Interviul meu la Money Channel
Astazi va invit la film! Nu, nu este un film de actiune, este un reportaj realizat de Eveline Pauna, careia ii si multumesc pe aceasta cale, saptamana trecuta in studioul meu. Interviul a facut parte din emisiunea ” economia este viata ” si a fost difuzat saptamana trecuta pe Money Channel. Am vorbit despre multe, de la viata de freelancer pana la conditia artistului in Romania, de la publicitate pana la viata in Portugalia…am vorbit despre multe dar ce sa mai lungesc vorba, mai bine va uitati si imi scrieti parerile voastre. Vizionare placuta!
Azi pe Money Chanel
Azi, pe Money Chanel in cadrul emisiunii Economia este viata” incepand cu 15,30 un reportaj realizat in studioul meu. Multumesc Eveline Pauna !
emisiunea poate fi vizionata online aici:
http://webtv.money.ro/live
Later Edit: din motive de Breaking News, emisiunea a fost reprogramata saptamana viitoare, 10 Mai, la aceeasi ora, 15,30
Jucandu-ma cu Cohen
A mai trecut o zi, oricum nu conteaza… si daca viata ta e o frunza, ce folos ca pluteste pe ape. Cand am plecat dormeai somnul cel adinc, luminat de luna, gelos eram pe atingerea ei stralucitoare pentagrama. Eram iubiti mai mult decit acum, mai mult decit putin, mai putin decit atunci, eram cum nu am fost nicand niciunul dintre noi. Apoi ne-am aruncat in valul trecator si fara sa vreau te-am pierdut in ape adinci, umbrite de stanci si palmieri, stiu gindurile mele sunt de moda vechenu-i asa? Dar ce fericit sunt ca pot sa-mi oglindesc ochii in privirea ta, ce fericire!…caci iti pot spune toate acestea si astept un zimbet pe care nu il merit, ca o pasare in colivie simt zborul incercarea de a fi liber…
Coboara linga mine, unde poti asculta tacerea si simti atingerea portocalilor pe trupul tau gol. Am atita dragoste sa iti daruiesc si atitea raspunsuri sa iti dau la intrebarile tale. Nici nu ai habar ce destept sunt! stiu Iisus a fost doar un marinar ce incerca sa descopere marea pe cand eu incerc sa o descopar in trupul tau, sa navigam impreuna in adincuri si adincul sa fie doar al tau… si al meu. Ploua pe trupul tau si soarele nu poate usca lacrimile mele. Floare deschisa esti tu, floare deschisa sunt eu, copil nevinovat cu gura cascata, mut in fata iubirii, ma incred in trupul tau stiind ca e perfect….
Am urmat drumuri pierdute, acoperite de praf si ceata, am iubit sperind ca te vei intoarce la mine, candela trista aruncata in raul de lacrimi si suspine. Intoarce-te la mine, poate stelele vor plange, poate nu, dar eu simt ca doar aici iti este bine si mie la fel. Niciodata nu am crezut ca vei pleca dar am sperat intotdeaune ca te vei intoarce. Sunt fericit, printre ingeri ma inalt, mi-e frig dar mi-e atit de bine! Linistit ascult rasuflarea ta, sublim ritm alternind cu rasuflarea mea… mormantul e aproape, in umbra ne pindeste…
Femeia asteapta semnul meu, imbracata in albastru, copacii sunt verzi si totusi nu am primit nici o scrisoare de la tine si cutia de ciocolata e goala. M-am imbracat complet in alb sperind ca iubitul tau are un picior rupt dar nu, am gresit, se pare ca aripile mele nu au fost indeajuns. Ciocolata s-a terminat si cutia este goala iar acum nu mai am cu ce sa te ademenesc, vrajitoare mica! Speranta e desarta, o stiam din titlurile filmelor …. S-a sfirsit totul, ciocolata din cutie se scurge ince pe pulpele tale, senzuala amestecatura de gust si simtire….Vreau sa fiu liber, neatarnat intr-un cirlig de pescar batrin si nestiutor. Daca as avea putere, as spera la zile mai bune. Daca as avea mai mult curaj as crede in curajul de a fi liber, mai mult decit un fluture ce zboara neincetat. Da, da, iti jur ca incerc sa cistig un pic de curaj…
Paul Giamatti asa cum l-am vazut eu
Am avut ocazia sa il il intalnesc si trebuie sa marturisesc cu ocazia asta ca Paul Giamatti mi se pare unul din cei mai firesti si mai naturali actori la ora asta in industria filmului din America. L-am remarcat din prima si intotdeauna mi-a facut o impresie placuta. Cel mai mult mi-a placut in “American Splendor” cu atat mai mult cu cat juca in postura unuia din cei mai indragiti scenaristi de BD-uri, parte importanta a culturii underground americane, Harvey Pekar (din nefericire Harvey Pekar s-a stins din viata anul acesta).
