PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “ganduri

Incercari ratate

nite

Am incercat sa nu ranesc pe nimeni dar asta e destul de dificil cand te joci printre cuvinte taioase. Cuvintele, ca si lumina sunt uneori patrunzatoare.

Am incercat sa nu creez probleme nimanui dar nu e simplu deloc atunci cand nu te pricepi la matematica. Nici macar la fizica nu ma descurc prea bine.

Am incercat sa nu deranjez pe nimeni doar ca e aproape imposibil cand esti dezordonat si aiurit. Uita-te la cuvintele mele, vei intelege.

O concluzie insa, se desprinde: cand esti dezordonat in joaca nevinovata a cuvintelor si pe deasupra nu te pricepi nici la matematica, trebuie sa te astepti la reposuri.


Ok, sa vorbim despre fotografie

balet30

Fotografia s-a schimbat, asta o simte oricine, fie ca este un fotograf profesionist, amator sau doar intamplator. Toata lumea face fotografii, toata lumea imortalizeaza clipa. Ne agitam cu telefoanele in mana sa retinem fiecare moment ce trece grabit pe langa noi. Facem o multime de fotografii fara sa ne mai uitam vreodata pe ele. Le facem pur si simplu, as spune din instinct, daca nu as sti ca instinctul se naste dupa o gramada de timp si experiente repetitive. Incercam sa umplem un gol, sa acumulam imagini ce tin locul sentimentelor, sa ne dovedim trecerea pe aici.

sufer

Intr-un fel fotografia isi indeplineste rolul de martor, de marturie personala, o notita mai mult sau mai putin utila. Fotografia e doar o metoda simpla, la indemana oricui in momentul de fata, de a memora clipa.Fotografia e reportaj, simpla metoda publicitara, exhibitionism planetar prin intermediul netului, e banala, facila, toti fac fotografii si de aceea se numesc fotografi.

Je_ne_m'intéresse_pas

Dar, pe langa toate acestea, fotografia mai e ceva. Din fericire, a mai ramas ceva ce nu este la indemana tuturor. Fotografia este o arta. Sau mai bine spus, este si o arta. Asa cum oricine poate desena pe marginea ziarului intr-o clipa de plictiseala, asa cum oricine poate canta nestingherit in baie sau sa isi scrijeleasca numele intr-un trunchi de copac, oricine poate face fotografie. Dar nu orice fotografie e o fotografie de arta. Adica o imagine cu valente estetice, care iti da de gandit, care te inspira si care trezeste o oarecare emotie in tine, adanc, poate fara sa iti dai seama.

IMG_5144

Fotografia este arta la fel ca pictura, sculptura, grafica sau ceramica, de exemplu. Diferenta, ca in cazul oricarei manifestari artistice, vine din ceea ce e in spatele demersului. Vine din cunoastere si cautare, din cultura vizuala si imaginatie, din introspectie si neliniste creatoare. A face arta e in primul rand o cautare, in tine ca artist si in cei din jur ca materie prima a operei de arta. O cautare a esentei si a sublimului ascuns, a cailor necunoscute (necunoscute sunt caile Domnului) si a drumurilor batatorite. E o incercare densa si departe de superficialitatea vietii cotidiene. E o Experienta. O experienta pe care daca reusesti sa o incerci macar pentru o clipa te marcheaza si te inlantuie pentru tot restul vietii. Te-ai gandit vreo clipa la toate astea cand ai luat in mana aparatul de fotografiat? Sau pensula, stiloul, dalta si orice alta unealta ce poate deveni creativa in mana ta? Gandeste-te la asta, voi reveni…

IMG_1204


Despre treceri efemere

Lumea e nebuna si totul se invarte haotic. Timpul trece, se scurge printre degetele noastre rasfirate, suntem depasiti si ancronici. Traim in viteza, traim fara rost si profunzime, ne strecuram si alunecam printre bolovanii fiecarei zi ce trece inexorabil, inutil si fara sens. Stiam asta de mult, viata e minunata doar daca sti sa o traiesti cu adevarat. Iar asta se invata. Cu greu, cu efort, cu timpul. Sunt aici inca de la inceputuri. Au trecut ani peste mine si ma bucur sa pot spune asta. Totul este atat de simplu, atat de clar. Sunt aici inca de la inceputuri si de atunci am banuit ca viata e doar o trecere. Sunt in trecere si sunt atent. Incerc sa inteleg, sa simt, sa diger. Dar am sa trec. Cu sau fara folos, ma trec. Sunt doar in trecere. Pasind pe ici – colo, aiurea, fara vreo tinta anume strabat viata. Si ma las strabatut de ea.

