Phase One 645DF camera system
Zilele trecute au fost musafiri la studio. Reprezentantul portughez si directorul de vanzari pe Europa al firmei Phase One au folosit studioul pentru a prezenta fotografilor portughezi ultimul produs la firmei. Timp de vreo 10 ore s-au perindat o multime de fotografi dornici sa descopere si sa incerce aceasta bijuterie, sa testeze posibilitatile tehnice oferite si sa se minuneze de ce e capabila aceasta noua combinatie. Spun combinatie pentru ca este vorba de o colaborare de anvergura pentru realizarea acestei camere, un rezultat al imbinarii Phase One know-how cu designul Mamiya la care se adauga ultimul back digital de la Leaf si lentilele Schneider-Kreuznach. Ba mai mult, este vorba de prima camera foto tip platforma deschisa, putand fi folosite o multime de obiective si digital back, alaturi de cele de la Leaf sau Phase One putant fi folosit chiar si cele de la Hasselblad.
Bineinteles ca fiind o prezentare a ultimilor noutati de data asta s-au folosit back-uri IQ 180 de la Phase One, de 80 megapixeli full-frame. Va dati seama ca rezultatele au fost nemaipomenite, in plus minca fotografului este usurata enorm de ecranul tactil, de girueta digitala si de multele facilitati digitale oferite. In plus camera este destul de portabila pentru capacitatea ei, asa ca poate fi folosita si fara trepied. Bineinteles camera suporta full control cu ajutorul calculatorului, iar in cazul obiectivelor Schneider-Kreuznach permite o sincronizare cu sistemul de lumini pana la 1/1600s. Bineinteles ca multi si-au dorit aceasta solutie atat de atragatoare, dar pretul (care e pe masura rezultatelor oferite, adica in jur de 35.000 euro un kit de baza) i-a facut pe multi sa zambeasca amar. Inclusiv pe mine.
Un alt motiv de bucurie pentru mine a fost prezenta unui client de-al meu, firma de inchirieri aparatura foto profesionala Photographicas, una din cele mai mari firme de profil in Portugalia, pentru care m-am ocupat in intregime de branding si imagine. Bineinteles cum era si de asteptat, au venit si ei cu aparatura de ultima ora achizitionata de la Prophoto, inclusiv o superba umbrela cu un diametru de 210 cm care da o lumina perfecta pentru portrete, fashion, glamour, etc. Acestea fiind zise, nu imi ramane decat sa va las sa priviti fotografiile minunilor si sa visati la zile mai bune!
Casatoria, o institutie perimata
Statul protejează familia și apără drepturile tinerilor căsătoriți, cam așa sună cuvântarea rostită deloc solemn de ofițerul stării civile. O frază căzută în desuetudine în România, unde statul nu face nimic în mod real pentru a susține această afirmație.
Căsătoria este o instituție apărută cu mult timp în urmă, înaintea creștinismului, ca o necesitate a consfințirii tipului de relație între două persoane. Ca un fel de confirmare a statutului, dar mai ales a relațiilor dintre cei doi. Un contract care asigură buna desfășurare a relației. De asemenea, un act care arată obligațiile celor doi soți. Odată cu apariția creștinismului a fost o metodă în plus de exercitare a controlului bisericii. În Evul Mediu, de cele mai multe ori, căsătoria nu era alegerea femeii, ci era determinată de voința părinților. Încă de la o vârstă fragedă, fetele erau obișnuite cu gândul că se vor căsători.
Până de curând, căsniciile erau aranjate în mod prioritar de părinți şi încă mai există şi acum zone intinse și culturi în care căsniciile sunt aranjate. Practic, Actul de Căsătorie reprezintă dovada ori a aranjamentului părinților, ori a neîncrederii dintre cei doi soți. În plus, are rolul de promisiune publică, semnată și parafată, mai greu de încălcat decât jurămintele făcute între patru ochi. Pentru că cei doi se tem că iubirea va disprea. Și atunci cred că un act semnat îi va putea ajuta să termine relația în mod elegant. Au nevoie de o dovadă a faptului că au trait împreuna, că au câștigat și consumat împreună, că au clădit averi și au făcut copii. Vor să se asigure că nu vor fi păcăliți în momentul despărțirii. Ambroise Bierce spunea că “dragostea este o nebunie temporară ce poate fi vindecată prin căsătorie.” Nu știu dacă e chiar așa, dar în mod sigur e prima dovadă a neîncrederii în iubire.
