PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “foto

Despre treceri efemere

Lumea e nebuna si totul se invarte haotic. Timpul trece, se scurge printre degetele noastre rasfirate, suntem depasiti si ancronici. Traim in viteza, traim fara rost si profunzime, ne strecuram si alunecam printre bolovanii fiecarei zi ce trece inexorabil, inutil si fara sens. Stiam asta de mult, viata e minunata doar daca sti sa o traiesti cu adevarat. Iar asta se invata. Cu greu, cu efort, cu timpul. Sunt aici inca de la inceputuri. Au trecut ani peste mine si ma bucur sa pot spune asta. Totul este atat de simplu, atat de clar. Sunt aici inca de la inceputuri si de atunci am banuit ca viata e doar o trecere. Sunt in trecere si sunt atent. Incerc sa inteleg, sa simt, sa diger. Dar am sa trec. Cu sau fara folos, ma trec. Sunt doar in trecere. Pasind pe ici – colo, aiurea, fara vreo tinta anume strabat viata. Si ma las strabatut de ea.

artnude1

Am fost la o tiganca sa-mi ghiceasca-n ghioc norocul si sorocul… a cazut orbita la pamant, nemiscata cu ochii beliti si cu un ranjet pe buzele vinetii. Sunt aici ca sa fiu, inexplicabil si implacabil, am fost, vad si voi pleca. Am ratat o gramada de ocazii, am pierdut o multime de clipe importante, mi-a fost mai simplu sa stau intins privind rasaritul si risipindu-ma in frumuseti efemere. Nu am nevoie de probe si dovezi ale trecerii mele, stiu ca ma fost acolo, ca sunt aici si voi fi dincolo. Acum sunt aici de mult, de la inceputuri. Vezi tu, totul e atat de simplu, doar sa fi un pic atent la ce se mai intampla in jurul tau. Prezent, azi, aici, acum. Amintirile ajung la cimitir inaintea noastra. Uitam inainte de a fi uitati, amintirile se pierd inaintea noastra. Stiu ca unii dintre voi nu inteleg asta, sunteti prea tineri. Eu am vazut timpul trecand si am simtit scurgerea orelor intr-o clepsidra in care nsispul imi ajungea pana la gat.

artnude3

E cineva pe aici? Ma asculti? Nu ma intelege gresit nu ma plang, nici nu as avea de ce. Careva spunea odata, demult, ca suntem pe aici ca sa depunem marturie. O marturie vie a treceri de nicaieri catre niciunde. Marturia noastra nu are valabilitate intr-un univers infinit. Se pierde, transpare, dispare. Dar suntem aici, de ce? Nepasatori, indiferenti, aparent fericiti, cu surasul diminetilor tarzii pe buze si o oarecare nostalgie in privire. Suntem aici, de ce nu? Oricum vom ajunge cu totii in Rai, unde altundeva am putea ajunge dupa trecerea noastra pe aici?

artnude2


La teatru pentru repetitii generale

teatru_arta14

Nu am mai scris de mult timp pe blog nu neaparat pentru ca nu am mai avut timp dar parca nici nu am prea mai avut tragere de inima. Insa, in ultimul timp am asistat la o serie de repetitii ale piesei “Dureri fantoma” in regia lui Bogdan Budes la Teatrul de Arta si nu m-a lasat sufletul sa nu impartasesc tuturor emotiile din spatele unui eveniment. Actorii, Mihaela Popa, George Constantinescu si Rares Andrici sunt tineri, foarte tineri, dar placerea cu care se arunca in jocul cu arta m-a incantat si mi-a dat speranta ca teatrul romanesc nu moare, nu se preda ci exista, evolueaza si intinereste.

teatru_arta12

Piesa ii apartine unui autor rus,  Vasili Sigarev iar textul a fost tradus de Marina Palii. Nu voi intra in detalii tehnice sau critici teatrale ci doar va invit la teatru. Nimic nu e mai frumos decat sa traiesti emotiile unei clipe de viata aproape de scena. Iar Teatrul de Arta e unul din cele mai placute locuri pentru asa ceva. Iar eu promit sa revin cu noutati, cat de curand!


