PHOTO GRAPHIC BLOG

Archive for November, 2012

Gala Avanpremiere / noiembrie 012

ava

Alin Galatescu a recidivat. O noua Gala(tescu) Avanpremiere, o intalnire a creatorilor de moda autohtoni, mai mult sau mai putin cunoscuti, un nou prilej de a vedea ce se mai intampla in moda romaneasca. De data asta nu am sa vorbesc despre colectiile prezentate (pe care le amintesc totusi aici: Carmen Cherecheş – „LOST IN…DREAMS”, Anca &Silvia Negulescu – „Raven”, Loredana Novotni – „sacRED”, Ştefan Muscă – „Silence II”, Simona Semen – „Geometry of Soul”, Iris Şerban – „Elements”, Natalia Vasiliev – „Dreams of Florence”)  pentru ca o fac altii mai mult sau mai putin priceputi. Nu am sa vorbesc si nici nu am sa prezint imagini din culise, din nou, o gramada de fotografi mari si mici se invarteau pe acolo, ca de obicei. Am sa vorbesc despre tensiune, incordare, concentrare, despre efortul depus de cei care au participat intr-un fel sau altul la Gala. Am sa prezint imaginile emotiilor si starilor, ale momentelor dinaintea intrarii in scena, momentele de maxima concentrare si incordare. Imagini, chipuri, priviri, ganduri, temeri si curaj. Oameni, vise, efemer si trecator. Pentru ca pana la urma, moda trece, dar oamenii raman. Felicitari tuturor!

ava5

Fotografiile au fost realizate cu Canon 5D MarkII si Olympus OM-D


Un nou proiect Fine Art Photography

Lucrez de ceva vreme la un nou proiect iar numele provizoriu, dar care mi se pare potrivit deocamdata, este “Muse Descompuse”. A implicat un volum mare de munca, documentare si pregatire, caci ideea acestui proiect ma bate de mult timp. Nu voi intra in amanunte caci inca nu vreau sa dezvalui (deocamdata) despre ce este vorba dar am sa prezint cateva fotografii de la casting, unde am ales cele trei fete care vor reprezenta personajele / subiect ale proiectului si cateva fotografii din timpul realizarii sesiunilor fotografice necesare.

Parte din fotografii pe care le prezint au fost realizate cu Canon-ul meu, parte au fost realizate cu un aparat mirrorless, Olympus OM-D de care am fost foarte multumit si am sa va povestesc mai pe larg despre el intr-un articol viitor. In incheiere as dori sa le multumesc tuturor celor implicati si celor care m-au ajutat pana acum: Claudia Mocanu / make-up,  Andreea Crepcia / hair,  Carmen Secareanu – creatorea tinutelor folosite in proiect, Modele: Georgiana Lupu, Madalina Bogeanu, Alina Simota, locatie: hotel Sarroglia,  Photosetup, Olympus Romania.


Atingeri

Atinge-ma… atingerile sunt de tot felul, atingeri delicate si neasteptate, atingeri surprinzatoare si totusi profunde, atingeri brutale si lipsite de tact, atingeri nebanuite si nelinistitoare, atingeri tamaduitoare si aducatoare de tihna si alean. Ne atingem din greseala, ne atingem pe ascuns  si nestiut, ne atingem ca o parere, ne atingem in vis si in fata tuturor. Ne atingem cu manusi si fara, cu varful degetelor sau cu buzele pline de dorinta, ne atingem privirile si ne contopim gandurile in atingeri ireale.

Atingem pielea delicata si parul moale, buze umede si degete infrigurate, atingem suflete si himere. Traim intr-o lume senzoriala si atingem permanent, unii pe altii, tu pe mine, eu pe tine. Atinge-ma…


Despre ingeri

Sunt ingeri nevazuti, pe care ii simti undeva aproape, o adiere de vant venit de nicaieri, un dulce parfum de floare proaspata si cumine care te invaluie in miez de iarna, o atingere, o senzatie, o stare. Uneori ingerii sunt oameni de langa noi, ii simtim aproape si dragi, le zambim si ei ne raspund complice, sunt frumosi si buni, dar daca nu au aripi nu ne dam seama ce-i cu ei. Dar ei sunt.


De iarna

Iarna se scurge in priviri si cuvinte,
Era un fulg de gheata, acuma sunt doi,
Iarna e in tine si-n mine, in noi amandoi,
E frigul alb si pur, iti mai aduci aminte?


Zurich…

zurich

zurich

Elvetia e o tara linistita, Zurich e un oras linistit. Ordine, calm, oameni civilizati si placerea departarii de haosul national. Plimbari scurte dar dese printre fulgii mari de zapada, raul in ceata, muzee pline de oameni si magazine cu lucruri frumoase. Galerii de arta, vernisaje, oameni interesati de arta si iubitori de frumos. Un weekend placut, ce sa zic…