PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “arta

ART7 o platforma culturala pentru Romania

site7

Nu am mai scris de mult pe blog, nu pentru ca nu as avea ce sa scriu ci dimpotriva, se intampla prea multe si nu mai prididesc, pur si simplu nu am mai avut timp sa scriu. Promit insa ca voi reveni curand cu articole, noutati, pareri, ganduri si comentarii.

Scriu totusi azi, aici, pentru ca vreau sa va anunt un eveniment important. Ieri s-a lansat in mod oficial o platforma culturala complexa si absolut necesara in tara noastra  > ART7. Un loc in care va puteti intalni cu arta si artisti, literatura si scriitori, teatru si actori sau regizori, cultura si oameni de cultura. O promisiune si o speranta. De care toti aveam nevoie.

De ce ART7? Iata raspunsul initiatorilor: “Platformă culturală – sună pretenţios, nu? Să simplificăm lucrurile, să le facem mai prietenoase. Despre asta ar fi vorba, de fapt. O agendă, o revistă, un radio. Şi mulţi oameni implicaţi, din zone diverse, cu perspective pestriţe. art7 e un proiect gândit de mult. Copt la temperatură mică. Un feed inspiraţional, atât cu importuri, dar mai ales cu descoperiri locale, dar şi reflexiv, uneori, pentru că fără tonuri personale, scriem şi citim degeaba. Radio cu muzică din toate colţurile. Dar şi o revistă pe care încă o pregătim, o schiţăm cu atenţie. Arbitrar. Argumentat. Articulat. Aranjat. Artizanal. art7.”

ad_art7

Deasemenea, imi face placere sa anunt aici ca in fiecare saptamana va astept lunea la ora 11.00, pentru un dialog alaturi de invitatii mei la emisiunea “Atelier Creativ”, locul unde vom cunoaste oameni pentru care imaginatia e un stil de viata. Un proiect in care sunt mandru sa fiu parte si care ma face sa cred ca totusi exista speranta in tara mea.

Si nu in ultimul rand,  astept parerile voastre!

artwork1


Imagini de la expozitia grupului Quimeria

IMG_5387

Vernisajul primei expoziții a grupului Quimeria a avut loc vineri,15 ianuarie, ora 19.00 la Galeria de artă PHOTOTEQUE de la parterul Marriott Bucharest Grand Hotel. QUIMERIA GRUP este asocierea a patru artiști – Dan St. Andrei (fotografie și grafică digitală), Ioan Medruț (sculptură și desen), Daniel Divrician, (pictură și grafică), Paul Țanicui (regie film și literatură), în intenția de a crea un context propice generării și punerii în aplicare a oricărei idei care se substituie principiului ”quimerizez, deci exist”.

IMG_5375

Au fost prezenti multi prieteni carora le multumim cu drag si pe care ii asteptam la evenimentul din Mai, pe care l-am schitat cu aceasta ocazie. Va vom tine la curent cu noutatile, pana atunci va prezint cateva fotografii de la eveniment.


Ok, sa vorbim despre fotografie

balet30

Fotografia s-a schimbat, asta o simte oricine, fie ca este un fotograf profesionist, amator sau doar intamplator. Toata lumea face fotografii, toata lumea imortalizeaza clipa. Ne agitam cu telefoanele in mana sa retinem fiecare moment ce trece grabit pe langa noi. Facem o multime de fotografii fara sa ne mai uitam vreodata pe ele. Le facem pur si simplu, as spune din instinct, daca nu as sti ca instinctul se naste dupa o gramada de timp si experiente repetitive. Incercam sa umplem un gol, sa acumulam imagini ce tin locul sentimentelor, sa ne dovedim trecerea pe aici.

sufer

Intr-un fel fotografia isi indeplineste rolul de martor, de marturie personala, o notita mai mult sau mai putin utila. Fotografia e doar o metoda simpla, la indemana oricui in momentul de fata, de a memora clipa.Fotografia e reportaj, simpla metoda publicitara, exhibitionism planetar prin intermediul netului, e banala, facila, toti fac fotografii si de aceea se numesc fotografi.

Je_ne_m'intéresse_pas

Dar, pe langa toate acestea, fotografia mai e ceva. Din fericire, a mai ramas ceva ce nu este la indemana tuturor. Fotografia este o arta. Sau mai bine spus, este si o arta. Asa cum oricine poate desena pe marginea ziarului intr-o clipa de plictiseala, asa cum oricine poate canta nestingherit in baie sau sa isi scrijeleasca numele intr-un trunchi de copac, oricine poate face fotografie. Dar nu orice fotografie e o fotografie de arta. Adica o imagine cu valente estetice, care iti da de gandit, care te inspira si care trezeste o oarecare emotie in tine, adanc, poate fara sa iti dai seama.

IMG_5144

Fotografia este arta la fel ca pictura, sculptura, grafica sau ceramica, de exemplu. Diferenta, ca in cazul oricarei manifestari artistice, vine din ceea ce e in spatele demersului. Vine din cunoastere si cautare, din cultura vizuala si imaginatie, din introspectie si neliniste creatoare. A face arta e in primul rand o cautare, in tine ca artist si in cei din jur ca materie prima a operei de arta. O cautare a esentei si a sublimului ascuns, a cailor necunoscute (necunoscute sunt caile Domnului) si a drumurilor batatorite. E o incercare densa si departe de superficialitatea vietii cotidiene. E o Experienta. O experienta pe care daca reusesti sa o incerci macar pentru o clipa te marcheaza si te inlantuie pentru tot restul vietii. Te-ai gandit vreo clipa la toate astea cand ai luat in mana aparatul de fotografiat? Sau pensula, stiloul, dalta si orice alta unealta ce poate deveni creativa in mana ta? Gandeste-te la asta, voi reveni…

IMG_1204


La teatru pentru repetitii generale

teatru_arta14

Nu am mai scris de mult timp pe blog nu neaparat pentru ca nu am mai avut timp dar parca nici nu am prea mai avut tragere de inima. Insa, in ultimul timp am asistat la o serie de repetitii ale piesei “Dureri fantoma” in regia lui Bogdan Budes la Teatrul de Arta si nu m-a lasat sufletul sa nu impartasesc tuturor emotiile din spatele unui eveniment. Actorii, Mihaela Popa, George Constantinescu si Rares Andrici sunt tineri, foarte tineri, dar placerea cu care se arunca in jocul cu arta m-a incantat si mi-a dat speranta ca teatrul romanesc nu moare, nu se preda ci exista, evolueaza si intinereste.

teatru_arta12

Piesa ii apartine unui autor rus,  Vasili Sigarev iar textul a fost tradus de Marina Palii. Nu voi intra in detalii tehnice sau critici teatrale ci doar va invit la teatru. Nimic nu e mai frumos decat sa traiesti emotiile unei clipe de viata aproape de scena. Iar Teatrul de Arta e unul din cele mai placute locuri pentru asa ceva. Iar eu promit sa revin cu noutati, cat de curand!


Fotografierea unui obiect de arta

bogdan chiritoiu

O sa incep acest articol prin a va spune ca fotografia unui obiect de arta nu este o fotografie comerciala, cel putin pentru mine. Nu este o prezentare pur si simplu a produsului ci este o punere in atmosfera a obiectului. De aceasta data este vorba de sculpturile de mici dimensiuni ale prietenului meu, pictorul, scultorul, artistul, Bogdan Chiritoiu. Mai multe lucrari de-ale sale puteti descoperi vizitandu-i site-ul aici.

bo23

Pentru aceasta sesiune am mesterit o mica masa de fotografie, cu un fundal gri (ador fundalurile gri, ii plac si lui Bogdan si cred ca se potrivesc de minune cu lucrarile sale). Imi place sa ma joc cu luminile si temperatura de culoare, aruncand asupra obiectului lucriri diferite, asa ca am folosit o lampa cu lumina continua de 1000W, o blenda asezata diametral opus cu fata aurie si flash-ul din dotare, asa ca am obtinut trei nuate de culoare, albul lampii, auriul blendei si vagi trasaturi bleu metalic cu ajutorul flash-ului. Astfel am reusit sa redau rugozitatile suprafetelor, umbrele au scos in evidenta volumetria obiectului si au dat viata si materialitate.

bo2

Am considerat important ca lucrarile sa se detaseze de fundal, sa pluteasca dar in acelasi timp sa fie asezate ferm pe o suprafata solida, sa se simta la prima privire materialitatea lor dar si sa se citeasca usor jocurile de volum. Lucrare devine astfel vie si puternica. Daca mi-a reusit, va las pe voi sa studiati in fotografiile urmatoare. Daca aveti idei si exemple legate de acest subiect, astept opiniile voastre cu mare placere.