E natural si expresiv, chiar daca uneori filmele nu sunt pe masura talentului sau, se simte pasiunea si dedicatia. Il simti ca intuieste rolul dar si ca munceste mult la crearea lui. E nostim in comedii (Fred Claus sau Barney’s Version , de exemplu) dur si infricosator in filmele de actiune (Shoot ‘Em Up), romantic dureros in drame (The Hawk Is Dying). Il ajuta si chipul sau, fata expresiva si ochii vioi, vocea inconfudabila cu care se poate juca in atatea feluri. Dar mai presus de toate il simt un om bun, preocupt de viata, apasat de cele ce se intampla in jurul sau, coplesit uneori de intamplari si situatii dar un om bun. Nu imi ramane decat sa va invit sa il descoperiti si sa il surprindeti in imaginile mele.
Peter Suschitzky, din perspectiva fotografica
A inceput festivalul de film din Estoril. Anul aceasta se numeste “Festivalul Filmului din Estoril si Lisabona – LEFFEST“. Asta din incercarea de al face mai mare , mai accesibil si mai bine pregatit. Si trebuie sa recunosc ca le reuseste organizatorilor. O noua editie, oameni valorosi invitati, evenimente interesante, filme de bun gust si lume placuta, te simti intr-un loc cald si intim, unde poti viziona un film bun langa oameni civilizati. Dar pana la urma asta e rostul unui festival de film. Oare de ce nu exista un festival de film si in Bucuresti? A incercat pe vremuri Dan (Chisu) cu al lui Dakino, nu stiu daca mai exista dar eu nu am mai auzit nimic de el (de festival). Exista TIFF, e adevarat dar poate si Bucurestiul ar putea prezenta interes. Desi ma indoiesc, pana la urma Romania e o piata inexistenta, practic, pentru vanzarea de film, in plus pirateria duce si la scaderea drastica a vanzarilor de DVD-uri. Pacat, mi-ar fi placut sa stiu ca exista un festival de film bucurestean.
Desi vorbesc despre un festival de film, primul articol despre acest eveniment se va referi la fotografie. Mi-e mai draga, chiar daca am lucrat in televiziune, fotografia ramane mai aproape de sufletul meu decat imagine in miscare. Este vorba despre expozitia de fotografie a directorului de imagine Peter Suschitzky. Cunoscut ca director de imagine mai mult decat fotograf, datorita in principal colaborarii sale cu regizorul David Cronenberg, Suschitzky a patruns in lumea imaginii cu ajutorul aparatului de fotografiat primit de la bunica sa la varsta de 5 ani. In plus este fiul unuia dintre primii directori de imagine, Wolfgang Suschitzky. Frumusetea sta in faptul ca in filmele sale poti remarca intotdeauna ca in spatele camerei se afla un fotograf. Ii simti mana si ochiul, felul in care aseaza lumina, face incadramentele, lucreaza cu culoarea.
A fost preocupat inca de la inceput de fotografia de strada, fiind nascut in 1940, a fost practic printre primii care au incercat sa surprinda viata fara artificii, sa transforme necunoscutii si anonimii strazi in personaje de poveste nedeslusita. Privindu-i fotografiile simti ca in spatele imaginii se afla o poveste, pe care nu o sti si pe care nu o vei afla niciodata, dar imaginatia te poate duce oriunde, esti liber sa iti creezi propria poveste. Suschitzky se declara atras de fotografie, in primul rand pentru ca este o experienta solitara, uneori mult mai grea decat a unui director de imagine, unde nu are suportul scenariului si ajutorul regizorului. Dar poate tocmai din aceste motive reprezinta o manifestare a talentului artistic mai libera si lipsita de constrangeri din afara. Inchei aici si va recomand in primul rand sa ii vedeti filmele, iar apoi, daca v-ati lasat cuceriti de frumusetea imaginii miscatoare sa ii descoperiti fotografiile.
