PHOTO GRAPHIC BLOG

Archive for July, 2011

Exposição Fotográfica “Beautifully Imperfect”

“O artista romeno Dan Andrei amplia a realidade, quebra os limites bidimensionais da
fotografia e a transporta para o emocional. Novos significados surgem a partir da
sobreposição das imagens em camadas. Apesar de independentes, os elementos
dialogam entre si e comportam-se como uma única imagem. Dan Andrei faz vir à tona
memórias, relíquias de um passado recente que misturadas transportam o observador
para uma nova imagem. Uma materialidade que vai se construindo aos poucos na
medida em que mais elementos são adicionados. As figuras perdem nitidez, mas
ganham em significados, emanam magia” (Jose Roberto Moreira, curador e galerista).


Há momentos na vida em que nos questionamos sobre significados, motivações e razões
de estar na vida. Há momentos em que nos questionamos sobre a vida, tal como ela é ou
como a imaginamos ser. Há momentos em que deixamos a nossa imaginação voar, em
que nos permitimos sonhar. Às vezes é difícil distinguir se o mundo em que vivemos é
realidade ou sonho. Dan Andrei é um sonhador. Ele passa por momentos assim, não é
realista, e, tal como qualquer outro sonhador, não é perfeito, mas é lindamente
imperfeito. A partir daí, ele tenta transformar a realidade em outra realidade, a sua
própria realidade.
Dan Andrei nasceu na Roménia, actualmente vive e trabalha em Cascais.
Cocktail de Inauguração: Sábado, 30 de Julho, pelas 19:00hs.
( o artista vai estar presente )
Patente até 12 de Agosto, de Terça à Sábado, das 13:30 às 19:00hs.
Colorida Galeria de Arte
Costa do Castelo 63, Lisboa
Tel 218 853 347
http://www.colorida.pt

dan portfolio


Fraza fotografica 8

Cred in soarta, destin, dar vreau sa cred si in sansele pe care ti le acorzi singur, sau macar posibilitatea de a veni in sprijinul sansei oferite de destin. Cred in infinit ca sursa a vietii si gindului meu, caci ma simt o parte infinita pierduta in infinit. Nu-mi pot explica infinitul, nici macar nu vreau sa incerc, vreau doar sa-l simt, sa-l traiesc in nimicnicia mea. Si mai cred si in intamplare.

thirsty

dan portfolio


Ganduri in absenta

aujour.jpg

Suntem de mult timp impreuna… sau de putin timp, nici nu mai stiu… Dar timpul trece atit de repede linga tine, imi lipseste prezenta ta de-a lungul zilei, senzatia mingiietoare ca esti in camera de alaturi, pasii tai pe gresia rece, fosnetul trupului tau.Cand suntem impreuna tacem uneori, alteori vorbim mult, pina tirziu in noapte, desi de multe ori cuvintele mele mi se par inutile pentru ca imi dau seama ca toate gindurile mele se regasesc in tine, ca nu e nevoie sa vorbesc pentru ca tu sti deja, simti fiecare cuvint de-al meu, este prezent si in gindurile tale. Simt in fiecare clipa ca te descopar ca te regasesc, erai undeva ascunsa in adincul mintii mele si iesi la iveala in fiecare dimineata cind te simt pregatindu-te de plecarea de linga mine. Aflu in fiecare clipa ca ai existat dintotdeauna acolo, in mine, si este atit de bine…

love_sign

dan portfolio


Nu am disparut

Nu am disparut, desi unii se intreaba si poate altii se bucura (glumesc, stiu ca toata lumea ma iubeste) dar am de pregatit o expozitie in foarte scurt timp, vernisajul va fi pe 30 iulie (voi reveni in scurt timp cu amanunte, prietenii de la Galeria Colorida, de aici din Lisabona, mi-au facut aceasta invitatie onoranta) si mai am si un prieten venit intr-o scurta vacanta asa ca trebuie sa ii prezint frumusetiel inconjuratoare… Pe curand, nu?

