PHOTO GRAPHIC BLOG

CONCERT SHOOTING

Repetitii Peer Gynt

IMG_3588

Asa cum va spuneam asist zilele acestea la repetitiile unei montari in scnea inedita, Aventurile Fantastice ale lui PEER GYNT – Cele mai frumoase muzici din filme de Hollywood, Disney si Peer Gynt de Grieg – Multimedia, lumini, sunet live, muzica, teatru, dans, intr-un singur spectacol. Fotografiile de astazi sunt realizate tot la o repetitie a corpului de balet.

Iata si distributia spectacolui plus echipa de realizatori:

Marius Manole, actor
Bucharest Festival Orchestra
Cristian Lupes, dirijor
Miruna Oprea, solista
Andreea Tanasescu, coregraf
Constantin Enache, dansator

Marcel Manea, scenarist
Casandra Topo, regizor

Alexandru Boeru, manager orchestra, producator delegat (Alex d’Urberville)
Anne Becheru, PR, Imagine si strategie media
Ovidiu-Dan Paraschiviv, video
Dana si Holger Fries, stage design
Alexandru Butnaru, orchestraor,
Stage: Mix Music, Marius Gavrila
Sorina Gheorghe, graphic design
Dana Ghita, manager proeict
Producator, Fundatia Voci Stramosti


Peer Gynt, un spectacol inedit

IMG_3207

Am ocazia zilele acestea sa asist la repetitiile spactacolului Peer Gynt, alaturi de Cristi Lupes. Deocamdata cateva fotografii de la repetitiile corpului de balet, voi reveni cu amanunte in curand, pana atunci notati data: Pe 13 septembrie, în Parcul Herăstrău va răsuna muzica lui Edward Grieg în spectacolul “Aventurile fantastice ale lui Peer Gynt


Cobzality in concert

cobconcert (37 of 37)

Acum ceva timp va povesteam despre o trupa noua, Cobzality, si sedinta foto avuta cu ei. Va mai anuntam si ca vor sustine un concert in cadrul festivalului Enescu. Ei bine, am fost acolo si va aduc cateva imagini din timpul concertului. Daca nu i-ati vazut inca, intrati pe pagina Cobzality de Facebook si informati-va cand au urmatorul concert. Pe cuvant ca merita!


Music Photo Session: Cobzality

cob (27 of 35)

Acum ceva timp am realizat o sesiune fotografica in studio si outdoor cu o trupa noua, Cobzality. Desi trupa e relativ noua, multi dintre componenti sunt foarte cunoscuti, aparand de data aceasta intr-o formula noua: Robert Magheti, Florin C. Romascu, Bianca Purcarea, Cristi Moroianu si trompetistul Sebastian Burneci (ale carui fotografii le-ati mai putut vedea pe aici, realizate cu alta ocazie, in alta componenta). Ii stiam mai demult si apreciez enorm profesionalismul lor, seriozitatea cu care se angajeaza in orice proiect, rezultatele neintarziind sa apara. Daca nu ati facut-o, va sfatuiesc sa ii ascultati.

Stilul abordat in aceasta formula e un fusion de jazz, electro, etno, cu note elegante si distinse, e printre putinele ocazii in care am vazut folosite elemente etnografice cu bun gust si departe de banalitatea abordarilor romanesti. Sunt o trupa ce merita ascultata si urmarita, sunt convins ca celor care citesc de obicei randurile mele, o sa le placa.

cob (24 of 35)

Sesiune foto a fost clasica pentru o trupa de muzica, portrete si fotografii de grup, necesare pentru presa si afise, publicatii online, site web, etc. Astazi va prezint doar o mica parte din fotografiile realizate si astept pareri si opinii!


Stefan Banica X-mas Concert 2011/2012

stefan banica

Si anul acesta am avut ocazia sa il fotografiez pe Stefan in timpul concertelor sale de Craciun. A fost inca un prilej sa constat profesionalismul sau si al echipei, lucru rar intalnit pe meleaguri romanesti. Am fost la repetitii, la concerte,  ii cunosc pe toti din jurul sau de multi ani si cred ca sunt de departe cea mai bine organizata echipa, dealtfel sunt convins ca se vede cu ochiul liber. 11 ani de concerte, peste 180.000 de spectatori, Sala Palatului plina de fiecare data. Daca nu sunteti convinsi, ganditi-va cati artisti romani pot umple Sala Palatului. In rest, va las sa priviti fotografiile de anul acesta si cateva de la concertul de anul trecut.


