PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “iubire

Incercari ratate

nite

Am incercat sa nu ranesc pe nimeni dar asta e destul de dificil cand te joci printre cuvinte taioase. Cuvintele, ca si lumina sunt uneori patrunzatoare.

Am incercat sa nu creez probleme nimanui dar nu e simplu deloc atunci cand nu te pricepi la matematica. Nici macar la fizica nu ma descurc prea bine.

Am incercat sa nu deranjez pe nimeni doar ca e aproape imposibil cand esti dezordonat si aiurit. Uita-te la cuvintele mele, vei intelege.

O concluzie insa, se desprinde: cand esti dezordonat in joaca nevinovata a cuvintelor si pe deasupra nu te pricepi nici la matematica, trebuie sa te astepti la reposuri.


Atingeri

Atinge-ma… atingerile sunt de tot felul, atingeri delicate si neasteptate, atingeri surprinzatoare si totusi profunde, atingeri brutale si lipsite de tact, atingeri nebanuite si nelinistitoare, atingeri tamaduitoare si aducatoare de tihna si alean. Ne atingem din greseala, ne atingem pe ascuns  si nestiut, ne atingem ca o parere, ne atingem in vis si in fata tuturor. Ne atingem cu manusi si fara, cu varful degetelor sau cu buzele pline de dorinta, ne atingem privirile si ne contopim gandurile in atingeri ireale.

Atingem pielea delicata si parul moale, buze umede si degete infrigurate, atingem suflete si himere. Traim intr-o lume senzoriala si atingem permanent, unii pe altii, tu pe mine, eu pe tine. Atinge-ma…


Intr-un final

young lady portrait

young lady portrait

Gata, atat am avut de spus. Nici macar nu era important, dar trebuia sa o spun. Inainte de a te invita la dans. Dansezi, nu? Daca nu dansezi inseamna ca am chemat degeaba marea orchestra din Berlin. Vroiam sa interpreteze pentru prima oara simfonia desertaciunii din mine, am compus-o aseara in graba crezand ca nu ma voi mai trezi. Nu ma dezamagi, sunt putini oameni care au dansat pe un ritm simfonic. E 4 dimineata, ora perfecta pentru dansuri delicate, orasul doarme si doar cativa balerini sunt treji.

la lumiere

Te-ai gandit vreodata ca vei dansa cu mine in pustiul din noi? Zambesti si arati asa bine cu trandafirul prins deasupra urechii, nici nu iti pot spune cat de bine ma simt. Daca te intorci cu spatele la mine voi avea curajul sa te ating si sa iti soptesc: esti frumoasa! Dar mai bine nu, nu vreau sa ma dau de gol, sunt un om slab in fata ta. Chiar si in spatele tau…

neon

Auzi? E un sunet diafan, o chitara trist se aude undeva departe, in noi… imi simt interiorul o taverna plina de betivi si de fum cu miros pestilential de bere si rom. O taverna inchisa inainte de inceputul secolului asta inutil care traieste din amintiri precare. Maini ma inconjoara si nu stiu ale cui sunt, nici macar nu ma intereseaza, poate sunt mainile mele, habar nu am, nu imi dau seama caci am ochii inchisi. Sunt inlantuit si nu am puterea sa deschid ochii sa vad de cine sunt inconjurat. Mi-e teama poate sa vad ca sunt doar eu, imprejurul meu. De ce nu te pot avea, de ce nu ma poti avea, de ce nu ma pot avea? Sunt al nimanui si nu sunt nici macar al meu. Dar tu? A cui esti? Doamne ce frumos suna chitara in noaptea asta!

nudity


Inexplicata

Gata. Despre ce vorbeam? Ah, da… am crezut in tine, dar nu sunt multe de spus, mi-ai zambit si in clipa aceea m-am simtit pacalit, culmea e ca mi-a placut. Te priveam cum te epilezi si mi-am dat seama de superioritatea ta asupra animalului din mine. Nu la asta ma asteptam. Nu vroiam sa stiu cat de inferior iti sunt ca personalitate distincta. E pur si simplu inmormantarea spiritului meu decazut in umbra ta. In umbra inserarii.