Septembrie, toamna

nonude2

Si ploua, cernind cerul, picaturile grele zdrangane prin stresini, sapa adanc in suflete, lasand urme umede. Nu-i loc de bucurii, dar nici de tristeti siropoase, e doar un val marunt de melancolie si amintiri ale soarelui ostenit de peste vara. Ploua marunt si interminabil, femeile isi acopera trupurile infrigurate, si privesc cu ochii umezi in nicaieri.

nonude1

Am asteptat toamna si asteptarea asta m-a obosit, chiar daca stiam ca odata si odata va veni. Asteptam toamna ca pe un miracol desi stiam ca e doar banalul curs al firii. Un miracol periodic si surprinzator doar prin consecventa. Ne miram din nou de frunzele dansand in vant si de nori dansand in cer. Ne miram ca a mai trecut o vara si ca totusi suntem impreuna. Am sperat ca toamna asta va fi altfel si ca printr-un miracol, s-a dovedit a fi la fel cu cele trecute. Sau cel putin asa pare acum, la inceput.

nonude

Ziua e scurta, luminile se sting devreme, pe rand, tacut si banal. Miroase a otet si fum, orasul e din nou cenusiu si putred. E o neliniste abia simtita, un freamat, toata lumea se agita tacuta si preocupata. Mai e doar un pic pana iarna va acoperi totul cu o patura alba si totul va pieri, lumea va fi doar o coala goala de hartie, nescrisa, neatinsa. Si atunci totul o va lua de la inceput.

sky2


Mai spune-mi odata

Nu sunt genul care stie sa refuze, sunt destept si uneori sunt simpatic, sunt fericit desi melancolia imi subliniaza zambetul, uneori uit despre ce este vorba si ma pierd in reverie, te poti baza pe mine daca nu ai pe nimeni alaturi, dar nu ma cauta daca nu e nevoie. Uneori lipsesc noaptea de acasa dar dimineata ma gasesti in pat asteptand amiaza.

lamer3

Imi place sa stam de vorba chiar daca batem campii, mai spune-mi odata cum eram inainte de a ma cunoaste, mai spune-mi odata cum eram cand am baut vin pana in zori, mai spune-mi odata cum nu a fost niciodata.


Fotogranule 1

000gran

In arta, deci si in fotografie, regulile merita incalcate. Dar pentru a putea incalca regulile, trebuie mai intai sa le cunosti.Cel mai important este in primul rand stapanirea regulilor, cunoasterea a ceea ce a fost incercat si ceea ce este adevarat in arta. In acelasi timp, nu este obligatoriu ca o lucrare sa fie buna, doar pentru ca ai incalcat reguli scrise sau nescrise, compozitie, armonie, culoare, subiect. Regula, njorma, poater asigura o parte din succes sau poate ucide sclipirea de frumos si unic.

000gran1

Nu este un lucru rau sa incerci cai noi, nebatatorite, sa experimentezi, sa incerci sa gasesti noi cai de exprimare. Cel mai rau lucru care se poate intampla este sa iti iasa o lucrare proasta. Dar altfel cum ai putea avea sansa de a veni cu ceva nou, original, diferit? Cauta, cerceteaza, incearca, testeaza, imagineaza. Cam asta ar trebui sa fie totul, pana la urma, nu?

000gran2


Universul fictiv

fbnewRitmul usor saltaret al mandolinei iti face sa tresare inima. E departe valul si tarmul e departe, dar le aud lovindu-se unul de altul. Mi-a patruns in vene melodia melancolica a pamantului lusitan. Nici nu era cum sa fie altfel. Sunt iresponsabil de viata din mine, freamatul oceanului de briza racoroasa de ganduri si vise. Stiai ca exista ganduri care ard, vorbe care se pierd, lacrimi care se plang? Suntem singuri. Poate ne simtim asa pentru ca suntem aidoma lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, din nefericire este singur.

minimal11


Fraza fotografica 18

ema24

Melancolia exista in noi. Uneori e usor de observat pe chipul nostru, alteori e ascunsa. Dar melancolia e cea care face sa te multumesti cu lucruri putine, dar frumoase: ca straluceste soarele sau ploaia de vara zdrangane prin burlane, ca pisica toarce lenes si ca vantul adie printre filele cartii uitate in iarba, ca e liniste si norii alearga pe cer, ca pasarile isi flutura aripile prin albastrul cerului. Viata e melancolie. Uneori.


Toamna lui Bacovia

A venit toamna, va mai aduceti aminte de Bacovia?

Buciuma toamna
Agonic – din fund –
Trec pasarele
Si tainic s-ascund.

Taraie ploaia …
Nu-i nimeni pe drum;
Pe-afara de stai
Te-nabusi de fum.

Departe, pe camp,
Cad corbii, domol;
Si ragete lungi
Ornesc din ocol.

Talangile, trist,
Tot suna dogi …
Si tare-i tarziu,
Si n-am mai murit …


Buna seara, Domnule Cohen

leonard cohen / bucharest

leonard cohen / bucharest

L-am intalnit prima oara in Portugalia. Era acelasi, neschimbat, asa cum il stiam din auzite. L-am revazut acum cateva seri. Cu placere. Cu placerea reintalnirii cuiva apropiat si drag. Nu stiu de unde vine apropierea asta dar stiu ca mi-e tare drag. Are ceva ce regasesc uneori si in mine. Poate o nostalgie rebela, poate un aer de vagabond melacolic, poate credinta ca viata e trista dar frumoasa. Mi-e drag de Leonard. Mi-e bine sa il stiu existand undeva departe si undeva aproape in sufletul meu. Privindu-l ma gandeam la ceea ce spunea intr-un interviu prin 2008: “Oricare muzician visează la asta. Să te afli în faţa publicului şi să nu mai fii nevoit să dovedeşti nimănui nimic, să te poţi cufunda în căldura acestuia” si il simteam fericit. Intotdeauna l-am simti nu neaparat fericit ci impacat. chiar daca nu era sau cine stie. Eu sunt impacat acum. Buna seara Domnule Cohen, multumesc.


Pestele pe uscat

Traim intr-o societate haotica. Oceanul uman este un loc greu de inteles desi noi l-am adus in starea asta. Suntem agitati si fara tinta, cutreieram apele vietii fara sa stim de ce, cum, in ce fel trebuie sa o facem. Suntem dispersati si fara dorinta de comunicare si asociere.Spre deosebire de pesti, care isi cunosc interesul si traiesc in bancuri bine organizate. Totusi, putem spune ca traim ca pestii in apa, adica tacand. Pestii sunt tacuti. Asa suntem si noi.

Dar sunt multe tipuri de pesti. Asa cum sunt si multe tipuri de oameni. Avem multi guvizi printre noi, rechini, piranha, pesti gunoieri si speram sa apara salvatoare, pisica de mare. Ca intr-o piesa de teatru, exista si personajul colectiv, adica noi sardelele. Ne inghesuim unii in latii asteptand sa se intample ceva, dar care sa nu ne afecteze personal. Sansele sunt slabe, dar poate avem noroc. Navodul nu are intotdeauna ochiurile suficient de mici ca sa ne prinda. Ce ne mai place navodul cu ochiuri mari! Noi, pestii cei mici scapam, in general. Pestii mai mari ajung in piata impachetati in ziarul plin de minciuni aparut cu o zi inainte. Cei mai mari insa, stau ascunsi in adancuri si ne stabilesc calitatea apei in care ne scaldam, nestiutori. Ei nu ajung niciodata in tigaie, dealtfel tigaile sunt doar pentru pesti mici.

Unii dintre noi se simt ca pestii pe uscat. Sunt nemultumiti si stiu ca nu prea sunt sanse de mai bine. De unde sa fie sanse de mai bine cand toti pestii mari fac parte din aceeasi familie, a pestilor de prada?  Si astfel incepem sa ne simtim ca pestele pe uscat. Fara vlaga, uscati, respirand cu greu, pe moarte. Si in tot acesti timp, agonizam in tacere.