PHOTO GRAPHIC BLOG

Archive for September, 2013

Septembrie, toamna

nonude2

Si ploua, cernind cerul, picaturile grele zdrangane prin stresini, sapa adanc in suflete, lasand urme umede. Nu-i loc de bucurii, dar nici de tristeti siropoase, e doar un val marunt de melancolie si amintiri ale soarelui ostenit de peste vara. Ploua marunt si interminabil, femeile isi acopera trupurile infrigurate, si privesc cu ochii umezi in nicaieri.

nonude1

Am asteptat toamna si asteptarea asta m-a obosit, chiar daca stiam ca odata si odata va veni. Asteptam toamna ca pe un miracol desi stiam ca e doar banalul curs al firii. Un miracol periodic si surprinzator doar prin consecventa. Ne miram din nou de frunzele dansand in vant si de nori dansand in cer. Ne miram ca a mai trecut o vara si ca totusi suntem impreuna. Am sperat ca toamna asta va fi altfel si ca printr-un miracol, s-a dovedit a fi la fel cu cele trecute. Sau cel putin asa pare acum, la inceput.

nonude

Ziua e scurta, luminile se sting devreme, pe rand, tacut si banal. Miroase a otet si fum, orasul e din nou cenusiu si putred. E o neliniste abia simtita, un freamat, toata lumea se agita tacuta si preocupata. Mai e doar un pic pana iarna va acoperi totul cu o patura alba si totul va pieri, lumea va fi doar o coala goala de hartie, nescrisa, neatinsa. Si atunci totul o va lua de la inceput.

sky2


Despre grafica digitala

stamp22

Daca tot e vorba despre un articol oarecum didactic, normal ar fi sa incep cu o definitie. Avand in vedere ca sunt o persoana ce tinde spre normalitate asa am sa si fac: Grafica digitală este o activitate în care computerul este utilizat pentru sintetizarea, modificarea, stocarea și managementul imaginilor, precum și pentru prelucrarea informației vizuale obținute in urma fotografierii (digitale) sau scanarii. Aplicatiile sunt multiple, de la grafica publicitara la retus fotografic la ilustratie de presa si bineinteles arta digitala.

stamp19

Programele folosite sunt in principal gama Adobe, Illustrator si Photoshop iar daca e vorba de CGI (computer generated image) se mai folosesc si programe 3D (Maya, 3D Studio Max). Practic grafica digitala se imparte in doua mari categorii: grafica vectoriala (Illustrator si batranul Freeehand, eventual Corel, desi nu recomand) prin care imaginile sunt construite cu ajutorul descrierilor matematice prin care se determină poziția, lungimea și direcția liniilor folosite în desen si grafica raster, în care imaginile sunt reprezentate ca un tablou de pixeli (tiff, jpeg, bitmap, etc). In cazul graficii de raster, folosim un sistem de plasare de puncte (pixeli) unul langa celalalt, fiecare astfel de punct fiind de o anumita culoare in asa fel incat odata plasate toate punctele unul langa celalalt, ochiul sa perceapa o forma anume.

stamp21

In cazul folosirii graficii vectoriale se poate mari o imagine fara sa pierzi din calitate, poti controla exact culorile, poti modifica oricand si foarte usor forma si culorile desenului, iar cand utilizam grafica de raster obtine imagini fotorealistice dar trebuie retinut ca din mic nu putem face mare!

stamp16

Bineinteles ca depinde de talentul si imaginatia fiecaruia, modul in care realizeaza o lucrare de grafica digitala, pana la urma e vorba tot de arta. In cazul lucrarilor prezentate aici este vorba de un mix de fotografie, desen, pictura, scanare si prelucrare digitala. Sper sa va placa si astept ca de obicei parerile si opiniile voastre.


Music Photo Session: Cobzality 2

COBANX2

Acum ceva timp va vorbeam de sesiunea foto cu trupa Cobzality. Astazi va prezint cateva fotografii noi din aceasta sedinta si va anunt ca trupa va concerta in cadrul festivalului George Enescu, pe data de 26 septembrie la orele 19.00 iar intrarea este libera. Astept impresiile voastre de la concert, oricum sunt sigur ca o sa va placa. Mult.

cob13

Va reamintesc inca o data componenta: Robert Magheti, Florin C. Romascu, Bianca Purcarea, Cristi Moroianu si trompetistul Sebastian Burneci.


Fragment dintr-un articol despre “Muse Descompuse”

Am avut placerea si totodata onoarea de a cunoaste, in perioada mea portugheza, un mare om de cultura. Este vorba de cel ce a fost întaiul director al ICR Lisabona și ministru consilier pe langa Ambasada Romaniei din Portugalia, Virgil Mihaiu. Scriitor, jazzolog și diplomat, profesor de estetica jazzului, poliglot, promotor cultural, performer de jazz-poetry, Virgil Mihaiu a fost pentru aproape 3 ani de zile, calauza mea culturala in mediul artistic lusitan. Mi-a fost alaturi la cea mai importanta expozitie pe care am avut-o in Lisabona si mi-a facut surpriza de a scrie cateva randuri despre lucrarile mele intr-un articol mai amplu ce trateaza arta fotografica romaneasca. Articolul a vazut lumina tiparului in revista Cultura, numarul 20 din iunie 2013, cu titlul: “Artisti fotografi romani din trei generatii in expozitii recente”. Acestal a cuprins si recenzii de la expozitiile artistilor Iosif Kiraly si Irina Dumitrascu Magurean.