Ce cale ciudata am strabatut pana am realizat cat de delicat e echilibrul din interiorul meu! Am crescut mare, suficient de mare ca sa observ ca deasupra capului ingerilor e un cerc auriu desenat stangaci de pictori mincinosi. Spune asta si prietenilor tai si mai spune-le ca la magazinul din colt au reducere la produse de baza: zahar, ulei si faina. Lumea e mai frumoasa acum, nu? Mie imi pare totusi sumbra, poate din cauza ochelarilor intunecati pe care ii port. Sunt pregatit de lupta cu soarele nemilos, chiar si in timpul noptii.

Mi-ai spus ca vrei sa te razbuni dar am aflat ca nu ai nici un prieten. Nu cred ca te poti razbuna pe cineva daca nu ai prieteni. Daca nu ai prieteni nu existi. Daca nu existi nu are rost sa te razbuni. Hai mai bine sa bem o bere, sa ne imprietenim si apoi te poti razbuna. Eu o sa depun marturie ca iti sunt prieten si ca razbunarea ta e bine-venita. Hei! Vorbim despre ura aici, iubito! Te rog sa nu o confuzi cu iubirea. Credeai ca asta nu se poate intampla? Aici, chiar aici? Intre soare si luna, intre soare si nori, intre vant si trupul tau dezgolit? Se poate, caci toate se schimba, chiar daca nu crezi.

Da, totusi toate se schimba, asa cum se schimba culorile semaforului din coltul strazii noastre. Schimbarea e normala? e naturala? intreaba mica aluna dezgolita ce o prinzi intre dintii tai delicati. Si ea era tare o data. Acum e mica, neajutorata si gustoasa, o mesteci cu pofta.


Raspunsuri la un mesaj privat

Nu ma supara ca imi scrii aici, inteleg, e lesne de inteles ca sunt ganduri foarte personale, dar cred ca blogul ar fi o mica, foarte mica ce e drept, posibilitate de a impartasi si altora experiente, trairi care poate i-ar face ma buni. Traim intr-o lume rea, agresiva, sufocata de propria traire. oamenii se lasa traiti, se lasa scursi intr-o palnie in care caderea e din ce in ce mai accelerata.

Nu te cunosc, nu ma cunosti, nu stim nimic aproape unul de celalalt sau poate stim prea multe si totusi gasim o punte pe care gandurile noastre se strecoara… oamenii ar trebui sa gaseasca posibilitati de comunicare, ar trebui sa realizeze ca o vorba inseamna ceva, un om inseamna ceva… Incepem sa murim in clipa in care ne nastem, a zis-o Cioran cred, dar el era pesimistul de serviciu al umanitatii… poate de aia ne dorim si ar fi indicat sa ramanem copii, asa sentimentul mortii l-am putea trata cu intelepciune copilareasca.

Mi-e greu sa vorbesc despre moarte, parintii mei au murit impreuna, intr-un accident de masina, dar asta era ce isi doreau, cu cateva saptamani mama a replicat simplu la afirmatia tatalui meu ca el va muri primul: Stai linistit ca noi murim impreuna. Tata i-a replicat “Nu avem noi norocul asta”. Mama stia, nu ca o sa moara impreuna, ci ca daca unul dintre ei va muri, celalalt nu va rezista singur si fara rost. Au avut noroc, au fost si sunt impreuna. Nu am fost bucuros, ar fi inuman sa fi fericit la moartea celor dragi, dar am fost senin si linistit. A fost asa cum isi doreau.

Nu am multe experiente legate de moartedecat cateva accidente mai mult sau mai putin grave, sunt usor insensibil la asta, pentru ca ma simt impacat… am slabit 30 de kilograme nu pentru ca as fi vrut sa traiesc mai mult ci pentru ca ma gandeam ca fiul meu ar suferi daca m-ar pierde. E prea crud. Ma simt impacat cu lumea, nu mi-am dorit un rol maret in istorie, nu ma consider o persona importanta, sunt un om banal care e fericit cu atat cat are, viata pentru mine e o scurgere placuta a unui timp daruit. Deci nu sunt un bun partener de dialog in acest subiect, sunt profan si aerian.

Vaga neliniste?… e tot ce simtim si nu putem sa explicam, e senzatia aia care… te macina si nu stii sa ii dai explicatie si rost. E ceea ce simti tu. E strigatul care iti vine pe buze dar nu il poti exprima. E miscare browniana care dintr-o data ti se pare ca are o logica. Si asta te nelinisteste. E haosul din ordinea prestabilita si e ordonarea haosului. E ceea ce simt eu. E ceea ce simte orice om care se opreste pentru o clipa, nemiscat inchide ochii si adulmeca, e ceea ce simte un animal de la poluri cand in departare se vad panzele unei corabii. Nu au de unde sa stie ce inseamna dar e ceva nou in lumea lor, ceva care vine de nicaieri si nu stie ce aduce. E destul de indepartat pentru a nu provoca nimic mai mult decat o… vaga neliniste. Persistenta senzatie… dar asta nu inseamna ca trebuie sa te abandonezi cand o simti, intotdeauna mai exista o speranta. La asta suntem noi buni, oamenii, la crearea de sperante. Si uneori are efect.

Si ultima intrebare… femeile din viata mea…. e greu de spus, fiecare interactiune, de orice natura te modifica, intr-un mod mai mult sau mai putin imperceptibil. Asa ca pot spune ca femeile din viata mea m-au modelat, fiecare si-a lasat amprenta, sensul in care materia s-a miscat. Important este ca am fost deschis si am incercat sa inteleg femeia. Ca am realizat ca e partea cea mai importanta din viata unui barbat, ca un cuplu este o fiinta, fie si pentru cateva momente.

Nu merita sa te omori pentru nimic in lume, nici macar din plictiseala, experienta e misto de trait pana la sfarsit, pana la urma nimeni nu garanteaza ca am mai avea o sansa sa o luam de la inceput. Cam atat.

 


Fraza fotografica 14

Iubirea este un gaz injectat in conductele inimii aflate sub presiune. Uneori este un gaz letal ce nu iti da prea multe sperante, alteori este un parfum necunoscut, invaluitor si tulburator. Traim in aburii iubirii, infasurati ca intr-o mantie pe care o vrem protectoare dar nici nu banuim cat de fragila ii este tesatura.


Uneori scriu seara

Si daca s-ar intampla totul asa cum iti doresti, asa cum mintea ta a asternut tesatura subtire a intamplarii? E 4 dimineata si afara e frig, muzica rasare din radioul ruginit, postul de radio e indepartat si inregistrarile imbatranite. Te-ai gandit la propunerea mea, imi daruiesti o privire? Dar te-ai gandit vreodata cum ar fi sa privesti zorii rasarind de la fereastra ta? Apropo, Lily Marleen a fost un personaj real in imaginatia noastra si tu sti asta.

Ti-ai prins trandafiri in par pentru ca ai uitat sa te duci la coafor. Iti sta mai bine asa.Ce as putea sa iti mai spun pentru a iti indulci privirea? Ok, te iert, nu te mai cred vinovata pentru greselile mele, cred ca esti aici pentru ca eu sunt aici. Incerc doar sa iti explic asta, nu de alta dar parul tau danseaza asa frumos in bataia vantului.

Imi place cum suna chitara in seara asta. Suna mai bine decat de obicei. Iar eu nu am prea multe obiceiuri. Decat acela de a ma intoarce acasa de la carciuma. Ascult melodia cu o ureche. Cu cealata te ascult pe tine, iar tu taci. E liniste, e bine. In linistea asta vantul e doar o umbra la fereastra. Fara zgomot pandeste, e rece si taios. Iarna inca nu a plecat, mai e pe aici, pe undeva, printre noi. Sau in noi. In mine si in tine. Si in cei din jur dar nu prea ma intereseaza asta.

Asa cum iti spuneam, ascult muzica intr-o ureche. E un ritm balansat si perimat. Am ascultam melodia asta cand eram mic. Demult. Linistea ta insa, nu am mai ascultat-o de mult. Nu iti imprumuta aripile, ai putea sa ramai fara. Si atunci tacerea ar fi mult prea apasatoare. Ramai langa mine. Zburam impreuna. Da?


Jucandu-ma cu Cohen

A mai trecut o zi, oricum nu conteaza… si daca viata ta e o frunza, ce folos ca pluteste pe ape. Cand am plecat dormeai somnul cel adinc, luminat de luna, gelos eram pe atingerea ei stralucitoare pentagrama. Eram iubiti mai mult decit acum, mai mult decit putin, mai putin decit atunci, eram cum nu am fost nicand niciunul dintre noi. Apoi ne-am aruncat in valul trecator si fara sa vreau te-am pierdut in ape adinci, umbrite de stanci si palmieri, stiu gindurile mele sunt de moda vechenu-i asa? Dar ce fericit sunt ca pot sa-mi oglindesc ochii in privirea ta, ce fericire!…caci iti pot spune toate acestea si astept un zimbet pe care nu il merit, ca o pasare in colivie simt zborul  incercarea de a fi liber…

Coboara linga mine, unde poti asculta tacerea si simti atingerea portocalilor pe trupul tau gol. Am atita dragoste sa iti daruiesc si atitea raspunsuri sa iti dau la intrebarile tale. Nici nu ai habar ce destept sunt! stiu Iisus a fost doar un marinar ce incerca sa descopere marea pe cand eu incerc sa o descopar in trupul tau, sa navigam impreuna in adincuri si adincul sa fie doar al tau… si al meu. Ploua pe trupul tau si soarele nu poate usca lacrimile mele. Floare deschisa esti tu, floare deschisa sunt eu, copil nevinovat cu gura cascata, mut in fata iubirii, ma incred in trupul tau stiind ca e perfect….

Am urmat drumuri pierdute, acoperite de praf si ceata, am iubit sperind ca te vei intoarce la mine, candela trista aruncata in raul de lacrimi si suspine. Intoarce-te la mine, poate stelele vor plange, poate nu, dar eu simt ca doar aici iti este bine si mie la fel. Niciodata nu am crezut ca vei pleca dar am sperat intotdeaune ca te vei intoarce. Sunt fericit, printre ingeri ma inalt,  mi-e frig dar mi-e atit de bine! Linistit ascult rasuflarea ta, sublim ritm alternind cu rasuflarea mea… mormantul e aproape, in umbra ne pindeste…

Femeia asteapta semnul meu, imbracata in albastru, copacii sunt verzi si totusi nu am primit nici o scrisoare de la tine si cutia de ciocolata e goala. M-am imbracat complet in alb sperind ca iubitul tau are un picior rupt dar nu, am gresit, se pare ca aripile mele nu au fost indeajuns. Ciocolata s-a terminat si cutia este goala iar acum nu mai am cu ce sa te ademenesc, vrajitoare mica! Speranta e desarta, o stiam din titlurile filmelor …. S-a sfirsit totul, ciocolata din cutie se scurge ince pe pulpele tale, senzuala amestecatura de gust si simtire….Vreau sa fiu liber, neatarnat intr-un cirlig de pescar batrin si nestiutor. Daca as avea putere, as spera la zile mai bune. Daca as avea mai mult curaj as crede in curajul de a fi liber, mai mult decit un fluture ce zboara neincetat. Da, da, iti jur ca incerc sa cistig un pic de curaj…