Căsătoria e un apanaj predilect feminin. Din dorința de a-și asigura nevoia de siguranță, liniște și confort, femeile insistă prin diverse tertipuri să se ajungă în fața ofițerului stării civile. Bărbații în general se tem de acest pas, caută scuze și încearcă din răsputeri să evite momentul. Dar, de obicei cedează. Societatea își spune însă cuvântul, căsătoriile formale scad din ce în ce mai mult ca număr, apar în toate țările civilizate legi privind concubinajul, ceea ce asigură respectarea drepturilor cuplului chiar în lipsa actului de căsătorie, lumea realizează încet, încet, inutilitatea unui act mult prea lăudat și amplificat ca valoare.
Pentru că rămân la ideea mea, dacă doi oameni se iubesc cu adevărat nu au nevoie de un act să ateste asta, iubirea cere altfel de dovezi, nu legislative. Iar dacă nu mai e iubire, atunci nici un act din lume nu îi poate ține pe cei doi împreuna. Așa că nu îmi rămâne decât să închei cu vorbele lui Benjamin Franklin, inventatorul paratrăsnetului (ceea ce îl face foarte priceput în domeniu): “Unde există căsătorie fără dragoste, va exista și dragoste fără căsătorie.”
articol aparut in catchy, acum ceva timp.
Algoritm creativ
Creatia trebuie sa se bazeze pe un concept (nu este o noutate, nu?) cel putin asa cred. De fapt cred ca este vorba de acelasi lucru pe care il incerc cu mine insumi.
Incerc sa descopar un sistem de identificare a valorilor, a conceptelor (sau poate preceptelor?!?) care pot da baza de plecare in identificarea solutiei optime. Cam asa ceva ar trebui sa identific si in cautarea mea interioara, in incercarea de a gasi solutii de adaptare la mediul extern, prin utilizarea unui algoritm creativ. Imi place ideea asta!
Ultimele zile de plaja
E octombrie. E trecut de mijlocul lui octombrie, dar vremea e asa frumoasa si plaja atat de aproape incat nu am rezistat sa nu mai petrec inca o zi pe plaja. De fapt oceanul e in fata casei, dar e un tarm stancos, plaja e la cativa kilometrii, pe care ii poti strabate pe bicicleta, de exemplu, e o pista impecabila ce duce pana acolo. Guincho. 
Plaja mea preferata, prima plaja pe care am descoperit-o cand am ajuns in Portugalia, acum cativa ani. O plaja vantoasa, mai ales in timpul verii, dar acum, in mijloc de toamna e liniste si vant molcom, valuri ce se sparg de mal, antrenand in miscarea lor regulata pe cursantii scolilor de surfing. Liniste si detasare, nepasare si departare. Ultimele zile pe plaja. Frumos.
I do not work with symbols, I work with metaphors
I’ll beat about the bush a little, but it’s so nice! The metaphor seems creative and proof of intelligence, while the symbol, which is being eroded by time, seems trivial and obsolete. The cross, for example, is as a whole a symbol for thousands of years, be it Christian, Maltese, Egyptian, St Andrew’s, Greek, Latin or swastika, when you use it is because you do not have anything to say. When your imagination has been completed. When you want to say something simple in a complicated and sophisticated way. In art, symbolism is trying to say in a sign that it might be said plainly. Here comes the problem. How to say in a nice manner what you think. So, if you do not know, you put a symbol hoping that people are happy to discover the great mystery of the artist, a mystery that actually is trivial and easy to understand.
