumnezeu inexplicabil si credem povestile inventate de noi pentru a ne face fericiti.
“Ceva, cineva, un spirit ne urmarea pe toti pe toti prin desertul vietii si trebuia sa ne ajunga inainte ca noi sa atingem paradisul. Fireste, daca ma gindesc acum, stiu ca e moartea: moartea ne va ajunge din urma inainte ca noi sa ajungem in paradis. Singurul lucru dupa care tinjim toata viata, care ne face sa suspinam, sa gemem si sa suportam dezgustul de toate felurile este aducerea aminte a unei supreme fericiri pierdute, care probabil ca am simtit-o in pintecele mamei si care nu se va mai repeta (desi detestam acest gind) decit doar la moarte.” Kerouac… cuvinte legate de fericirea primordiala, de fericirea pe care nu stim daca am trait-o vreodata dar pe care o simtim prezenta undeva, ascunsa in noi, dar se pare, imposibil de atins. Oare nu este destul adevar in asta? Kerouac a fost un om trist, in spatele tumultului si a iubirii de drumuri fara final. Poate si in mine se ascunde tristete… de ce?… nu stiu, nu am nici un motiv…
Si ploaia se scurge din cer…
Ascult vibratia sincopata a picaturilor de ploaie ce se preling pe streasina casei. S-a racorit dintr-o data si caldura molesitoare a fost inlocuit de un suflu racoros. Tamplele nu ma mai apasa, ma simt brusc eliberat de sub presiunea caldurii toride, de care nu aveai cum sa te ascunzi. Fire de apa se preling din frunzisul copacului ce parca a reintinerit in doar citeva clipe, verdele prafuit s-a transformat intr-unul stralucitor, transparent si proaspat. Pamintul reavan respira usurat, cu toti porii deschisi, insetat sa absoarba prospetimea apei reci ce curge din ceruri ca un torent de munte, racoros si de viata datator… Din nou, viata e frumoasa.