I do not work with symbols, I work with metaphors
I’ll beat about the bush a little, but it’s so nice! The metaphor seems creative and proof of intelligence, while the symbol, which is being eroded by time, seems trivial and obsolete. The cross, for example, is as a whole a symbol for thousands of years, be it Christian, Maltese, Egyptian, St Andrew’s, Greek, Latin or swastika, when you use it is because you do not have anything to say. When your imagination has been completed. When you want to say something simple in a complicated and sophisticated way. In art, symbolism is trying to say in a sign that it might be said plainly. Here comes the problem. How to say in a nice manner what you think. So, if you do not know, you put a symbol hoping that people are happy to discover the great mystery of the artist, a mystery that actually is trivial and easy to understand.
But look how small impostors can become interesting and special people for the ignorant. Put an Egyptian goddess or of any other origin, accompanied by a double cross thrown in a corner, the snake that coils on a belt Doric (or Ionic, depending on how you draw it), an olive branch carried by a white bird mask, a masked Bacchante from Middle Age Venice, put a scales, because you need balance and divine blind judgment in all this hieratic shit….and it’s ready! Have you understand something? No! … You see, art is not for everybody.
Well, I do not create to be understood. Understanding entails, sometimes a lot of bad stuff: compassion, tolerance, comments and analogies, paraphrases and anachronisms, hasty judgments and everything culminates in the end with a lack of understanding. I’d rather remain misunderstood from the beginning … what I had and what I lost!
But at least I try to express myself, to recognize myself in my work. I don’t need shadows around me, I need myself. My thoughts, my ideas with what I feel and think. Unique, as is every human being on this Earth.
Maybe that’s part of us that we forget most often: uniqueness. That’s a shame to get lost in the herd, that we have a mind and we have it to use it. That we don’t have to walk only beaten paths, that we don’t have to hide in the shadows, that we must have the courage to discover new roads, within us. Why? Because an artist it’s wave and wind, because a woman is a constant scattered thought, because a child is a sweet lemon bud, because the sun is a hanging bulb in an infinite ceiling, because the ocean is a tear from one huge eye, because love is a Brownian agitation of undiscovered particles, because your body is a liana curled around mine, an old tree, because happiness is a unknown fruit that we taste time to time without knowing it, because life is a journey of which we only know the end. That’s why I prefer metaphors and I’m bored by symbols.
Paulo Arraiano / Street Art and more
Astazi imi face placere sa va prezint un artist pe care l-am cunoscut acum ceva timp si care m-a impresionat cu stilul lui coerent si deosebit de alti artisti din zona graffitti. Paulo Arraiano este nascut in 1977 in Lisabona si locuieste in Cascais, la cativa pasi de vechea mea locuinta, am avut ocazia sa il intalnesc la o petrecere unde fusese invitat sa decoreze un spatiu neconventional. Un tip foarte discret si usor introvertit, Paulo a expus de-a lungul timpului in numeroase locatii, incepand cu Lisabona, apoi New York, Londra, Los Angeles, Miami, Amsterdam, Tokio, s.a.
Se remarca prin stilul fluid si organic, cromatica neasteptata si imbinari inedite. Atat ca graffer cat si ca art director si illustrator a avut ocazia sa lucreze pentru numerosi si importanti clienti dintre care cred ca nu ar fi rau sa amintesc: Musicbox, Optimus, Pampero, PellePelle, Pictoplasma, Redbull, Roxy, Show&Prove Clothing, Station Urban Wear, Superbock, Universal Music, Volkswagen.
