PHOTO GRAPHIC BLOG

Bucuria de a ramane copil

Mi s-a spus de nenumarate ori ca sunt, sau am ramas copil. Prima oara s-a intamplat in armata, recunosc sunt un insubordonat, un rebel, nu imi place uniformizarea, nu accept sa mi se ordone ceva, nu pot suferii programul organizat si detest tot ce inseamna gloata, masa confuza si spirit de turma.

Mai aveam doar 3 saptamani de armata, facusem o boacana, ca de obicei, si un locotenent, care ma studiase in cele aproape 16 luni de incartiruire se-a uitat in ochii mei si exasperat a intrebat: “Soldat Andrei, tu cand ai de gand sa intrii in randul armatei?” Am zambit uimit si am raspuns senin: “tovarasu’ locotenent, credeti ca daca intr-un an si 3 luni nu a reusit armata sa ma lamureasca, o sa ma tampesc de buna voie in ultimele zile?”

thinking little girl

Apoi au fost iubitele mele, exasperate ca nu isi vor putea cladi viitorul alaturi de un tip asa aiurit si imprevizibil, unul pentru care viitorul e visare si calm, reverie si placerea momentului. “Vreau sa traim impreuna” un leit-motiv care aparea deseori in conversatiile de alcov… Da, dar viata mea e doar asa cum o vad eu, nu de alta dar e viata mea, nu m-am prefacut ca as fi un tip serios si preocupat de o oarecare cariera, nu am incercat sa mint si astfel sa insel asteptarile cuiva. Asa sunt majoritatea femeilor, probabil impinse de dorinta instinctiva de a crea si de a avea siguranta necesara acestei activitati, doresc masculi maturi, apti si dornici de munca si de asigurarea traiului. Ei bine eu nu eram asa, poate stiam atunci, poate mi-am dat seama mai tarziu, nu mai stiu exact. Cu toate astea, sunt un single father, imi cresc baiatul in felul meu si faptul ca e un copil bun si cuminte ma face sa sper ca a fi copil si a te bucura de frumusetea vietii nu-i un fapt atat de rau.

dan si luca

Au fost clipele, rare ce-i drept, in care am fost angajat, cred ca adunate nu au insemnat mai mult de 2-3 ani din viata mea, puse cap la cap. De cel putin de 15 ani sunt freelancer si nu depind de nimeni, nimeni nu imi dicteaza ordinea de zi, nu am nici un fel de program de respectat si nu dau socoteala nimanui. Au fost sefi nedumeriti de faptul ca nu pot ajunge la birou la 9 dimineata, ca eu cred ca daca ai chef la birou poti sa si dansezi, sa faci glume si sa te simti bine, ca mi se pare normal ca daca petreci cu cineva o mare parte din viata ta, persoanele respective ar trebui sa iti fie si prieteni de incredere, foarte apropiati. Apropo, v-ati gandit cat timp petreceti alaturi de colegii de servici si cat timp, treaz fiind, alaturi de familie? Nu ar fi normal sa va simtiti la birou ca in familie? Sa existe o aceeasi calitate a vietii? Asta in masura in care nu va simtiti mai bine la birou decat acasa, ca sunt valabile si astfel de situatii.

forever child

Ei bine, eu nu m-am simtit la birou cum as fi vrut sa ma simt intr-o familie, de aceea mi-am dat seama de timpuriu ca munca de angajat docil si frenetic in a indeplini indatoririle de servici nu mi se potriveste. Nu mi-o luati in nume de rau, e clar nevoie si de corporatisti de exemplu, mai ales in economia asta globala, dar nu e genul meu. Nu vreau sa imi asum responsabilitati, nu vrea sa decid pentru nimeni altcineva decat pentru mine, nu vreau sa fiu supus unor hotarari venite de sus, pentru ca mai sus decat mine, e doar o entitate nedefinita, denumita de unii Dumnezeu iar Dumnezeu, sau cine o fi acolo ascuns in infinint, nu cred ca are ceva impotriva mea.

