De ce ar trebui să bei sucurile smoothie? Cinci motive

Sucurile smoohie sunt foarte în tendinţe vara. Nu eşti însă convins atunci când vine vorba despre gustul sau beneficiile lor? Iată câteva motive care te vor face poate să te răzgândeşti.

Mult mai nutritiv decât un suc carbogazos de pe piaţă, dar şi mult mai ieftin, un suc smoothie este cea mai sănătoasă băutură do it yourself. Unele persoane au devenit cu adevărat dependente de el şi au început să se lase seduse şi de nebunia smoothie bowl. Au apărut chiar şi unele baruri dedicate acestei băuturi. Nu e de mirare, deoarece este o băutură plină de beneficii.

Sucurile smoothie sunt foarte uşor de preparat. Ei bine, da, pentru a prepara un suc smoothie nu ai nevoie de mare lucru. Îţi trebuie doar apă sau lapte, fructe, legume, un blender şi gata. Iar atunci când nu ai timp sau chef să prepari micul dejun, este cea mai bună idee.

Sucurile smoothie sunt pline de vitamine şi de antioxidanţi. Sucurile smoothie au avantajul de a păstra fibra din fructe şi din legume. Iar indiferent de reţetă, fii sigur că vei obţine o bombă de vitamine – A şi C, de antioxidanţi, de oligoelemente precum potasiul şi magneziul. Şi asta într-o singură băutură. Un veritabil aliat deci pentru sănătate.

Sucurile smoothie sunt foarte uşor de digerat. Sucul smoothie este un lichid omogen foarte uşor de asimilat de către corp. Sistemul digestiv care trebuie să muncească constant, va fi astfel foarte bine stimulat.

Poţi prepara 1001 variante. Există o mulţime de variante de sucuri smoothie posibile şi imaginabile. De la cele mai clasice precum cel cu banane şi căpşuni sau măr şi kiwi, până la cele mai originale precum cel cu sfeclă, morcov sau spanac… este de ajuns dacă îţi pui imaginaţia la joacă, dacă testezi cele mai diferite combinaţii, adaugi fructe uscate, lapte vegetal sau diferite seminţe.

Sunt pur şi simplu delicioase. Pe lângă faptul că sunt foarte nutritive şi slabe în calorii, sucurile smoothie sunt hidratante, bune pentru sănătate şi reprezintă cea mai sănătoasă plăcere.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?