PHOTO GRAPHIC BLOG

DESPRE FRUMUSETE SI DUMNEZEIRE

“Cel care e liber poate fi nebun, stupid, respingator, mizerabil, tocmai pentru ca e liber, dar nu-i niciodata ridicol. Are dimensiune ca fiinta.” Philip Roth

Despre frumusete si dumnezeire….destul de greu de vorbit despre, desi clar au multe in comun, cel putin in mintea celor care cred in amindoua.

De-a lungul vremurilor am incercat sa legam frumusetea de notiunea de divin, din simplul motiv ca ne-a fost greu sa explicam sentimentul care ne cuprinde in fata frumosului sau poate ca ne-a fost rusine sa recunoastem ca frumosul trezeste in noi sentimente si simtiri nu tocmai curate.

Centrii nervosi ai admiratiei si ai sexualitatii se afla undeva foarte aproape unul de celelalt, intre sinapsele aglomerate ale creierului nostru, de aceea ne este mult mai simplu sa explicam excitarea care ne cuprinde la aparitia frumosului in preajma noastra, printr-o prisma divina, care curata senzatia de dorinta ascunsa si vinovata.

Hm, vinovata? Poate, intr-o lume dominata de dogme si de intelesuri false pe care le-am mostenit asa, pur si simplu, o lume pe care nu ne mai obosim sa ne-o explicam, pe care ne multumim sa o luam ca atare.
Lumea noastra a devenit un fel de guma de mestecat deja rumegata indelung, ce nu mai are prea multa savoare si gust, de aceea ne simtim uneori falcile incleiate, fara sa intelegem de ce.


Frumusetea?… Este pretutindeni in jurul nostru, totul este dureros de frumos in clipa in care reusesti sa scuipi guma insipida pe care o mesteci absent…si deoadata….ca in fata unui miracol realizezi ce frumos este totul.
Ramine un singur pericol: sa nu o iei razna caci prea multa frumusete oboseste creierele noastre imbicsite de colbul zilelor monotone si de revelatiile divine cotidiene, poti rezista numai in masura in care esti constient ca, exact in clipa aceasta, te afli in rai.

Poate ca nu este chiar asa cum ti-ai imaginat, dar crede-ma, ceea ce stiai nu este decit un sentiment indus de clipa mortii a milioane de oameni inaintea ta, nu este nimic dincolo.
Frumusetea este doar cea de aici perceputa de simturile noastre bizare.

Ma gindesc uneori la zilele in care spiritul era liber, inainte ca acesta sa fie ingradit de falsa pudoare si conformism, inainte a aparea crestinismul si de a transforma paginul (vazut aici ca un om cu adevarat liber) intr-un om slab si nevolnic stapinit atit de usor prin puterea gindului.
De ce? Simplu, pentru ca oamenii liberi sunt puternici si trebuie stapiniti.
Si cum altfel o poti face decit inoculindu-le teama, transformindu-i in fiinte tematoare si sovaitoare in fata puterilor inexplicabile si a unui parcurs implacabil al vietii.

Sunt satul sa mai cred in notiuni abstracte, explicate balmajit de oameni slabi, ma supun frumsetii cu adevarat divine a credintei in mine… Eu, Dumnezeul meu…asa cum fiecare, constient sau nu, isi este, lui insusi, Dumnezeu…

“Ceva, cineva, un spirit ne urmarea pe toti pe toti prin desertul vietii si trebuia sa ne ajunga inainte ca noi sa atingem paradisul. Fireste, daca ma gindesc acum, stiu ca e moartea: moartea ne va ajunge din urma inainte ca noi sa ajungem in paradis. Singurul lucru dupa care tinjim toata viata, care ne face sa suspinam, sa gemem si sa suportam dezgustul de toate felurile este aducerea aminte a unei supreme fericiri pierdute, care probabil ca am simtit-o in pintecele mamei si care nu se va mai repeta (desi detestam acest gind) decit doar la moarte.” Kerouac… cuvinte legate de fericirea primordiala.

Cuvinte legate de fericirea pe care nu stim daca am trait-o vreodata dar pe care o simtim prezenta undeva, ascunsa in noi, din nefericire se pare, imposibil de atins. Oare nu este destul adevar in asta?
Kerouac a fost un om trist, in spatele tumultului si a iubirii de drumuri fara final, poate si in mine se ascunde tristete…de ce?…nu stiu…nu am nici un motiv…

8 responses

  1. Mary Sam

    Heeeeiii…se pare ca ai cazut in melancolie …. Poate ca in noi toti se ascunde tristetea…. iubiri neimplinite,trecerea rapida a timpului,neputinta de a face ceea ce ne place si multe altele….insa, important e sa gasim resurse in noi insine si motivatii pentru a merge mai departe … Sfat : schimba registru muzical…asculta ceva mai…happy 😉

    O seara implinita sa ai!

