PHOTO GRAPHIC BLOG

Archive for February, 2012

Uneori scriu seara

Si daca s-ar intampla totul asa cum iti doresti, asa cum mintea ta a asternut tesatura subtire a intamplarii? E 4 dimineata si afara e frig, muzica rasare din radioul ruginit, postul de radio e indepartat si inregistrarile imbatranite. Te-ai gandit la propunerea mea, imi daruiesti o privire? Dar te-ai gandit vreodata cum ar fi sa privesti zorii rasarind de la fereastra ta? Apropo, Lily Marleen a fost un personaj real in imaginatia noastra si tu sti asta.

Ti-ai prins trandafiri in par pentru ca ai uitat sa te duci la coafor. Iti sta mai bine asa.Ce as putea sa iti mai spun pentru a iti indulci privirea? Ok, te iert, nu te mai cred vinovata pentru greselile mele, cred ca esti aici pentru ca eu sunt aici. Incerc doar sa iti explic asta, nu de alta dar parul tau danseaza asa frumos in bataia vantului.

Imi place cum suna chitara in seara asta. Suna mai bine decat de obicei. Iar eu nu am prea multe obiceiuri. Decat acela de a ma intoarce acasa de la carciuma. Ascult melodia cu o ureche. Cu cealata te ascult pe tine, iar tu taci. E liniste, e bine. In linistea asta vantul e doar o umbra la fereastra. Fara zgomot pandeste, e rece si taios. Iarna inca nu a plecat, mai e pe aici, pe undeva, printre noi. Sau in noi. In mine si in tine. Si in cei din jur dar nu prea ma intereseaza asta.

Asa cum iti spuneam, ascult muzica intr-o ureche. E un ritm balansat si perimat. Am ascultam melodia asta cand eram mic. Demult. Linistea ta insa, nu am mai ascultat-o de mult. Nu iti imprumuta aripile, ai putea sa ramai fara. Si atunci tacerea ar fi mult prea apasatoare. Ramai langa mine. Zburam impreuna. Da?


Fraza fotografica 13

Traiesc intr-o lume a iluziilor si mi-e bine asa, pana la urma realitatea celorlalti e doar o iluzie… traiesc in visul cuiva care traieste in visul meu, cred in ciclicitate si rotunjirea numerelor fara sot, traiesc in abstract, concretul si-a pierdut intru-catva materialitatea si visul e albastru si este cu ingeri.


La lilieci

Nu sunt multi cei ce au avut puterea sa isi plece privirea spre un animal aparent respingator … liliecii… Prima oara i-am intilnit in copilarie, cind iesind de la scoala si trecind pe linga primaria sectorului 1, am vazut trotuarul din fata plin de lilieci insingerati, facusera curatenie in pod. I-am luat in mana si i-am privit. Erau atit de neajutorati, orbiti de soarele diminetii, si naucititi de maturile ingrijitoarelor…

Normal, ai mei nu m-au primt cu unul acasa, asa ca l-am eliberat noaptea cu speranta ca intunericul il va ajuta sa isi gaseasca drumul inapoi. In rest, ii vad in fiecare seara de la fereastra, executind volute aparent dezordonate si sunete ascutite. Dar aproape la fel de des urmaresc si zborul tacut si oarecum infricosetor al bufnitelor in cautarea prazii. Probabil ca si liliecii sunt infricosati in clipele alea…


Primavara sub semnul intrebarii

Plimbandu-ma, asa fara vreo tinta anume am zarit in capatul aleei semnul intrebarii. Trebuie sa recunosc ca asta m-a pus pe ginduri… hmm, semnul intrebarii, un semn al circulatiei gindurilor prin mintea mea. Am inceput sa simt primavara, la inceput asa ca o strangere de inima, apoi ca un vant aiuritor ce mi-a intortochiat firul ideilor, acum a inceput sa se astearna linistea si m-am lasat cuprins de un sentiment contemplativ in fata renasterii repetata obsesiv a naturii.

Muguri deschizandu-se naiv si un pic obscen sub mangaierea calduta a soarelui, discutiile interminabile ale vrabiilor in legatura cu constructia noilor cuiburi, privirea aiurita de astenia de primavara a vanzatoarei de la tutungeria din colt, cainii angajati in urmariri zgomotoase la miezul noptii, tantarii ce abia prind glas, infometati si agitati … mda, se simte ca a venit primavara…