PHOTO GRAPHIC BLOG

VIDEO

Micro-reportaj video de la expozitia “Visions”

EXPO1112

Astazi va prezint un micro-reportaj video realizat de Catalin Samoila, cu prilejul vernisajului expozitiei “Visions” de la Palatul mogosoaia, care este deschisa pana pe 3 iunie asa ca va invit cu mare placere sa o vizitati si sa imi transmiteti impresiile voastre.

Inca o data, multumesc sextetului vocal BLUE NOISE, care au fost incantatori iar asta a fost parerea unanima si nu in ultimul rand le sunt recunoscator partenerilor fara de care acest moment exceptional din viata si cariera mea artistica, nu ar fi avut loc:

Centrul Cultural Palatele Brancovenesti, Primaria Municipiului Bucuresti, Canon Romania,Medlife, Metaxa, Evian, Mouton Cadet, Nespresso, Cofetaria Krantz, Digital Advertising,Eurocom, Graphis Advertising, The Hair, Dadi Consulting, Creative Corporation


La multi ani, Caetano Veloso!

Ieri a fost ziua lui Caetano Veloso, a implinit 72 de ani. Am avut ocazia sa il vad live intr-un concert acum cativa ani pe cand locuiam in Portugalia, dar de ascultat in ascultam de ani buni. Un exemplu tipic de artist genial, implicat in viata braziliana sub toate aspectele, un luptator pentru dreptate si democratie care a stiut sa se faca auzit si iubit prin melodii si versuri tandre dar uneori taioase. Caetano inseamna in primul rand iubire, fie ca este vorba de o femeie, un prieten, un oras, o tara sau chiar intreaga oemnire, Caetano inseamna pace si liniste interioara, inseamna Oceanul aparent linistit dar plin de tumult si pasiune in interior.

caetano1

Concertul la care am asista a avut loc in gradina palatului Maresalului de Pombal, la lumina facliilor. Lume eleganta, pe scaune pliante din lemn, perfect aliniate la lumina facliilor, in jur de 5000 de persoane in fata scenei impunatoare, dar goale, fara nici un element de decor, fara instrumente, pur si simplu goala, doar un microfon si un scaun pliant, de lemn, aidoma cu ale spectatorilor.

caetano

Apoi a aparut Caetano, micut, firav, delicat. Ceea ce a urmat e greu de descris in cuvinte, doua ore de Saudade, de melancolie si iubire, de visare si incantare. 5000 de oameni cantand cu lacrimi in ochi, zambind plini de aduceri aminte, de vise, impliniri sau neimpliniri – aduceri aminte. Singur in fata tutror ca o inima deschisa, pulsand in ritmul valurilor unui ocean imens, un ritm de bossa nova atat de natural incat am simtit ca exista in mine dintotdeauna. Si in mod sigur asa au simtit toti. Imaginile de mai jos nu sunt de buna calitate, dar vreau sa va ajut in a va imagina macar un pic atmosfera. Eu unul nu am mai trait asa ceva vreodata. La multi ani, Caetano, multumesc!


De ce e America o mare natiune

Intru din cand in cand pe blogul lui Viorel Copolovici pentru a-mi ostoi dorul de libertate, libertate pe care am pierdut-o temporar fiind nevoit sa ma reintorc in tara. Nu dau vina pe nimeni pentru asta, libertatea / eliberarea e o decizie personala. Pentru acelasi motiv citesc din cand in cand si blogul lui Bradut Florescu. Ca si ei am plecat de aici acum cativa ani pentru a ma indeparta de mizeria umana din tara mea. Tara mea cea frumoasa dar din nefericire locuita. O tara in care oamenii au devenit rai si violenti, in care neamul prost predomina, se da in spectacol si in care brutalitatea e omniprezenta.