Buna seara, Domnule Cohen

leonard cohen / bucharest

leonard cohen / bucharest

L-am intalnit prima oara in Portugalia. Era acelasi, neschimbat, asa cum il stiam din auzite. L-am revazut acum cateva seri. Cu placere. Cu placerea reintalnirii cuiva apropiat si drag. Nu stiu de unde vine apropierea asta dar stiu ca mi-e tare drag. Are ceva ce regasesc uneori si in mine. Poate o nostalgie rebela, poate un aer de vagabond melacolic, poate credinta ca viata e trista dar frumoasa. Mi-e drag de Leonard. Mi-e bine sa il stiu existand undeva departe si undeva aproape in sufletul meu. Privindu-l ma gandeam la ceea ce spunea intr-un interviu prin 2008: “Oricare muzician visează la asta. Să te afli în faţa publicului şi să nu mai fii nevoit să dovedeşti nimănui nimic, să te poţi cufunda în căldura acestuia” si il simteam fericit. Intotdeauna l-am simti nu neaparat fericit ci impacat. chiar daca nu era sau cine stie. Eu sunt impacat acum. Buna seara Domnule Cohen, multumesc.


Doua concerte de jazz

raul kusak

raul kusak

Am avut ocazia in ultimele seri sa asist la doua concerte de jazz, de mare exceptie. Punctul comun al celor doua intamplari muzicale a fost pianistul Raul Kusak, unul din cei mai talentati si polivalenti pianisti din generatia inca tanara. Il cunosc de multi ani, l-am ascultat in diverse formule, l-am ascultat si solo si de fiecare data am fost impresionat de deschiderea pe care o are, de multitudinea de teme si genuri pe care le abordeaza, usurinta cu care trece de la o stare la ata. Raul e un experimentalist, aflat intr-o permanenta cautare si din fericire, spre bucuria noastra, de multe ori si gaseste. Gaseste un mod de a ne insufla bucuria sa si dragostea de viata traita din plin.

adrian naidin

In prima seara a fost vorba de un proiect nou, aflat de-abia la cea de-a doua infatisare in public, “Cantice’n Cerc” in care formula de quartet ii aduce impreuna pe Raul Kusak, Adrian Naidin (voce si violoncel), Eugen Amarandei (contrabas) si Gabriel Balasa (percutie). Pe Adrian Naidin l-am ascutat pentru prima oara acum multi ani, la nunta unor prieteni, ( violoncelistul Razvan Suma si Analia Selis) si am remarcat de atunci felul in care combina muzica veche din zona Maramuresului cu armoniile aproape clasice ale violoncelului sau. A evoluat mult, a cules melodii noi, ideile i s-au cristalizat in timp si acum are cu adevarat ce marturisi prin creatiile sale. De urmarit.

Pe Eugen Amarandei nu il stiam, este din Iasi si a facut trecerea de la saxofon la contrabas de curand, a fost o reala bucurie sa descopar la un artist fericirea reintoarcerii la muzica. Mi-a povestit ca a trecut printr-o perioada in care nu isi mai dorea sa cante, in care abandonase orice proiect muzical, dar in cele din urma s-a reintors, acum cu ajutorul contrabasului sau. L-am simtit fericit si poate tocmai asta e motivul pentru care a sunat asa de bine in concert.

gabriel balasa

Nu il stiam nici pe Gabriel Balasa, s-a afirmat in ultimii ani iar eu am cam fost plecat din tara, singurul punct de reper pentru mine era faptul ca eram prieteni pe facebook si mai stiam cate ceva. Din nou a fost o placere descoperirea unui instrumentist talentat, cu atat mai mult cu cat studiile sale sunt de arta, dar Gabriel a terminat pictura. Muzica este o completare a laturii sale artistice, iar prestatia sa a fost o mare reusita dupa parerea mea, cu atat mai mult cu cat pe scena romaneasca nu sunt prea multi percutionisti valorosi.Si apropo de asta, o gluma care circula printre muzicanti: percutionistii sunt cei mai buni prieteni ai muzicantilor…

