Interviul meu la Money Channel
Astazi va invit la film! Nu, nu este un film de actiune, este un reportaj realizat de Eveline Pauna, careia ii si multumesc pe aceasta cale, saptamana trecuta in studioul meu. Interviul a facut parte din emisiunea ” economia este viata ” si a fost difuzat saptamana trecuta pe Money Channel. Am vorbit despre multe, de la viata de freelancer pana la conditia artistului in Romania, de la publicitate pana la viata in Portugalia…am vorbit despre multe dar ce sa mai lungesc vorba, mai bine va uitati si imi scrieti parerile voastre. Vizionare placuta!
Ganduri la fereastra
Abis de zori
Atins printre nori,
Cuminte de roua
Peste iarba ce ploua,
Verdele pal
De matase la mal
Cu ape senine
Cind esti linga mine,
Jeratecul stins
Si becul aprins,
Fum de tigara
In sala din gara,
Stiloul deschis
Caietul inchis,
Cuvinte pereche
Prinse-n ureche,
Inchid editia
Cu tine Letitia.
Around Midnight
Aproape miezul noptii…. tacut si linistit sentiment, vantul bate racoros transformand arsita de peste zi in clipe dulci si mangaietoare… Un pahar cu vin, rubiniu, o voce placuta, sunete calme si indemn la visare… O noapte frumoasa, iti doresc…..
Si noaptea e buna…
E vara, e o vreme superba, la mine in cartier cel putin, e Brazilia, e nostalgia tuturor zilelor frumoase ce au trecut si e Seu Jorge…
Ieri am fost pe plaja. Si azi la fel
Am fost pe plaja. Pe plaja intinsa aparent nesfarsita, de langa o laguna pierduta undeva pe tarmul lusitan. Podete de lemn uscat la soarele puternic, strabat nisipul, pana in punctul din care se pare ca nu mai e intoarcere. Plaja e pustie. De fapt sunt cateva sute de oameni, dar raspanditi pe imensitatea alba luminata de soare, par furnici pierdute intr-o parcare duminca dupa-amiaza. Valurile au un ritm stins, infundat, vantul bate racorind arsita zilei.
Ma intind in capatul unui astfel de drum care nu duce nicaieri. Relaxare – stau intins pe podeaua de lemn uscat, artefact al unei paduri demult uitate.… pierdut in reverie, ametit de ginduri placute, cu ochii deschisi atintiti in albastrul imaculat al cerului, transformat ad-hoc in ecran cinematografic pentru premiera filmului “ginduri nerostite”. De fapt am inceput sa ma indepartez usor, pe nesimtite de podea, cred ca sunt suspendat la citiva centimetri, o simt aproape dar nu o ating… ma simt relaxat, a disparut pe rind incordarea fiecarui muschi, respiratia imi este adinca si egala, imi simt fata zimbitoare, probabil ca mi s-au relaxat si muschii fetei.
Am un zambet intiparit pe fata. Il simt, desi nu am cum sa il vad. Nu e un zambet pierdut si nici macar unul tamp. Nu e un zambet de satisfactie. Nici unul de multumire. De fericire sau de bucurie. E poate putin din toate tipurile de zambete. E un cocktail. Da, pe plaja servesc un cocktail zambitor. Racoros si proaspat, inmiresmat si plin de arome. Zambesc. E bine. Simt fire de nisip, mici diamante acoperindu-ma, aduse de briza.
Desfac degetele lasand sa se strecoare aerul proaspat, sa-l simt cum imi scapa printre degete, fluid aproape… in jurul meu este liniste, dar in mine simt sunete calde de violoncel, mingiindu-ma interior… soapte de dragoste… e atit de mult calm si indemn la visare. Relaxare. Ganduri. Intrebari.
Viata e plina de intrebari. Ale tale sunt cuminti si frumoase.
Viata e plina de nelinisti si intamplator. De aceea poate cautam linistea si siguranta unei clipe. Dar certitudinile nu sunt intotdeauna convenabile si uneori ne inlantuiesc, putem visa doar atunci cand nu avem certitudini.
Visele in general sunt prea frumoase, daca nu sunt cosmaruri, bineinteles… Eu nu caut certitudini, in primul rand pentru ca stiu ca nu pot sa le ofer la randul meu… Si azi am fost tot pe plaja…
Iremediabil locuit
Desfa-ti coapsele larg si respira,
Gandul meu usor se desira,
Trage in piept aer din mine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine.
Dincolo de trupul tau e nimicul,
Privesc intr-acolo ridicul,
Zambetul tau de foame imi tine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine
Tacerea-i uneori doar iubire
Privesc gura ta cu uimire,
Sanii tai sunt idée in sine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine
Viata in cheie minora…
Stii… traim viata in cheie minora, doar trebuie sa ne ingaduim linistea clipei…. sa lasam privirea sa alunece pe locurile stiute dar neobservate, sa ingaduim frunzelor sa ne mangaie cu fosnetul lor, sa lasam un zambet sa infloreasca sa visam… 
Poate traim in realitate, dar toate gandurile noastre se contureaza pana la urma in visare…
Sunt clipe in care e placut sa iti anihilezi gandurile si sa simti ceea ce se petrece in jurul tau, sa simti soarele, vantul, lumina si umbrele, soaptele si fosnetele, sa disecam sunetele incercand sa le deslusim pe cele banale si altfel de neobservat… Sunt clipe in care reusim sa ne rupem de realitatea iritanta, sa uitam de negru si sa privim in alb.
Frumusetea e in lucrurile pe care nu le observam, asa cum e si in noi dar ne e greu sa realizam asta.
Vine totusi o clipa de liniste si asta ne da speranta… nu-i asa?
