PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “moarte

Raspunsuri la un mesaj privat

Nu ma supara ca imi scrii aici, inteleg, e lesne de inteles ca sunt ganduri foarte personale, dar cred ca blogul ar fi o mica, foarte mica ce e drept, posibilitate de a impartasi si altora experiente, trairi care poate i-ar face ma buni. Traim intr-o lume rea, agresiva, sufocata de propria traire. oamenii se lasa traiti, se lasa scursi intr-o palnie in care caderea e din ce in ce mai accelerata.

Nu te cunosc, nu ma cunosti, nu stim nimic aproape unul de celalalt sau poate stim prea multe si totusi gasim o punte pe care gandurile noastre se strecoara… oamenii ar trebui sa gaseasca posibilitati de comunicare, ar trebui sa realizeze ca o vorba inseamna ceva, un om inseamna ceva… Incepem sa murim in clipa in care ne nastem, a zis-o Cioran cred, dar el era pesimistul de serviciu al umanitatii… poate de aia ne dorim si ar fi indicat sa ramanem copii, asa sentimentul mortii l-am putea trata cu intelepciune copilareasca.

Mi-e greu sa vorbesc despre moarte, parintii mei au murit impreuna, intr-un accident de masina, dar asta era ce isi doreau, cu cateva saptamani mama a replicat simplu la afirmatia tatalui meu ca el va muri primul: Stai linistit ca noi murim impreuna. Tata i-a replicat “Nu avem noi norocul asta”. Mama stia, nu ca o sa moara impreuna, ci ca daca unul dintre ei va muri, celalalt nu va rezista singur si fara rost. Au avut noroc, au fost si sunt impreuna. Nu am fost bucuros, ar fi inuman sa fi fericit la moartea celor dragi, dar am fost senin si linistit. A fost asa cum isi doreau.

Nu am multe experiente legate de moartedecat cateva accidente mai mult sau mai putin grave, sunt usor insensibil la asta, pentru ca ma simt impacat… am slabit 30 de kilograme nu pentru ca as fi vrut sa traiesc mai mult ci pentru ca ma gandeam ca fiul meu ar suferi daca m-ar pierde. E prea crud. Ma simt impacat cu lumea, nu mi-am dorit un rol maret in istorie, nu ma consider o persona importanta, sunt un om banal care e fericit cu atat cat are, viata pentru mine e o scurgere placuta a unui timp daruit. Deci nu sunt un bun partener de dialog in acest subiect, sunt profan si aerian.

Vaga neliniste?… e tot ce simtim si nu putem sa explicam, e senzatia aia care… te macina si nu stii sa ii dai explicatie si rost. E ceea ce simti tu. E strigatul care iti vine pe buze dar nu il poti exprima. E miscare browniana care dintr-o data ti se pare ca are o logica. Si asta te nelinisteste. E haosul din ordinea prestabilita si e ordonarea haosului. E ceea ce simt eu. E ceea ce simte orice om care se opreste pentru o clipa, nemiscat inchide ochii si adulmeca, e ceea ce simte un animal de la poluri cand in departare se vad panzele unei corabii. Nu au de unde sa stie ce inseamna dar e ceva nou in lumea lor, ceva care vine de nicaieri si nu stie ce aduce. E destul de indepartat pentru a nu provoca nimic mai mult decat o… vaga neliniste. Persistenta senzatie… dar asta nu inseamna ca trebuie sa te abandonezi cand o simti, intotdeauna mai exista o speranta. La asta suntem noi buni, oamenii, la crearea de sperante. Si uneori are efect.

Si ultima intrebare… femeile din viata mea…. e greu de spus, fiecare interactiune, de orice natura te modifica, intr-un mod mai mult sau mai putin imperceptibil. Asa ca pot spune ca femeile din viata mea m-au modelat, fiecare si-a lasat amprenta, sensul in care materia s-a miscat. Important este ca am fost deschis si am incercat sa inteleg femeia. Ca am realizat ca e partea cea mai importanta din viata unui barbat, ca un cuplu este o fiinta, fie si pentru cateva momente.

Nu merita sa te omori pentru nimic in lume, nici macar din plictiseala, experienta e misto de trait pana la sfarsit, pana la urma nimeni nu garanteaza ca am mai avea o sansa sa o luam de la inceput. Cam atat.

 


Fraza fotografica 12

O paralela a trairilor ma invaluie … iubire – moarte… Ganduri fierbinti si raceala unei priviri aruncate intr-o doara… Ce vrem, ce suntem, ce dracului astept eu de la viata asta? Oare toti oamenii pe care ii privesti indiferent pe strazile cenusii au aceleasi ginduri, aceleasi framintari? Sa traim moartea, sa ne tarim zilele spre un punct final fara echivoc…  Imi traiesc moartea zi de zi… Si tu la fel, la fel noi toti.


Despre moarte in viata de zi cu zi

Death is true

Death is true

Nimeni nu vrea sa moara, asa cum nimeni nu vrea sa se nasca. Diferenta este ca suntem constienti doar cand moarte se apropie. Nu avem marturii din vietile de dinainte, sau nu mai reusim sa ne aducem aminte. Probabil ca vietile noastre pot fi mai usoare dar niciodata nu vor putea fi mai pline… chiar daca nu reusesti sa te ridici de la pamint, sa zbori, tot este mai bine decit sa fi la doi metrii sub pamint. Pana una alta ne bazam pe un Dumnezeu inexplicabil si credem povestile inventate de noi pentru a ne face fericiti.

A man on the air

“Ceva, cineva, un spirit ne urmarea pe toti pe toti prin desertul vietii si trebuia sa ne ajunga inainte ca noi sa atingem paradisul. Fireste, daca ma gindesc acum, stiu ca e moartea: moartea ne va ajunge din urma inainte ca noi sa ajungem in paradis. Singurul lucru dupa care tinjim toata viata, care ne face sa suspinam, sa gemem si sa suportam dezgustul de toate felurile este aducerea aminte a unei supreme fericiri pierdute, care probabil ca am simtit-o in pintecele mamei si care nu se va mai repeta (desi detestam acest gind) decit doar la moarte.” Kerouac… cuvinte legate de fericirea primordiala, de fericirea pe care nu stim daca am trait-o vreodata dar pe care o simtim prezenta undeva, ascunsa in noi, dar se pare, imposibil de atins. Oare nu este destul adevar in asta? Kerouac a fost un om trist, in spatele tumultului si a iubirii de drumuri fara final. Poate si in mine se ascunde tristete… de ce?… nu stiu, nu am nici un motiv…

Sleepin' for ever

dan portfolio