PHOTO GRAPHIC BLOG

MUSIC

Micro-reportaj video de la expozitia “Visions”

EXPO1112

Astazi va prezint un micro-reportaj video realizat de Catalin Samoila, cu prilejul vernisajului expozitiei “Visions” de la Palatul mogosoaia, care este deschisa pana pe 3 iunie asa ca va invit cu mare placere sa o vizitati si sa imi transmiteti impresiile voastre.

Inca o data, multumesc sextetului vocal BLUE NOISE, care au fost incantatori iar asta a fost parerea unanima si nu in ultimul rand le sunt recunoscator partenerilor fara de care acest moment exceptional din viata si cariera mea artistica, nu ar fi avut loc:

Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, Primaria Municipiului Bucuresti, Canon Romania,Medlife, Metaxa, Evian, Mouton Cadet, Nespresso, Cofetaria Krantz, Digital Advertising,Eurocom, Graphis Advertising, The Hair, Dadi Consulting, Creative Corporation


Cobzality in concert

cobconcert (37 of 37)

Acum ceva timp va povesteam despre o trupa noua, Cobzality, si sedinta foto avuta cu ei. Va mai anuntam si ca vor sustine un concert in cadrul festivalului Enescu. Ei bine, am fost acolo si va aduc cateva imagini din timpul concertului. Daca nu i-ati vazut inca, intrati pe pagina Cobzality de Facebook si informati-va cand au urmatorul concert. Pe cuvant ca merita!


Music Photo Session: Cobzality 2

COBANX2

Acum ceva timp va vorbeam de sesiunea foto cu trupa Cobzality. Astazi va prezint cateva fotografii noi din aceasta sedinta si va anunt ca trupa va concerta in cadrul festivalului George Enescu, pe data de 26 septembrie la orele 19.00 iar intrarea este libera. Astept impresiile voastre de la concert, oricum sunt sigur ca o sa va placa. Mult.

cob13

Va reamintesc inca o data componenta: Robert Magheti, Florin C. Romascu, Bianca Purcarea, Cristi Moroianu si trompetistul Sebastian Burneci.


Music Photo Session: Cobzality

cob (27 of 35)

Acum ceva timp am realizat o sesiune fotografica in studio si outdoor cu o trupa noua, Cobzality. Desi trupa e relativ noua, multi dintre componenti sunt foarte cunoscuti, aparand de data aceasta intr-o formula noua: Robert Magheti, Florin C. Romascu, Bianca Purcarea, Cristi Moroianu si trompetistul Sebastian Burneci (ale carui fotografii le-ati mai putut vedea pe aici, realizate cu alta ocazie, in alta componenta). Ii stiam mai demult si apreciez enorm profesionalismul lor, seriozitatea cu care se angajeaza in orice proiect, rezultatele neintarziind sa apara. Daca nu ati facut-o, va sfatuiesc sa ii ascultati.

Stilul abordat in aceasta formula e un fusion de jazz, electro, etno, cu note elegante si distinse, e printre putinele ocazii in care am vazut folosite elemente etnografice cu bun gust si departe de banalitatea abordarilor romanesti. Sunt o trupa ce merita ascultata si urmarita, sunt convins ca celor care citesc de obicei randurile mele, o sa le placa.

cob (24 of 35)

Sesiune foto a fost clasica pentru o trupa de muzica, portrete si fotografii de grup, necesare pentru presa si afise, publicatii online, site web, etc. Astazi va prezint doar o mica parte din fotografiile realizate si astept pareri si opinii!


Music Photo Session: Tibi Galea

tib7

Acum ceva timp am avut o sesiune foto cu un tanar muzician foarte talentant, un chitarist excelent pentru varsta lui: Tibi Galea. Ca orice adloescent este deopotriva sfios si romantic, dar si rebel si plin de personalitate. Imaginea lui m-a dus cu gandul la anii Rockabilly, anii de inceput ai rock-ului, anii ’50 din America lui Elvis si James Dean. Fotografiile au iesit in consecinta, cum altfel! Sper sa va placa si sa ii ajute in cariera, stiut fiind ca orice artist serios are nevoie de un set de fotografii de prezentare.


Stefan Banica X-mas Concert 2011/2012

stefan banica

Si anul acesta am avut ocazia sa il fotografiez pe Stefan in timpul concertelor sale de Craciun. A fost inca un prilej sa constat profesionalismul sau si al echipei, lucru rar intalnit pe meleaguri romanesti. Am fost la repetitii, la concerte,  ii cunosc pe toti din jurul sau de multi ani si cred ca sunt de departe cea mai bine organizata echipa, dealtfel sunt convins ca se vede cu ochiul liber. 11 ani de concerte, peste 180.000 de spectatori, Sala Palatului plina de fiecare data. Daca nu sunteti convinsi, ganditi-va cati artisti romani pot umple Sala Palatului. In rest, va las sa priviti fotografiile de anul acesta si cateva de la concertul de anul trecut.