Estoril vazut de Blaga

Nu stiu daca stiti dar Lucian Blaga a fost atasat cultural in Portugalia. A locuit bineinteles la la Lisabona, dar a stat o prerioada si in Estoril. Eliade a stat cativa ani in Cascais intr-o casa la doua strazi de casa in care am stat pana de curand. De data asta apelez la Blaga pentru a va ajuta sa intelegeti si inchizand ochii sa vedeti locurile astea…

Casele cresc în pădurea de pini
albe sau ca şofranul
lucind pe coline.
Mai potolit oceanul
mîngîie locul sorin.
Largul prieşte nălucilor line.

Cu crestele-n arc, doar bătrînii palmieri
se mai leagănă încă
întîrziaţi în furtuna de ieri.

Îmbrăcată în zîmbet şi aur
Cora brodează
subt oleandri, subt alungitele foi.
Timpul ce iese din casă,
cît de uşor l-ai putea prinde iar
să-l reţii cu un fir de mătasă.

Aceasta e pacea. Pace, în care
creşte imperiul
ceresc printre noi.

Ëstoril”din volumul Nebănuitele trepte (1943)


Incercand sa il intelegi pe John Malkovich

Malkovich

Malkovich

Ok, imi place Malkovich. E un tip viu, e un tip care incearca sa se descopere, e un personaj care se cauta cu sau fara regizor. E expresiv si isi cunoaste meseria. Dealtfel actoria e o stare de spirit la el. Asemenea personajelor din epoca renascentista, a luminilor si a iluminarilor, traieste intr-un spectacol permanent. Are curajul sa se joace cu el insusi, cu imaginea sa. Viata sa pare un joc. Aparitia lui face, parca, parte dintr-un joc. Atent studiat si corectat de regizorul Malkovich, omul Malkovich interpretat de actorul Malkovich apare printre oamenii obisnuiti. Ca in scena epocala din “Being John Malkovich” in care toata lumea dintr-un restaurant avea fata lui si rosteau la nesfarsit pe un ton comun doar: Malkovich. Are curajul sa se joace si cu publicul sau, sa ii depaseasca asteptarile sa i le confirme sau chiar sa insele asteptarile. Dar simti ca este un om viu. Complex, alambicat, usor nevrotic dar aflat sub efectul unui autocontrol atent, zambind profesional sau sincer, este intotdeauna el: Malkovich.

Malkovich

Sau poate e doar un personaj creat de el insusi, intr-o magistrala operatiune de branding in care omul devine produsul ce ni se arata int-ro diversitate de forme, dar in esenta acelasi. Citesti in ochii lui nervozitate, bunatate, duiosie, dar si perversitate si sclipiri viclene, zambetul uneori ii e superior si infatuat, alteori duios si melancolic, cateodata malitios si neincrezator, alteori vesel si fericit. te poate privi tamp cu ochii lui usor sasii, iti poate zambii neindemanatic dar tot simti ca in spatele acestei aparente se ascunde o fiinta inteligenta si atenta la tot ce i se intampla. Uneori e moale si lenes, dar cuvintele ii sunt taioase si neiertatoare, alteori explodeaza in crize de nervi, scapat parca de sub control si poate deveni inspaimantator.

Malkovich

A jucat in roluri epocale, dar are curajul sa incerce si drumuri nestrabatute de altii, cel putin de calibrul lui, chiar cu riscul de a o da in bara, asa cum s-a intamplat de curand cu opera-teatru “The Giacomo Variations” care a repurtat numeroase insuccese (daca imi e permis sa spun asa), incepand cu festivalul de film din Sydney de anul aceasta. Dar are curajul sa incerce, asa cum spuneam la inceput si asta il defineste ca un om viu, care isi asuma riscuri. Altfel cum ai putea sa si reusesti? Erorile sunt trepte in gasirea caii castigatoare, nu poti sa ai succes fara a incasa din cand in cand si cate o lovitura.