Fiind romani avem tot timpul impresia ca suntem cei mai destepti, cei mai tare din parcare, toti sunt niste dobitoci pe langa noi. Francezii sunt niste fandositi, italienii niste figuranti prosti, spaniolii puturosi ce isi pierd vremea in lungi sieste, nemtii sunt cu batul in fund si fara sare si piper, rusii niste tarani betivi, doar romanii sunt baieti smecheri, care se price la orice si se descurca, baieti de baieti. Daca ii spui unuia despre America imediat o sa inceapa sa iti spuna cat de prosti sunt americanii, ca sunt limitati ca nu sunt in stare de nimic, ca totul e de rahat in America. Am fost de mai multe ori in America si in Canada, am cunoscut oameni obisnuiti de diverse varste, nationalitati si etnii, din zone diferite si cu preocupari diferite. As putea sa vorbesc ore intregi despre ceea ce se intampla acolo dar ma rezum la motivul principal pentru care cred eu ca sta la baza Americii ca o mare natiune. Fiecare de acolo stie sa faca macar un lucru bine si il face constiincios si temeinic. Daca un american stie doar sa bata cuie, ei bine el va bate cuie perfect, serios si fara sa isi bata si joc de munca lui. America e un angrenaj complex in care fiecare rotita isi vede de treaba ei. Si asta a facut-o sa functioneze pana acum si sa speram ca o va face si mai departe. Fiind o natiune mare, oamenii sunt mandrii ca sunt americani. Patriotismul lor, indiferent daca e sustinut sau nu de politici de stat si media exista si e pregnant. Madria asta naste si demnitate, sustine coloana vertebrala a fiecaruia. Stiu, sunt multe probleme in America, nu e totul sclipitor si omogen in societatea americana, dar exista oameni care sunt mandrii si demni. Oameni care au opinii si le sustin. Oameni care au taria de a-si afirma cu tarie crezurile. Pentru ca sunt oameni care cred in ceva. Si in primul rand cred in natiunea lor. Si apoi au incredere in ei si in faptul ca fiecare poate face ceva.

dan portfolio

Noi in cei 50 de ani de comunism si in urmatorii 20 de ani de post-comunism asta am pierdut. Mandria si demnitatea. Am inlocuit-o cu figuratia. Nu avem nici o baza dar totusi ne credem grozavi. Nu facem nimic dar avem pretentii. Cei care ne conduc ne fura linistiti pentru ca stiu ca oricine ar fi in locul lor ar face la fel. Si pentru ca mai stiu ca in felul lui orice roman trage tepe, mai mari sau mai mici. Nu plateste un impozit, nu emite o factura, vinde ceva la negru, nu declara consumul real la intretinere, mai suteste ceva de la locul de munca, asta e. Suntem cu totii complici la marele furt national. Cu alte cuvinte ne furam unul altuia caciula. Si cum suntem un popor credincios, prima pilda care ne vine in minte e sa ridice piatra cel ce nu e vinovat. De aia nu se ridica nici o piatra in tara asta. Pentru ca suntem cu totii vinovati de ceea ce ni se intampla.

Vorbeam de blogul lui Copolovici la inceputul acestui articol pentru ca am gasit acolo un film. Un film in care am descoperit ce inseamna coloana vertebrala, ce inseamna sa crezi cu tarie in dreptate, egalitate, in oameni… Si poti fi asa daca ai incredere in tine si in cei de langa tine, daca iti cunosti drepturile si ti le aperi cu tarie, daca iti cunosti indatoririle si ti le respecti. Tu si cei de langa tine.

Nu mai are rost sa continui pentru ca nu vreau sa plictisesc. Dar priviti acest film pana la capat si spuneti-mi parerea voastra. Apoi inlocuiti mental personajele cu prieteni sau cunoscuti de-ai vostrii. Ce parerea veti acum?


Nu am nici un titlu pentru asta…

Sunt confuz si difuz. Sunt cunoscut si strain, nu am nevoie de adapost, sunt tipul ala de om care nu se preda, sau macar se lasa cu greu inlantuit. Am fost urmarit de nenumarate ori si am scapat dintr-o multime de capcane, de multe ori era sa fiu prins si chiar am fost tentat sa ma predau. Dar am reusit sa trec peste slabiciuni de moment si sa raman cel care sunt cu adevarat. Sunt un strain si tu sti asta cel mai bine. Sunt strainul de langa tine si de langa ceilalti care sunt pe langa mine, strainul de langa ceilalti care sunt pe langa noi. Nu incerca sa ma intelegi, nici eu nu pot, e usa deschisa si totusi nimeni nu are curajul sa patrunda in intunericul din mine. E mai bine asa, crede-ma. Nu am secrete, dar adevarul e greu de suportat.