dan portfolio


Daravela

– ai terminat treaba aia?
–          Care?
–          Aia, care trebuia sa o termini…
–          Ah, da… am vorbit cu cine trebuia…
–          Cu cine?
–          Sti, tu, cu cine trebuia…
–          Ah, da, si te-a rezolvat cum trebuia?
–          Da, bineinteles, numai ca a trebuit sa ii dau ceva…
–          Ce?
–          Eh, sti, tu, ce trebuia sa ii dau…
–          Si ce-a zis?
–          Ca trebuia sa ii dau mai mult…
–          Ete, na… si tu ce i-ai zis?
–          Ce trebuia…
–          Bravo, asa-i trebuie daca se intinde mai mult decit plapuma…
–          Ba… da’ sa sti ca nu a fost al dracului…
–          Adica?
–          Adica nu a facut scandal… figuri, stii tu… chestii d-astea…
–          Asta ar fi fost culmea…
–          Adica cum?…ar fi fost culmea…
–          Pai da… sa mai si faca scandal… de bine de rau, tot i-ai dat ceva, nu?
–          I-oi fi dat cit trebuie?
–          Bai fratioare!…. altii nu iau nimic… sa zica mersi…
–          Mda, adevarul este ca daca ar cere toti….
–          Pai da…unde am ajunge?…ca il stiam eu pe unu’…
–          Care ce?
–          Pai tot asa… cerea… si lua de la toata lumea…
–          Si…?
–          Si l-au prins… cind ii baga mina in buzunar la un fraier…
–          Cine l-a prins?
–          Ce intrebare…cum cine l-a prins?… stii tu cine….
–          Ah, da….si ce i-au facut ?
–          L-au facut cum trebuie… acum nici pis nu m-ai zice…
–          Profita si ei ca nu poti face nimic fara ajutor…
–          Asta cam asa e… nu misti un deget…
–          Nu-i asa?
–          Mda…si uite asa ajungi sa dai in stinga si-n dreapta… doar doar reusesti sa faci ceva acolo…
–          Auzi, ma?… nu stiu,ma gindesc si eu asa… poate trebuia sa ii dau…
–          Ce?
–          Pai, tot ce trebuia…
–          Adica?
–          Adica mai mult… sa fie omu’ multumit… ca si fara el…
–          Mda, nu sti cind mai ai nevoie de el… Trebuia sa te mai gindesti…
–          Pai la ce sa ma gindesc?
–          Daca sa-i mai dai… cit sa ii dai… sa fie multumit si sa se rezolve treaba…
–          Pai eu sa ma gindesc?
–          Pai da cine?
–          Nu tu mi-ai spus de el?… ca trebuie sa ii dau si ca primeste… ca altfel nu se rezolva nimic?
–          Ba da, dar…
–          Da’ ce?
–          Trebuia sa te gindesti si tu… nu stii cum devine cazu’?
–          Da unde sa stiu eu… ce-am mai patit asa?
–          Mda…ce sa zic… n-am stiut…
–          Trebuia sa imi spui si tu dinainte…
–          Ce?
–          Ce trebuia, ca doar il cunosteai…
–          Pai trebuia sa ma intrebi si tu, nu m-am gindit… oricum…daca n-a zis nimc, e de bine…
–          Crezi?
–          Pai altfel zicea el ceva…
–          Ce?
–          Ca mai trebuie, ca nu-i suficient, ca treaba nu se rezolva asa usor…
–          Adevarul este ca n-a zis nimic… a zimbit… mi-a facut cu ochiul…si a plecat…
–          Inseamna ca se rezolva, nu?
–          Mda, bine macar ca a iesit treaba de data asta…
–          Care treaba?
–          Aia!… care trebuia…
–          Aha, da…
Si uite asa, trebaluim cu totii de dimineata pina seara…


Dimineata la prima ora

morning was broken

morning was broken

E dimineata. De fapt nici nu stiu daca e dimineata sau e inca noapte. Draperiile grele ascund orice geana de lumina ar putea sa ne derajeze somnul.  Ceasul nu a sunat deci e mai devreme decat imi pusesem in gand. E totul invaluit in tacere, rasuflarea ta e linistita si regulata. E o liniste perfecta, parca am fi ascunsi intr-o cutie de chibrituri captusita cu vata, ca doua gaze destinate insectarului. Dau cu greutate draperiile la o parte, da… afara e inca intuneric. Probabil ca e patru. Nu stiu cat e ceasul dar banuiesc. Strada e intepenita si vazuta de sus, pare un hol lung, interminabil ce duce spre ocean. Intredeschid usa si simt racoarea cum se strecoara pe langa picioarele mele desculte.

Mi-aprind o tigara. Prima pe ziua de azi. Prima din probabil mult prea multe. Daca te trezesti de dimineata ziua e mai lunga. Zilele mele, ca ale oricarui alt personaj au lungimi diferite, in functie de usuratatea gandurilor. Ganduri grele zi lunga, ganduri usoare zi scurta. Infrigurat ma intorc si privesc camera.Trupul tau misca cuminte pilota in ritmul calm al repiratiei. Poate visezi. Poate nu. In visare patrunzi fara sa sti. Poate esti acolo permanent poate realitatea e visare.

dreaming

Fac un pas pe balconul mic si simt cum racoarea dimineatii ma invaluie. E ca un dus, simt particulele de aer izbindu-ma delicat curatand ultima urma de adormire. Prima tigare e tare, intotdeauna. Are un gust diferit. Un gust nou. Tigarile urmatoare isi pierd treptat din gust si devin doar gest mecanic.

Nu stiu de cat timp stau aici. Incep sa disting murmurul orasului ce se trezeste incetul cu incetul la viata. Se aude undeva departe, stins, abia banuit. Stau sprijinit de balustrada de fier forjat si lemn al balconului unei case de pe o strada ingusta, linistita si parca ascunsa, departe de aglomeratie si de privirile trecatorilor. Este strada mea, iar eu singurul care locuiesc aici, eu si cu tine, cel putin asa imi placea sa cred…

morning steps

Ma intorc in camera. Din micul hol transformat in chicineta simt mirosul cafelei proaspete. Disting in semintuneric cearceaful ravasit. Te-ai trezit. Dau draperia la o parte, o lumina firava si gri patrunde in camera. Ma asez pe marginea patului privind pe geam cum incepe sa se distinga conturul ferestrelor casei de vis-a-vis. Incet, pe neauzite cu picioarele goale, te-ai apropiat de mine. In maini ai doua cesti cu cafea proaspata, aburinda. Imi intinzi una si te asezi ghemuita langa mine. Ti-e frig. Un pic, asa e dimineata devreme. Tacem si sorbim din cand in cand din cafeaua ce ne frige placut buzele. E o dimineata linistita.