But look how small impostors can become interesting and special people for the ignorant. Put an Egyptian goddess or of any other origin, accompanied by a double cross thrown in a corner, the snake that coils on a belt Doric (or Ionic, depending on how you draw it), an olive branch carried by a white bird mask, a masked Bacchante from Middle Age Venice, put a scales, because you need balance and divine blind judgment in all this hieratic shit….and it’s ready! Have you understand something? No! … You see, art is not for everybody.
Well, I do not create to be understood. Understanding entails, sometimes a lot of bad stuff: compassion, tolerance, comments and analogies, paraphrases and anachronisms, hasty judgments and everything culminates in the end with a lack of understanding. I’d rather remain misunderstood from the beginning … what I had and what I lost!
But at least I try to express myself, to recognize myself in my work. I don’t need shadows around me, I need myself. My thoughts, my ideas with what I feel and think. Unique, as is every human being on this Earth.
Maybe that’s part of us that we forget most often: uniqueness. That’s a shame to get lost in the herd, that we have a mind and we have it to use it. That we don’t have to walk only beaten paths, that we don’t have to hide in the shadows, that we must have the courage to discover new roads, within us. Why? Because an artist it’s wave and wind, because a woman is a constant scattered thought, because a child is a sweet lemon bud, because the sun is a hanging bulb in an infinite ceiling, because the ocean is a tear from one huge eye, because love is a Brownian agitation of undiscovered particles, because your body is a liana curled around mine, an old tree, because happiness is a unknown fruit that we taste time to time without knowing it, because life is a journey of which we only know the end. That’s why I prefer metaphors and I’m bored by symbols.
Paulo Arraiano / Street Art and more
Astazi imi face placere sa va prezint un artist pe care l-am cunoscut acum ceva timp si care m-a impresionat cu stilul lui coerent si deosebit de alti artisti din zona graffitti. Paulo Arraiano este nascut in 1977 in Lisabona si locuieste in Cascais, la cativa pasi de vechea mea locuinta, am avut ocazia sa il intalnesc la o petrecere unde fusese invitat sa decoreze un spatiu neconventional. Un tip foarte discret si usor introvertit, Paulo a expus de-a lungul timpului in numeroase locatii, incepand cu Lisabona, apoi New York, Londra, Los Angeles, Miami, Amsterdam, Tokio, s.a.
Se remarca prin stilul fluid si organic, cromatica neasteptata si imbinari inedite. Atat ca graffer cat si ca art director si illustrator a avut ocazia sa lucreze pentru numerosi si importanti clienti dintre care cred ca nu ar fi rau sa amintesc: Musicbox, Optimus, Pampero, PellePelle, Pictoplasma, Redbull, Roxy, Show&Prove Clothing, Station Urban Wear, Superbock, Universal Music, Volkswagen.
In incheiere, iata cateva cuvinte despre Paulo, scrise de Miguel Moore:
“In the organic flow of lines, characters, shapes, colours and compositions that form Paulo Arraiano’s visual universe, there lies a duality that merges the natural and the artificial, nature and urbanity, emergence and creation. In the intersection between these two seemingly opposite and excluding worlds, he has managed to set a new-found balance that emerges from the primitive energy that flows between one and the other and is at the root of the visual language he has created and so intensely expresses. In this universe, the all-encompassing nom de guerre of Yup is an exclamation of positivity, an exhortation to life at its fullest, to the primeval motion which is channelled forward by means of those same lines, those same meridians that express the subject of drawing in its purest and most essential form.“
“He has dabbled extensively in several media and activities, from editorial design to commercial illustration, from clothing to toy design, from wall painting to screen-printing, from street interventions to gallery shows, from type design to teaching. Pervasive to all is the ever-present nature of drawing that forms the backbone of all his activities. Drawing as the harnessing of that primitive flow of energy that enables him to express, conduct and set forth his inner needs in order to balance internal and external issues, used as a harmony-reaching self-therapy. Drawing as everything, from dancing to surfing, from organising exhibitions to pure visual expression; body in motion, movement, energy, flowing through lines and reaching out to people, communicating, bringing them together and generating more energy, more flow.“
The photographic portrait and a little more
Have you really looked at the face of the one in front of you? Or at the image of the one near you? At the face of a stranger? At your mother’s face … really, for how long haven’t you seen her face and haven’t not realized that there were several additional wrinkles? You tried, I am convinced, to read on your boss’s face if he is happy or not at the phrase you just said. Or you tried to read in your lover’s eyes if they are indeed glowing when they see you. You probably noticed the visible evil on the face of lady who collects taxes, the aggressiveness behind your car when the traffic lights is not even green. Have you seen kindness in your grandmother’s eyes when she gave you a jar of jam and you had recognized ashamed that anyway you had taken one from the pantry when she didn’t looked? Have you seen your mother’s sad smile when you said that you certainly pass on to her home next week?
Well, if you saw something, if you paid attention to the moment of sincerity of expression, if you caught for a second the man behind the appearances, you managed to do a portrait. Because after all, the portrait is an image. In case of a photo, a picture of a moment. One moment when you have captured something of the man in front of you. I know, that if you attended a photography class, you have been told that the portrait is about light and shadow, scholar construction and studied attitudes, that you have to say everything about the topic in a single photo, that you have to capture the look and that under the nose it should be a well-placed and balanced triangle of shade.
All well and good, clearly you need light else otherwise you don’t see the portrait, you have struggled to arrange hair not to shadow, the makeup was flawless, the man was smiling because you told him a hundred times, but have you thought to try to capture more than a mask? Technique is needed to a great extent, but not far enough. The magazines, especially the fashion ones, are filled with portraits that are perfect from the technique point of view, but don’t awake any feeling in us.
I think when you make a portrait, it must be the one of the person’s, that’s clear, but it should also be about the person. It’s not enough to say “oh, you have blue eyes”… I think you have to read something inside those eyes so blue. That’s because in a portrait you should capture feelings that you can send through photography. Because the man in front of you is not a plastic doll, but a man who loves, hates, suffers, thinks, dreams, jokes, laughs, a man alive. Yes, after all the portrait is a photo about a person alive. A human being.
But not only… the portrait, as Richard Avedon says, is about you, the one who takes pictures. The viewer, after a brief study of the photo, asks himself: what does the photographer wanted to capture here, what was he trying to convey? Yes, a portrait talks about the photographer, speaks about the way he understands the person in front of the camera, about his ability to penetrate beneath the surface and his opinion of the man caught for a second, it finally shows us what the photographer felt regarding a face and trying to understand what is behind it.
A portrait (except self-portrait, of course) is a work in two, raising our mind and (it would not be bad all) in our soul, thoughts about what we see in the picture and about the one who did it. Because the photographer must answer, before starting to work, to the so coherent and simple Picasso’s question: Are we to paint what’s on the face, what’s inside the face or what’s behind it?
Toamna e un sentiment…
O alta zi, o alta muzica, de data asta Galliano/Michel Portal, alta inspiratie. Zile pline de incarcatura placuta a senzatiilor oferite de oceanul superb in lumina molcoma si calduta a unei zile perfecte de toamna.E atata frumusete in zilele de toamna, lumina te invaluie ca un halou, te pierzi pur si simplu in ultima rasuflare a frunzelor, dinaintea caderii lente, simti mingiierea lor in timp ce le privesti asezandu-se la picioarele tale aidoma unui covor princiar, E cald si totusi simti ca e toamna, ca e melancolic si usor bucolic.
E toamna, dar nu e tristete ci e farmec, e necuprins si reverie. In curand va mai trece un an, in curand vom fi mai batrani, dar ce frumos e sa te simti viu, ce frumos e sa simti ca traiesti! Acorduri tandre si linistea unui val moale si pufos, departarile ce ni se astern intotdeauna la picioare, vantul jucndu-se nevinovat in par si amintirea unei zile ce a trecut. Ce rotund sentiment e toamna….
Tomana gandurile sunt mai linistite, dupa vara plina de fierbinteala parca ne-am mai inmuiat, parca suntem mai buni si mai putin incrancentati, mai intelegatori si mai ingaduitori. Ne luam o clipa de liniste si calm, inainte frigul iernii ce va sa vie. Ne gadim la clipele ce au trecut, ne bucuram de amintiri frumoase si galbene cald, de cuvinte pe care de-abia le deslusim rostite, de joaca vantului inca un pic caldut printre firele de par. Ti-aduci aminte? Clipele minunate… rotund sentiment…
Sunt ceea ce sunt pentru ca asta vreau sa fiu
Da, asa sunt eu, dar asa esti si tu, asa e oricine dintre noi. Toti ne supunem acelorasi legi ale naturii. Suntem ceea ce ne dorim sa fim. Suntem rezultatul actiunilor si gandurilor noastre. Asa cum gandurile si dorintele noastre devin realitate doar daca ne dorim cu adevarat asta, reciproca e perfect valabila. Orice medalie are si un revers. Suntem asa cum ne-am dorit sa fim, chiar daca am facut-o inconstient.
De aceea cred ca e important sa fim constienti de dorintele noastre, de puterea gandurilor noastre, de posibilitatea de a ne influenta viata si a nu lasa doar soarta si intamplarea, hazardul sa ne stabileasca traiectoria. E important sa ne dorim lucruri, sa credem in ele si in forta noastra de a le implini. Daca eu nu imi doresc cu adevarat ceva, daca toate gandurile nu se indreapta spre scopul propus, de ce oare mai astept ca acel lucru sa se intample? In plus, e bine de stiut ca intotdeauna gandurile pozitive atrag reactii pozitive, asa cum e de la sine inteles ca gandurile negative atrag reactii negative.
Mama mea imi povestea ca in facultate trebuia sa invete intotdeauna la perfectie materia, pentru ca intotdeauna daca sarea vreun capitol sigur nimerea un subiect exact din materia pe care nu a invatat-o. Colegii o intrebau intotdeauna daca era ceva ce nu citise si se apucau sa studieze in fuga portiunea respectiva. Intotdeauna se gandea cu teama ca va pati asa si intotdeauna patea asa. Practic isi atragea singura intamplarea negativa. Si asa fac si eu uneori si sunt sigur ca asa fac si altii.
Unora le place Brahms
Mi-am pus sonatele pentru violoncel si pian de Brahms, pentru inspiratiune, caci vreau sa vorbesc un pic despre mine. Da, ma caut, incerc sa ma inteleg, sunt insa un tip experimental care se bazeaza in special pe trairile personale pentru a crea premizele intuitiei sa actioneze, tipul care are multe cucuie datorate pragului de sus, desi nu acord intotdeauna atentie pragului de jos, mai mult sunt pierdut in reverie… Incerc sa evit caile batatorite, desi stiu ca mi-ar usura calea, incerc sa o fac in felul meu, asa cum imi vine la indemina, probabil ca este o greseala, dar simt ca pot construi mai aproape de sufletul meu gasind metode personale decit apelind prea mult la experienta altora.
Prefer sa fiu influentat mai curind fara sa-mi dau seama, decit in mod explicit, ma refer la ideea de a ma aseza si incepe a studia manuale si instructiuni de folosirea a constientului in folosul subconstientului. Mda, asa simt acum, maine cine stie? Sunt o persoana deschisa si interesata de cunoastere, metodele insa difera, probabil.
Fraza fotografica 11
Parintele Tadei spunea “cum iti sunt gandurile astfel iti este si viata”, in Upanishade poti citi: “cum iti este fapta, le fel iti este si destinul”. Putem deci spune ca viata iti este determinata de ganduri, dar faptele sunt cele care pana la urma hotarasc viata incepand din ziua de maine. Nu ne ramane decat sa verificam cat din gandurile noastre se regaseste in faptele noastre.