Malkovich

Iti da impresia, ba mai mult, te face sa simti cu convingere ca ai in fata un om liber. Un om care are curajul sa isi asume riscuri. Un actor de cele mai multe ori stralucit, pasionat de arta, de moda si eleganta, care deseneaza (deloc incantator, ce-i drept, dar conteaza ideea) modelele hainelor ce apoi apar desavarsite in cadrul prezentarilor de moda, pentru ca, poate nu stiati, este si un creator de moda, isi deseneaza propriile costume, si de cativa ani apare pe scena defilarilor de moda cu brand-ul Uncle Kimono, in plus, daca ati fost atenti la hainele sale din filme, cred ca va dati seama ce bine arata produsele casei. L-am privit in filme, l-am privit in realitate, l-am privit in timpul prezentarilor de moda si il privesc in continuare, incercand sa il inteleg. De ce? Pentru ca simt ca e un tip misto.

Malkovich


The photographic portrait and a little more

Have you really looked at the face of the one in front of you? Or at the image of the one near you? At the face of a stranger? At your mother’s face … really, for how long haven’t you seen her face and haven’t not realized that there were several additional wrinkles? You tried, I am convinced, to read on your boss’s face if he is happy or not at the phrase you just said. Or you tried to read in your lover’s eyes if they are indeed glowing when they see you. You probably noticed the visible evil on the face of lady who collects taxes, the aggressiveness behind your car when the traffic lights is not even green. Have you seen kindness in your grandmother’s eyes when she gave you a jar of jam and you had recognized ashamed that anyway you had taken one from the pantry when she didn’t looked? Have you seen your mother’s sad smile when you said that you certainly pass on to her home next week?

 

Well, if you saw something, if you paid attention to the moment of sincerity of expression, if you caught for a second the man behind the appearances, you managed to do a portrait. Because after all, the portrait is an image. In case of a photo, a picture of a moment. One moment when you have captured something of the man in front of you. I know, that if you attended a photography class, you have been told that the portrait is about light and shadow, scholar construction and studied attitudes, that you have to say everything about the topic in a single photo,  that you have to capture the look and that under the nose it should be a well-placed and balanced triangle of shade.

All well and good, clearly you need light else otherwise you don’t see the portrait, you have struggled to arrange hair not to shadow, the makeup was flawless, the man was smiling because you told him a hundred times, but have you thought to try to capture more than a mask? Technique is needed to a great extent, but not far enough. The magazines, especially the fashion ones, are filled with portraits that are perfect from the technique point of view, but don’t awake any feeling in us.

 

I think when you make a portrait, it must be the one of the person’s, that’s clear, but it should also be about the person. It’s not enough to say “oh, you have blue eyes”… I think you have to read something inside those eyes so blue. That’s because in a portrait you should capture feelings that you can send through photography. Because the man in front of you is not a plastic doll, but a man who loves, hates, suffers, thinks, dreams, jokes, laughs, a man alive. Yes, after all the portrait is a photo about a person alive. A human being.

 

But not only… the portrait, as Richard Avedon says, is about you, the one who takes pictures. The viewer, after a brief study of the photo, asks himself: what does the photographer wanted to capture here, what was he trying to convey? Yes, a portrait talks about the photographer, speaks about the way he understands the person in front of the camera, about his ability to penetrate beneath the surface and his opinion of the man caught for a second, it finally shows us what the photographer felt regarding a face and trying to understand what is behind it.

 byron

A portrait (except self-portrait, of course) is a work in two, raising our mind and (it would not be bad all) in our soul, thoughts about what we see in the picture and about the one who did it. Because the photographer must answer, before starting to work, to the so coherent and simple Picasso’s question: Are we to paint what’s on the face, what’s inside the face or what’s behind it?



Despre nemiscare in fotografie

Imi place sa fotografiez statui. Imi place sa fotografiez lucari de arta, dar in mod special imi place sa fotografiez statui. Te vei intreba de ce oare imi place tocmai asta. Fotografia este prin excelenta o arta statica. E o secunda surprinsa in fluenta nemiscarii. O clipa inghetata. Statuia este nemiscarea vie, este o clipa surprinsa in inghetarea permanenta, este o fotografie tridimensionala si independenta de scurgerea timpului. Combinand cele doua nemiscari, ale sculpturii si ale fotografiei, am impresia ca pot sugera miscarea. Eu asta simt, nu stiu ce simti tu.

