PHOTO GRAPHIC BLOG

Archive for May, 2011

Expozitie de fotografie la Cluj in cadrul FIAF

In perioada 27 mai – 3 iunie, vor fi expuse la Cluj, in cadrul FIAF – Festivalul international de Fotografie, 20 de lucrari din seria Mytopia ( Club Janis / Eroilor nr. 5) . Mi-ar face placere sa treceti pe acolo si sa imi impartasiti parerile voastre…

expozitie fotografie dan st andrei


Despre o tara de undeva, din est…

Masina goneste pe soseaua uda ce taie cimpul nesfirsit in doua jumatati perfect egale, se aude doar zgomotul monoton al motorului si fosnetul rotilor.

Merg spre nicaieri, asa, fara vreo tinta, departe de freamatul strazilor aglomerate ale orasului, de cafenelele pline de figuri triste in aroganta lor, de vinzatoarele nervoase si obraznice, de functionarii plictisiti de pe la ghisee, de cersetori si hoti, departe de nesimtitre si impertinenta, departe de toata agresivitatea romanului de azi… Plec pentru ca m-am saturat de minciunile spuse cu aplomb si aroganta de guvernanti pe la toate televiziunile, de mizeria ce domneste pe strazi, in case si in sufletele oamenilor, de strigatele tiganilor ce umbla dupa fiare vechi, ziare sau borcane, in carute desfundate trase de gloabe amarite, m-am saturat de insistenta stergatorilor de parbrize ce fac mai multa murdarie decit curat, de oameni prost imbracati, fara gust si mirosind ingrozitor a transpiratie, de magazinele cu aspect de talcioc jalnic si de gospodinele cu gura mare ce apara ciinii vagabonzi ce te alearga printre blocuri, in loc sa aiba grija de ei.

M-am saturat de coloanele aparent oficiale ce blocheaza circulatia cind iti este lumea mai draga, de soferii nesimtiti ce iti taie calea fara pic de jena, nerespectind nici un fel de regula, de zimbetul de Mujic baut si nerusinat al atat de romanului presedinte, de ipocrizia celor ce vorbesc de dincolo de sticla ecranului, de timpenia si nesimtirea noilor imbogatit in urma jafului la drumu’ mare, de indolenta si nepasarea celor din jur, incapabili sa inteleaga ritmul si frumusetea unei vieti normale.

Nu mai am nici un chef sa support vaicarerile celor ce nu sunt in stare sa isi gaseasca un loc de munca si nu sunt in stare sa faca nimic in sensul asta. Nu sunt nici fericit nici mindru ca sunt roman, mi-as fi dorit sa ma fi nascut intr-o lume normala, in care oamenii sunt civilizati si unde a-ti iubi tara este ceva normal, de la sine-inteles. Frumoasa tara, pacat ca-I locuita…de oameni uriti sufleteste, o tara spalata de ploi si maturata de vinturi, vorba lui caragiale…


Despre imaginatie, nepasare si libertate

unii au platfus, sau matreata sau chiar acnee…eu am imaginatie…

imi pare rau ca nu mai am ochelarii de vise montane….am avut odata o pereche de ochelari, cu rama din baga, erau de prin anii ’20, cu lentile super inchise la culoare, speciali pentru stat la soare pe zapada, ii adusese bunicul meu de la chamonix, avea o fotografie cu ei, intins la soare…de cite ori mi puneam ma trezeam exact in locul din fotografie….dar i-am pierdut…

patru anotimpuri intr-o singura zi…si soarele se invirte nebun pe cer, undeva dincolo de nori, patru idei intr-un singur gind, si gindul e ascuns adinc undeva in mintea mea, patru cuvinte intr-o propozitie, pe care nu o pot rosti, am buzele inclestate de pe urma ultimului sarut, patru cifre definind o singura masura, patru puncte intr-un colt, perfect rotund si unidimensional, patru priviri necunoscute aruncate intr-o singura directie, nu stiu unde, nu stiu cind, patru atingeri pe un singur trup, infrigurat si fara de liniste, patru…ce numar obesdant numarat o singura data…