Un spectacol coerent, cu momente de mare valoare si unicitate, public mult si bun, am citit emotia pe chipurile celor aflati in curtea de la Greenhours si poate pentru ca era vorba de combinatia asta de ancestral romanesc si modernitate, intr-u limbaj universal valabil. M-am simtit bine ca sunt roman si muzica lor ma reprezinta. [LATER EDIT – Un articol inedit si interesant scris de Florentina Ciuverca pe aceasta tema]

liviu pop

Ieri seara, la Clubul Taranului, desi l-am intalnit din nou pe Raul, era vorba de o intamplare total diferita. Un concert bazat pe improvizatie totala, prilejuit de intoarcerea in tara a bateristului Liviu Pop, stabilit de vreo 20 de ani in USA. De cate ori vine acasa se intalneste cu Raul si pun la cale cateva concerte de genul asta, spre bucuria celor ca au ocazia sa ii prinda in actiune. Liviu este un drumer cu mare aplecare spre blues si jazz clasic, dar ii place sa experimenteze sa descopere cai noi de a-si interpreta partitura. E genul acela de instrumetist care nu tine ritmul ci canta la tobe. Marea supriza a serii a fost prezenta invitatului celor doi prieteni, trompetistul Sebastian Burneci de care spre rusinea mea nu am auzit pana ieri. Stabilit de vreo 8 ani in Olanda, a absolvit inca o data conservatorul acolo si de vreun an s-a intors in tara. In prezent este solist al Orchestrei Radio si pot spune cu mana pe inima ca am avut o revelatie. Aseara am sesizat mici referiri la Miles Davis, placerea cu care schimba tehnicile de folosire a instrumentului, armonia cu care se incadra in ritmurile sugerata de ceilalti doi colegi si felul in care delicat, dar ferm, prelua stafeta si ii conducea pe melodia ce se nastea chiar atunci, in fata noastra. Fusese anuntat de concert doar cu cateva ore in urma, nu avusesera nici o repetitie impreuna, iar in formula asta nu mai cantase de vreo 10 ani, dar rezultatul a fost perfect.

sebastian burneci

Recunosc, am o mare apetenta si ma simt foarte atras de improvizatie, de cand l-am descoperit acum multi ani pe Keith Jarret si ale sale improvizatii faimoase, concertul de la Tokio, Frankfurt sau valul de frumusete pe care il arunca Miles Davis in improvizatiile sale atat de faimoase. De aceea consider show-ul de seara trecuta un moment de exceptie pe scena saraca a muzicii de calitate din Romania, si chiar daca suna banal si stereotip, va invit cu drag sa mergeti la concerte bune, atunci cand aveti ocazia. Pana una alta, ascultati un cantic din cerc….

dan portfolio


Concert Shooting PARTIZAN

Imi sunt prieteni, imi sunt tare dragi si am avut ocazia sa fac cateva fotografii la ultimul concert de saptamana trecuta a trupei Partizan ce a avut loc in Club Control. Pe Artan il stiu din 84, de la concertele din Infratirea intre Popoare (infratirea intre picioare, cum ii spuneam noi pe atunci) organizate de Stelian Tanase, activist cu muzica tanara pe vremea aia (pe care publicul il striga in cor: Tanase patru clase, si el se revolta ca e ziarist si ca a facut facultate, deh, ale copilariei valuri). Mi-e drag pentru ca e un suflet bun si un copil mare. Asa a fost dintotdeauna si asa a ramas. De dragul muzicii lor (si implicit Timpuri Noi) pe fiul meu il cheama Luca si cand ii spun ca ma intalnesc cu Adrian imi spune: Aha, te-ai vazut cu unchiu’…

Pe Suedezu il stiu mai de curand, doar de vreo 7-8 ani, de cand au infiintat prima oara trupa Partizan, de a carei imagine m-am ocupat in vremea aia si asa am avut ocazi sa il intalnesc. Artan il iubeste si recomandarea asta a fost suficienta. Acum il iubesc si eu… Sunt oameni misto, cum imi plac mie, si merita respect si iubire. Priviti si incercati sa ii si ascultati.