In incheiere, iata cateva cuvinte despre Paulo, scrise de Miguel Moore:
“In the organic flow of lines, characters, shapes, colours and compositions that form Paulo Arraiano’s visual universe, there lies a duality that merges the natural and the artificial, nature and urbanity, emergence and creation. In the intersection between these two seemingly opposite and excluding worlds, he has managed to set a new-found balance that emerges from the primitive energy that flows between one and the other and is at the root of the visual language he has created and so intensely expresses. In this universe, the all-encompassing nom de guerre of Yup is an exclamation of positivity, an exhortation to life at its fullest, to the primeval motion which is channelled forward by means of those same lines, those same meridians that express the subject of drawing in its purest and most essential form.“
“He has dabbled extensively in several media and activities, from editorial design to commercial illustration, from clothing to toy design, from wall painting to screen-printing, from street interventions to gallery shows, from type design to teaching. Pervasive to all is the ever-present nature of drawing that forms the backbone of all his activities. Drawing as the harnessing of that primitive flow of energy that enables him to express, conduct and set forth his inner needs in order to balance internal and external issues, used as a harmony-reaching self-therapy. Drawing as everything, from dancing to surfing, from organising exhibitions to pure visual expression; body in motion, movement, energy, flowing through lines and reaching out to people, communicating, bringing them together and generating more energy, more flow.“
Toamna e un sentiment…
O alta zi, o alta muzica, de data asta Galliano/Michel Portal, alta inspiratie. Zile pline de incarcatura placuta a senzatiilor oferite de oceanul superb in lumina molcoma si calduta a unei zile perfecte de toamna.E atata frumusete in zilele de toamna, lumina te invaluie ca un halou, te pierzi pur si simplu in ultima rasuflare a frunzelor, dinaintea caderii lente, simti mingiierea lor in timp ce le privesti asezandu-se la picioarele tale aidoma unui covor princiar, E cald si totusi simti ca e toamna, ca e melancolic si usor bucolic.
E toamna, dar nu e tristete ci e farmec, e necuprins si reverie. In curand va mai trece un an, in curand vom fi mai batrani, dar ce frumos e sa te simti viu, ce frumos e sa simti ca traiesti! Acorduri tandre si linistea unui val moale si pufos, departarile ce ni se astern intotdeauna la picioare, vantul jucndu-se nevinovat in par si amintirea unei zile ce a trecut. Ce rotund sentiment e toamna….
Tomana gandurile sunt mai linistite, dupa vara plina de fierbinteala parca ne-am mai inmuiat, parca suntem mai buni si mai putin incrancentati, mai intelegatori si mai ingaduitori. Ne luam o clipa de liniste si calm, inainte frigul iernii ce va sa vie. Ne gadim la clipele ce au trecut, ne bucuram de amintiri frumoase si galbene cald, de cuvinte pe care de-abia le deslusim rostite, de joaca vantului inca un pic caldut printre firele de par. Ti-aduci aminte? Clipele minunate… rotund sentiment…
Sunt ceea ce sunt pentru ca asta vreau sa fiu
Da, asa sunt eu, dar asa esti si tu, asa e oricine dintre noi. Toti ne supunem acelorasi legi ale naturii. Suntem ceea ce ne dorim sa fim. Suntem rezultatul actiunilor si gandurilor noastre. Asa cum gandurile si dorintele noastre devin realitate doar daca ne dorim cu adevarat asta, reciproca e perfect valabila. Orice medalie are si un revers. Suntem asa cum ne-am dorit sa fim, chiar daca am facut-o inconstient.
De aceea cred ca e important sa fim constienti de dorintele noastre, de puterea gandurilor noastre, de posibilitatea de a ne influenta viata si a nu lasa doar soarta si intamplarea, hazardul sa ne stabileasca traiectoria. E important sa ne dorim lucruri, sa credem in ele si in forta noastra de a le implini. Daca eu nu imi doresc cu adevarat ceva, daca toate gandurile nu se indreapta spre scopul propus, de ce oare mai astept ca acel lucru sa se intample? In plus, e bine de stiut ca intotdeauna gandurile pozitive atrag reactii pozitive, asa cum e de la sine inteles ca gandurile negative atrag reactii negative.
Mama mea imi povestea ca in facultate trebuia sa invete intotdeauna la perfectie materia, pentru ca intotdeauna daca sarea vreun capitol sigur nimerea un subiect exact din materia pe care nu a invatat-o. Colegii o intrebau intotdeauna daca era ceva ce nu citise si se apucau sa studieze in fuga portiunea respectiva. Intotdeauna se gandea cu teama ca va pati asa si intotdeauna patea asa. Practic isi atragea singura intamplarea negativa. Si asa fac si eu uneori si sunt sigur ca asa fac si altii.
Unora le place Brahms
Mi-am pus sonatele pentru violoncel si pian de Brahms, pentru inspiratiune, caci vreau sa vorbesc un pic despre mine. Da, ma caut, incerc sa ma inteleg, sunt insa un tip experimental care se bazeaza in special pe trairile personale pentru a crea premizele intuitiei sa actioneze, tipul care are multe cucuie datorate pragului de sus, desi nu acord intotdeauna atentie pragului de jos, mai mult sunt pierdut in reverie… Incerc sa evit caile batatorite, desi stiu ca mi-ar usura calea, incerc sa o fac in felul meu, asa cum imi vine la indemina, probabil ca este o greseala, dar simt ca pot construi mai aproape de sufletul meu gasind metode personale decit apelind prea mult la experienta altora.
Prefer sa fiu influentat mai curind fara sa-mi dau seama, decit in mod explicit, ma refer la ideea de a ma aseza si incepe a studia manuale si instructiuni de folosirea a constientului in folosul subconstientului. Mda, asa simt acum, maine cine stie? Sunt o persoana deschisa si interesata de cunoastere, metodele insa difera, probabil.
Ganduri la fereastra
Abis de zori
Atins printre nori,
Cuminte de roua
Peste iarba ce ploua,
Verdele pal
De matase la mal
Cu ape senine
Cind esti linga mine,
Jeratecul stins
Si becul aprins,
Fum de tigara
In sala din gara,
Stiloul deschis
Caietul inchis,
Cuvinte pereche
Prinse-n ureche,
Inchid editia
Cu tine Letitia.
Stiu ca a venit toamna
Toamna, pe aleiile unui parc uitat, cu soarele strecurandu-se printre frunzele roscat-galbui ce filtreaza lumina dindu-i o aura magica, ici colo, in linistea diminetii. Toamna cu sunete melodioase de pasarele ascunse infrigurate prin scorburi, aerul este tulburat de fumul ce indeplineste ritualul trecerii in nefiinta a frunzelor sfirsite. In departare, ca o parere, se aude rumoarea marelui oras, agitat si nepasator dar aici este liniste si departare de rutina cotidiana, de rautati si mirlanii.
Privesc, stand pe o banca sub stejarii imbatriniti de trecere implacabila a timpului, ghindele proaspat cazute, marturie a generatiilor ce vor sa vina. Cata perfectiune ascunde natura! Desi daca stau sa ma gindesc, nu este ascunsa deloc. Trebuie doar sa ai rabdare sa contempli, sa urmaresti amanuntele ce se zaresc la tot pasul. Panza delicata a unui paianjen, zborul grabit al unei pasarele infrigurate, scoarta copacilor si planarea deloc grabita a frunzelor pe ultimul lor drum… ce frumos este sa visezi, sa fi linistit…
LYTRO Fotografiezi acum si focusezi mai tarziu
Am citit zilele trecute si am urmarit un mic documentar pe BBC despre o noua camera care va revolutiona industria Foto. Sau mai bine zis va schimba din temelii tot ce stiam noi despre tehnica fotografica. Este vorba despre camerele Lytro. Intrate deja in productia de serie si preconizate sa fie vandute catre sfarsitul anului, camerele Lytro iti permit sa fotografiezi subiectul fara teama de a avea fotografiile blurate la final. Ba mai mult, ai posibilitate ca odata descarcate pe calculator sa modifici punctele de focus. Tehnologia folosita este una aparent simpla si se bazeaza pe o descoperire facuta acum aproape un secol (inca o data putem remarca ca nimic nu e nou sub soare) dar va da in mod clar, posibilitatea tuturor fotografilor sa faca fotografii perfecte. Daca nu din punct de vedere artistic, macar din punct de vedere tehnic. Dupa cum veti vedea in galeria foto Lytro, puteti decide unde e cel mai indicat sa apara punctul de focus, dealtfel va puteti juca cu imaginile prezentate acolo. Eu unul stiu ca imi voi cumpara o astfel de camera, intotdeauna orice ajutor e binevenit pentru un fotograf, fie el amator sau profesionist.