    04/07/2011 at 4:18 PM

    • Intotdeauna pastrez fericirea in mine, melancolia e o stare placuta, e relaxare si o tristete dulce…. seara buna si tie….

      04/07/2011 at 4:46 PM

  2. Pingback: Frumusetea noastra, cea de toate zilele «

  3. Pingback: Un an de blogging «

  4. cornelia-delia

    Nu este posibil, ca intamplarea sa fi dat nastere acestui tot armonios care este Universul. Intamplarea nu poate da nastere perfectiunii. Aceasta omogenitate a Lumii, concordanta dintre Timp, Materie si Spatiu, nu putea fi conceputa decat de o superinteligenta, de o vointa superioara si totala. Pe care, o respingem, pentru ca nu o intelegem. Ne este teama de neinteles, ne este teama de ceea ce nu cunoastem, ne este teama de abstract. E mai comod de inteles realul palpabil pe care il traim si pe care, ni-l construim noi insine. Primordiala neascultare a omului fata de creatorul sau, bine intiparita in ADN-ul lui, il face pe om sa se revolte, sa nu accepte, sa nu permita sa fie supus unui cod de legi superioare, care il impiedica sa traiasca dupa bunul plac. Omul, abia suporta (de teama consecintelor) legile pe care le-a creat tot el ( legile penale). Dar niste legi impuse de o fiinta abstracta cum este Dumnezeu? Si daca Dumnezeu este ceva abstract , greseala…nu exista! Sau daca exista totusi in subconstient, poate fi usor trecuta cu vederea si inlocuita cu sintagma: ” Sunt liber, sunt propriul meu stapan” . Da, omul este propriul stapan, insa atunci cand stie sa uzeze de liberul arbitru. Nu cumva, acest liber arbitru, este chiar cheia libertatii umane? Sa fii in stare sa vezi binele si raul si sa alegi binele… iata ce ne-a daruit creatorul! II spunem Dumnezeu pentru ca orice, trebuie sa aiba un nume . Poate sa fie o fiinta, poate sa fie o nefiinta, poate sa fie insusi Timpul. ideea este ca… bine, nu credem, dar…daca exista totusi?

    17/10/2012 at 4:55 PM

  5. Însăși noțiunea, categoria, de frumos cere existența unui Dumnezeu frumos. Faptul că omul se naște și există cu acest aparat intrinsec de a clasa în categorii informațiile întâlnite necesită un proiect apriori apariției ființei umane. Binele, răul, frumosul, urâtul cer prin „default” existența unui standard, a unei legi care să decidă, care vine din exteriorul omului. Absurdul supei primordiale nu poate genera așa ceva nici în perioade infinite de timp. Doar arognața umană ce înflorește ca mucegaiul atunci când omului îi merge bine sau când este pornit hotărât pe calea răzvrătirii poate atașa sinelui atributul de dumnezeu. Atunci când ești sincer și judeci în parametrii realității realizezi că trăiești în lumea Altuia și te bucuri vremelnic de frumusețile create de Acesta. Iar când vine nenorocirea peste tine, dacă mai ai pic de simț în tine, îți vine realitatea la loc și-I ceri ajutorul Celui de Sus să te scape din ea.
    Și eu mi-am trăit o parte din viață ca „dumnezeul meu” și am ajuns la destinația logică a disperării, pentru că omul nu știe a-și fărui fericirea și nici nu are transcendența de a realiza efectul lucrului dorit asupra sa. La capătul disperării mele, în pragul suicidului, L-am găsit pe Dumnezeu, Cel bun, iubitor, care mi-a acordat o a doua șansă și mi-a refăcut viața din țăndările mele. Isus Hristos a fost o figură istorică reală, iar jertfa sa de pe cruce a adus mântuirea a milioane de oameni dealungul veacurilor. Cine are curajul să cerceteze dacă El este activ și poate da sens și o nouă direcție vieții sale poate verifica în mod personal realitatea persoanei Sale. E drept, lucrul acesta necesită o smerire și abordarea lui Dumnezeu cel puțin cum se abordează un monarh pământean.
    Vă admir inspirația artistică dar vă compătimesc aroganța umană. Isus Hristos spune „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.” (Evanghelia lui Matei cap.11, paragraful 28). Bunul Dumnezeu, în mâinile cui stă sufletul și bunăstarea dumneavoastră, să vă ajute să-I cunoașteți caracterul și marea lui frumusețe și iubire.