Fosta mea sotie, a inteles dupa 18 ani ca viata e frumoasa, ca bucuriile mari sunt aduse de lucruri mici, ca nu un job iti da siguranta ci increderea in puterea ta de a supravietui, ca linistea vietii vine din impacarea cu tine insuti, ca daca nu joci nu castigi si acum suntem cei mai buni prieteni. La implinirea varstei de 30 de ani scriam in jurnalul meu: “… am vorbit uneori despre dorinta mea de a inceta orice activitate profesionala la 40 de ani…si am fost inteles gresit, toata lumea a crezut ca vreau ca de la 40 de ani sa nu mai fac nimic…ce timpenie…de fapt vreau sa incerc sa ma descopar, cred, ba nu, de fapt sunt sigur, ca exista ceva in mine, ceva mult mai profund decit cred ceilalti, decit cred eu insumi…” Am implinit 40 de ani de 2 ani si imi dau seama ca a fost cea mai benefica decizie din viata mea.

four boys

Copii frumosi nu mor niciodata, …ei traiesc undeva, ascunsi in noi si din cind in cind ies la iveala….sunt sfiosi, le este teama de manifestarile cretine ale majoritatii din jur, sunt totusi candizi si increzatori, ii poti vedea uneori intr-un zimbet jucaus ce ti-a aparut pe fata vazind picaturile mari de ploaie cazind de nicaieri ca un urias dus ceresc sau ii poti observa in licarul inocent din privire atunci cind te uiti in oglinda dupa o partida buna de plins…nu, nu…copilul din noi nu dispare niciodata atit timp cit nu ne dorim asta…si ar fi pacat….

Brancusi spunea ca murim odata cu copilul din noi, ei bine, eu ma simt foarte viu si fericit. Se joaca cineva cu mine?

danchildish

15 responses

  1. Pur si simplu nu mai am cuvinte. Bravo Maestre…;)

    21/06/2011 at 11:05 PM

  2. 🙂 barbatii raman, in general, mereu copii, indiferent de varsta, am observat eu asta, nu ca as fi vreo desteapta, ci poate pentru ca si eu sunt cam la fel :)) ma uit uneori in oglinda si ma intreb: cand drac’ am facut 43? dar in oglinda se vad 34, nu? sau doar 4 daca inchid un ochi? :)) am fost cam lenesa azi, m-am trezit cam tarziu, dar … nu-i bai, de-a ce ne jucam?

    22/06/2011 at 10:42 AM

    • Pana la urma important e sa ramanem toti copii, nu iti ascund ca la o femeie imi place sa va privirea copilaroasa in aceeasi masura ca in oglinda…. Cat despre joc, toata viata e pana la urma unjoc, jocul de-a doctorul, de-a mama si de-a tata, jocul de-a vacanta…… da, da jocul vietii si al mortii….

      22/06/2011 at 1:29 PM

      • De acord in totalitate cu cele spuse in articol (inclusiv partea cu freelance-ul). Eu am fost surprinsa sa aflu de la o persoana apropiata ca “a copilari” e sinonim cu imaturitatea, lipsa de implicare/incredere si per ansamblu nereusita ca si adult.

        Din punctul meu de vedere lucrurile stau foarte clar: atata vreme cat nu devii iresponsabil si dependent de altii (in actiuni, gandire, principii etc.) poti tine treaz copilul din tine. La mine functioneaza si da rezultate bune si foarte bune, pentru ca un “copil” (major, vaccinat, masterand…samd) vede lucrurile muuult mai clar si detasat (plus in mai multe nuante) decat un “om mare” pragmatic, corporatist, stresat si care nu vede “povesti”. Nu am pretentia ca sunt detinatoarea adevarului absolut, dar daca recunosc faptul ca sunt o suma a “copilului” si a “adultului”, prefer ca majoritatea timpului sa “las copilul sa se joace” 🙂

        Un articol de-al meu mai vechi legat de “copiii mari”
        ” (22/01/2010) Imi plac copiii si oamenii mari care n-au uitat sa fie copii. Pentru ca daca nu privesti viata cu o usoara doza de nepasare si umor, risti sa fii absorbit 100% intr-un tavalug de stres, probleme si dezamagiri.

        Trebuie sa nu uiti ce inseamna sa visezi ca sa poti reusi in viata. Imaginatia fiind in acest caz un instrument de baza. Nu spun insa ca trebuie sa fii infantil, ignorant si distras de la realitatile vietii cotidiene. Ar fi chiar periculos sa faci asa ceva, mai ales in lumea in care traim azi. Aici e vorba mai mult de a-ti pastra o atitudine de detasare si un drive specific doar copiilor atunci cand au pornit la descoperirea lumii lor.