Conversatia tacuta

concert for silence voices

concert for silence voicesIti ia ceva timp sa-ntelegi ca nu-i nimc de inteles,
si dureaza destul pina sa iti dai seama ca uneori indeajuns nu-i suficient.
Iti amintesti usor ceea ce nu ai stiut de fapt niciodata,
dar uiti intotdeauna esentialul.
Respiri usor sub apa, dar iti pierzi rasuflarea la orice adiere de vint proaspat,
nu vezi virful degetelor, dar observi norii pierduti in marginea zarilor.

Ce inutil e totul si ce util devine nimicul,
ascunse in gindurile noastre sunt imagini estompate,
priviri nestiute si vorbe nerostite, zimbete pierdute pe ici-colo.
Nedeslusit e cuvintul scris cu majuscule pe zidul imaculat
neinteles de tine, de noi, de toti si de toate….

never fast enough

dan portfolio


Ce cred eu in clipa asta

statue looking at me

statue looking at me

Cred ca pe kundera trebuie sa il citesti doar cind iti arde de ras, vrand sa dai totul uitarii…

Cred in valoarea sentimentala a fotografiilor uitate pe fundul unui sertar

Cred in inconsistenta cuvintelor aruncate in cercuri conversationale

Cred in paradigma… CONCEPT, TEORIE, IDEE…

stop in many senses


Despre infinitul mic din noi

childhood imagination

childhood imagination

Ce placere sa rastalmacesti cuvintele, sa te joci cu ele cum iti este voia! Imi place sa rostesc toate ineptiile care-mi rasar in minte, am curajul sa ma cercetez si doresc sa ma descopar. Ma gindesc, oare altii s-au descoperit? Le-a placut ce au descoperit, au fost de accord, au fost surprinsi? Cine stie ce reactie poti avea… oare eu ce ma astept sa descopar, de ce imi este oare frica, la modul inconstient aproape, ca o teama de adevar nerostit?

atitude sordide

atitude sordide

Ma gindesc adeseori la infinit ca o sursa a gindurilor mele, dar nu-mi pot da seama din care parte a infinitului vin ele, din plus sau minus infinit? Din infinitul mic, interior, sau din marele infinit, cel ce ne cuprinde pe toti deopotriva, adica, dintr-o firmitura de pine divizata mai intii in doua, apoi in patru si asa mai departe la infinit?Cat de mici sunt feliutele in care ai incercat sa tai o paine rotunda, proaspata si calda? Cat de departe ai incercat sa iti arunci privirea pentru a surprinde marele infinit? De ce nu ne putem imagina cu adevarat infinitul, pentru ca nu il putem cuprinde, masura, simti si intelege?

reptitif infini

Poate suntem, impreuna cu sistemul nostru solar doar o mica parte dintr-o mare bucata de pine ce se indreapta spre gura lacoma a unui copil situate in partea pozitiva a infinitului care pina la urma se contopeste si se confunda cu cea negativa, neexistind astfel nici macar o posibilitate de a face o departajare intre acestea, ar insemna ca suntem la fel de mari pe cat suntem de mici, la fel de importanti pe cat suntem de neimportanti. Dar nu avem de unde sa stim asta. Asta pentru ca posibilitatea compararii exista doar in punctul de pornire, punctual zero, imposibil de identificat in infinitatea de puncte continute.

exposure carnale

Aha… deci infinitul mic din noi este infinitul mare al altcuiva, asa cum noi suntem cuprinsi in infintul mic al cuiva un pic mai mare decat noi. Atunci sunt eu un punct de pornire? Originea zero? Poate, dar nu cred. Vezi, tocmai de aceea sunt cuprins de spleen, pentru ca nu regasesc punctul de pornire, acest ciudat punct zero, in mine, ca un punct de plecare in cercetarea si cautarea mea interioara. Poate. Atit.


Fraza fotografica 7

ATLANTICO

ATLANTICO

Intrebari aruncate spre nicaieri, durerea unui cuvint nerostit, ginduri atit de necunoscute unora, firul de iarba ce se zbate din nou in bataia vintului de miazanoapte, baletul absent al norilor oglindit in ochi larg deschisi, tristetea dulce a picaturii de apa ce se scurge pe gitul tau, suava intruchipare a mladitei ce inconjoara plapinda, trunchiul copacului uscat de vreme, umeri rotunzi arsi de soare incandescent, vintul alunecind printre suvitele despletite ale salciilor plinse, gol, adinc si deplin, tacerea dialogului imaginar, istovitoare alunecare catre nicaieri de niciunde…