    11/02/2013 at 11:53 AM

  6. Draga Aquarele, nu am contestat nici un moment existenta unei Forte mai presus de intelegerea noastra, Forta ce face Universul asta sa existe si sa se miste. Aceasta Forta o putem numi Dumnezeu, daca doar asa putem sa o materializam in mintile noastre. Ce-i drept e mai greu de inchipuit o forta si atunci incercam probabil sa o materializam intr-un fel, inchipuind-o aidoma noastra. Un ‘Eu” mai mare si mai puternic. Dar daca cred cu tarie in existenta acestei Forte (creatoare, datatoare de viata, hotaratoare de destin si asa mai departe) nimic nu ma face sa cred in religie. Pentru ca daca Dumnezeu este explicatia unei forte pe care altfel nu putem sa o concepem si o cuprindem, religia nu e decat o unealta. Si nu imi place sa ma las manevrat.

    11/02/2013 at 2:15 PM

  7. Mă bucur că lași locul acesta în suflet și în gândul tău. Această putere creatoare pe care tu o numești Forță, nu este ceva impersonal. Ceva impersonal nu poate crea niciodată personalitate, însă lumea noastră este plină de ființe cu personalitate, și tu și eu. „Forța” aceasta este chiar Dumnezeu și El a ales să ni se descopere așa cum este. Noi avem de ales, să-L credem pe El ce spune despre Sine sau să ne facem noi conceptul nostru „îngust” despre ceea ce este de necurins.
    Sunt în același sentiment cu tine. Religia, de multe ori în istorie, a manipulat oamenii spre diverse interese. Însă acest lucru nu trebuie imputat lui Dumnezeu, ci omului care își dovedește nespusa lui păcătoșenie chiar în pervertirea a tot ce este mai sfânt, nobil și bine intenționat. Nu îți propun o îndreptare spre religie. Nu, nicidecum! Îți propun să vezi dacă există Dumnezeu cu adevărat, iar dacă există, atunci să-L lași pe El să-ți guverneze viața spre împlinirea și destinul pe care El ți l-ar dori. El, Creatorul nostru, știe cum suntem făcuți și știe care este rostul nostru. Doar atunci când o creație își atinge scopul, doar atunci ea este împlinită, și tu știi lucrul acesta cel mai bine căci ești o persoană creatoare de frumos.
    Spuneam în comentariul anterior că l-am găsit pe Dumnezeu în clipele cele mai negre ale vieții mele. Când eram aproape să-mi iau viața, întrucât totul părea fără sens, absurd și plin de durere, cineva m-a provocat să văd dacă există Dumnezeu și să cred în El (căci El îmi poate schimba radical viața). Eu l-am luat „la mișto” zicându-i: „Dacă există Dumnezeu, de ce nu mă face să cred?” El mi-a răspuns: „Dar ai încercat vreodată să crezi?” Atunci am decis să văd eu însumi dacă există. Am început să citesc Biblia cu o minte deschisă pentru adevăr, încercând să mă apropii de această revelație fără prejudecățile anterioare. Am citit în Evanghelia lui Matei cuvintele Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate celelalte vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33) Am zis, „Am să încerc să văd dacă lucrurile stau așa.” Știam că Domnul Hristos a fost trimis de Dumnezeu să moară pentru păcatele tuturor și să ne dea iertarea lui Dumnezeu. M-am pus pe genunchi, i-am mărturisit toate păcatele și i-am cerut iertare. Am zis: „Doamne, nici nu știu dacă Tu exiști, dar dacă exiști, eu nu mai vreau să trăiesc așa. Dacă exiști și îmi schimbi viața, eu vreau să trăiesc pentru Tine.” (Poate cuvintele n-au fost chiar așa, dar aceasta îmi amintesc că am cam vrut să spun.) Ce s-a întâmplat a fost faptul că a doua zi m-am sculat cu mintea liniștită. Toată disperarea s-a dus din viața mea și povara vinovățiilor mele a dispărut. Relațiile umane, în timp, s-au refăcut. Viața mea, dintr-un eșec total s-a îndreptat spre o viață plină de speranță, chiar în împrejurări grele. și o viață de împlinire și mulțumire sufletească. Am început să-L testez mai departe pe Dumnezeu și mi-am dat seama că răspunde la rugăciunile care îmi sunt benefice și care sunt pe placul Lui. Acum, după ani de zile, în care sunt convins până în măduva oaselor de realitatea Lui, Dumnezeu îmi este foarte drag. Hristos face posibilă apropierea aceasta de Dumnezeu cel Sfânt.
    Nu îți doresc decât să ajungi să-L cunoști și să vezi cât de personal și bun este Creatorul universului și al nostru.
    Îți doresc o zi frumoasă!

    12/02/2013 at 7:02 AM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s