artnude1

Am fost la o tiganca sa-mi ghiceasca-n ghioc norocul si sorocul… a cazut orbita la pamant, nemiscata cu ochii beliti si cu un ranjet pe buzele vinetii. Sunt aici ca sa fiu, inexplicabil si implacabil, am fost, vad si voi pleca. Am ratat o gramada de ocazii, am pierdut o multime de clipe importante, mi-a fost mai simplu sa stau intins privind rasaritul si risipindu-ma in frumuseti efemere. Nu am nevoie de probe si dovezi ale trecerii mele, stiu ca ma fost acolo, ca sunt aici si voi fi dincolo. Acum sunt aici de mult, de la inceputuri. Vezi tu, totul e atat de simplu, doar sa fi un pic atent la ce se mai intampla in jurul tau. Prezent, azi, aici, acum. Amintirile ajung la cimitir inaintea noastra. Uitam inainte de a fi uitati, amintirile se pierd inaintea noastra. Stiu ca unii dintre voi nu inteleg asta, sunteti prea tineri. Eu am vazut timpul trecand si am simtit scurgerea orelor intr-o clepsidra in care nsispul imi ajungea pana la gat.

artnude3

E cineva pe aici? Ma asculti? Nu ma intelege gresit nu ma plang, nici nu as avea de ce. Careva spunea odata, demult, ca suntem pe aici ca sa depunem marturie. O marturie vie a treceri de nicaieri catre niciunde. Marturia noastra nu are valabilitate intr-un univers infinit. Se pierde, transpare, dispare. Dar suntem aici, de ce? Nepasatori, indiferenti, aparent fericiti, cu surasul diminetilor tarzii pe buze si o oarecare nostalgie in privire. Suntem aici, de ce nu? Oricum vom ajunge cu totii in Rai, unde altundeva am putea ajunge dupa trecerea noastra pe aici?

artnude2


Luam totul de-a gata

city_colors2

NU avem prea multe alternative. Poate niciodata nu am avut prea multe alternative dar cred ca pana acum nu eram atat de constienti de asta. Grabim ritmul vietii, accelaram la maximum, devenim fara sa vrem superficiali, sarim peste detalii aparent inutile sau peste etape pe care le cosideram nesemnificative pe moment, suntem agitati si aglomerati, avem prea multe pe cap si rezolvam prea putine, suntem obositi, sastisiti, plictisiti, depasiti. Vrem mai mult decat putem si decat suntem in stare sa realizam. Nu avem limita ci doar idealuri, telurile ne sunt din ce in ce mai inalte,  nu ne masuram puterile ci doar incercam sa ne auto-depasim. E o lume ce devine din ce in ce mai competitionala, suntem din ce in ce mai multi candidati pe aceleasi locuri.

city_colors

Traim din farame, pe bucati, nu ne mai dedicam timpul nimanui, nici macar noua, devenim din ce in ce mai superficiali, falsi, de nerecunoscut. Suntem fabricati de noi si mai mult de altii, suntem manipulati si prea usor increzatori, credem in idoli falsi pe care tot noi i-am creat sau macar am participat la procesul de creatie. Te reprezinta cu adevarat ceea ce vezi, ceea ce traiesti, ceea ce vezi la televizor sau aiurea? Te recunosti in oglinda? Esti tu, asa cum te imaginai si te visai acum 5, 10, 20 sau chiar 30 de ani? Suntem manipulati si ne place, manipulatorii sunt de proasta calitate dar nici noi nu incercam in vreun fel sa devenim mai luminati. Luam totul de-a gata, nu mai trecem prin filtrul gandirii, avem opinii, pe care le sustine cu vehementa, dar nu mai sunt ale noastre. Le-am luat de undeva, dar suntem atat de aglomerati de informatie si de superficiali, incat nici nu mai stim de unde avem aceste opinii. Dar credem in ele. Pentru ca nu mai avem in ce sa credem altceva. Sursele de informatii, fie ele bune sau rele sunt atat de multe incat avem nevoie de o baza solida de cunostinte si un sistem de valori bine elaborat pentru a discerne calitatea lor. Din nefericire ne complacem in mediocritate. Nu ne mai obosim. Suntem suficienti.

