Siropul de agave, cea mai bună alternativă la zahărul alb?

Te gândeşti foarte serios să înlocuieşti zahărul alb rafinat cu o alternativă mult mai sănătoasă? De siropul de agave ce zici?

Siropul de agave prezintă pe plan nutriţional foarte multe caracteristici benefice care îl ajută să fie cea mai bună alternativă la zahărul alb.

Are cea mai ridicată putere de îndulcire. Datorită faptului că are un nivel foarte ridicat de fructoză, siropul de agave are o putere superioară de îndulcire. Are un gust dulce mult mai important ca zahărul alb rafinat. Astfel că vei putea reduce nivelul de zahăr pe care îl foloseşti la cafea sau la un iaurt. Aceeaşi intensitate însă cu mai multe beneficii.

Un indice glicemic mult mai scăzut. Indicele glicemic al siropului de agave poate să fie destul de variabil în funcţie de felul în care este acesta preparat. Poate ajunge de la 55 la 90%. Dar este mult mai mic decât cel al zahărului, asta este sigur.

Siropul de agave conţine foarte puţine calorii. Cu doar 350 de kcal faţă de 400 cât are zahărul alb, siropul de agave este un aliat de preţ nu doar pentru sănătate, ci şi pentru silueta ta.

Săruri minerale prezente în mod natural. În siropul de agave se regăsesc în mod natural fier, potasiu, calciu şi magneziu, faţă de zahărul alb, care are un nivel foarte scăzut de vitamine sau de minerale.

Un substitut ideal pentru miere, dacă eşti vegetarian. Siropul de agave este foarte apropiat de miere datorită culorii şi texturii sale. Dar are un mare avantaj, acela de a fi 100% natural. Şi cum vegetarienii nu consumă produse provenite de la animale, este cea mai bună alternativă la miere.

Dar chiar dacă este una din cele mai sănătoase alternative la zahărul alb, nu trebuie să se consume în exces, deoarece un nivel mult prea ridicat de fructoză poate dăuna sănătăţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *