PHOTO GRAPHIC BLOG

Doua concerte de jazz

raul kusak

Am avut ocazia in ultimele seri sa asist la doua concerte de jazz, de mare exceptie. Punctul comun al celor doua intamplari muzicale a fost pianistul Raul Kusak, unul din cei mai talentati si polivalenti pianisti din generatia inca tanara. Il cunosc de multi ani, l-am ascultat in diverse formule, l-am ascultat si solo si de fiecare data am fost impresionat de deschiderea pe care o are, de multitudinea de teme si genuri pe care le abordeaza, usurinta cu care trece de la o stare la ata. Raul e un experimentalist, aflat intr-o permanenta cautare si din fericire, spre bucuria noastra, de multe ori si gaseste. Gaseste un mod de a ne insufla bucuria sa si dragostea de viata traita din plin.

adrian naidin

In prima seara a fost vorba de un proiect nou, aflat de-abia la cea de-a doua infatisare in public, “Cantice’n Cerc” in care formula de quartet ii aduce impreuna pe Raul Kusak, Adrian Naidin (voce si violoncel), Eugen Amarandei (contrabas) si Gabriel Balasa (percutie). Pe Adrian Naidin l-am ascutat pentru prima oara acum multi ani, la nunta unor prieteni, ( violoncelistul Razvan Suma si Analia Selis) si am remarcat de atunci felul in care combina muzica veche din zona Maramuresului cu armoniile aproape clasice ale violoncelului sau. A evoluat mult, a cules melodii noi, ideile i s-au cristalizat in timp si acum are cu adevarat ce marturisi prin creatiile sale. De urmarit.

Pe Eugen Amarandei nu il stiam, este din Iasi si a facut trecerea de la saxofon la contrabas de curand, a fost o reala bucurie sa descopar la un artist fericirea reintoarcerii la muzica. Mi-a povestit ca a trecut printr-o perioada in care nu isi mai dorea sa cante, in care abandonase orice proiect muzical, dar in cele din urma s-a reintors, acum cu ajutorul contrabasului sau. L-am simtit fericit si poate tocmai asta e motivul pentru care a sunat asa de bine in concert.

gabriel balasa

Nu il stiam nici pe Gabriel Balasa, s-a afirmat in ultimii ani iar eu am cam fost plecat din tara, singurul punct de reper pentru mine era faptul ca eram prieteni pe facebook si mai stiam cate ceva. Din nou a fost o placere descoperirea unui instrumentist talentat, cu atat mai mult cu cat studiile sale sunt de arta, dar Gabriel a terminat pictura. Muzica este o completare a laturii sale artistice, iar prestatia sa a fost o mare reusita dupa parerea mea, cu atat mai mult cu cat pe scena romaneasca nu sunt prea multi percutionisti valorosi.Si apropo de asta, o gluma care circula printre muzicanti: percutionistii sunt cei mai buni prieteni ai muzicantilor…

Un spectacol coerent, cu momente de mare valoare si unicitate, public mult si bun, am citit emotia pe chipurile celor aflati in curtea de la Greenhours si poate pentru ca era vorba de combinatia asta de ancestral romanesc si modernitate, intr-u limbaj universal valabil. M-am simtit bine ca sunt roman si muzica lor ma reprezinta. [LATER EDIT – Un articol inedit si interesant scris de Florentina Ciuverca pe aceasta tema]

liviu pop

Ieri seara, la Clubul Taranului, desi l-am intalnit din nou pe Raul, era vorba de o intamplare total diferita. Un concert bazat pe improvizatie totala, prilejuit de intoarcerea in tara a bateristului Liviu Pop, stabilit de vreo 20 de ani in USA. De cate ori vine acasa se intalneste cu Raul si pun la cale cateva concerte de genul asta, spre bucuria celor ca au ocazia sa ii prinda in actiune. Liviu este un drumer cu mare aplecare spre blues si jazz clasic, dar ii place sa experimenteze sa descopere cai noi de a-si interpreta partitura. E genul acela de instrumetist care nu tine ritmul ci canta la tobe. Marea supriza a serii a fost prezenta invitatului celor doi prieteni, trompetistul Sebastian Burneci de care spre rusinea mea nu am auzit pana ieri. Stabilit de vreo 8 ani in Olanda, a absolvit inca o data conservatorul acolo si de vreun an s-a intors in tara. In prezent este solist al Orchestrei Radio si pot spune cu mana pe inima ca am avut o revelatie. Aseara am sesizat mici referiri la Miles Davis, placerea cu care schimba tehnicile de folosire a instrumentului, armonia cu care se incadra in ritmurile sugerata de ceilalti doi colegi si felul in care delicat, dar ferm, prelua stafeta si ii conducea pe melodia ce se nastea chiar atunci, in fata noastra. Fusese anuntat de concert doar cu cateva ore in urma, nu avusesera nici o repetitie impreuna, iar in formula asta nu mai cantase de vreo 10 ani, dar rezultatul a fost perfect.

sebastian burneci

Recunosc, am o mare apetenta si ma simt foarte atras de improvizatie, de cand l-am descoperit acum multi ani pe Keith Jarret si ale sale improvizatii faimoase, concertul de la Tokio, Frankfurt sau valul de frumusete pe care il arunca Miles Davis in improvizatiile sale atat de faimoase. De aceea consider show-ul de seara trecuta un moment de exceptie pe scena saraca a muzicii de calitate din Romania, si chiar daca suna banal si stereotip, va invit cu drag sa mergeti la concerte bune, atunci cand aveti ocazia. Pana una alta, ascultati un cantic din cerc….

dan portfolio

One response

  1. Pingback: Music Photo Session: Cobzality |

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s