monotonal

Camus spunea ca „O societate bazata pe productie este doar productiva, nu si creativa.” Ei bine, nu stiu daca societatea noastra mai e bazata pe productie, cred ca ne bazam mai mult pe consum. Nu stim cine produce, probabil pe undeva, printr-un catun chinezesc, noi doar consumam. La fel precum lenesul de sub pom asteptan sa pice para malaiata. Intreband doar daca muieti is posmagii. Nefacand nici un efort. Nici fizic nici, mai ales, intelectual. Creierul nostru coplesit de oferte inutile ce predispun la lene se atrofiaza incet-incet. Ne pierdem imaginatia si libertatea de a gandi. Luam totul de-a gata, strambam un pic din nas, dar in cele din urma ne complacem in noroiul moale al gandirii prefabricate.

Suntem tristi in adancuri. Inodori, incolori, transparenti si efemeri, fara trup metafizic, cu sufletul atrofiat, nimic personal, nimic original, fara acel ceva special si altfel, nu mai suntem noi, nu mai stim cine suntem si nici macar nu ne intereseaza, ne multumim cu nimicul, luam totul de-a gata.

love_sign


Ganduri nerostite

lonely2

Nu obisnuiesc sa retraiesc momente trecute, mi se pare desart si inutil. Dar in aceeasi masura, e drept, retraiesc senzatii. Par uitate si totusi uneori, revin la fel de puternice ca in clipa in care le-am simtit prima oara. E suficient sa ma asez pe spate cu ochii inchisi si buzele intredeschise simt arsura primei tigari, gustul si mirosul ei revin puternic in memorie, degeaba incerc sa regasesc senzatia asta in prezent, e irepetabila. La fel si primul sarut, intamplat acum vreo 35 de ani (uite asa reusesc si eu sa realizez ca timpul totusi trece) stangaci si sfios, fluture nascut pentru a zbura doar o clipa. O senzatie de gol si plutire inconstienta, o prabusire sfarsita, din fericire, intr-un culcus de pamant reavan si moale.

lonely3

Viata e formata din trairi banale printre care se regasesc uneori semne ce ne arata ca am mai si trait cu adevarat cateodata. Intamplarile ale caror senzatii ni le reamintim sunt de fapt punctele de referinta ale zilelor ce vor urma. Un punct de maxim odata atins (prima tigare, primul sarut, primul san dezgolit, primul cuvant soptit la ureche) nu este dacat o aruncare in banal a clipelor ce vor urma si o lupta continua pentru a depasi starea de letargie in care ne arunca cotidianul. Intotdeauna vrem mai mult, intotdeauna vrem altceva. Si incercam in fiecare zi sa traim clipe ale caror senzatii ni le vom reaminti toata viata.

lonely4

Constient sau nu, suntem in permanenta nemultumiti, ne dorim intotdeauna mai mult sau altceva, probabil veti spune ca asta e motorul societatii – progresul nu poate fi explicat altfel, si totusi uneori ne ajunge oboseala sau poate lehamitea. Traim cu dorinta ca momentele frumoase sa se repete si cu speranta ca vor fi depasite asteptarile noastre. De aceea suntem usor de dezarmat, e atat de simplu sa ne lasam coplesiti de asteptari neimplinite. Iar starea asta nu e doar a fiecaruia dintre noi. La asta se aduna senzatiile celui de alaturi, fie el partener, prieten, vecin sau pur si simplu cunostinta intamplatoare, suntem o suma a starilor celor din jur si asta e cea mai buna dovada ca nu suntem singuri pe lumea asta. Suntem tristi pentru ca traim intr-o lume trista, desi ma gandesc uneori ce fericiti am fi daca am trai intr-o lume fericita.