        Un copil isi pretuieste familia ca pe una dintre cele mai importante comori. Nu-ti uita parintii, fii alaturi de ei… si tu ai avut odata nevoie de ei. Stiu eu de ce spun asta Viata iti poate rezerva suprize si te pune in ipostaze in care ajungi sa ai regrete.

        Indrazneste, incearca variante, exploreaza idei, locuri, persoane. Pune-ti intrebari in legatura cu orice, tine-ti mintea activa, si cel mai important… ramai sincer cu tine insuti, cu ceea ce-ti doresti si simti cu adevarat. E tot ce conteaza. Restul e doar fum…”

        22/06/2011 at 2:42 PM

      • Iar eu Denisa sunt la randul meu de acord cu cele scrise de tine… doar ca poate nu m-as lega atat de mult de ideea de a reusi in viata…in viata nu cred ca reusesti, prin viata treci doar si e bine sa o faci cat mai placut…. indiferent daca ai reusit sau nu, rezultatul final e acelasi, deci importanta e trecerea.

        22/06/2011 at 2:53 PM

  3. Pingback: surîsul, învingîndu-mă « leneşrĂu's Blog ?

  4. Un fel de “nu conteaza destinatia ci conteaza ce faci pe parcursul traseului” 🙂 Si sunt atatea lucruri de facut pe lumea astaaa, incat ai de unde alege.

    22/06/2011 at 3:03 PM

  5. Strengarita

    Auzi? 🙂

    Te superi daca astazi sunt copil? .. daca nu vreau sa fiu serioasa; si rad din orice, nu iau nimic in serios, in afara de ceea ce simt pentru tine? Te superi daca imi doresc sa ne prostim? Sa radem si sa fim ca atunci cand eram mici; fara griji, suparaciosi, ne certam des, dar ne impacam in secunda urmatoare. Azi vreau sa “ne certam”. Te superi daca vreau sa te tachinez, daca ma tachinezi, iar eu “ma supar” si sunt copilaroasa? … daca fac pe imbufnata doar ca sa te fac sa ma saruti mai mult si mai mult, sa ma iei in brate si sa nu imi mai dai drumul? Te superi daca… vreau sa fiu tare si “nu vreau” sa te sarut? Astazi vreau sa fiu mica. Vreau sa ma dematurizez. Te superi? Vreau sa imi regasesc fericirea in lucruri simple .Te superi?… daca vreau sa ma bucur de o ploaie de vara, sa sar in balti si sa stropesc in jurul meu? O sa te superi daca te murdaresc un pic? Te superi daca te rog sa fii copil, daca te rog sa renuntam la maturitate din cand in cand? Te superi daca sunt copilaroasa, daca ma port ca atare? Ma vrei tot timpul serioasa? 🙂 Nu vreau sa fiu “mare”. Nu am chef azi. 🙂
    Te superi daca vreau sa fiu copil? Acum plang si vreau sa ai grija de mine, sa ma iei in brate si sa ma linistesti. Sunt trista… si nu vreau decat sa fiu cu tine, sa ai grija de mine, sa ma saruti … sa ma faci sa rad. 🙂
    Copilul din mine, azi, striga dupa tine. Va striga si maine.. pana vei veni.Te superi daca vii, daca stai.. daca iti cer sa ramai?
    Te superi daca nu vreau sa pleci?

    Ramai chiar daca sunt copil? 🙂

    04/09/2011 at 12:52 AM

  6. Strengarita

    Iti mai amintesti melodia : ”In noi viseaza un copil” eu am fost plecata si….. m-am intors mereu , la acel copil care inca viseaza .Ce frumos este “sa privesti viata prin ochii unui copil” spunea cineva odata.Da este frumos si in acelasi timp adevarat. Asa privesc eu viata prin ochi de copil. Acum imi dau seama ca mult adevar este in aceste vorbe de “a trai viata prin ochi de copil “este foarte adevarata.Niciodata un copil nu te va judeca,niciodata un copil nu te va rani,niciodata un copil nu va lovi cu atita putere incit sa simti ca te doare,niciodata nu vor fi rani sau dureri care vin din partea unui copil si sa nu poata fi vindecate sau iertate.Poate sunt prea inocenta,poate cred prea mult in oameni,poate sunt lasa si nu pot spune stop sau poate inca sunt un copil si inca mai cred ca viata este frumoasa si merita sa traiesti si sa zimbesti la fiecare adiere de vint??? Ma bucur pentru fiecare raza de soare,ma bucur pentru fiecare copac ce imugureste,ma bucur pentru fiecare ploaie care umezeste pamintul si imi place sa cred si stiu ca nu sunt singura.Inca imi doresc sa traiesc asa si nu vreau deocamdata sa ma trezesc o fi inocenta sau o fi nebunie??? 🙂

    Strengarita si femeie si copil…..te-am pupat pe sufletel ! Muahhhhhhhhh!

