PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “PHOTOS

Imagini de la expozitia grupului Quimeria

IMG_5387

Vernisajul primei expoziții a grupului Quimeria a avut loc vineri,15 ianuarie, ora 19.00 la Galeria de artă PHOTOTEQUE de la parterul Marriott Bucharest Grand Hotel. QUIMERIA GRUP este asocierea a patru artiști – Dan St. Andrei (fotografie și grafică digitală), Ioan Medruț (sculptură și desen), Daniel Divrician, (pictură și grafică), Paul Țanicui (regie film și literatură), în intenția de a crea un context propice generării și punerii în aplicare a oricărei idei care se substituie principiului ”quimerizez, deci exist”.

IMG_5375

Au fost prezenti multi prieteni carora le multumim cu drag si pe care ii asteptam la evenimentul din Mai, pe care l-am schitat cu aceasta ocazie. Va vom tine la curent cu noutatile, pana atunci va prezint cateva fotografii de la eveniment.


Soirre de la mode / CROSS SHOOTING

Saptamana trecuta am avut ocazia sa particip, la invitatia lui Alin Galatescu, la un cross shooting cu cateva tinute prezentate cu o seara inainte la evenimentul Soirre de la Mode. A fost vorba de fotografierea a cate doua modele imbracate in tinutele a 6 designeri. Sandra Galan, Ioana Ciolacu, Simona Semen, Anca si Silvia Negulescu, Natalia Vasiliev si Lucian Rusu. Machiajul a fost realizat de Natalia Kiselev iar coafura a fost asigurata de Elena Ionita. Accesorii by Bone. La sedinta am fost 3 fotografi, fotografiind fiecare aceleasi tinute, dar in viziuni personale. Ceilalti doi fotografi au fost Cristi Floringanta si Roxana Enache. In galerie veti putea vedea fotografiile realizate de mine. Fotografiile Making off, in care apar si eu, sunt realizate de Alin.


Noaptea pe plaja mea

Iubirea e duioasa. Iubirea e taioasa. Iubirea e plina de mister si arome romantice. Valuri moi se sparg molcolm pe plaja luminata de luna dezorientata, valuri tacute, pline de liniste si freamat in surdina. Un pian se aude de departe, si o voce rostind cantece pagane. O sticla de rom vechi, gheata si singuratate. Noapte deplina, e liniste si e timp pentru ganduri adanci. E noaptea mea. E noaptea mea si a ta. Doar atat.

dan portfolio


SONET 116

Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O no! it is an ever-fixed mark
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth’s unknown, although his height be taken.
Love’s not Time’s fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle’s compass come:
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
If this be error and upon me proved,
I never writ, nor no man ever loved.

William Shakespeare


Ma intreb privind oamenii

girls in the city

girls in the city

Imi place sa privesc oameni. Ma asez confortabil pe o banca intr-un parc, pe o treapta de scara veche din centrul unui oras pestrit, pe bordura unui trotuar de pe marginea unei pietonale. Si privesc. Imi place sa privesc oamenii. Probabil ca si tie iti place. Altfel nu ai citi randurile astea. Mie, de exemplu, imi place sa aflu sau mai bine spus sa ghicesc, privindu-i in cele cateva fractiuni de secunda cat se afla in raza mea vizuala, care sunt gandurile lor de o clipa. E clipa mea. Clipa mea cu ei, fara ca ei sa o stie. Ii privesc si ma intreb. De ce zambesc? De ce sunt ingandurati? De ce sunt tristi? De ce uneori chipurile lor tradeaza indiferenta? Oare sunt indragostiti? Iubesc nebuneste, poate pentru prima oara, sau simt fiorul ala nebunesc fara a stii ca niciodata nu vor mai simti asta? Sunt dezamagiti de cei din jurul lor? Ii observa pe cei ce trec pe langa ei? Sunt preocupati de probleme personale sau se plimba absenti, fara vreo tinta?

face

Ce varsta au? Oare cat mai au de trait? Ar vrea ei sa stie asta? Se intreaba daca viata lor va fi lunga de acum inainte sau poate in cateva zile, ceva groaznic li se va intampla? Privesc si incerc sa inteleg. Dar mai degraba simt. In functie de ceea ce ei transmit, poate fara sa vrea. De multe ori oamenii au masti. Poate de prea multe ori. Incearca sa para puternici si impenetrabili, sa impresioneze cu o atitudine atent studiata sau dimpotriva, incearca sa provoace mila si compasiune. E greu sa deslusesti mastile celor din jurul tau. Uneori am impresia ca viata e un bal mascat, in care rolurile sunt pur si simplu mici jocuri de moment, lipseste doar muzica si spiritul ludic al unui carnaval adevarat. Viata e uneori un bal mascat, plin de tristete. Ai vazut mastile venetiene, din ceata lagunei, in mijloc de martie? Asa vad viata uneori, mister trist si inutil de descifrat. Si asta doar din vina personajelor.