lonely1


An interview about my work by Michael Corbin

Couple of weeks ago I was contacted by Michael Corbin from The ArtBook Guy for an interview and because I appreciate Michael’s work and effort to support artists, I gladly accepted. Before some excerpts from the interview I invite you to read few words about his concept:

“Art For All People” is an ArtBookGuy registered trademark that means: Art is created by all kinds of people for all kinds of people.  Art is always open for everyone and encourages us to observe, create, discuss and take action to move society forward.  We talk, we demystify contemporary art and make it more friendly for you! “
DANPOSTER

DAN ST. ANDREI: BEAUTIFULLY IMPERFECT

Dan St. Andrei is a well-traveled artist who specializes in photography and painting.  His work http://danandrei.com/ is truly stunning and I love it.  I wanted to find out what inspires this guy who lives in Bucharest, Miami and who knows where else?

“I want to enrich the image and bring it to my personal view of reality. I think that art is the reality filtered by the artist’s mind, and for me, art is a way to express myself, to record the reactions of my personality, my thoughts, dreams and desire…”

MICHAEL: Hey Dan, Your work looks very cinematic to me. I mean, I see lots of deep imagery and exquisite detail akin to film noir. What inspires you to create?

DAN: Hi Michael, thanks a lot for your interest in my work. Well, I like to see the world as being beautifully imperfect and the imperfection is revealed in the human emotions and anxieties they reflect, holding a mirror to both what we reveal and what we hide within. So I try, through the art of photography, to search for the meanings and hidden motivations that put our world into motion. Perhaps the world motion is the source for the cinematic feeling of my work.

My inspiration comes mostly from my readings, starting from Dante to Boccacio, from Marcel Proust to Emil Cioran, but it also comes from the daily routine and street happenings.  Sometimes I could say that my photographs are a report about a world that exists only in my mind, because I strongly believe that there are moments when we allow our imaginations to roam free – in which we allow ourselves to dream. Another source of inspiration is my visual cultural experience; I deeply believe that the history of art is essential for an artist to develop his skills, to start building his artistic personality. An artist must be an art history connoisseur, connected to the present and looking into the future. And last but not least, I am a big fan of movies and my favorite film directors are: Tarkovski, Fellini, Bergman, Polanski, Almodovar, Bertolucci and many others.

208740_154988407897850_1762610_n

MICHAEL: I see a lot of image layering and use of faint coloring in your work. Hints and subtleties. It must take forever to create those images, no?

DAN: For me, each photo is a story. It’s the result of a happening. It’s a matter of imagination. A photographer must see the extraordinary parts of common places, persons and stories and invent the way of showing to others. It’s true that I work a lot on a photo, on the original image. I mix the immediate reaction, the photo, with meditation/my dream, through digital alteration and intervention, until the result is exactly what I see as a unique witness of an untold story. When you look at my work there are always two plans: the general view and the hidden details. It is not the kind of photography that you could look at it just for a second, you need time to go deeply and understand.

cascais

MICHAEL: So what I’m hearing you say is you really paint with photography. Your photographs are not reality, but your personal expression. What does this kind of work do for you? What do you get out of this?

DAN: I use my paintings in my photos. I scan them and use them as textures or I even paint on the photography. And that’s just because I want to enrich the image and bring it to my personal view of reality. I think that art is the reality filtered by the artist’s mind, and for me, art is a way to express myself, to record the reactions of my personality, my thoughts, dreams and desire. The viewer can find in my works the original subjects, but also colors and textures of my imagination and s/he can see a continuous effort because my photos are never finished. All of my projects remain open projects. Until the end, my photos are a permanent dialogue, I’ve always had a desire to share things that I have in mind with others.

MICHAEL: What’s the difference between being a great photographer and artist who uses photography? What do you consider yourself?

You could read the rest of the interview, here!

