PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “imaginatie

Ok, sa vorbim despre fotografie

balet30

Fotografia s-a schimbat, asta o simte oricine, fie ca este un fotograf profesionist, amator sau doar intamplator. Toata lumea face fotografii, toata lumea imortalizeaza clipa. Ne agitam cu telefoanele in mana sa retinem fiecare moment ce trece grabit pe langa noi. Facem o multime de fotografii fara sa ne mai uitam vreodata pe ele. Le facem pur si simplu, as spune din instinct, daca nu as sti ca instinctul se naste dupa o gramada de timp si experiente repetitive. Incercam sa umplem un gol, sa acumulam imagini ce tin locul sentimentelor, sa ne dovedim trecerea pe aici.

sufer

Intr-un fel fotografia isi indeplineste rolul de martor, de marturie personala, o notita mai mult sau mai putin utila. Fotografia e doar o metoda simpla, la indemana oricui in momentul de fata, de a memora clipa.Fotografia e reportaj, simpla metoda publicitara, exhibitionism planetar prin intermediul netului, e banala, facila, toti fac fotografii si de aceea se numesc fotografi.

Je_ne_m'intéresse_pas

Dar, pe langa toate acestea, fotografia mai e ceva. Din fericire, a mai ramas ceva ce nu este la indemana tuturor. Fotografia este o arta. Sau mai bine spus, este si o arta. Asa cum oricine poate desena pe marginea ziarului intr-o clipa de plictiseala, asa cum oricine poate canta nestingherit in baie sau sa isi scrijeleasca numele intr-un trunchi de copac, oricine poate face fotografie. Dar nu orice fotografie e o fotografie de arta. Adica o imagine cu valente estetice, care iti da de gandit, care te inspira si care trezeste o oarecare emotie in tine, adanc, poate fara sa iti dai seama.

IMG_5144

Fotografia este arta la fel ca pictura, sculptura, grafica sau ceramica, de exemplu. Diferenta, ca in cazul oricarei manifestari artistice, vine din ceea ce e in spatele demersului. Vine din cunoastere si cautare, din cultura vizuala si imaginatie, din introspectie si neliniste creatoare. A face arta e in primul rand o cautare, in tine ca artist si in cei din jur ca materie prima a operei de arta. O cautare a esentei si a sublimului ascuns, a cailor necunoscute (necunoscute sunt caile Domnului) si a drumurilor batatorite. E o incercare densa si departe de superficialitatea vietii cotidiene. E o Experienta. O experienta pe care daca reusesti sa o incerci macar pentru o clipa te marcheaza si te inlantuie pentru tot restul vietii. Te-ai gandit vreo clipa la toate astea cand ai luat in mana aparatul de fotografiat? Sau pensula, stiloul, dalta si orice alta unealta ce poate deveni creativa in mana ta? Gandeste-te la asta, voi reveni…

IMG_1204


Imaginatia si creativitatea

Ne oprim uneori mirati in fata unui obiect, a unei fotografii, picturi, opere de arta si ne miram cum de a putut cuiva sa ii treaca asa ceva prin minte. Si nu doar in cazul artei, ci si atunci cand e vorba de o idee de afacere, de lectura unui roman sau poezii, de o constructie sau o masinarie. Suntem mirati de rezultatul imaginatiei unui om. De creativitatea celui care a dat nastere unui obiect, pornind de la o idee. O idee uneori geniala, o idee pe care nu a mai avut-o altcineva, uneori o idee aparent banala, ceea ce duce imediat la mirarea: “cum de nu mi-a trecut mie prin cap asta!”

Imaginatia este practic, abilitatea de a vizualiza , forma si percepe imagini mentale si nu doar imagini ci si stari, senzatii chiar concepte, in clipa in care ele nu exista fizic in fata ochilor. Este o trasatura specifica copiilor, pentru ca este baza proceselor de invatare si asimilare, odata cu trecerea timpului aceasta capacitate imaginativa scazand la foarte multi dintre adulti. Va aduceti aminte cand erati mici ce usor era sa va imaginati tot felul de grozavii, ce usor dezvoltati o imagine inchizand ochii, cum retraiati o intamplare amplificand totul? Cum in discutiile cu alti copii sareati de la un subiect la altul cu expresii de genul: “Iti dai seama cum ar fi daca….”?

