PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “frumusete

De la metafizica la alchimie

Frumusetea tine de fiinta. Fiinta se enunta in mod multiplu, spunea Aristotel. E ideea ce sta la baza metafizicii. Culmea e ca in asta sta enuntul unitar al fiintei, in multitudinea de manifestari. Suntem buni, dar suntem si rai, uneori oameni de langa noi care par ingeri sunt manati de ganduri negre, cateodata ne dam seama ca nu nutrim sentimente prea frumoase si delicate fata de cei din jur, parem calmi dar nu intotdeauna. Pana la urma e vorba de echilibrul starilor si puterea de control personala. Poate frumusetea inseamna echilibru.

Regasim in toate religiile ideea de echilibru, intotdeauna am fost preocupati de aflarea echilibrului, de intrarea in starea de gratie. Si asa ajungem de la metafizica la alchimie. O protostiinta (sa-i zicem asa) mai importanta din punct de vedere al efectelor avute asupra fiintei decat scopurile mercantile care se pot insinua la prima vedere. Nu cautarea aurului in nisip era scopul ci gasirea elixirului vietii, transformarea omului, fiintei deci, in spirit pur. Un spirit echilibrat, desigur. In asta consta puritatea. Si ce poate fi mai frumos decat un spirit pur, nu-i asa?

 


Frumusetea noastra, cea de toate zilele

Am cateva ganduri, care imi revin permanent in minte. Ganduri legate de copilarie si de copilul din noi care ar trebui sa traiasca vesnic, ganduri despre frumusete, atat despre frumusetea exterioara dar si despre oameni frumosi in adancul sufletului. Am mai vorbit despre frumusete alaturand-o dumezeirii. Am mai scris si oamenii au citit si mi-au impartasit gandurile lor. Clar, nu e doar preocuparea mea. Chiar si Einstein lega frumusetea de copilul din noi, spunand: “Goana dupa frumusete si adevar este o activitate ce ne permite sa ramanem copii pentru tot restul vietii”.

Mi-am dat seama ca privind atent poti descoperi macar un graunte de frumusete , in orice si oricine. Prin natura muncii mele ma inconjor de frumusete. O caut, alerg inebunit dupa ea si incerc sa o arat si altora. Pentru ca frumusetea exista doar daca o observam. Frumusetea e in ochii privitorului, ce-i drept, dar important e sa ii deschizi ochii celul de langa tine. Preocupati de descoperirea frumusetii am fi mai buni si mai cuminti. Mai detasati de mizeria cotidiana. Fie ca este vorba de azurul cerului, de ochii unei femei, de buzele ei usor intredeschise, de o floare gingasa ascunsa langa coltul unei case sau de ce nu, de miscarea haotica a strazii.

Cred ca nu ar fi rau ca alaturi de preocuparea pentru frumusetea noastra sa fim atenti si la frumusetea din jur. Am fi mult mai castigati decat daca am trai nepasatori si indiferenti. Am putea umple golul ce exista in fiecare dintre noi. Ne-am umple de frumos.


Viata in cheie minora…

walking in Paris

Stii… traim viata in cheie minora, doar trebuie sa ne ingaduim linistea clipei…. sa lasam privirea sa alunece pe locurile stiute dar neobservate, sa ingaduim frunzelor sa ne mangaie cu fosnetul lor, sa lasam un zambet sa infloreasca sa visam… solitude
Poate traim in realitate, dar toate gandurile noastre se contureaza pana la urma in visare…
Sunt clipe in care e placut sa iti anihilezi gandurile si sa simti ceea ce se petrece in jurul tau, sa simti soarele, vantul, lumina si umbrele, soaptele si fosnetele, sa disecam sunetele incercand sa le deslusim pe cele banale si altfel de neobservat… Sunt clipe in care reusim sa ne rupem de realitatea iritanta, sa uitam de negru si sa privim in alb.
walking in Paris Frumusetea e in lucrurile pe care nu le observam, asa cum e si in noi dar ne e greu sa realizam asta.
Vine totusi o clipa de liniste si asta ne da speranta… nu-i asa?


Despre imaginatie, nepasare si libertate

unii au platfus, sau matreata sau chiar acnee…eu am imaginatie…

imi pare rau ca nu mai am ochelarii de vise montane….am avut odata o pereche de ochelari, cu rama din baga, erau de prin anii ’20, cu lentile super inchise la culoare, speciali pentru stat la soare pe zapada, ii adusese bunicul meu de la chamonix, avea o fotografie cu ei, intins la soare…de cite ori mi puneam ma trezeam exact in locul din fotografie….dar i-am pierdut…

patru anotimpuri intr-o singura zi…si soarele se invirte nebun pe cer, undeva dincolo de nori, patru idei intr-un singur gind, si gindul e ascuns adinc undeva in mintea mea, patru cuvinte intr-o propozitie, pe care nu o pot rosti, am buzele inclestate de pe urma ultimului sarut, patru cifre definind o singura masura, patru puncte intr-un colt, perfect rotund si unidimensional, patru priviri necunoscute aruncate intr-o singura directie, nu stiu unde, nu stiu cind, patru atingeri pe un singur trup, infrigurat si fara de liniste, patru…ce numar obesdant numarat o singura data…

cei din jur?…putin ma intereseaza, sunt egoist si indiferent, am renuntat la lucruri pe care altii nu indraznesc sa le viseze doar pentru ca nu corespundeau nevoii mele de libertate sau pur si simplu din lene, accept sa fiu urit asa cum nu-mi doresc sa fiu iubit, nimic si nimeni nu ma deranjeaza, ma simt bine cu cei pe care ii accept dar ma simt cel putin la fel de bine cu mine insumi… nu am stabilite target-uri si nu depind de deadline-uri, nimeni nu ma controleaza si nimic nu ma poate stapini… sunt liber… si imi e bine.

