PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “MUSIC

La multi ani, Caetano Veloso!

Ieri a fost ziua lui Caetano Veloso, a implinit 72 de ani. Am avut ocazia sa il vad live intr-un concert acum cativa ani pe cand locuiam in Portugalia, dar de ascultat in ascultam de ani buni. Un exemplu tipic de artist genial, implicat in viata braziliana sub toate aspectele, un luptator pentru dreptate si democratie care a stiut sa se faca auzit si iubit prin melodii si versuri tandre dar uneori taioase. Caetano inseamna in primul rand iubire, fie ca este vorba de o femeie, un prieten, un oras, o tara sau chiar intreaga oemnire, Caetano inseamna pace si liniste interioara, inseamna Oceanul aparent linistit dar plin de tumult si pasiune in interior.

caetano1

Concertul la care am asista a avut loc in gradina palatului Maresalului de Pombal, la lumina facliilor. Lume eleganta, pe scaune pliante din lemn, perfect aliniate la lumina facliilor, in jur de 5000 de persoane in fata scenei impunatoare, dar goale, fara nici un element de decor, fara instrumente, pur si simplu goala, doar un microfon si un scaun pliant, de lemn, aidoma cu ale spectatorilor.

caetano

Apoi a aparut Caetano, micut, firav, delicat. Ceea ce a urmat e greu de descris in cuvinte, doua ore de Saudade, de melancolie si iubire, de visare si incantare. 5000 de oameni cantand cu lacrimi in ochi, zambind plini de aduceri aminte, de vise, impliniri sau neimpliniri – aduceri aminte. Singur in fata tutror ca o inima deschisa, pulsand in ritmul valurilor unui ocean imens, un ritm de bossa nova atat de natural incat am simtit ca exista in mine dintotdeauna. Si in mod sigur asa au simtit toti. Imaginile de mai jos nu sunt de buna calitate, dar vreau sa va ajut in a va imagina macar un pic atmosfera. Eu unul nu am mai trait asa ceva vreodata. La multi ani, Caetano, multumesc!


Music Photo Session: Cobzality 2

COBANX2

Acum ceva timp va vorbeam de sesiunea foto cu trupa Cobzality. Astazi va prezint cateva fotografii noi din aceasta sedinta si va anunt ca trupa va concerta in cadrul festivalului George Enescu, pe data de 26 septembrie la orele 19.00 iar intrarea este libera. Astept impresiile voastre de la concert, oricum sunt sigur ca o sa va placa. Mult.

cob13

Va reamintesc inca o data componenta: Robert Magheti, Florin C. Romascu, Bianca Purcarea, Cristi Moroianu si trompetistul Sebastian Burneci.


Music Photo Session: Cobzality

cob (27 of 35)

Acum ceva timp am realizat o sesiune fotografica in studio si outdoor cu o trupa noua, Cobzality. Desi trupa e relativ noua, multi dintre componenti sunt foarte cunoscuti, aparand de data aceasta intr-o formula noua: Robert Magheti, Florin C. Romascu, Bianca Purcarea, Cristi Moroianu si trompetistul Sebastian Burneci (ale carui fotografii le-ati mai putut vedea pe aici, realizate cu alta ocazie, in alta componenta). Ii stiam mai demult si apreciez enorm profesionalismul lor, seriozitatea cu care se angajeaza in orice proiect, rezultatele neintarziind sa apara. Daca nu ati facut-o, va sfatuiesc sa ii ascultati.

Stilul abordat in aceasta formula e un fusion de jazz, electro, etno, cu note elegante si distinse, e printre putinele ocazii in care am vazut folosite elemente etnografice cu bun gust si departe de banalitatea abordarilor romanesti. Sunt o trupa ce merita ascultata si urmarita, sunt convins ca celor care citesc de obicei randurile mele, o sa le placa.

cob (24 of 35)

Sesiune foto a fost clasica pentru o trupa de muzica, portrete si fotografii de grup, necesare pentru presa si afise, publicatii online, site web, etc. Astazi va prezint doar o mica parte din fotografiile realizate si astept pareri si opinii!


Partizan cu Artan care e dusman

Ieri m-am intalnit din nou cu baietii de la Partizan pentru un shoting frugal. Adica scurt si la obiect. Incercand sa facem ca totul sa fie Per-fect! Si cu o umbra de mister. Pentru ca oile placide privesc nutretul… Cu multa pofta. Si becul trebuie sa stea aprins. De ce? Pentru ca noi il iubim. Si iubim Partizan. Nu se poate altfel. Chiar daca Artan e dusman. Si vrea Mercedes. De fapt toti vrem Mercedes. Si eu vreau Mercedes. De ce? Pentru ca fata mea este model. Dar ei nu ii iau Mercedes, pentru ca ar fi banal.

Ii iubesc pe baieti. Pe unii din ei din 84. Sunt misto. Adrian zis si Artan e un baiat tare bun. Si Razvan e de treaba. Chiar daca sta in Suedia. Sunt cu suflet mare. De treaba. Baieti buni. Si astia noi sunt buni. Din Sibiu. Acolo se face un salam bun. Si un festival de teatru. SI unul de jazz. Salam si jazz, cum ar veni. Dar sa revenim la Partizan. Sunt tari. Cei mai tari. Sunt mari. Artan e Everestul rock-ului romanesc. Se stie. Pe fiul meu il cheama Luca. Pentru ca a avut 14 ani. SI ii place de golani. Si mie Partizan. Si lumina disco. Misto.

LATER EDIT! De aici puteti descarca “Drumul spre lumina”


Lucian Ban & TUBA Project la Lisabona

tuba project

Am avut ocazia sa ma reintalnesc zilele trecute, la invitatia lui Gil Mihaiu (directorul Institutului Cultural din Lisabona) cu Lucian Ban, un mare artist,  un om de o calitate si delicatete ireprosabile. L-am cunoscut la Cluj si am fost fericit sa il ascult si aici, in Portugalia, ba mai mult, sa il am ca invitat la deschiderea expozitei mele de sambata. Lucian a concertat pe scena salii de concerte a Muzeului Oriente, intr-o formulta americana, reunita sub titulatura: TUBA Project.

Lucian Ban

Formaţia a fost fondată la New York, în urmă cu un deceniu, de către pianistul Lucian Ban şi saxofonistul Alex Harding, avându-l ca „star” pe tubistul Bob Stewart. Lucian este primul jazzman român afirmat pe scena atat de importanta a New-York-ului. Din activitatea lui, merită reţinute colaborările cu muzicieni notori, precum Barry Altschul, Sam Newsome, Mat Maneri, Mark Feldman, Tony Malaby, Ralph Alessi, Abraham Burton, Nasheet Waits, Jorge Sylvester, John Hébert, Brad Jones, Badal Roy ş.a. Pianistul, compozitorul şi aranjorul născut şi format în România şi-a manifestat creativitatea atât în cadrul formaţiilor sale newyorkeze – “Tuba Project”, “Elevation”, “Asymmetry” -, cât şi prin ambiţioase lucrări de anvergură, concepute ca sinteze între ethos-ul muzical românesc şi spiritul universalist al jazzului: “The Romanian-American Jazz Suite” şi “Enescu Re-Imagined”.

Bob Stewart

Iata ce spune Gil Mihaiu, intr-un articol recent ( Cotidianul) despre acest proiect jazzistic:

“Tuba Project” propune o muzică exuberantă, vitală, policromă, ferm ancorată în solul tradiţiilor jazzistice afro-americane, într-o originală mixtură cu inserţii provenite din spaţiul latinităţii orientale. Din punct de vedere stilistic, se poate vorbi despre o expresie rafinată a eclectismului postmodern, reunind elemente de avant bop, blues, groove, surprinzătoare întorsături de frază din estetica lui Thelonious Monk, dar şi asimetriile ritmice şi prospeţimea percepţiei acustice de sorginte carpato-danubiană. Rezultă un spectacol de ferventă comuniune între muzicieni şi spectatori, o autentică celebrare a virtuţilor jazzului. Pe lângă virtuozitatea lor individuală, componenţii cvintetului excelează şi în materie de interacţiune în cadrul procesului de improvizaţie pe viu. Nu e de mirare, având în vedere briantul credit artistic de care dispun: Bob Stewart este “reformatorul tubei”, care a reuşit să aducă greoiul instrument în prim-planul actualităţii jazzistice, conferindu-i supleţe şi relevându-i expresivitatea. Lista colaborărilor sale are aspectul unui Hall of Fame: Charles Mingus, Gil Evans, Carla Bley, David Murray, Taj Mahal, Dizzy Gillespie, McCoy Tyner, Arthur Blythe, Freddie Hubbard, Don Cherry, Nicholas Payton, Wynton Marsalis, Charlie Haden, Lester Bowie…

Alex Harding

La rându-i, Alex Harding străluceşte prin alte două instrumente din zona registrului grav – saxofonul bariton şi clarinetul-bas. Nici colaborările sale nu sunt mai prejos (doar că marcate de cele vreo două decenii diferenţă de vârstă faţă de Stewart): Yusef Lateef, Julius Hemphill, Muhal Richard Abrams, Craig Harris, Lester Bowie, Frank Lacy, Hamiet Bluiett, Oliver Lake, Greg Osby, David Murray Big Band, Sun Ra Arkestra, B.B. King…

Bruce Williams

Formaţia e întregită prin contribuţiile, la fel de însufleţitoare, ale lui Bruce Williams / sax alto (cu stagii în faimoasele “World Saxophone Quartet”, “Count Basie Orchestra”, “Roy Hargrove Group” sau “Lincoln Center Jazz Orchestra”) şi Derrek Phillips / baterie (maestru al percuţiei, acompaniator al cântăreţei Norah Jones, apropiat al saxofoniştilor Joshua Redman şi Sam Newsome etc.).

Derrek Phillips

dan portfolio


Dimineata la prima ora

morning was broken

morning was broken

E dimineata. De fapt nici nu stiu daca e dimineata sau e inca noapte. Draperiile grele ascund orice geana de lumina ar putea sa ne derajeze somnul.  Ceasul nu a sunat deci e mai devreme decat imi pusesem in gand. E totul invaluit in tacere, rasuflarea ta e linistita si regulata. E o liniste perfecta, parca am fi ascunsi intr-o cutie de chibrituri captusita cu vata, ca doua gaze destinate insectarului. Dau cu greutate draperiile la o parte, da… afara e inca intuneric. Probabil ca e patru. Nu stiu cat e ceasul dar banuiesc. Strada e intepenita si vazuta de sus, pare un hol lung, interminabil ce duce spre ocean. Intredeschid usa si simt racoarea cum se strecoara pe langa picioarele mele desculte.

Mi-aprind o tigara. Prima pe ziua de azi. Prima din probabil mult prea multe. Daca te trezesti de dimineata ziua e mai lunga. Zilele mele, ca ale oricarui alt personaj au lungimi diferite, in functie de usuratatea gandurilor. Ganduri grele zi lunga, ganduri usoare zi scurta. Infrigurat ma intorc si privesc camera.Trupul tau misca cuminte pilota in ritmul calm al repiratiei. Poate visezi. Poate nu. In visare patrunzi fara sa sti. Poate esti acolo permanent poate realitatea e visare.

dreaming

Fac un pas pe balconul mic si simt cum racoarea dimineatii ma invaluie. E ca un dus, simt particulele de aer izbindu-ma delicat curatand ultima urma de adormire. Prima tigare e tare, intotdeauna. Are un gust diferit. Un gust nou. Tigarile urmatoare isi pierd treptat din gust si devin doar gest mecanic.

Nu stiu de cat timp stau aici. Incep sa disting murmurul orasului ce se trezeste incetul cu incetul la viata. Se aude undeva departe, stins, abia banuit. Stau sprijinit de balustrada de fier forjat si lemn al balconului unei case de pe o strada ingusta, linistita si parca ascunsa, departe de aglomeratie si de privirile trecatorilor. Este strada mea, iar eu singurul care locuiesc aici, eu si cu tine, cel putin asa imi placea sa cred…

morning steps

Ma intorc in camera. Din micul hol transformat in chicineta simt mirosul cafelei proaspete. Disting in semintuneric cearceaful ravasit. Te-ai trezit. Dau draperia la o parte, o lumina firava si gri patrunde in camera. Ma asez pe marginea patului privind pe geam cum incepe sa se distinga conturul ferestrelor casei de vis-a-vis. Incet, pe neauzite cu picioarele goale, te-ai apropiat de mine. In maini ai doua cesti cu cafea proaspata, aburinda. Imi intinzi una si te asezi ghemuita langa mine. Ti-e frig. Un pic, asa e dimineata devreme. Tacem si sorbim din cand in cand din cafeaua ce ne frige placut buzele. E o dimineata linistita.


Around Midnight

Aproape miezul noptii…. tacut si linistit sentiment, vantul bate racoros transformand arsita de peste zi in clipe dulci si mangaietoare… Un pahar cu vin, rubiniu, o voce placuta, sunete calme si indemn la visare… O noapte frumoasa, iti doresc…..


Si noaptea e buna…

E vara, e o vreme superba, la mine in cartier cel putin, e Brazilia, e nostalgia tuturor zilelor frumoase ce au trecut si e Seu Jorge…

dan portfolio


Cuvinte de-ale lui Cohen

leonard cohen

leonard cohen

“…ce altceva…conversatia?… sunt de meserie, nu am incredere in vorbe… Prietenia?… o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu este bazata pe sex, e ori ipocrizie, ori masochism…” Leonard Cohen.


Unora le place jazzul…

trumpet

trumpet

Inainte de a citi randurile de mai jos, cred ca nu ar fi rau sa dai play melodiei urmatoare… asa….acum, lectura placuta!

Hm, ce tinguitor rasuna saxofonul in noapte, pe deasupra acoperisurilor,parca pierdut undeva printre blocurile anoste, ce imperechere ciudata de visare melancolica si joc de cuburi haotic raspindite, ca o rana deschisa printre putinii copaci ramasi neatinsi de trecerea timpului si vitregia vremurilor… iar pianul, ei bine pianul, puteam sa jur ca isi picura notele undeva in spatele meu, le simteam atingindu-mi ceafa si apoi, transformindu-se intr-un suvoi subtire si racoritor, imi dadea fiori alunecind pe sira spinarii…

alfama lisboa

Ce senzatie, ma ia cu fiori, chiar si acum, cind doar imi aduc aminte… norocul meu era mingierea calda a contrabasului ce parca ma imbratisa, imi inconjura umerii protector si ii simteam vibratia adinc, pina in virful degetelor desfacute, parca pentru a apuca aerul… iar totul era completat de alunecarea lenesa, asa, inceata si fara graba, a unor pensule micute pe alamuri bine lustruite… totul era lent si usor balansat, intr-un ritm de swing ademenitor, plin de promisiuni si intelesuri ce nu imi mai vin acum in minte, dar atunci mi se parea totul atit de simplu si normal, de la sine inteles…

guitar

Auzeam cuvinte ce nu erau rostite, poate nici macar gindite, ci venite de undeva de dincolo de mine, de dincolo de constientul cotidian, in care traim ca niste fraze aruncate in banal. Iar cuvintele imi rasunau in urechi dar nu incercam sa le inteleg, cu toate astea le simteam adinc in mine, incarcate si profunde. Acum este suficient sa inchid ochii, sa imi las miinile usor de-a lungul corpului, sa dau capul pe spate si imi pot aduce aminte totul… atit de clar, atit de adevarat, incit nici nu mai stiu daca sunt aici sau acolo, daca mai sunt acum sau atunci…

drums

Mda, pina la urma totusi, amintirea nu este pina la urma ceva obiectiv… totul depinde de interpretari de moment… in plus, ce banale sunt cuvintele atunci cind incerci sa vorbesti despre muzica! Cum sa poti explica torentul de sunete ce iti disloca bucati mari de suflet si le ia cu el, la vale, intr-o cadere din ce in ce mai accentuata undeva, in necunoscut? Nu sunt cuvinte destul de puternice sa descrie macar o nota insignifianta, un do sau un re minor, de ce nu chiar si un fa, pe care pina si diapazonul il poate reproduce fara greutate, cling! si gata….

double bass

Spune-mi un singur cuvint care iti poate da aceeasi senzatie ca o nota bine luata, chiar si la un pian uitat undeva intr-un colt si aparent nefolositor… crede-ma nu exista inca acele cuvinte care sa iti picure sunete dulci acolo, sti tu… in suflet, nu-i asa?

night club