Fraza fotografica 12

O paralela a trairilor ma invaluie … iubire – moarte… Ganduri fierbinti si raceala unei priviri aruncate intr-o doara… Ce vrem, ce suntem, ce dracului astept eu de la viata asta? Oare toti oamenii pe care ii privesti indiferent pe strazile cenusii au aceleasi ginduri, aceleasi framintari? Sa traim moartea, sa ne tarim zilele spre un punct final fara echivoc…  Imi traiesc moartea zi de zi… Si tu la fel, la fel noi toti.


Casatoria, o institutie perimata

Statul protejează familia și apără drepturile tinerilor căsătoriți, cam așa sună cuvântarea rostită deloc solemn de ofițerul stării civile. O frază căzută în desuetudine în România, unde statul nu face nimic în mod real pentru a susține această afirmație.

Căsătoria este o instituție apărută cu mult timp în urmă, înaintea creștinismului, ca o necesitate a consfințirii tipului de relație între două persoane. Ca un fel de confirmare a statutului, dar mai ales a relațiilor dintre cei doi. Un contract care asigură buna desfășurare a relației. De asemenea, un act care arată obligațiile celor doi soți. Odată cu apariția creștinismului a fost o metodă în plus de exercitare a controlului bisericii. În Evul Mediu, de cele mai multe ori, căsătoria nu era alegerea femeii, ci era determinată de voința părinților. Încă de la o vârstă fragedă, fetele erau obișnuite cu gândul că se vor căsători.

Până de curând, căsniciile erau aranjate în mod prioritar de părinți şi încă mai există şi acum zone intinse și culturi în care căsniciile sunt aranjate. Practic, Actul de Căsătorie reprezintă dovada ori a aranjamentului părinților, ori a neîncrederii dintre cei doi soți. În plus, are rolul de promisiune publică, semnată și parafată, mai greu de încălcat decât jurămintele făcute între patru ochi. Pentru că cei doi se tem că iubirea va disprea. Și atunci cred că un act semnat îi va putea ajuta să termine relația în mod elegant. Au nevoie de o dovadă a faptului că au trait împreuna, că au câștigat și consumat împreună, că au clădit averi și au făcut copii. Vor să se asigure că nu vor fi păcăliți în momentul despărțirii. Ambroise Bierce spunea că “dragostea este o nebunie temporară ce poate fi vindecată prin căsătorie.” Nu știu dacă e chiar așa, dar în mod sigur e prima dovadă a neîncrederii în iubire.

Căsătoria e un apanaj predilect feminin. Din dorința de a-și asigura nevoia de siguranță, liniște și confort, femeile insistă prin diverse tertipuri să se ajungă în fața ofițerului stării civile. Bărbații în general se tem de acest pas, caută scuze și încearcă din răsputeri să evite momentul. Dar, de obicei cedează. Societatea își spune însă cuvântul, căsătoriile formale scad din ce în ce mai mult ca număr, apar în toate țările civilizate legi privind concubinajul, ceea ce asigură respectarea drepturilor cuplului chiar în lipsa actului de căsătorie, lumea realizează încet, încet, inutilitatea unui act mult prea lăudat și amplificat ca valoare.

Pentru că rămân la ideea mea, dacă doi oameni se iubesc cu adevărat nu au nevoie de un act să ateste asta, iubirea cere altfel de dovezi, nu legislative. Iar dacă nu mai e iubire, atunci nici un act din lume nu îi poate ține pe cei doi împreuna. Așa că nu îmi rămâne decât să închei cu vorbele lui Benjamin Franklin, inventatorul paratrăsnetului (ceea ce îl face foarte priceput în domeniu): “Unde există căsătorie fără dragoste, va exista și dragoste fără căsătorie.”


articol aparut in catchy, acum ceva timp.