PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “JAZZ

Doua concerte de jazz

raul kusak

raul kusak

Am avut ocazia in ultimele seri sa asist la doua concerte de jazz, de mare exceptie. Punctul comun al celor doua intamplari muzicale a fost pianistul Raul Kusak, unul din cei mai talentati si polivalenti pianisti din generatia inca tanara. Il cunosc de multi ani, l-am ascultat in diverse formule, l-am ascultat si solo si de fiecare data am fost impresionat de deschiderea pe care o are, de multitudinea de teme si genuri pe care le abordeaza, usurinta cu care trece de la o stare la ata. Raul e un experimentalist, aflat intr-o permanenta cautare si din fericire, spre bucuria noastra, de multe ori si gaseste. Gaseste un mod de a ne insufla bucuria sa si dragostea de viata traita din plin.

adrian naidin

In prima seara a fost vorba de un proiect nou, aflat de-abia la cea de-a doua infatisare in public, “Cantice’n Cerc” in care formula de quartet ii aduce impreuna pe Raul Kusak, Adrian Naidin (voce si violoncel), Eugen Amarandei (contrabas) si Gabriel Balasa (percutie). Pe Adrian Naidin l-am ascutat pentru prima oara acum multi ani, la nunta unor prieteni, ( violoncelistul Razvan Suma si Analia Selis) si am remarcat de atunci felul in care combina muzica veche din zona Maramuresului cu armoniile aproape clasice ale violoncelului sau. A evoluat mult, a cules melodii noi, ideile i s-au cristalizat in timp si acum are cu adevarat ce marturisi prin creatiile sale. De urmarit.

Pe Eugen Amarandei nu il stiam, este din Iasi si a facut trecerea de la saxofon la contrabas de curand, a fost o reala bucurie sa descopar la un artist fericirea reintoarcerii la muzica. Mi-a povestit ca a trecut printr-o perioada in care nu isi mai dorea sa cante, in care abandonase orice proiect muzical, dar in cele din urma s-a reintors, acum cu ajutorul contrabasului sau. L-am simtit fericit si poate tocmai asta e motivul pentru care a sunat asa de bine in concert.

gabriel balasa

Nu il stiam nici pe Gabriel Balasa, s-a afirmat in ultimii ani iar eu am cam fost plecat din tara, singurul punct de reper pentru mine era faptul ca eram prieteni pe facebook si mai stiam cate ceva. Din nou a fost o placere descoperirea unui instrumentist talentat, cu atat mai mult cu cat studiile sale sunt de arta, dar Gabriel a terminat pictura. Muzica este o completare a laturii sale artistice, iar prestatia sa a fost o mare reusita dupa parerea mea, cu atat mai mult cu cat pe scena romaneasca nu sunt prea multi percutionisti valorosi.Si apropo de asta, o gluma care circula printre muzicanti: percutionistii sunt cei mai buni prieteni ai muzicantilor…

Un spectacol coerent, cu momente de mare valoare si unicitate, public mult si bun, am citit emotia pe chipurile celor aflati in curtea de la Greenhours si poate pentru ca era vorba de combinatia asta de ancestral romanesc si modernitate, intr-u limbaj universal valabil. M-am simtit bine ca sunt roman si muzica lor ma reprezinta. [LATER EDIT – Un articol inedit si interesant scris de Florentina Ciuverca pe aceasta tema]

liviu pop

Ieri seara, la Clubul Taranului, desi l-am intalnit din nou pe Raul, era vorba de o intamplare total diferita. Un concert bazat pe improvizatie totala, prilejuit de intoarcerea in tara a bateristului Liviu Pop, stabilit de vreo 20 de ani in USA. De cate ori vine acasa se intalneste cu Raul si pun la cale cateva concerte de genul asta, spre bucuria celor ca au ocazia sa ii prinda in actiune. Liviu este un drumer cu mare aplecare spre blues si jazz clasic, dar ii place sa experimenteze sa descopere cai noi de a-si interpreta partitura. E genul acela de instrumetist care nu tine ritmul ci canta la tobe. Marea supriza a serii a fost prezenta invitatului celor doi prieteni, trompetistul Sebastian Burneci de care spre rusinea mea nu am auzit pana ieri. Stabilit de vreo 8 ani in Olanda, a absolvit inca o data conservatorul acolo si de vreun an s-a intors in tara. In prezent este solist al Orchestrei Radio si pot spune cu mana pe inima ca am avut o revelatie. Aseara am sesizat mici referiri la Miles Davis, placerea cu care schimba tehnicile de folosire a instrumentului, armonia cu care se incadra in ritmurile sugerata de ceilalti doi colegi si felul in care delicat, dar ferm, prelua stafeta si ii conducea pe melodia ce se nastea chiar atunci, in fata noastra. Fusese anuntat de concert doar cu cateva ore in urma, nu avusesera nici o repetitie impreuna, iar in formula asta nu mai cantase de vreo 10 ani, dar rezultatul a fost perfect.

sebastian burneci

Recunosc, am o mare apetenta si ma simt foarte atras de improvizatie, de cand l-am descoperit acum multi ani pe Keith Jarret si ale sale improvizatii faimoase, concertul de la Tokio, Frankfurt sau valul de frumusete pe care il arunca Miles Davis in improvizatiile sale atat de faimoase. De aceea consider show-ul de seara trecuta un moment de exceptie pe scena saraca a muzicii de calitate din Romania, si chiar daca suna banal si stereotip, va invit cu drag sa mergeti la concerte bune, atunci cand aveti ocazia. Pana una alta, ascultati un cantic din cerc….

dan portfolio


Lucian Ban & TUBA Project la Lisabona

tuba project

Am avut ocazia sa ma reintalnesc zilele trecute, la invitatia lui Gil Mihaiu (directorul Institutului Cultural din Lisabona) cu Lucian Ban, un mare artist,  un om de o calitate si delicatete ireprosabile. L-am cunoscut la Cluj si am fost fericit sa il ascult si aici, in Portugalia, ba mai mult, sa il am ca invitat la deschiderea expozitei mele de sambata. Lucian a concertat pe scena salii de concerte a Muzeului Oriente, intr-o formulta americana, reunita sub titulatura: TUBA Project.

Lucian Ban

Formaţia a fost fondată la New York, în urmă cu un deceniu, de către pianistul Lucian Ban şi saxofonistul Alex Harding, avându-l ca „star” pe tubistul Bob Stewart. Lucian este primul jazzman român afirmat pe scena atat de importanta a New-York-ului. Din activitatea lui, merită reţinute colaborările cu muzicieni notori, precum Barry Altschul, Sam Newsome, Mat Maneri, Mark Feldman, Tony Malaby, Ralph Alessi, Abraham Burton, Nasheet Waits, Jorge Sylvester, John Hébert, Brad Jones, Badal Roy ş.a. Pianistul, compozitorul şi aranjorul născut şi format în România şi-a manifestat creativitatea atât în cadrul formaţiilor sale newyorkeze – “Tuba Project”, “Elevation”, “Asymmetry” -, cât şi prin ambiţioase lucrări de anvergură, concepute ca sinteze între ethos-ul muzical românesc şi spiritul universalist al jazzului: “The Romanian-American Jazz Suite” şi “Enescu Re-Imagined”.

Bob Stewart

Iata ce spune Gil Mihaiu, intr-un articol recent ( Cotidianul) despre acest proiect jazzistic:

“Tuba Project” propune o muzică exuberantă, vitală, policromă, ferm ancorată în solul tradiţiilor jazzistice afro-americane, într-o originală mixtură cu inserţii provenite din spaţiul latinităţii orientale. Din punct de vedere stilistic, se poate vorbi despre o expresie rafinată a eclectismului postmodern, reunind elemente de avant bop, blues, groove, surprinzătoare întorsături de frază din estetica lui Thelonious Monk, dar şi asimetriile ritmice şi prospeţimea percepţiei acustice de sorginte carpato-danubiană. Rezultă un spectacol de ferventă comuniune între muzicieni şi spectatori, o autentică celebrare a virtuţilor jazzului. Pe lângă virtuozitatea lor individuală, componenţii cvintetului excelează şi în materie de interacţiune în cadrul procesului de improvizaţie pe viu. Nu e de mirare, având în vedere briantul credit artistic de care dispun: Bob Stewart este “reformatorul tubei”, care a reuşit să aducă greoiul instrument în prim-planul actualităţii jazzistice, conferindu-i supleţe şi relevându-i expresivitatea. Lista colaborărilor sale are aspectul unui Hall of Fame: Charles Mingus, Gil Evans, Carla Bley, David Murray, Taj Mahal, Dizzy Gillespie, McCoy Tyner, Arthur Blythe, Freddie Hubbard, Don Cherry, Nicholas Payton, Wynton Marsalis, Charlie Haden, Lester Bowie…

Alex Harding

La rându-i, Alex Harding străluceşte prin alte două instrumente din zona registrului grav – saxofonul bariton şi clarinetul-bas. Nici colaborările sale nu sunt mai prejos (doar că marcate de cele vreo două decenii diferenţă de vârstă faţă de Stewart): Yusef Lateef, Julius Hemphill, Muhal Richard Abrams, Craig Harris, Lester Bowie, Frank Lacy, Hamiet Bluiett, Oliver Lake, Greg Osby, David Murray Big Band, Sun Ra Arkestra, B.B. King…

Bruce Williams

Formaţia e întregită prin contribuţiile, la fel de însufleţitoare, ale lui Bruce Williams / sax alto (cu stagii în faimoasele “World Saxophone Quartet”, “Count Basie Orchestra”, “Roy Hargrove Group” sau “Lincoln Center Jazz Orchestra”) şi Derrek Phillips / baterie (maestru al percuţiei, acompaniator al cântăreţei Norah Jones, apropiat al saxofoniştilor Joshua Redman şi Sam Newsome etc.).

Derrek Phillips

dan portfolio


Unora le place jazzul…

trumpet

trumpet

Inainte de a citi randurile de mai jos, cred ca nu ar fi rau sa dai play melodiei urmatoare… asa….acum, lectura placuta!

Hm, ce tinguitor rasuna saxofonul in noapte, pe deasupra acoperisurilor,parca pierdut undeva printre blocurile anoste, ce imperechere ciudata de visare melancolica si joc de cuburi haotic raspindite, ca o rana deschisa printre putinii copaci ramasi neatinsi de trecerea timpului si vitregia vremurilor… iar pianul, ei bine pianul, puteam sa jur ca isi picura notele undeva in spatele meu, le simteam atingindu-mi ceafa si apoi, transformindu-se intr-un suvoi subtire si racoritor, imi dadea fiori alunecind pe sira spinarii…

alfama lisboa

Ce senzatie, ma ia cu fiori, chiar si acum, cind doar imi aduc aminte… norocul meu era mingierea calda a contrabasului ce parca ma imbratisa, imi inconjura umerii protector si ii simteam vibratia adinc, pina in virful degetelor desfacute, parca pentru a apuca aerul… iar totul era completat de alunecarea lenesa, asa, inceata si fara graba, a unor pensule micute pe alamuri bine lustruite… totul era lent si usor balansat, intr-un ritm de swing ademenitor, plin de promisiuni si intelesuri ce nu imi mai vin acum in minte, dar atunci mi se parea totul atit de simplu si normal, de la sine inteles…

guitar

Auzeam cuvinte ce nu erau rostite, poate nici macar gindite, ci venite de undeva de dincolo de mine, de dincolo de constientul cotidian, in care traim ca niste fraze aruncate in banal. Iar cuvintele imi rasunau in urechi dar nu incercam sa le inteleg, cu toate astea le simteam adinc in mine, incarcate si profunde. Acum este suficient sa inchid ochii, sa imi las miinile usor de-a lungul corpului, sa dau capul pe spate si imi pot aduce aminte totul… atit de clar, atit de adevarat, incit nici nu mai stiu daca sunt aici sau acolo, daca mai sunt acum sau atunci…

drums

Mda, pina la urma totusi, amintirea nu este pina la urma ceva obiectiv… totul depinde de interpretari de moment… in plus, ce banale sunt cuvintele atunci cind incerci sa vorbesti despre muzica! Cum sa poti explica torentul de sunete ce iti disloca bucati mari de suflet si le ia cu el, la vale, intr-o cadere din ce in ce mai accentuata undeva, in necunoscut? Nu sunt cuvinte destul de puternice sa descrie macar o nota insignifianta, un do sau un re minor, de ce nu chiar si un fa, pe care pina si diapazonul il poate reproduce fara greutate, cling! si gata….

double bass

Spune-mi un singur cuvint care iti poate da aceeasi senzatie ca o nota bine luata, chiar si la un pian uitat undeva intr-un colt si aparent nefolositor… crede-ma nu exista inca acele cuvinte care sa iti picure sunete dulci acolo, sti tu… in suflet, nu-i asa?

night club