    06/09/2011 at 10:41 PM

  7. Virginia

    … Copilul din noi, jucaus, inocent si plin de candoare da farmec adultului ce suntem … el ne face sa fim liberi si deschisi, sa traim intens, sa ne purtam firesc, asa cum o faceam in copilarie …
    Da, uneori este sfios si temator, tocmai pentru ca ,,adultii,, se cred intelepti si plini de maturitate, traind de fapt in tipare mostenite, anoste si rutiniere…
    Bucuria de a ramane copil … bucuria de a simti viata … !

    20/11/2011 at 11:52 PM

  8. SS

    am 37 de ani si mi-am pierdut bucuria…dar o caut si sunt convinsa ca am sa reusesc!

    04/01/2012 at 12:34 PM

    • Sanda, bucuria nu ne-o pierdem, putem crede ca am pierdut-o, dar ea e undeva in noi, ascunsa si ne asteapta. Suntem copii si asta e toata frumusetea…

      04/01/2012 at 7:36 PM

  9. cornelia-delia

    Da, sotronul, coarda, v-ati ascunselea, leapsa, landoul de jucarie cu o papusa care se chinuia sa spuna ma-ma, trusa medicala, telefonul ( nu mobil), baita si bucataria pentru papusi, cornetul de seminte si porumbul fiert, luate de la tiganci, guma de mestecat cu gust de zmerura din plastic, tabletelele de cicolata Pitic ( cu acel pitic care varsa lapte dint-un mic vas de lemn, peste o bucatica de ciocolata) , sapunul pentru copii numit Mugurel mirosind chiar a bebelus, bradul pe care mama punea ninsoare facuta din ghemotoace mici de vata, insirate pe ata, pisica pe care o ascundeam sub pat, ca sa nu o vada taticu si s-o dea afara din casa, bicicleta la care jinduiam, siropurile apoase cumparate de la tonetele de pe strada, inghetata la cornet, buturuga din curte ( pe care se puneau lemnele pentru taiat) si pe care ma urcam, in speranta ca fiind mai sus am sa vad un OZN, sarutul mamei, cu miros de ger, cand se intorcea iarna de la serviciu, atingerea ei racoroasa si binefacatoare cand aveam febra, si compotul pe care mi-l facea ca sa inghit mai usor medicamentele, fratele si sora mai mari, care imi luau apararea cand faceam cate una… ca atunci cand, am lipsit de la scoala ( prin clasa a-5-a) vreo saptamana, pentru ca o colega imi rupea foi din caiete si in loc sa spun acasa, am preferat sa plec ” cuminte” la scoala in fiecare zi, ascunzandu-ma de fapt in holul unui bloc. Dar cate…si cate…!!!! Nu am uitat nimic si avand la randul meu copii, am stiut sa ma bucur alaturi de ei si sa pot pastra in mine, copilul care am fost. Ma pot entuziasma si acum ca si atunci, pot sa rad sau sa plang la fel de usor ca si atunci, pot sa pun intrebari candide, pot sa fiu uimita, pot sa intru la fel de usor intr-un joc copilaresc, ca atunci cand impreuna cu fiica mea puneam gem pe labuta pisicii pentru a o vedea cum si-o spala cate o jumatate de ora , timp in care ne prapadeam de ras. Dar… dar… in acelasi timp, pot sa fiu grava , sa privesc cu maxima responsabilitate problemele vietii, sa iau atitudinea necesara, sa nu ma las condusa de spiritul gregar, sa judec cu mintea mea si cu sufletul meu, sa-i ajut pe ceilalti la nevoie, sa fac o separare neta intre bine si rau, sa-mi folosesc corect, liberul arbitru.

    21/10/2012 at 4:03 PM

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s