Poate maine vom construi un pod intre noi, dar azi inca nu s-a terminat si nu am chef sa grabesc timpul. Timpul trece si nu se mai intoarce, de ce l-as grabi? Ma sperie faptul ca nu se mai intoarce, si sti si tu ca nu se mai intoarce, nu? Amandoi stim asta, dar doar eu ma tem. Ma tem pentru ca sunt mai batran si am pierdut deja destul de mult timp.

Probabil ca iti par sentimental sau emotional si nu stiu daca intelegi ce vreau sa iti spun. Daca ma vrei sunt aici, daca nu… sunt departe, nici nu mai conteaza unde, sunt fericit, dar stiu ca asta nu te mai intereseaza. Mi-e bine sa fiu departe, desi nu stiu daca in cazul in care as fi pe undeva pe aproape mi-ar fi rau, atat timp cat nu ai un punct de referinta nici nu mai conteaza unde esti.

Azi dimineata ai venit la mine si mi-ai zambit chinuit, eram adormit si totusi am putut sa citesc pe chipul tau ca nu iti era bine, e trist ca dimineata nu e aceeasi lumina ca la apus, nu-i asa? Apoi ziua a curs usor pe langa noi, ne-a spalat si am inceput sa stralucim in lumina, usor topiti de caldura amiezii. Dupa asta a venit timpul ca soarele sa alunece pe trupurile noastre spre cealalta parte a lumii. Tu sti ca sunt un tip cumsecade, de aceea am zambit la apus. La varsta mea obisnuiesti sa saluti soarele cand pleca cu speranta ca maine il vei reintalni. De aceea am strans pumnul pe manerul scaunului. Totusi era o inclestare inutila, nimic nu te poate retine in fata mortii.

Acum seara e deplina si imi beau tainul de vin cu gesturi ample si inutile. Vinul e rece si simt ca cineva ma filmeaza, gesturile mele devin elaborate si stangace ca intr-un film porno din anii 70. Actorul sunt doar eu si nu imi dau seama cum de a sperat regizorul intr-o pelicula reusita. Ma simt elegant si ieftin in acelasi timp, ca si cum as fi fost undeva de unde nu trebuia sa ma intorc. M-am imbracat frumos pentru o ocazie pe care nu o asteptam. Ai fost vreodata imbracat in costum la strand? Cam asa ma simt. Batran si fara rost, nimerit acolo unde nu trebuia sa ajung niciodata. Si totusi astept un sarut ca si cum ar fi o izbavire, ca si cum l-as merita. Dar nu trebuie sa iti spun tie asta. Tu sti draga mea ca nu vreau sa te impresionez ci doar sa iti relatez adevarul. Iar adevarul e doar in mine. Eu sunt adevarul. La revedere!


Vara de Bach

E vara si cald, asfaltul se topeste inghitindu-ne tocul pantofilor cui, cerul albastru se roteste deasupra noastra ca un urias carusel, in care ingerii incaleca norii pufosi si isi flutura cirliontii in vint… Stam in raspantii incercand sa respiram. Strazi cu nume de sfinti si sfinti cu nume de strazi. Dezbraca-te de haine si lasa-ti pieptul sa tresara la atingerea brizei racoroase, e mai bine asa, nu? E noapte de vara, plina de aburul zilei de-abia scurse si muzica se aude incet printre ziduri.

E un post strain, poate radio Vacanta sau radio Berlin, am urechile obosite de vajaitul ventilatorului si mintea imi zboara la poluri pline de frig dar reusesc sa gandesc ca pana la urma radioul, este o experienta solitara. Imi revin in memorie parte din frazele celebre ale lui Iosif Sava: “ascultati Bach. Poate nu il intelegeam, dar, incet am descoperit adevaruri ce nu pot fi puse la indoiala. Bach si violoncelul lui Yo Yo Ma sau Du Pres, Bach si pianul Nordic al lui Glen Gould… nesfirsita insiruire de arpegii pierdute in armonie, punct si contrapunt, estetica sonoritatilor nascute demult dar traitoare vesnic…

zilele mele trec nestiute de nimeni,

pustiul din noi ma arde solar,

respir din candoarea amintirilor,

trecute sunt si nu se mai intorc…


Interviul meu la Money Channel

Astazi va invit la film! Nu, nu este un film de actiune, este un reportaj realizat de Eveline Pauna, careia ii si multumesc pe aceasta cale, saptamana trecuta in studioul meu. Interviul a facut parte din emisiunea ” economia este viata ” si a fost difuzat saptamana trecuta pe Money Channel. Am vorbit despre multe, de la viata de freelancer pana la conditia artistului in Romania, de la publicitate pana la viata in Portugalia…am vorbit despre multe dar ce sa mai lungesc vorba, mai bine va uitati si imi scrieti parerile voastre. Vizionare placuta!

