Mircea Ciobanu, Constantin Brancusi, demonii si ingerii
Am vazut acum aproape 15 ani (14.06.1997), un documentar despre Mircea Ciobanu si faptul ca inca mai imi aduc aminte de el si ma preocupa, denota ca am fost impresionat. Nu doar reportajul in sine, bine realizat dealtfel, cit mai ales personajul, despre care stiam prea putine la vremea aceea. Ciudat, foarte ciudat, un amestec nebun de arta, mercantilism, trairi interioare profunde si materialism, amestec de elemente total antagonice si nefiresti pentru a fi laolalta.
A cunoscut Gloria si Decaderea dar culmea, le-a trait in acelasi timp, ca o ingemanare a raului cu binele, a infringerii cu Victoria… in infringere victorios…
E adevarat, a trait ca un vultur, dar tare mi-e teama ca a trait ca un vultur intr-o gradina zoologica, demn, maret dar nimic mai mult decit un exponat, destinat privirii si admiratiei in cusca si nu in zbor, acolo, in inaltul cerului, unde ar fi fost intr-adevar de neatins. Fara sa vreau, poate doar din cauza exilului, am incercat sa fac o comparatie cu Brancusi… ce diferenta!
Cata apropiere de puritate gasesti in viata Maestrului, cita piosenie si apropiere de arta pura, de esenta, ce amalgam de senzatii si sentimente. Cred ca, spre deosebire de Ciobanu, Brancusi a trait doar partea buna a lucrurilor, asta in primul rind datorita interpretarii artei ca o reprezentare a credintei profunde ce salajuia in interiorul sau.
Brancusi by Man Ray 1933
Cred, asemeni lui Ciobanu, ca in aproape fiecare dintre noi se afla demonul raului, dar unii stiu sa-l indeparteze, altii nu, depinde doar ce influente se manifesta mai puternic asupra ta. Cred ca arta, adevarata arta, nu poate fi creat in scopuri mercantile, comerciale, arta este asa pentru ca asa trebuie sa fie, nu trebuie murdarita chiar in originea ei, in izvorul inspiratiei, caci daca asa gindesti, respectiv ca vei crea ceva doar pentru a fi vindut bine, deja rezultatul, sa-l numim aici “falsul obiect de arta”, este pingarit.
Atunci arta ta, fara a-ti da macar seama, poarta pecetea demonica a raului, a murdariei in care cu totii ne afundam pe zi ce trece, tot mai adinc. Cred ca Ciobanu a simtit raul in profunzime, ca o pedeapsa, desi nemeritata intr-o asemenea masura.
Oricum, acest documetar a reusit sa ma impresioneze, am descoperit o poveste, caci acum totul este o poveste, profunda si incarcata de simboluri si rosturi ascunse, care m-a facut sa gindesc. Iar asta, trebuie sa recunosti, nu-i rau deloc.
Un articol des pre viata tumultoasa a lui Mircea Ciobanu, puteti gasi si aici!
Despre critica, in general…
Nu accept critica.
Da, pot spune ca asta este o idée mai veche de-a mea, am avut discutii indelungate cu mai multi prieteni de-a lungul vremurilor.
Asta este parerea mea, si nu ma refer la criticile ce mi-ar putea fi aduse la lecturarea acestui text de exemplu, nu ma refer la cel ce m-ar putea critica in vreun fel pe mine, personal, ma refer la critica in general.
Din punctul meu de vedere nu poate exista cineva care sa-mi impuna norme in a aprecia o opera de arta, fiecare simte arta asa cum poate, asa cum sufletul sau simte, nu poate veni cineva cu o cu totul alte structura sufleteasca si intelectuala, sa-mi spuna “prietene, nu vezi ca nu-i nimic interesant in tabloul asta?”
De fapt, totul se reduce la acceptarea acestor pareri din snobism, e usor sa spui da, sunt de accord, asa este, decit sa incerci sa intelegi tu insuti despre ce este vorba, oricum este bine sa te situezi pe aceeasi pozitie cu majoritatea condusa ca o turma de mesianicul si atotstiutorul critic.
Ba mai mult, in cazul in care il citezi si-l sustii, poti capata intr-o clipa increderea adeptilor acestuia si vei fi un tip modern acceptat unanim, intr-o clipa.
Nu…parerea mea este ca arta este un fenomen mult prea subtil si totodata sublim, suprem chiar, pentru a fi judecat de un simplu semen de-al nostru, poate ingerii sau chiar dumnezeu sa aiba ceva de spus in legatura cu asta.
Oricum, eu unul nu pot fi de accord sa-mi dicteze cineva parerile sale si mie sa nu-mi ramina altceva de facut decit sa accept fara sa cricnesc o parere de cele mai multe ori falsa sau nefondata.
Arta se simte, nu se explica.