Sfanta Maria
astazi e sfinta Maria… ziua mamei mele… ce repede a murit… ce multa nevoie am de ea acum…. sa-i aud glasul dojenindu-ma… nimic mai mult… mi-e dor de certurile ei, care ma aduceau cu picioarele pe pamint… am ramas plutitor printre nori, plin de heliu zburind spre nicaieri… ce repede a murit, ce repede au murit amandoi…
Eu nu lucrez cu simboluri, Eu lucrez cu metafore
O sa bat campii putin, dar e atat de placut! Metafora mi se pare creatoare si dovada de inteligenta, simbolul, uzitat si erodat de timp, mi se pare banal si desuet. Crucea de exemplu, ca tot e un simbol vechi de mii de ani, fie ea crestina, malteza, egipteana, a sfantului Andrei, greceasca, latina sau chiar zvastica, o folosesti cand nu mai ai nimic a spune. Cand imaginatia ta s-a terminat.
Cand vrei sa spui ceva simplu intr-un fel complicat si alambicat. In arta, simbolistica incearca sa spuna intr-un semn ceea ce poate ar trebui spus pe sleau. Aici intervine problema. Cum sa spui frumos ceea ce iti trece prin cap. Si atunci, daca nu stii, bagi un simbol in speranta ca lumea o sa fie fericita sa descopere marea taina a artistului, taina care de fapt e banala si usoara la minte.
Dar uite cum micii impostori pot deveni persoane interesante si speciale pentru cei nestiutori. Bagi o zeita egipteana sau de orice alta obarsie, insotita de o cruce dubla aruncata intr-un colt, sarpele ce se incolaceste pe o colana dorica ( sau ionica, depinde cum ii desenezi capitelul), o ramura de maslin purtata in cioc de un porumbel alb, o bacanta mascata ca in Venetia evului tarziu, bagi si o balanta ca e nevoie de echilibru in tot rahatul asta presupus hieratic si gata! Ai inteles ceva? Nu!… Ei vezi, de aia arta nu e pe intelesul tuturor.
Bine, nici eu nu creez pentru a fi inteles…intelegerea atrage dupa sine, uneori, o gramada de chestii neplacute…compasiune, toleranta, comentarii si analogii, parafraze si anacronisme, judecati pripite si totul pina la urma culmineaza cu lipsa de intelegere…prefer sa ramin neinteles de la inceput…ce-am avut si ce-am pierdut!
Dar macar incerc sa ma exprim pe mine. Sa ma pot recunoaste intr-o lucrare de-a mea. Sa nu fie umbre pe langa mine, sa fiu eu. Cu gandurile mele, cu ideile mele, cu ceea ce simt si cred. Unic, asa cum e fiecare fiinta pe Pamantul asta.
Poate asta e partea din noi pe care o uitam cel mai ades. Unicitatea. Faptul ca e pacat sa te pierzi in turma, ca avem minte si o avem pentru a o folosi. Ca nu trebuie sa umblam doar pe poteci batatorite, ca nu trebuie sa ne ascundem in umbra, ca trebuie sa avem curajul de a descoperii drumuri noi, inlauntrul nostru. De ce? Pentru ca un artist e val si e vant, pentru ca o femeie e gand risipit neincetat, pentru ca un copil e un mugur suav de lamaita, pentru ca soarele e un bec atarnat in tavanul infinit, pentru ca oceanul e o lacrima dintr-un ochi imens, pentru ca iubirea e o agitatie browniana a unor particule inca nedescoperite, pentru ca trupul tau e o liana incolacita in jurul meu, copac batran, pentru ca fericirea e un fruct necunoscut din care gustam din cand in cand fara sa stim, pentru ca viata e o calatorie din care cunoastem doar sfarsitul. De asta prefer metaforele si sunt plictisit de simboluri.