Buna seara, Domnule Cohen

leonard cohen / bucharest

leonard cohen / bucharest

L-am intalnit prima oara in Portugalia. Era acelasi, neschimbat, asa cum il stiam din auzite. L-am revazut acum cateva seri. Cu placere. Cu placerea reintalnirii cuiva apropiat si drag. Nu stiu de unde vine apropierea asta dar stiu ca mi-e tare drag. Are ceva ce regasesc uneori si in mine. Poate o nostalgie rebela, poate un aer de vagabond melacolic, poate credinta ca viata e trista dar frumoasa. Mi-e drag de Leonard. Mi-e bine sa il stiu existand undeva departe si undeva aproape in sufletul meu. Privindu-l ma gandeam la ceea ce spunea intr-un interviu prin 2008: “Oricare muzician visează la asta. Să te afli în faţa publicului şi să nu mai fii nevoit să dovedeşti nimănui nimic, să te poţi cufunda în căldura acestuia” si il simteam fericit. Intotdeauna l-am simti nu neaparat fericit ci impacat. chiar daca nu era sau cine stie. Eu sunt impacat acum. Buna seara Domnule Cohen, multumesc.


Doua concerte de jazz

raul kusak

raul kusak

Am avut ocazia in ultimele seri sa asist la doua concerte de jazz, de mare exceptie. Punctul comun al celor doua intamplari muzicale a fost pianistul Raul Kusak, unul din cei mai talentati si polivalenti pianisti din generatia inca tanara. Il cunosc de multi ani, l-am ascultat in diverse formule, l-am ascultat si solo si de fiecare data am fost impresionat de deschiderea pe care o are, de multitudinea de teme si genuri pe care le abordeaza, usurinta cu care trece de la o stare la ata. Raul e un experimentalist, aflat intr-o permanenta cautare si din fericire, spre bucuria noastra, de multe ori si gaseste. Gaseste un mod de a ne insufla bucuria sa si dragostea de viata traita din plin.

adrian naidin

In prima seara a fost vorba de un proiect nou, aflat de-abia la cea de-a doua infatisare in public, “Cantice’n Cerc” in care formula de quartet ii aduce impreuna pe Raul Kusak, Adrian Naidin (voce si violoncel), Eugen Amarandei (contrabas) si Gabriel Balasa (percutie). Pe Adrian Naidin l-am ascutat pentru prima oara acum multi ani, la nunta unor prieteni, ( violoncelistul Razvan Suma si Analia Selis) si am remarcat de atunci felul in care combina muzica veche din zona Maramuresului cu armoniile aproape clasice ale violoncelului sau. A evoluat mult, a cules melodii noi, ideile i s-au cristalizat in timp si acum are cu adevarat ce marturisi prin creatiile sale. De urmarit.

Pe Eugen Amarandei nu il stiam, este din Iasi si a facut trecerea de la saxofon la contrabas de curand, a fost o reala bucurie sa descopar la un artist fericirea reintoarcerii la muzica. Mi-a povestit ca a trecut printr-o perioada in care nu isi mai dorea sa cante, in care abandonase orice proiect muzical, dar in cele din urma s-a reintors, acum cu ajutorul contrabasului sau. L-am simtit fericit si poate tocmai asta e motivul pentru care a sunat asa de bine in concert.

gabriel balasa

Nu il stiam nici pe Gabriel Balasa, s-a afirmat in ultimii ani iar eu am cam fost plecat din tara, singurul punct de reper pentru mine era faptul ca eram prieteni pe facebook si mai stiam cate ceva. Din nou a fost o placere descoperirea unui instrumentist talentat, cu atat mai mult cu cat studiile sale sunt de arta, dar Gabriel a terminat pictura. Muzica este o completare a laturii sale artistice, iar prestatia sa a fost o mare reusita dupa parerea mea, cu atat mai mult cu cat pe scena romaneasca nu sunt prea multi percutionisti valorosi.Si apropo de asta, o gluma care circula printre muzicanti: percutionistii sunt cei mai buni prieteni ai muzicantilor…

Un spectacol coerent, cu momente de mare valoare si unicitate, public mult si bun, am citit emotia pe chipurile celor aflati in curtea de la Greenhours si poate pentru ca era vorba de combinatia asta de ancestral romanesc si modernitate, intr-u limbaj universal valabil. M-am simtit bine ca sunt roman si muzica lor ma reprezinta. [LATER EDIT – Un articol inedit si interesant scris de Florentina Ciuverca pe aceasta tema]