Privitorul isi poate imagina, macar pentru o clipa ca este fotografia unui volum in miscare, un corp cald ce vibreaza si traieste. Fotografia unei statui este reprezentarea unui “act nemiscat”, cum bine definea antropologul Nadia Seremetakis intr-o lucrare dedicata simturilor in modernitate. Expresivitatea nemiscarii este data de unghiul de fuga al imaginii, de punctul in care privitorul se plaseaza, toate acompaniate de puterea fiecaruia de a isi imaginea urmarea unei scene pe care a vazut-o doar pentru o fractiune de secunda. Priveste fotografia pentru o clipa, inchide ochii si incearca sa iti imaginezi miscarea urmatoare. Daca ai reusit sa vizualizezi urmatoarea miscare totul curge de la sine. Totul devine viu si plauzibil. Fotografia unei statui e doar impietrirea unui corp viu redat miscarii de o fotograma.

Andre LEPECKI, un alt antropolog, sustine ca: “nemiscarea nu face altceva decit sa initieze subiectul intr-o relatie diferita cu temporalitatea. Nemiscarea actioneaza la nivelul dorintei subiectului de a inversa o anumita relatie cu timpul si cu anumite ritmuri corporale. Adica, a te implica in nemiscare inseamna a te implica in experiente diferite de percepere a propriei prezente in cimpul fortei istoriei.”

Uneori, privind fotografii diferite ma intreb cine e mai viu, omul sau statuia, unde e adevarul miscarii si realul nemiscarii? Cat de vii suntem fiecare dintre noi, cat de mult lasam sa transpara dincolo de noi din noi?


Fotografiile sunt ale lucrarilor sculptorului mexican Jorge Marin

dan portfolio


Mircea Ciobanu, Constantin Brancusi, demonii si ingerii

Am vazut acum aproape 15 ani (14.06.1997), un documentar despre Mircea Ciobanu si faptul ca inca mai  imi aduc aminte de el si ma preocupa, denota ca am fost impresionat. Nu doar reportajul in sine, bine realizat dealtfel, cit mai ales personajul, despre care stiam prea putine la vremea aceea. Ciudat, foarte ciudat, un amestec nebun de arta, mercantilism, trairi interioare profunde si materialism, amestec de elemente total antagonice si nefiresti pentru a fi laolalta.
A cunoscut Gloria si Decaderea dar culmea, le-a trait in acelasi timp, ca o ingemanare a raului cu binele, a infringerii cu Victoria… in infringere victorios…
E adevarat, a trait ca un vultur, dar tare mi-e teama ca a trait ca un vultur intr-o gradina zoologica, demn, maret dar nimic mai mult decit un exponat, destinat privirii si admiratiei in cusca si nu in zbor, acolo, in inaltul cerului, unde ar fi fost intr-adevar de neatins. Fara sa vreau, poate doar din cauza exilului, am incercat sa fac o comparatie cu Brancusi… ce diferenta!

http://www.ciobanu.ch/

Cata apropiere de puritate gasesti in viata Maestrului, cita piosenie si apropiere de arta pura, de esenta, ce amalgam de senzatii si sentimente. Cred ca, spre deosebire de Ciobanu, Brancusi a trait doar partea buna a lucrurilor, asta in primul rind datorita interpretarii artei ca o reprezentare a credintei profunde ce salajuia in interiorul sau.

brancusi

Brancusi by Man Ray 1933

Cred, asemeni lui Ciobanu, ca in aproape fiecare dintre noi se afla demonul raului, dar unii stiu sa-l indeparteze, altii nu, depinde doar ce influente se manifesta mai puternic asupra ta. Cred ca arta, adevarata arta, nu poate fi creat in scopuri mercantile, comerciale, arta este asa pentru ca asa trebuie sa fie, nu trebuie murdarita chiar in originea ei, in izvorul inspiratiei, caci daca asa gindesti, respectiv ca vei crea ceva doar pentru a fi vindut bine, deja rezultatul, sa-l numim aici “falsul obiect de arta”, este pingarit.

Atunci arta ta, fara a-ti da macar seama, poarta pecetea demonica a raului, a murdariei in care cu totii ne afundam pe zi ce trece, tot mai adinc. Cred ca Ciobanu a simtit raul in profunzime, ca o pedeapsa, desi nemeritata intr-o asemenea masura.
Oricum, acest documetar a reusit sa ma impresioneze, am descoperit o poveste, caci acum totul este o poveste, profunda si incarcata de simboluri si rosturi ascunse, care m-a facut sa gindesc. Iar asta, trebuie sa recunosti, nu-i rau deloc.

Un articol des pre viata tumultoasa a lui Mircea Ciobanu, puteti gasi si aici!