Indiferenta fata de dogme, lucruri inutile, principii marete si declamatii inflamate, nu ucide … dimpotriva inalta… inca nu te-ai saturat de pustiul din cei de alaturi, nu te-au plictisit parerile celor din jur?…pe mine da…

apropo de visare si ghinion, despre realitate, noroc si elefantei port-bonheur, marele meu ghinion cind este vorba de elefant este ca intotdeauna o sa vad ca sarpele boa l-a inghitit, si intotdeauna o sa se gaseasca cite cineva sa-mi rida in nas, spunindu-mi ca este, evident, o palarie.


DESPRE FRUMUSETE SI DUMNEZEIRE

“Cel care e liber poate fi nebun, stupid, respingator, mizerabil, tocmai pentru ca e liber, dar nu-i niciodata ridicol. Are dimensiune ca fiinta.” Philip Roth

Despre frumusete si dumnezeire….destul de greu de vorbit despre, desi clar au multe in comun, cel putin in mintea celor care cred in amindoua.

De-a lungul vremurilor am incercat sa legam frumusetea de notiunea de divin, din simplul motiv ca ne-a fost greu sa explicam sentimentul care ne cuprinde in fata frumosului sau poate ca ne-a fost rusine sa recunoastem ca frumosul trezeste in noi sentimente si simtiri nu tocmai curate.

Centrii nervosi ai admiratiei si ai sexualitatii se afla undeva foarte aproape unul de celelalt, intre sinapsele aglomerate ale creierului nostru, de aceea ne este mult mai simplu sa explicam excitarea care ne cuprinde la aparitia frumosului in preajma noastra, printr-o prisma divina, care curata senzatia de dorinta ascunsa si vinovata.

Hm, vinovata? Poate, intr-o lume dominata de dogme si de intelesuri false pe care le-am mostenit asa, pur si simplu, o lume pe care nu ne mai obosim sa ne-o explicam, pe care ne multumim sa o luam ca atare.
Lumea noastra a devenit un fel de guma de mestecat deja rumegata indelung, ce nu mai are prea multa savoare si gust, de aceea ne simtim uneori falcile incleiate, fara sa intelegem de ce.


Frumusetea?… Este pretutindeni in jurul nostru, totul este dureros de frumos in clipa in care reusesti sa scuipi guma insipida pe care o mesteci absent…si deoadata….ca in fata unui miracol realizezi ce frumos este totul.
Ramine un singur pericol: sa nu o iei razna caci prea multa frumusete oboseste creierele noastre imbicsite de colbul zilelor monotone si de revelatiile divine cotidiene, poti rezista numai in masura in care esti constient ca, exact in clipa aceasta, te afli in rai.

Poate ca nu este chiar asa cum ti-ai imaginat, dar crede-ma, ceea ce stiai nu este decit un sentiment indus de clipa mortii a milioane de oameni inaintea ta, nu este nimic dincolo.
Frumusetea este doar cea de aici perceputa de simturile noastre bizare.

Ma gindesc uneori la zilele in care spiritul era liber, inainte ca acesta sa fie ingradit de falsa pudoare si conformism, inainte a aparea crestinismul si de a transforma paginul (vazut aici ca un om cu adevarat liber) intr-un om slab si nevolnic stapinit atit de usor prin puterea gindului.
De ce? Simplu, pentru ca oamenii liberi sunt puternici si trebuie stapiniti.
Si cum altfel o poti face decit inoculindu-le teama, transformindu-i in fiinte tematoare si sovaitoare in fata puterilor inexplicabile si a unui parcurs implacabil al vietii.

Sunt satul sa mai cred in notiuni abstracte, explicate balmajit de oameni slabi, ma supun frumsetii cu adevarat divine a credintei in mine… Eu, Dumnezeul meu…asa cum fiecare, constient sau nu, isi este, lui insusi, Dumnezeu…

“Ceva, cineva, un spirit ne urmarea pe toti pe toti prin desertul vietii si trebuia sa ne ajunga inainte ca noi sa atingem paradisul. Fireste, daca ma gindesc acum, stiu ca e moartea: moartea ne va ajunge din urma inainte ca noi sa ajungem in paradis. Singurul lucru dupa care tinjim toata viata, care ne face sa suspinam, sa gemem si sa suportam dezgustul de toate felurile este aducerea aminte a unei supreme fericiri pierdute, care probabil ca am simtit-o in pintecele mamei si care nu se va mai repeta (desi detestam acest gind) decit doar la moarte.” Kerouac… cuvinte legate de fericirea primordiala.

Cuvinte legate de fericirea pe care nu stim daca am trait-o vreodata dar pe care o simtim prezenta undeva, ascunsa in noi, din nefericire se pare, imposibil de atins. Oare nu este destul adevar in asta?
Kerouac a fost un om trist, in spatele tumultului si a iubirii de drumuri fara final, poate si in mine se ascunde tristete…de ce?…nu stiu…nu am nici un motiv…