564343_337040869692602_1522950508_n


Mare, vara, liniste si reverie

jupiter1

Daca as sta din nou pe malul oceanului m-as astepta mai mult pe mine decat pe oricine altcineva. M-as lasa mangaiat de valuri si as asculta fosnetul pestilor in cochilii abandonate pe plaja. Studiez ore intregi geometria valurilor, miscarea vag ondulatorie, urmaresc pattern-ul ce se construieste in miscarea nesfarsita, asteptand repetitia care sa imi confirme regula nescrisa inca. Nicaieri nu e mai placuta singuratatea decat pe malul marii, atat de gol in aparenta dar atat de plin de intelesuri care ti se dezvaluie doar daca ai rabdare sa lasi timpul sa treaca odata cu gandurile, valurile, pescarusii si viata.

jupiter


About Fine Art Photography, again

utopia29

Sometimes, my photography  is just a reaction to something that’s just happened and all the issues I address are within myself, setting scenes and stories and concluding into a sort of narrative imagery. It is like a reportage from a world that exist only in my mind. Photography is an art of observation but also a result of personal imagination. I deeply agree with Ansel Adams: “You don’t take a photograph, you make it.”

utopia9

But more then that, I use to work on photos, using the computer but also sketching and painting onto, to transform and modify the original image parameters till the image loose the photographic qualities and become more closely to painting. If Susan Sontag said that “the painter constructs, the photographer discloses”, I prefer to disclose the construction of my images.

utopia6

The camera and the computer are just the instruments that help me to reveal the unknown. When people look at my pictures I want them to feel them like reading a novel in a peaceful place, far away from the crowded and noisy city. Even if they look at it for a second I hope the viewers will find enough reasons to think about and remembering.

utopia31


Despre lucruri mici si intamplari banale

bernd1

Oamenii cauta frumusetea vietii in marile reusite, in intamplari si realizari grandioase, in experiente de neimaginat si asa mai departe, fara a acorda importanta gesturilor mici, cotidiene. Dar, de fapt tocmai gesturile mici fac cursul vietii. Viata are si ceva care trebuie trait, adica munca e foarte buna, implinirea profesionala, atingerea scopurilor esentiale, insa ideile despre munca si activitatea cotidiana ar trebui reconsiderate. Lucrurile mici sint importante.
Viata noastra e alcatuita din lucruri mici si intamplari aparent banale.

 


Luca Vladimir

Astazi e ziua lui. Luca Vladimir, fiul meu implineste 18 ani. Nu stiu, de fapt nu cred ca va fi entuziasmat de acest post, e un tip discret si nu ii place sa se afiseze. Nici profil de FB nu prea are. Nu stiu daca scriu randurile astea pentru el, de fapt cred ca le scriu mai mult pentru mine. Le scriu pentru ca ma simt vinovat. A trecut prin multe in viata si nu a depins de el ci de parintii sai. De mine si de mama lui. As fi vrut sa fiu mai mult langa el, sa ii fiu mai de ajutor. Sa simta mai multa dragoste si caldura. E un om frumos si asta e cel mai important. E la primii pasi in viata de om matur, e timpul sa isi asume responsabilitati si isi decida viitorul. Sa se descopere si sa se cunoasca. Sa exploreze lumea din jur. Sa simta oamenii, sa ii tine aproape pe cei buni si sa nu se lase doborat de cei rai. Sa aiba curajul sa viseze si puterea sa isi indeplineasca visele. Acum sunt langa el si mi-e bine sa il stiu aproape. E fiul meu si sunt mindru de asta. Sper sa ii ofer si eu prilejul sa fie mandru de mine. Am incredere in el, mi-a dovedit de nenumarate ori ca in spatele tacerilor sale se ascunde o intelepciune anume. Simte oamenii, chiar mai bine decat mine. Am multe sa ii spun dar nu gasesc intotdeauna cuvintele. Cuvintele potrivite sa exprime tot ce gandesc.

lucaA fi parinte nu e deloc usor, mai ales daca uneori ai impresia ca nu ai mai mult de 18 ani. Asa cum simt eu uneori. Poate nici nu e asa de rau asta, copilul din noi ar trebui nu moara niciodata. Sa pastram un pic de puritate si nonsalanta copilareasca. Sa fim buni si senini. Luca asa e. Si sper sa ramana asa. La multi ani fiule, iti multumesc ca existi!