Viata redusa la absurd cotidian
Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. Definitie DEX
Da, uneori ne traim viata acceptand absurdul, intr-o regula impusa de necesitatea demonstrarii adevarului pe care doar noi il stim. Suntem gata sa facem lucruri ilogice incercand sa demonstram contrariul. Viata noastra se reduce la absurd. Presupunem ca viata e plina de probleme, de incercari si intreprinderi anevoioase, rezultatele sunt presupus nesatisfacatoare, ne indoim de iubire, de fericire, de liniste si frumusete, toate astea cu speranta ca in cele din urma vom afla ca nu am avut dreptate. Traim cu iluzia ca ne inselam, ca toata nefericirea noastra autoimpusa va fi dintr-o data spulberata de un eveniment neasteptat dar sperat.
Ne cladim fericirea, linistea si seninatatea pe presupuneri intunecate si nefericite. Presupunem ca nu suntem iubiti, dar asteptam sa ni se dovedeasca contrariul. Presupunem ca nu avem noroc in viata dar ne dorim sa castigam la loterie. Presupunem ca suntem bolnavi si vulnerabili dar asteptam afirmatia medicului ca pleznim de sanatate. Presupunem ca suntem singuri pe lume, dar inebunim de placere cand suna telefonul de ziua noastra.
Efort, consum nervos si lupta in zadar cu supozitiile sumbre pe care asteptam ca altcineva sa le risipeasca. Vrem ca din afara noastra, in conditii misterioase si necunoscute sa vina solutiile problemelor pe care noi le-am construit in mod fals, reducand frumusetea vietii la absurdul indoielii si al necredintei in noi. Nu ar fi mai usor sa traim simplu si frumos? Sa credem in noi si in puterile noastre? Sa incercam sa folosim in loc de metoda reducerii la absurd metoda celor trei simple, de exemplu?
About Beauty and Divinity
“He who is free may be fool, stupid, repulsive, wretched, just because he is free, but is never ridiculous. The free man has dimension as a human being” Phillip Roth
Beauty and Divinity…. pretty hard to talk about, although clearly they have much in common, at least in the mind of those who believe in both. During the times we tried to relate Beauty to Divinity, for the simple reason that we found it difficult to explain the feeling we have in front of beauty or maybe we are ashamed to admit that beauty has stirred not really immaculate feelings. Nerve centres of admiration and of sexuality are very close to each other between the crowded synapses of our brain, that’s why it’s more simple to explain the excitation we feel when we meet beauty, through divine light which cleans the sensation of hidden guilty desire.
Hmmm, guilty? Perhaps, in a world dominated by dogmas and false meanings imperceptibly inherited, a world that we are tired to understand and we accept it as it is.Our world became a sort of already too long chewed gum, which doesn’t have much flavour and taste, so we feel sometimes the jaws clenched toghether, without understanding why.
Beauty… It is everywhere around us, everything is painfully beautiful from the moment you succede to spit the tasteless chewing gum that you are absently masticating… and you miraculously realize how beautiful everyting is….
It remains one danger… Not to get crazy because too much beauty tires our dull mud-filled brains, you can fight against it only to the extent that you believe that, right in that moment you are in heaven. It might not be exactly like imagined, but believe me, what you know is nothing but a feeling induced by the very moment of death of million of people before you….there’s nothing there…
Beauty is the only here perceived by our bizarre senses… I think sometimes about the days when the spirit was free, before being restricted by the false shame and conformity, before the christianism and the pagan man alteration (seen as a free man) into a weak and helpless being, so easily dominated by the senses. Why? Because free people are powerful and therefore they must be mastered… And how else can you accomplish that if not by impregnated them with fear and reluctance in front of undetermined powers and of a implacable course of life.
I’m bored to believe doubtfully explained abstract notions, I obey the real divine beauty of believing in myself…Me, my personal God… as everyone is, consciously or not, his own god…
“ Something, someone, a spirit followed us all through the desert of life and had to catch us before we touch paradise. Of course, if I think about that know, it’s certainly Death: Death will catch up us before our arrival. The only thing we crave during our life, that make us sigh, groan and bear disgusts of all kinds is the remembrance of a lost supreme happiness, probably felt only inside mother’s womb and never again through our life journey (although we hate the thought) until the moment we die ” Kerouac… words about the primordial happiness… Words related to the happiness we don’t know if we have ever experienced, but we feel it somewhere hidden in us, but unfortunately impossibly to reach inside.