cei din jur?…putin ma intereseaza, sunt egoist si indiferent, am renuntat la lucruri pe care altii nu indraznesc sa le viseze doar pentru ca nu corespundeau nevoii mele de libertate sau pur si simplu din lene, accept sa fiu urit asa cum nu-mi doresc sa fiu iubit, nimic si nimeni nu ma deranjeaza, ma simt bine cu cei pe care ii accept dar ma simt cel putin la fel de bine cu mine insumi… nu am stabilite target-uri si nu depind de deadline-uri, nimeni nu ma controleaza si nimic nu ma poate stapini… sunt liber… si imi e bine.

Indiferenta fata de dogme, lucruri inutile, principii marete si declamatii inflamate, nu ucide … dimpotriva inalta… inca nu te-ai saturat de pustiul din cei de alaturi, nu te-au plictisit parerile celor din jur?…pe mine da…

apropo de visare si ghinion, despre realitate, noroc si elefantei port-bonheur, marele meu ghinion cind este vorba de elefant este ca intotdeauna o sa vad ca sarpele boa l-a inghitit, si intotdeauna o sa se gaseasca cite cineva sa-mi rida in nas, spunindu-mi ca este, evident, o palarie.


Despre critica, in general…

long time alone

Nu accept critica.

Da, pot spune ca asta este o idée mai veche de-a mea, am avut discutii indelungate cu mai multi prieteni de-a lungul vremurilor.

Asta este parerea mea, si nu ma refer la criticile ce mi-ar putea fi aduse la lecturarea acestui text de exemplu, nu ma refer la cel ce m-ar putea critica in vreun fel pe mine, personal, ma refer la critica in general.Capture the unusual beauty

Din punctul meu de vedere nu poate exista cineva care sa-mi impuna norme in a aprecia o opera de arta, fiecare simte arta asa cum poate, asa cum sufletul sau simte, nu poate veni cineva cu o cu totul alte structura sufleteasca si intelectuala, sa-mi spuna “prietene, nu vezi ca nu-i nimic interesant in tabloul asta?”

De fapt, totul se reduce la acceptarea acestor pareri din snobism, e usor sa spui da, sunt de accord, asa este, decit sa incerci sa intelegi tu insuti despre ce este vorba, oricum este bine sa te situezi pe aceeasi pozitie cu majoritatea condusa ca o turma de mesianicul si atotstiutorul critic.

Ba mai mult, in cazul in care il citezi si-l sustii, poti capata intr-o clipa increderea adeptilor acestuia si vei fi un tip modern acceptat unanim, intr-o clipa.

Nu…parerea mea este ca arta este un fenomen mult prea subtil si totodata sublim, suprem chiar, pentru a fi judecat de un simplu semen de-al nostru, poate ingerii sau chiar dumnezeu sa aiba ceva de spus in legatura cu asta.

Oricum, eu unul nu pot fi de accord sa-mi dicteze cineva parerile sale si mie sa nu-mi ramina altceva de facut decit sa accept fara sa cricnesc o parere de cele mai multe ori falsa sau nefondata.

Arta se simte, nu se explica.

long time alone


DESPRE FRUMUSETE SI DUMNEZEIRE

“Cel care e liber poate fi nebun, stupid, respingator, mizerabil, tocmai pentru ca e liber, dar nu-i niciodata ridicol. Are dimensiune ca fiinta.” Philip Roth

Despre frumusete si dumnezeire….destul de greu de vorbit despre, desi clar au multe in comun, cel putin in mintea celor care cred in amindoua.

De-a lungul vremurilor am incercat sa legam frumusetea de notiunea de divin, din simplul motiv ca ne-a fost greu sa explicam sentimentul care ne cuprinde in fata frumosului sau poate ca ne-a fost rusine sa recunoastem ca frumosul trezeste in noi sentimente si simtiri nu tocmai curate.