liviu pop

Ieri seara, la Clubul Taranului, desi l-am intalnit din nou pe Raul, era vorba de o intamplare total diferita. Un concert bazat pe improvizatie totala, prilejuit de intoarcerea in tara a bateristului Liviu Pop, stabilit de vreo 20 de ani in USA. De cate ori vine acasa se intalneste cu Raul si pun la cale cateva concerte de genul asta, spre bucuria celor ca au ocazia sa ii prinda in actiune. Liviu este un drumer cu mare aplecare spre blues si jazz clasic, dar ii place sa experimenteze sa descopere cai noi de a-si interpreta partitura. E genul acela de instrumetist care nu tine ritmul ci canta la tobe. Marea supriza a serii a fost prezenta invitatului celor doi prieteni, trompetistul Sebastian Burneci de care spre rusinea mea nu am auzit pana ieri. Stabilit de vreo 8 ani in Olanda, a absolvit inca o data conservatorul acolo si de vreun an s-a intors in tara. In prezent este solist al Orchestrei Radio si pot spune cu mana pe inima ca am avut o revelatie. Aseara am sesizat mici referiri la Miles Davis, placerea cu care schimba tehnicile de folosire a instrumentului, armonia cu care se incadra in ritmurile sugerata de ceilalti doi colegi si felul in care delicat, dar ferm, prelua stafeta si ii conducea pe melodia ce se nastea chiar atunci, in fata noastra. Fusese anuntat de concert doar cu cateva ore in urma, nu avusesera nici o repetitie impreuna, iar in formula asta nu mai cantase de vreo 10 ani, dar rezultatul a fost perfect.

sebastian burneci

Recunosc, am o mare apetenta si ma simt foarte atras de improvizatie, de cand l-am descoperit acum multi ani pe Keith Jarret si ale sale improvizatii faimoase, concertul de la Tokio, Frankfurt sau valul de frumusete pe care il arunca Miles Davis in improvizatiile sale atat de faimoase. De aceea consider show-ul de seara trecuta un moment de exceptie pe scena saraca a muzicii de calitate din Romania, si chiar daca suna banal si stereotip, va invit cu drag sa mergeti la concerte bune, atunci cand aveti ocazia. Pana una alta, ascultati un cantic din cerc….

dan portfolio


Partizan cu Artan care e dusman

Ieri m-am intalnit din nou cu baietii de la Partizan pentru un shoting frugal. Adica scurt si la obiect. Incercand sa facem ca totul sa fie Per-fect! Si cu o umbra de mister. Pentru ca oile placide privesc nutretul… Cu multa pofta. Si becul trebuie sa stea aprins. De ce? Pentru ca noi il iubim. Si iubim Partizan. Nu se poate altfel. Chiar daca Artan e dusman. Si vrea Mercedes. De fapt toti vrem Mercedes. Si eu vreau Mercedes. De ce? Pentru ca fata mea este model. Dar ei nu ii iau Mercedes, pentru ca ar fi banal.

Ii iubesc pe baieti. Pe unii din ei din 84. Sunt misto. Adrian zis si Artan e un baiat tare bun. Si Razvan e de treaba. Chiar daca sta in Suedia. Sunt cu suflet mare. De treaba. Baieti buni. Si astia noi sunt buni. Din Sibiu. Acolo se face un salam bun. Si un festival de teatru. SI unul de jazz. Salam si jazz, cum ar veni. Dar sa revenim la Partizan. Sunt tari. Cei mai tari. Sunt mari. Artan e Everestul rock-ului romanesc. Se stie. Pe fiul meu il cheama Luca. Pentru ca a avut 14 ani. SI ii place de golani. Si mie Partizan. Si lumina disco. Misto.

LATER EDIT! De aici puteti descarca “Drumul spre lumina”


Concert Shooting PARTIZAN

Imi sunt prieteni, imi sunt tare dragi si am avut ocazia sa fac cateva fotografii la ultimul concert de saptamana trecuta a trupei Partizan ce a avut loc in Club Control. Pe Artan il stiu din 84, de la concertele din Infratirea intre Popoare (infratirea intre picioare, cum ii spuneam noi pe atunci) organizate de Stelian Tanase, activist cu muzica tanara pe vremea aia (pe care publicul il striga in cor: Tanase patru clase, si el se revolta ca e ziarist si ca a facut facultate, deh, ale copilariei valuri). Mi-e drag pentru ca e un suflet bun si un copil mare. Asa a fost dintotdeauna si asa a ramas. De dragul muzicii lor (si implicit Timpuri Noi) pe fiul meu il cheama Luca si cand ii spun ca ma intalnesc cu Adrian imi spune: Aha, te-ai vazut cu unchiu’…

Pe Suedezu il stiu mai de curand, doar de vreo 7-8 ani, de cand au infiintat prima oara trupa Partizan, de a carei imagine m-am ocupat in vremea aia si asa am avut ocazi sa il intalnesc. Artan il iubeste si recomandarea asta a fost suficienta. Acum il iubesc si eu… Sunt oameni misto, cum imi plac mie, si merita respect si iubire. Priviti si incercati sa ii si ascultati.