Dimineata la prima ora
E dimineata. De fapt nici nu stiu daca e dimineata sau e inca noapte. Draperiile grele ascund orice geana de lumina ar putea sa ne derajeze somnul. Ceasul nu a sunat deci e mai devreme decat imi pusesem in gand. E totul invaluit in tacere, rasuflarea ta e linistita si regulata. E o liniste perfecta, parca am fi ascunsi intr-o cutie de chibrituri captusita cu vata, ca doua gaze destinate insectarului. Dau cu greutate draperiile la o parte, da… afara e inca intuneric. Probabil ca e patru. Nu stiu cat e ceasul dar banuiesc. Strada e intepenita si vazuta de sus, pare un hol lung, interminabil ce duce spre ocean. Intredeschid usa si simt racoarea cum se strecoara pe langa picioarele mele desculte.
Mi-aprind o tigara. Prima pe ziua de azi. Prima din probabil mult prea multe. Daca te trezesti de dimineata ziua e mai lunga. Zilele mele, ca ale oricarui alt personaj au lungimi diferite, in functie de usuratatea gandurilor. Ganduri grele zi lunga, ganduri usoare zi scurta. Infrigurat ma intorc si privesc camera.Trupul tau misca cuminte pilota in ritmul calm al repiratiei. Poate visezi. Poate nu. In visare patrunzi fara sa sti. Poate esti acolo permanent poate realitatea e visare.
Fac un pas pe balconul mic si simt cum racoarea dimineatii ma invaluie. E ca un dus, simt particulele de aer izbindu-ma delicat curatand ultima urma de adormire. Prima tigare e tare, intotdeauna. Are un gust diferit. Un gust nou. Tigarile urmatoare isi pierd treptat din gust si devin doar gest mecanic.
Nu stiu de cat timp stau aici. Incep sa disting murmurul orasului ce se trezeste incetul cu incetul la viata. Se aude undeva departe, stins, abia banuit. Stau sprijinit de balustrada de fier forjat si lemn al balconului unei case de pe o strada ingusta, linistita si parca ascunsa, departe de aglomeratie si de privirile trecatorilor. Este strada mea, iar eu singurul care locuiesc aici, eu si cu tine, cel putin asa imi placea sa cred…
Ma intorc in camera. Din micul hol transformat in chicineta simt mirosul cafelei proaspete. Disting in semintuneric cearceaful ravasit. Te-ai trezit. Dau draperia la o parte, o lumina firava si gri patrunde in camera. Ma asez pe marginea patului privind pe geam cum incepe sa se distinga conturul ferestrelor casei de vis-a-vis. Incet, pe neauzite cu picioarele goale, te-ai apropiat de mine. In maini ai doua cesti cu cafea proaspata, aburinda. Imi intinzi una si te asezi ghemuita langa mine. Ti-e frig. Un pic, asa e dimineata devreme. Tacem si sorbim din cand in cand din cafeaua ce ne frige placut buzele. E o dimineata linistita.
Despre infinitul mic din noi
Ce placere sa rastalmacesti cuvintele, sa te joci cu ele cum iti este voia! Imi place sa rostesc toate ineptiile care-mi rasar in minte, am curajul sa ma cercetez si doresc sa ma descopar. Ma gindesc, oare altii s-au descoperit? Le-a placut ce au descoperit, au fost de accord, au fost surprinsi? Cine stie ce reactie poti avea… oare eu ce ma astept sa descopar, de ce imi este oare frica, la modul inconstient aproape, ca o teama de adevar nerostit?
atitude sordide
Ma gindesc adeseori la infinit ca o sursa a gindurilor mele, dar nu-mi pot da seama din care parte a infinitului vin ele, din plus sau minus infinit? Din infinitul mic, interior, sau din marele infinit, cel ce ne cuprinde pe toti deopotriva, adica, dintr-o firmitura de pine divizata mai intii in doua, apoi in patru si asa mai departe la infinit?Cat de mici sunt feliutele in care ai incercat sa tai o paine rotunda, proaspata si calda? Cat de departe ai incercat sa iti arunci privirea pentru a surprinde marele infinit? De ce nu ne putem imagina cu adevarat infinitul, pentru ca nu il putem cuprinde, masura, simti si intelege?