virgil

Inchei aceasta mica introducere cu multumirile mele si va las sa parcurgeti randurile scrise de Virgil Mihaiu: “… in cazul lui Dan St. Andrei, avem de-a face cu o viziune mai curand melancolic-sentimentala asupra istoriei culturale. Expozitia sa de la Sarroglia Art Lounge Gallery din Bucuresti a stat sub semnul poeticului titlu “Muse Descompuse”. Procedee tehnice de ultima ora sunt puse de artist in serviciul unui conceptualism retro, revalorizand rolul femeii-muza din perspectiva sensibilitatii actuale. Fiecare exponat e prelucrat cu migala de artisan,  mai curand in spirit pictural decat fotografic. Ca atare, lucrarile au aspectul unor palimpseste ce aglutineaza stravechi facsimile, manuscrise, ilustratii, prelungite/interspersate asemenea unor tatuaje (altminteri, atat de in voga printre tinerii secolului 21) peste corpurile si fetele femeilor idealizate.

expo5

Majuscule incetosate, extrase din cine stie ce incunabule, evoca muzele tutelare, Beatrice, Laura, Maria- inspiratoarele geniilor literaturii italo-universale Dante, Petrarca, Boccaccio. Investigatia misterelor creatiei se ingemaneaza, la Dan St. Andrei, cu revalorizarea hedonismului, dar agentul catalitic ramane “das Ewig – Weibliche”– etern femininul, conceptualizat de Goethe. Nu e de mirare ca, de la detaliile vestimentare atent studiate, pana la atitudinile in care sunt surprinse cele trei modele – Georgiana Lupu, Madalina Bogeanu si Alina Simota-, peste aceste gratioase creatiuni (sau re-inventii) erotice pluteste o influenta botticeliana.

PAG7

Preocuparea lui Dan St. Andrei pentru explorarea fotografic-picturala a femeii mi se paruse evidenta inca de la vizitarea primei  sale expozitii din Portugalia, in vara anului 2011, la prestigioasa Galerie Colorida, situata pe Rua Costa do Castelo, in imediata vecinatate a Fortaretei Sao Jorge ce domina Lisabona. Atunci avu loc una din cele mai animate fieste inaugurale din istoria cosmopolitei galerii coordonate de excelentii curatori Rosemary Estheter si Roberto Moreira (originari din Sao Paulo/Brazilia). Comentariul scris de Moreira cu acea ocazie mi se pare elocvent si pentru evolutia ulterioara “a artistului roman care amplifica realitatea, prin frangerea limitelor bidimensionale ale fotografiei, si o transporta spre emotional. Dan St. Andrei resusciteaza amintiri, relicve ale trecutului recent, al caror mixaj il trasnporta pe observator in alta imagine. O materialitate ce se construieste prin adaugarea meticuloasa de noi elemente. Figurile isi pierd claritatea, dar castiga in semnificatie, emana magie”. Printre exponatele cele mai atractive se numarau si secvente din spectacolul “Eu, Rodin”, regizat de Mihai Maniutiu, cu Constantin Chiriac in rolul titular, in tandem cu dansatoarea belgiana Esther Cloet, ce realiza un adevarat tur de forta coreografic, admirabil transfigurat in imagini de catre Dan. St Andrei.

pag16

De altfel infatigabilul fotograf bucurestean – caruia ii place sa isi denumeasca lucrarile plurigrafii in loc de fotografii – anvizajeaza alte proiecte de interes, intre care un album literar – fotografic consacrat aceleiasi obsesive teme a Muzelor. Mai multe se pot afla de pe www.danandrei.com.

pag12


Music Photo Session: Cobzality

cob (27 of 35)

Acum ceva timp am realizat o sesiune fotografica in studio si outdoor cu o trupa noua, Cobzality. Desi trupa e relativ noua, multi dintre componenti sunt foarte cunoscuti, aparand de data aceasta intr-o formula noua: Robert Magheti, Florin C. Romascu, Bianca Purcarea, Cristi Moroianu si trompetistul Sebastian Burneci (ale carui fotografii le-ati mai putut vedea pe aici, realizate cu alta ocazie, in alta componenta). Ii stiam mai demult si apreciez enorm profesionalismul lor, seriozitatea cu care se angajeaza in orice proiect, rezultatele neintarziind sa apara. Daca nu ati facut-o, va sfatuiesc sa ii ascultati.

Stilul abordat in aceasta formula e un fusion de jazz, electro, etno, cu note elegante si distinse, e printre putinele ocazii in care am vazut folosite elemente etnografice cu bun gust si departe de banalitatea abordarilor romanesti. Sunt o trupa ce merita ascultata si urmarita, sunt convins ca celor care citesc de obicei randurile mele, o sa le placa.

cob (24 of 35)

Sesiune foto a fost clasica pentru o trupa de muzica, portrete si fotografii de grup, necesare pentru presa si afise, publicatii online, site web, etc. Astazi va prezint doar o mica parte din fotografiile realizate si astept pareri si opinii!