Kerouac was a sad human being, behind the turmoil and the love of never ending roads… Maybe there’s sadness hidden in me too… why?… I don’t know… I have no reason…
De vulgari eloquentia / english version
I think it’s a good idea to tell you about my works. I’m not trying to explain, I’m trying to reveal what it’s hidden behind them. Today I will tell you about “De vulgari eloquentia”, which is included in the MYTOPIA series and was used as poster for my exhibition in Lisbon, on the 30th of July 2011.
As the title says, “about eloquence in vulgarity”, the artwork was inspired from the homonymous writing by Dante Alighieri. In the beginning Dante had conceived it as an essay and finally wanted it as writing in four volumes, but he has stopped at the half of the second. In principle it was written in Latin and it’s about the transition from the use of Latin in Italian by blending it with the vernacular, the vulgar language used by simple people. In Dante’s opinion, language is a living body, constantly changing and developing, hence the image created by me.
In my artwork, Latin is represented by the statue of marble, while the new language is born and alive and is trying to leave the arms of the old language, yet relying on it.
I actually used this metaphor to illustrate the changes that we pass in various stages of life and the way we struggle to break away from the past. And the past is cold and still while the newborn is dynamic and expressive, hence the movement, the dance, the rustle…
“De vulgari eloquentia” is realized in the photo alteration method starting from six different photos, processed in various digital and manual techniques.
There are limited editions (Lamba Prints) of 25 prints, 50×70 cm, and of 10 prints, 70×100 cm, signed, dated and numbered, accompanied by the Certificate of Authenticity.
“De vulgari eloquentia” was realized in November 2010. Details regarding purchase are offered by email.
De vulgari eloquentia
M-am gandit ca nu ar fi rau sa incep sa va vorbesc despre lucrarile mele. Nu incerc sa le explic, dar cred ca nu ar fi rau sa aflati ce a stat in spatele realizarii lor. Astazi va voi vorbi despre: “De vulgari eloquentia”, care face parte din seria MYTOPYA. Lucrarea a fost folosita la afisul expozitiei mele din Lisabona.
Asa cum spune si titlul “Despre elocinta in vulgaritate” este inspirata dintr-o scriere cu acelasi nume, a lui Dante Alighieri. La inceput gandita ca un eseu in cele din urma s-a vrut o scriere in 4 volume, dar Dante s-a oprit la jumatatea celui de-al doilea. In principiu lucrarea scrisa in latina, vorbeste despre trecerea de la folosirea limbii latine la limba italiana prin impletirea acesteia cu vernacularul, limba vulgara folosita de poporul simplu.
In opinia lui Dante, limba este un organism viu, in continua schimbare si dezvoltare, de aici si imaginea creata de mine.
In lucrarea mea, limba latina este reprezentata de statuia de marmura, iar noua limba ce se naste, este vie si incearca sa se desprinda din bratele vechii limbi, sprijinindu-se totusi pe aceasta.
De fapt am folosit aceasta metafora, pentru a ilustra schimbarile prin care trecem noi insine in diverse etape ale vietii, felul in care luptam pentru a ne desprinde de trecut. Iar trecutul este rece si imobil in timp ce noul eu, care se naste e dinamic si expresiv, de aici miscarea, dansul, freamatul.
Lucrarea mea este realizata in procedeul photo alteration, este realizata pornind de la 6 fotografii diferite, prelucrate prin diverse tehnici digitale si manuale.
Ea exista in serie limitata de 25 de bucati la dimensiunea de 50×70 cm, si serie limitata de 10 bucati la dimensiunea de 70×100 cm semnate, datate si inseriate, insotite de certificat de autenticitate. A fost realizata in noiembrie 2010. Pentru detalii privind achizitionarea unei lucrari, pot fi contactat prin email.