Einstein spunea ca imaginatia e mai importanta decat cunostintele, acestea sunt limitate pe cand imaginatia nu are limite. Nu il contrazic, dar sunt de parere ca imaginatia, daca reusesti sa o pastrezi dupa perioada copilariei, devine mai rodnica, se imbogateste pe masura acumularii de cunostinte. E un cerc vicios, pana la urma, cu cat ai mai multe cunostinte, mai multe imagini pastrate in memorie, in masura in care ti-ai pastrat capacitatile imaginative, posibilitatile tale creative sunt amplificate. Cand vorbeste despre creativitate, Weisberg spune ca: “Creativitatea este o rezolvare de probleme în trepte sau gândire creativă evolutivă. Produsele creatoare îşi au rădăcinile în experienţa trecută a individului şi apar treptat din efortul individual anterior şi din experienţa altora.” Nici pe el nu l-as contrazice, dar el in schimb uita de rolul imaginatiei in gandirea creativa. Uita de frumusetea ramasitelor celui care erai acum multi ani si care te ajuta sa iti lasi gandurile sa zboare si sa iti imaginezi totul, ajungand astfel la o solutie noua, denumita de cei din jur, o solutie creativa.

Dar asa cum spuneam, imaginatia se afla in stransa legatura cu memoria, cercetari recente au arata ca eforturile imaginative si cele de memorare stimuleaza aceleasi zone al creierului. Asta e dovada materiala a ceea ce era clar, cu cat ai mai multe cunostinte, cu atat ai mai multe sanse sa iti imaginezi lumi noi. Nu ramane decat sa pastram cat mai mult viu, copilul din noi.


Despre imaginatie, nepasare si libertate

unii au platfus, sau matreata sau chiar acnee…eu am imaginatie…

imi pare rau ca nu mai am ochelarii de vise montane….am avut odata o pereche de ochelari, cu rama din baga, erau de prin anii ’20, cu lentile super inchise la culoare, speciali pentru stat la soare pe zapada, ii adusese bunicul meu de la chamonix, avea o fotografie cu ei, intins la soare…de cite ori mi puneam ma trezeam exact in locul din fotografie….dar i-am pierdut…

patru anotimpuri intr-o singura zi…si soarele se invirte nebun pe cer, undeva dincolo de nori, patru idei intr-un singur gind, si gindul e ascuns adinc undeva in mintea mea, patru cuvinte intr-o propozitie, pe care nu o pot rosti, am buzele inclestate de pe urma ultimului sarut, patru cifre definind o singura masura, patru puncte intr-un colt, perfect rotund si unidimensional, patru priviri necunoscute aruncate intr-o singura directie, nu stiu unde, nu stiu cind, patru atingeri pe un singur trup, infrigurat si fara de liniste, patru…ce numar obesdant numarat o singura data…

cei din jur?…putin ma intereseaza, sunt egoist si indiferent, am renuntat la lucruri pe care altii nu indraznesc sa le viseze doar pentru ca nu corespundeau nevoii mele de libertate sau pur si simplu din lene, accept sa fiu urit asa cum nu-mi doresc sa fiu iubit, nimic si nimeni nu ma deranjeaza, ma simt bine cu cei pe care ii accept dar ma simt cel putin la fel de bine cu mine insumi… nu am stabilite target-uri si nu depind de deadline-uri, nimeni nu ma controleaza si nimic nu ma poate stapini… sunt liber… si imi e bine.

Indiferenta fata de dogme, lucruri inutile, principii marete si declamatii inflamate, nu ucide … dimpotriva inalta… inca nu te-ai saturat de pustiul din cei de alaturi, nu te-au plictisit parerile celor din jur?…pe mine da…

apropo de visare si ghinion, despre realitate, noroc si elefantei port-bonheur, marele meu ghinion cind este vorba de elefant este ca intotdeauna o sa vad ca sarpele boa l-a inghitit, si intotdeauna o sa se gaseasca cite cineva sa-mi rida in nas, spunindu-mi ca este, evident, o palarie.