Centrii nervosi ai admiratiei si ai sexualitatii se afla undeva foarte aproape unul de celelalt, intre sinapsele aglomerate ale creierului nostru, de aceea ne este mult mai simplu sa explicam excitarea care ne cuprinde la aparitia frumosului in preajma noastra, printr-o prisma divina, care curata senzatia de dorinta ascunsa si vinovata.

Hm, vinovata? Poate, intr-o lume dominata de dogme si de intelesuri false pe care le-am mostenit asa, pur si simplu, o lume pe care nu ne mai obosim sa ne-o explicam, pe care ne multumim sa o luam ca atare.
Lumea noastra a devenit un fel de guma de mestecat deja rumegata indelung, ce nu mai are prea multa savoare si gust, de aceea ne simtim uneori falcile incleiate, fara sa intelegem de ce.


Frumusetea?… Este pretutindeni in jurul nostru, totul este dureros de frumos in clipa in care reusesti sa scuipi guma insipida pe care o mesteci absent…si deoadata….ca in fata unui miracol realizezi ce frumos este totul.
Ramine un singur pericol: sa nu o iei razna caci prea multa frumusete oboseste creierele noastre imbicsite de colbul zilelor monotone si de revelatiile divine cotidiene, poti rezista numai in masura in care esti constient ca, exact in clipa aceasta, te afli in rai.

Poate ca nu este chiar asa cum ti-ai imaginat, dar crede-ma, ceea ce stiai nu este decit un sentiment indus de clipa mortii a milioane de oameni inaintea ta, nu este nimic dincolo.
Frumusetea este doar cea de aici perceputa de simturile noastre bizare.

Ma gindesc uneori la zilele in care spiritul era liber, inainte ca acesta sa fie ingradit de falsa pudoare si conformism, inainte a aparea crestinismul si de a transforma paginul (vazut aici ca un om cu adevarat liber) intr-un om slab si nevolnic stapinit atit de usor prin puterea gindului.
De ce? Simplu, pentru ca oamenii liberi sunt puternici si trebuie stapiniti.
Si cum altfel o poti face decit inoculindu-le teama, transformindu-i in fiinte tematoare si sovaitoare in fata puterilor inexplicabile si a unui parcurs implacabil al vietii.

Sunt satul sa mai cred in notiuni abstracte, explicate balmajit de oameni slabi, ma supun frumsetii cu adevarat divine a credintei in mine… Eu, Dumnezeul meu…asa cum fiecare, constient sau nu, isi este, lui insusi, Dumnezeu…

“Ceva, cineva, un spirit ne urmarea pe toti pe toti prin desertul vietii si trebuia sa ne ajunga inainte ca noi sa atingem paradisul. Fireste, daca ma gindesc acum, stiu ca e moartea: moartea ne va ajunge din urma inainte ca noi sa ajungem in paradis. Singurul lucru dupa care tinjim toata viata, care ne face sa suspinam, sa gemem si sa suportam dezgustul de toate felurile este aducerea aminte a unei supreme fericiri pierdute, care probabil ca am simtit-o in pintecele mamei si care nu se va mai repeta (desi detestam acest gind) decit doar la moarte.” Kerouac… cuvinte legate de fericirea primordiala.

Cuvinte legate de fericirea pe care nu stim daca am trait-o vreodata dar pe care o simtim prezenta undeva, ascunsa in noi, din nefericire se pare, imposibil de atins. Oare nu este destul adevar in asta?
Kerouac a fost un om trist, in spatele tumultului si a iubirii de drumuri fara final, poate si in mine se ascunde tristete…de ce?…nu stiu…nu am nici un motiv…


Hello world! – copyright note

soon online

COPYRIGHT

All images and text appearing in this photo-blog are copyright, and are the exclusive property of Dan St. Andrei, protected under international copyright laws. All images are registered and may not be reproduced, copied, stored, manipulated, or used in any manner whatsoever without the written permission . No images or text are within the Public Domain. Any unauthorized use of these images or text, or use of any image as the basis for another photographic concept or illustration, is a violation of copyright law and will be prosecuted to the fullest extent of copyright laws.

Thank you.

all rights reserved / COPYRIGHT 2011 © danandrei.com