Poate suntem, impreuna cu sistemul nostru solar doar o mica parte dintr-o mare bucata de pine ce se indreapta spre gura lacoma a unui copil situate in partea pozitiva a infinitului care pina la urma se contopeste si se confunda cu cea negativa, neexistind astfel nici macar o posibilitate de a face o departajare intre acestea, ar insemna ca suntem la fel de mari pe cat suntem de mici, la fel de importanti pe cat suntem de neimportanti. Dar nu avem de unde sa stim asta. Asta pentru ca posibilitatea compararii exista doar in punctul de pornire, punctual zero, imposibil de identificat in infinitatea de puncte continute.
Aha… deci infinitul mic din noi este infinitul mare al altcuiva, asa cum noi suntem cuprinsi in infintul mic al cuiva un pic mai mare decat noi. Atunci sunt eu un punct de pornire? Originea zero? Poate, dar nu cred. Vezi, tocmai de aceea sunt cuprins de spleen, pentru ca nu regasesc punctul de pornire, acest ciudat punct zero, in mine, ca un punct de plecare in cercetarea si cautarea mea interioara. Poate. Atit.
Femei au trecut prin viata mea
Au trecut multe femei prin viata mea. Foarte multe, ar spune unii, dar niciodata nu ma iau dupa ce spun altii. Unele au trecut incet si leganat, altele au trecut repede, grabite, cu priviri aruncate fugar, imbratisari furate, nici nu mai stiu ce a fost. Unele au trecut ganditoare, cu priviri intrebatoare, cu nedumeriti si ganduri prea putin lamurite.
Uneori aveau nelinisti si indoieli, alteori sperante si certitudini. Altele au trecut pline de zambete jucause, puse pe sotii, copilaroase si aiurite.
Au fost femei pline de maturitate si intelepciune ,dar care uneori dezbracau mantia solemnitatii si se abandonau placerilor nevinovate, pentru o clipa redeveneau copile fericite si lipsite de orice grija. Si ce bine le statea asa!
Femeile au trecut prin viata mea uneori zambind, alteori mintind, uneori loacrimand in tacere, alteori vorbind la nesfarsit, uneori suspinand in taceri cu talc. Au fost femei care au trecut din intamplare, asa vrand-nevrand dar au fost si altele cu intentii clare, care au avut de la inceput in minte o plimbare, ca sa spun asa, prin viata mea. Unele au nascut obsesii, altele au fost aeriene si indiferent, nici nu cred ca isi mai aduc aminte.
Unele miroseau a parfum fin, frantuzesc ,altele a ciocolata calda, unele miroseau a iarba proaspata, a cer spalat de ploi primavaratece, altele a furtuna fierbinte de vara, unele calde ca o dupa-amiaza de toamna, altele reci ca o noapte geroasa de iarna, la poluri. Au trecut femei prin viata mea calcand apasat, fara mila lasand urme adanci, altele au plutit delicat ca o adiere, ca un gand, usor, aproape pe nesimtite, dar lasand urme la fel de adanci.
Uneori erau triste si melancolice, dezorientate si lipsite de speranta, alteori erau increzatoare, sigure pe sine si pline de planuri si proiecte. Unele ascundeau sub masca femeii puternice si insesnibile delicatete, fragilitate, uneori nesiguranta si teama.
Au trecut femei interesante si femei frumoase, au trecut femei tinere si mai putin tinere, femei cu picioare lungi si solduri prelungi, cu sani rotunzi sau fese obraznice, blonde cu parul scurt sau brunete cu parul dincolo de umeri, ochi albastrii visatori, negrii adanci, caprui cuminti sau verzi sa nu-i crezi.
Da, au trecut multe femei prin viata mea. Poate prea multe., zic unii. Dar toate au iubit si au fost iubite, macar pentru o clipa…
Around Midnight
Aproape miezul noptii…. tacut si linistit sentiment, vantul bate racoros transformand arsita de peste zi in clipe dulci si mangaietoare… Un pahar cu vin, rubiniu, o voce placuta, sunete calme si indemn la visare… O noapte frumoasa, iti doresc…..
Si noaptea e buna…
E vara, e o vreme superba, la mine in cartier cel putin, e Brazilia, e nostalgia tuturor zilelor frumoase ce au trecut si e Seu Jorge…