dan portfolio


Azi pe Money Chanel

Azi, pe Money Chanel in cadrul emisiunii Economia este viata” incepand cu 15,30 un reportaj realizat in studioul meu. Multumesc Eveline Pauna !

emisiunea poate fi vizionata online aici: interviu money channel

Later Edit: din motive de Breaking News, emisiunea a fost reprogramata saptamana viitoare, 10 Mai, la aceeasi ora, 15,30


Jucandu-ma cu Cohen

A mai trecut o zi, oricum nu conteaza… si daca viata ta e o frunza, ce folos ca pluteste pe ape. Cand am plecat dormeai somnul cel adinc, luminat de luna, gelos eram pe atingerea ei stralucitoare pentagrama. Eram iubiti mai mult decit acum, mai mult decit putin, mai putin decit atunci, eram cum nu am fost nicand niciunul dintre noi. Apoi ne-am aruncat in valul trecator si fara sa vreau te-am pierdut in ape adinci, umbrite de stanci si palmieri, stiu gindurile mele sunt de moda vechenu-i asa? Dar ce fericit sunt ca pot sa-mi oglindesc ochii in privirea ta, ce fericire!…caci iti pot spune toate acestea si astept un zimbet pe care nu il merit, ca o pasare in colivie simt zborul  incercarea de a fi liber…

Coboara linga mine, unde poti asculta tacerea si simti atingerea portocalilor pe trupul tau gol. Am atita dragoste sa iti daruiesc si atitea raspunsuri sa iti dau la intrebarile tale. Nici nu ai habar ce destept sunt! stiu Iisus a fost doar un marinar ce incerca sa descopere marea pe cand eu incerc sa o descopar in trupul tau, sa navigam impreuna in adincuri si adincul sa fie doar al tau… si al meu. Ploua pe trupul tau si soarele nu poate usca lacrimile mele. Floare deschisa esti tu, floare deschisa sunt eu, copil nevinovat cu gura cascata, mut in fata iubirii, ma incred in trupul tau stiind ca e perfect….

Am urmat drumuri pierdute, acoperite de praf si ceata, am iubit sperind ca te vei intoarce la mine, candela trista aruncata in raul de lacrimi si suspine. Intoarce-te la mine, poate stelele vor plange, poate nu, dar eu simt ca doar aici iti este bine si mie la fel. Niciodata nu am crezut ca vei pleca dar am sperat intotdeaune ca te vei intoarce. Sunt fericit, printre ingeri ma inalt,  mi-e frig dar mi-e atit de bine! Linistit ascult rasuflarea ta, sublim ritm alternind cu rasuflarea mea… mormantul e aproape, in umbra ne pindeste…

Femeia asteapta semnul meu, imbracata in albastru, copacii sunt verzi si totusi nu am primit nici o scrisoare de la tine si cutia de ciocolata e goala. M-am imbracat complet in alb sperind ca iubitul tau are un picior rupt dar nu, am gresit, se pare ca aripile mele nu au fost indeajuns. Ciocolata s-a terminat si cutia este goala iar acum nu mai am cu ce sa te ademenesc, vrajitoare mica! Speranta e desarta, o stiam din titlurile filmelor …. S-a sfirsit totul, ciocolata din cutie se scurge ince pe pulpele tale, senzuala amestecatura de gust si simtire….Vreau sa fiu liber, neatarnat intr-un cirlig de pescar batrin si nestiutor. Daca as avea putere, as spera la zile mai bune. Daca as avea mai mult curaj as crede in curajul de a fi liber, mai mult decit un fluture ce zboara neincetat. Da, da, iti jur ca incerc sa cistig un pic de curaj…


Paul Giamatti asa cum l-am vazut eu

Am avut ocazia sa il il intalnesc si trebuie sa marturisesc cu ocazia asta ca Paul Giamatti mi se pare unul din cei mai firesti si mai naturali actori la ora asta in industria filmului din America. L-am remarcat din prima si intotdeauna mi-a facut o impresie placuta. Cel mai mult mi-a placut in “American Splendor” cu atat mai mult cu cat juca in postura unuia din cei mai indragiti scenaristi de BD-uri, parte importanta a culturii underground americane, Harvey Pekar (din nefericire Harvey Pekar s-a stins din viata anul acesta).

E natural si expresiv, chiar daca uneori filmele nu sunt pe masura talentului sau, se simte pasiunea si dedicatia. Il simti ca intuieste rolul dar si ca munceste mult la crearea lui. E nostim in comedii (Fred Claus sau Barney’s Version , de exemplu) dur si infricosator in filmele de actiune (Shoot ‘Em Up), romantic dureros in drame (The Hawk Is Dying). Il ajuta si chipul sau, fata expresiva si ochii vioi, vocea inconfudabila cu care se poate juca in atatea feluri. Dar mai presus de toate il simt un om bun, preocupt de viata, apasat de cele ce se intampla in jurul sau, coplesit uneori de intamplari si situatii dar un om bun. Nu imi ramane decat sa va invit sa il descoperiti si sa il surprindeti in imaginile mele.


Peter Suschitzky, din perspectiva fotografica

A inceput festivalul de film din Estoril. Anul aceasta se numeste “Festivalul Filmului din Estoril si Lisabona – LEFFEST“. Asta din incercarea de al face mai mare , mai accesibil si mai bine pregatit. Si trebuie sa recunosc ca le reuseste organizatorilor. O noua editie, oameni valorosi invitati, evenimente interesante, filme de bun gust si lume placuta, te simti intr-un loc cald si intim, unde poti viziona un film bun langa oameni civilizati. Dar pana la urma asta e rostul unui festival de film. Oare de ce nu exista un festival de film si in Bucuresti? A incercat pe vremuri Dan (Chisu) cu al lui Dakino, nu stiu daca mai exista dar eu nu am mai auzit nimic de el (de festival). Exista TIFF, e adevarat dar poate si Bucurestiul ar putea prezenta interes. Desi ma indoiesc, pana la urma Romania e o piata inexistenta, practic, pentru vanzarea de film, in plus pirateria duce si la scaderea drastica a vanzarilor de DVD-uri. Pacat, mi-ar fi placut sa stiu ca exista un festival de film bucurestean.

Desi vorbesc despre un festival de film, primul articol despre acest eveniment se va referi la fotografie. Mi-e mai draga, chiar daca am lucrat in televiziune, fotografia ramane mai aproape de sufletul meu decat imagine in miscare. Este vorba despre expozitia de fotografie a directorului de imagine Peter Suschitzky. Cunoscut ca director de imagine mai mult decat fotograf, datorita in principal colaborarii sale cu regizorul David Cronenberg, Suschitzky a patruns in lumea imaginii cu ajutorul aparatului de fotografiat primit de la bunica sa la varsta de 5 ani. In plus este fiul unuia dintre primii directori de imagine, Wolfgang Suschitzky. Frumusetea sta in faptul ca in filmele sale poti remarca intotdeauna ca in spatele camerei se afla un fotograf. Ii simti mana si ochiul, felul in care aseaza lumina, face incadramentele, lucreaza cu culoarea.

A fost preocupat inca de la inceput de fotografia de strada, fiind nascut in 1940, a fost practic printre primii care au incercat sa surprinda viata fara artificii, sa transforme necunoscutii si anonimii strazi in personaje de poveste nedeslusita. Privindu-i fotografiile simti ca in spatele imaginii se afla o poveste, pe care nu o sti si pe care nu o vei afla niciodata, dar imaginatia te poate duce oriunde, esti liber sa iti creezi propria poveste. Suschitzky se declara atras de fotografie, in primul rand pentru ca este o experienta solitara, uneori mult mai grea decat a unui director de imagine, unde nu are suportul scenariului si ajutorul regizorului. Dar poate tocmai din aceste motive reprezinta o manifestare a talentului artistic mai libera si lipsita de constrangeri din afara. Inchei aici si va recomand in primul rand sa ii vedeti filmele, iar apoi, daca v-ati lasat cuceriti de frumusetea imaginii miscatoare sa ii descoperiti fotografiile.