Cumpărături online

Mai știți cum era acum zece ani piața din România? Mai știți ce trebuia să faceți ca să reușiți să vindeți un apartament, un televizor sau o mașină? La mine în oraș știu că era o revistă mare de anunțuri. Avea câteva sute de pagini și toată lumea își punea anunțurile acolo.

Acum, este doar OLX. Cam toate sunt depășite de acesta. Nu știu câtă lume urmărește celelalte site-uri de vânzări, dar sunt convins că nu are rost să îmi pierd timpul scriin o descriere la ceea ce vreau să vând, și acolo.

Acest site, cel mai mare se pare, are milioane de vizitatori, de anunțuri și nu vreau să știu cât câștigă de pe urma anunțurilor sponsorizate și a reclamelor. Dar pot să ghicesc că suficient de mult încât și-au permis să cumpere principalul concurent, tocmai.

Eu pun anunțuri pe OLX de câțiva ani. În general lucruri de care nu mai am nevoie. Nu am prea cumpărat nimic de-acolo. Ultima oară când am cumpărat ceva second, a fost un telefon și acela de pe Okazii. Acolo văd cine e vânzător de calitate și încerc să iau din orașul meu. Să pot încerca produsul cum trebuie.

Din fericire telefonul a fost fără probleme, din nefericire, acel vânzător nu mai are nimic ieftin. Decât iphone-uri, prea scumpe pentru mine. Voi aveți încredere să luați de pe internet? Ați făcut-o? Dar cel mai important, ați șuat vreo țeapă?

Am înțeles că se dau foarte multe, în special persoanelor care sunt de-acord să plătească în avans, sau cu ramburs fără verificare de colet. În schimb, am auzit țepe primite și de vânzători, când au trimis cu verificare de colet și li s-a furat produsul. Le-a venit cutia goală înapoi după ce a fost refuzat de acel client. Urâtă fază, dar asta e realitatea. Dacă ni se permite, furăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *