Ce tip de grăsime ar trebui să consumi?

Grăsimile, materiile grase, sunt cel mai adesea arătate cu degetul. Sunt criticate, interzise din alimentaţie, mai ales atunci când îţi doreşti să slăbeşti sau să ai un regim de viaţă sănătos. Toată lumea este sfătuită să consume cât mai puţine grăsimi pentru a fi cât mai sănătoasă.

Dar noile descoperiri în materie de micronutriţie nu recomandă să consumi mai puţine grăsimi, ci să consumi grăsimi, dar cele bune.

Adică să te convingi de faptul că nu toate grăsimile sunt rele pentru sănătate. Ba din contră. Nu toate sursele de grăsimi sunt rele pentru sănătate. Avem nevoie să consumăm grăsimi bune în cantităţi suficiente, deoarece acizii graşi sunt esenţiali pentru organism.

Acizii graşi omega 3 sunt cei care lipsesc din alimentaţia noastră modernă. Dar aceşti acizi sunt indispensabili deoarece ne protejează contra numeroaselor boli precum cancerul sau cele cardiace. Acizii graşi ar trebui să fie consumaţi deci mai des.

În schimb, consumăm prea mulţi acizi graşi omega 6. În cadrul unui regim de viaţă sănătos, nu se recomandă însă să se consume prea mulţi acizi graşi omega 6. Consumaţi în exces, acizii graşi omega 6 pot împiedica efectele benefice ale acizilor graşi omega 3. Pot provoca şi boli inflamatorii.

Atunci când vine vorba despre grăsimile bune, trebuie să alegi în primul rând să consumi uleiurile vegetale precum uleiul de rapiţă, de in, de nuci. În schimb, trebuie să eviţi consumul de uleiuri de porumb sau de floarea soarelui care sunt prea bogate în omega 6.

Trebuie să consumi şi peşte gras de genul sardine, somon, macrou sau hering măcar de două ori pe săptămână.

Seminţele de in sunt cele mai bune în salate, în supe sau în iaurt. Dar şi în pâine. Sunt cele mai bune în completarea uleiurilor vegetale.

Nucile sunt cele mai bune surse de omega 3 dar şi de proteine, fibre, minerale şi magneziu. Se pot consuma în salate, în prăjituri…

Cancer – alimentele super protectoare ale verii

Ştiai că alimentele sunt de mare ajutor atunci când vine vorba despre protejarea contra cancerului? Ar trebui să consumi de preferinţă alimente proaspete şi de sezon, în cantităţi rezonabile. Salate originale, feluri de mâncare dietetice şi savuroase, deserturi ludice şi sănătoase… alimentele protectoare ale verii sunt cele care te ajută să prepari cele mai bune şi mai sănătoase meniuri.

Usturoiul consumat crud. Alicina are proprietăţi antioxidante, antivirale, anticarcinogene şi detox. 6 căţei de usturoi consumaţi săptămânal diminuează cu 30% riscul de a suferi de cancer de stomac sau colorectal.

Uleiul de măsline. Bogat în antioxidanţi şi vitamina E, uleiul de măsline este cel care rezistă la căldură deci nu este cancerigen. Activii din uleiul de măsline pot proteja ADN-ul de oxidare şi pot frâna dezvoltarea celulelor canceroase.

Sfecla roşie. Sfecla are un nivel important de betalaină, un pigment roşu care poate explica capacitatea sa de a absorbi radicalii liberi şi de a limita stresul oxidativ, un factor cancerigen. Betalaina poate să inhibe dezvoltarea celulelor canceroase din ficat şi induce auto-distrugerea celulelor pre-canceroase atunci când vine vorba despre cancerul de plămân.

Afinele, fructele roşii de consumat crude. Sunt cele mai bune surse de vitamina C şi B9 şi mai ales de fibre. Favorizează un bun tranzit intestinal şi joacă un rol protector în protejarea contra cancerului colorectal. Acidul elagic poate să blocheze construcţia reţelei vaselor de sânge care pot alimenta tumorile.

Roşia, de consumat fiartă. Licopenul, un antioxidant din familia carotenoizilor poate să reducă acţiunea unor molecule responsabile cu creşterea tumorilor. Consumul în mod regulat de sos de roşii poate să reducă cu 10-20% riscul de a suferi de cancer de prostată.

Rodia. Combinaţia dintre tanini şi flavonoizi, puternici antioxidanţi, ajută organismul să lupte contra radicalilor liberi şi diminuează dezvoltarea celulelor maligne. Sucul de rodie poate să inhibe dezvoltarea cancerului de colon şi de sân.

Știi care sunt cele mai bune fructe pentru organismul tău?

Nutriţioniştii recomandă să se consume cât mai multe fructe şi legume zilnic. Mai ales atunci când vrei să ai grijă de sănătatea ta. Chiar dacă toate fructele sunt sănătoase, unele dintre ele au multiple beneficii pentru sănătate care le fac să fie indispensabile pentru alimentaţie.

Care sunt cele mai bune fructe pentru organism, cele mai importante pentru a fi cât mai sănătoşi şi pentru a-şi face plinul de vitalitate?

Avocado. Este unul din cele mai sănătoase fructe ce poate exista. Are un aport major de nutrienţi de care are organismul nevoie zilnic. Unele persoane nu îl consumă deoarece cred că este nesănătos, deoarece conţine grăsimi. Da, într-adevăr conţine grăsimi, dar grăsimi sănătoase. Sunt cele care te ajută să ai o greutate echilibrată.

Nuca de cocos. Este o minunăţie a naturii care este din ce în ce mai populară. Apa şi pulpa de la nuca de cocos sunt foarte nutritive şi au un gust delicios. Laptele de cocos şi uleiul extra virgin din cocos sunt cele mai benefice pentru sănătate.

Ananasul. Este depurativ, diuretic şi cel mai bun fruct atunci când vine vorba despre digerarea proteinelor şi a grăsimilor. Te ajută să eviţi retenţia de apă şi favorizează în acelaşi timp eliminarea toxinelor. Ananasul este delicios pe post de desert când consumi carne sau peşte.

Papaya. Este un fruct tropical care vine cu enzime digestive şi care facilitează şi el digestia. Este un excelent remediu contra paraziţilor intestinali. Dar nu numai. Are o acţiune antioxidantă şi datorită nivelului său ridicat de vitamina C şi de betacaroten ne ajută atunci când vine vorba despre efectele neplăcute ale îmbătrânirii celulare.

Mărul. Mărul este un rege printre cele mai sănătoase fructe. Este un fruct foarte echilibrat, un anti-acid natural, cu efecte anti-inflamatorii şi foarte benefice asupra organismului.

Lămâia. Citricele sunt mai mult decât indispensabile atunci când vine vorba despre întărirea sistemului imunitar al organismului. Lămâia te ajută să elimini toxinele şi pentru ca organismul să fie alcalin pentru a preveni apariţia numeroaselor boli.

Strugurii. Sunt excelenţi atunci când vine vorba despre a menţine organismul cât mai sănătos şi mai tânăr. Este depurativ şi de mare ajutor când vine vorba despre reducerea nivelului de colesterol.

Mănâncă sănătos pentru a fi cât mai sănătos

Ce ar fi să profiţi de vară pentru a încerca să mănânci mai sănătos şi mai echilibrat? Asta nu înseamnă însă că ceea ce pui în farfurie va avea un gust fad.

Este foarte simplu. Trebuie să regândeşti felul în care îţi compui meniurile zilnice. Cu această ocazie, te vei bucura de o mulţime de beneficii. Vei fi mai sănătos, vei avea mai multă energie, vei reuşi chiar să scapi de câteva kilograme în plus….

Sosurile crude pentru un meniu mai sănătos. Sunt naturale, sunt pline de fibre si de vitamine. În plus, vor veni cu un plus de savoare pentru toate preparatele tale. Peştele va fi delicios alături de un sos preparat cu roşii decojite, cu ghimbir răzuit, puţin ardei iute, ulei şi sare. Sau mai poţi adopta celebrul avocado toast, la fel ca şi californienii. Amestecă avocado cu puţin suc de lămâie, cu o ceapă, coriandru şi sos Tabasco. Este un adevărat deliciu alături de pâine prăjită.

Supele de carne te ajută să fii cel mai sănătos. În Asia, supa de carne sau de legume este ingredientul principal din multe preparate. Fierbe alaturi de carne de pui, legume, ierburi aromatice, sare si alte condimente pentru a obţine o excelenta supa de carne cu taietei asiatici. Un preparat care se poate amesteca cu legume fierte sau crude, cu ierburi aromatice proaspete, cu tamari, cu soia, cu lămâie, cu ulei de susan sau bucăţele de carne.

Reinventează salatele. Un preparat estival prin excelenţă, salata este ocazia ideală de a-ţi pune imaginaţia la joacă. Poţi folosi lăptuca, salata romană, rucola sau spanacul pe post de bază vegetală, să adaugi cereale sau leguminoase şi să pui în valoare amestecul cu ajutorul seminţelor de floarea soarelui, de dovlecel, de in, cu ajutorul migdalelor sau al nucilor. O vinegretă exotică va schimba totul. Foloseşte în acest sens miso, suc de citrice sau un oţet mai aromat.

În plus, poţi prepara o pizza cu salată şi legume şi poţi prepara o îngheţată pe bază de fructe şi iaurt natur.

Fructul Dragonului și fructul acai, pline de vitamine pentru micul dejun

Deja ai testat toate combinaţiile posibile şi imposibile de sucuri smoothie pentru micul dejun? Nu ştii cum mai poţi începe perfect ziua? Ce ai zice să încerci fructul acai şi fructul dragonului, două super fructe?

Fructele de acai, rudele mai exotice ale merişoarelor sau afinelor, fac parte din alimentaţia indienilor din Amazonia de secole întregi. În ceea ce priveşte gustul, de apropie de cel al afinelor sau merişoarelor dar mai vine în plus cu o savoare de ciocolată amară.

Fructul de acai este cel mai bun pentru a întări sistemul imunitar. Se poate consuma sub diferite forme- suc, pudră, piure sau chiar supliment alimentar.

Pitaya, numit şi Fructul Dragonului, este originar din America Centrală şi de Sud. Dar a traversat lumea şi se consumă şi în Asia. Gustul său acidulat este asemănător cu al pepenelui galben şi al perii.

Două fructe pline de beneficii. Brazilienii sunt înnebuniţi după acai şi îl folosesc peste tot în regimul lor alimentar. Şi nu e de mirare. Aceste fructe mici minunate sunt pline de antioxidanţi, de aminoacizi, de vitaminele B, C şi E, de acizi graşi omega 3, 6 şi 9 … deci un cocktail minunat de beneficii. În plus, au un nivel destul de important de fibre, ideale pentru tranzit. Un atu de preţ cu alte cuvinte pentru un abdomen plat. Alături de un regim alimentar sănătos şi echilibrat te pot ajuta chiar să slăbeşti deoarece alungă eficient senzaţia de foame.

În America Centrală, Pitaya se consumă mai ales după excesele din perioada sărbătorilor. Are calităţi nutritive excelente. Conţine antioxidanţi, vitaminele A, B, C, calciu, oligoelemente, fibre şi foarte puţine calorii. Este deci ideal pentru o cură detox sau de slăbire. Pentru a profita din plin de beneficiile sale, cel mai bine ar fi să îl consumi dimineaţa, deoarece metabolismul este mult mai receptiv.

De ce ar trebui să bei sucurile smoothie? Cinci motive

Sucurile smoohie sunt foarte în tendinţe vara. Nu eşti însă convins atunci când vine vorba despre gustul sau beneficiile lor? Iată câteva motive care te vor face poate să te răzgândeşti.

Mult mai nutritiv decât un suc carbogazos de pe piaţă, dar şi mult mai ieftin, un suc smoothie este cea mai sănătoasă băutură do it yourself. Unele persoane au devenit cu adevărat dependente de el şi au început să se lase seduse şi de nebunia smoothie bowl. Au apărut chiar şi unele baruri dedicate acestei băuturi. Nu e de mirare, deoarece este o băutură plină de beneficii.

Sucurile smoothie sunt foarte uşor de preparat. Ei bine, da, pentru a prepara un suc smoothie nu ai nevoie de mare lucru. Îţi trebuie doar apă sau lapte, fructe, legume, un blender şi gata. Iar atunci când nu ai timp sau chef să prepari micul dejun, este cea mai bună idee.

Sucurile smoothie sunt pline de vitamine şi de antioxidanţi. Sucurile smoothie au avantajul de a păstra fibra din fructe şi din legume. Iar indiferent de reţetă, fii sigur că vei obţine o bombă de vitamine – A şi C, de antioxidanţi, de oligoelemente precum potasiul şi magneziul. Şi asta într-o singură băutură. Un veritabil aliat deci pentru sănătate.

Sucurile smoothie sunt foarte uşor de digerat. Sucul smoothie este un lichid omogen foarte uşor de asimilat de către corp. Sistemul digestiv care trebuie să muncească constant, va fi astfel foarte bine stimulat.

Poţi prepara 1001 variante. Există o mulţime de variante de sucuri smoothie posibile şi imaginabile. De la cele mai clasice precum cel cu banane şi căpşuni sau măr şi kiwi, până la cele mai originale precum cel cu sfeclă, morcov sau spanac… este de ajuns dacă îţi pui imaginaţia la joacă, dacă testezi cele mai diferite combinaţii, adaugi fructe uscate, lapte vegetal sau diferite seminţe.

Sunt pur şi simplu delicioase. Pe lângă faptul că sunt foarte nutritive şi slabe în calorii, sucurile smoothie sunt hidratante, bune pentru sănătate şi reprezintă cea mai sănătoasă plăcere.

Cele mai frumoase orașe din provincia canadiană Quebec

Quebec este capitala provinciei cu același nume. Al doilea oraș din punct de vedere demografic, după Montreal. În ianuarie 2002, provinciei Quebec i-au fost anexate 12 foste orășele. Orașele din provincia Quebec poti fi destul de diferite: aici o metropolă trepidantă și multiculturală, aici un orășel liniștit situat într-un cadru natural grandios. Un lucru au în comun aceste orașe, sunt pur și simplu fermecătoare.

Sherbrooke
Sherbrooke face parte din Cantoanele de Est și este cunoscut în special pentru universitățile pe care le adăpostește. Nu trebuie să ratezi cele 13 magnifice picturi murale care povestesc istoria orașului. Sherbrooke se situează la doar 20 de kilometri distanță de satul North Hatley, cunoscut pentru monumentele sale istorice și restaurantele ce oferă preparate savuroase.

Saguenay
Termenul de Saguenay este folosit pentru un oraș, un râu sau un fjord splendid. Orașul Sanguenay este situat în celebrul golf Ha ! Ha ! ideal pentru o vizită în familie. În zonă se pot vizita piramidele Ha ! Ha ! și muzeul Fjord cu uriașul său acvariu. Dacă ești o persoană sportivă, ruta Fjord-du-Saguenay îți permite să practici ciclism în mijlocul unor peisaje magnifice.

Lévis
Lévis este un centru economic important al regiunii și posedă o istorie bogată care debutează la mijlocul secolului al XVIII-lea cu cavalerul François – Gaston de Lévis. Orașul propune activități diverse precum schi de fond, golf și patinaj artistic. Adepții vizitelor culturale vor fi încântați de acest oraș.

Baie-Saint-Paul
Situat pe malul nordic al fluviului Saint-Laurent, orășelul Baie-Saint-Paul este pur și simplu fermecător. Adăpostește câteva câteva case vechi superbe cu mansardă și străzi animate de-a lungul întregului an. Orașul preferat al artiștilor, Baie-Saint-Paul dispune azi de un muzeu de artă contemporană interesant și de zeci de galerii de artă. Casa lui René-Richard, un pictor elvețian din secolul XX merită o vizită.