melancholic celsio

Imi place sa privesc oamenii. Ma opresc pentru cateva clipe si incerc sa citesc chipurile lor, carti deschise, scrise in limbi atat de diferite. Vad oameni care traiesc clipa. Altii carora le e frica sa o traiasca si aparca renunta incet, incet sa mai fie vii. Sunt oameni carora nu le pasa. Sunt oameni care sfideaza, isi bat joc si chestia asta ii face sa se simta puternici. Dar nu cred ca sunt puternici. Sunt oameni de tot felul si asta ma face sa ii privesc si mai atent. Unii sunt singuri. Altii sunt inconjurati de multime de oameni dar la fel de singuri. Poate chiar mai singuri. Altii isi impart singuratatea in doi. Dar atunci nu mai e singuratate. E intimitate.

This slideshow requires JavaScript.


Ieri am fost pe plaja. Si azi la fel

beach and ocean

beach and ocean

Am fost pe plaja. Pe plaja intinsa aparent nesfarsita, de langa o laguna pierduta undeva pe tarmul lusitan. Podete de lemn uscat la soarele puternic, strabat nisipul, pana in punctul din care se pare ca nu mai e intoarcere. Plaja e pustie. De fapt sunt cateva sute de oameni, dar raspanditi pe imensitatea alba luminata de soare, par furnici pierdute intr-o parcare  duminca dupa-amiaza. Valurile au un ritm stins, infundat, vantul bate racorind arsita zilei.

 sesimbra lagoa

Ma intind in capatul unui astfel de drum care nu duce nicaieri. Relaxare – stau intins pe podeaua de lemn uscat, artefact al unei paduri demult uitate.…  pierdut in reverie, ametit de ginduri placute, cu ochii deschisi atintiti in albastrul imaculat al cerului, transformat ad-hoc in ecran cinematografic pentru premiera filmului “ginduri nerostite”. De fapt am inceput sa ma indepartez usor, pe nesimtite de podea, cred ca sunt suspendat la citiva centimetri, o simt aproape dar nu o ating… ma simt relaxat, a disparut pe rind incordarea fiecarui muschi, respiratia imi este adinca si egala, imi simt fata zimbitoare, probabil ca mi s-au relaxat si muschii fetei.

 wood bridge on sand

Am un zambet intiparit pe fata. Il simt, desi nu am cum sa il vad. Nu e un zambet pierdut si nici macar unul tamp. Nu e un zambet de satisfactie. Nici unul de multumire. De fericire sau de bucurie. E poate putin din toate tipurile de zambete. E un cocktail. Da, pe plaja servesc un cocktail zambitor. Racoros si proaspat, inmiresmat si plin de arome. Zambesc. E bine. Simt fire de nisip, mici diamante acoperindu-ma, aduse de briza.

 wood and sand

Desfac degetele lasand sa se strecoare aerul proaspat, sa-l simt cum imi scapa printre degete, fluid aproape… in jurul meu este liniste, dar in mine simt sunete calde de violoncel, mingiindu-ma interior… soapte de dragoste… e atit de mult calm si indemn la visare. Relaxare. Ganduri. Intrebari.

 wood bench

Viata e plina de intrebari. Ale tale sunt cuminti si frumoase.

Viata e plina de nelinisti si intamplator. De aceea poate cautam linistea si siguranta unei clipe. Dar certitudinile nu sunt intotdeauna convenabile si uneori ne inlantuiesc, putem visa doar atunci cand nu avem certitudini.

Visele in general sunt prea frumoase, daca nu sunt cosmaruri, bineinteles… Eu nu caut certitudini, in primul rand pentru ca stiu ca nu pot sa le ofer la randul meu… Si azi am fost tot pe plaja…

sand

dan portfolio


Bucuria de a ramane copil

Mi s-a spus de nenumarate ori ca sunt, sau am ramas copil. Prima oara s-a intamplat in armata, recunosc sunt un insubordonat, un rebel, nu imi place uniformizarea, nu accept sa mi se ordone ceva, nu pot suferii programul organizat si detest tot ce inseamna gloata, masa confuza si spirit de turma.

Mai aveam doar 3 saptamani de armata, facusem o boacana, ca de obicei, si un locotenent, care ma studiase in cele aproape 16 luni de incartiruire se-a uitat in ochii mei si exasperat a intrebat: “Soldat Andrei, tu cand ai de gand sa intrii in randul armatei?” Am zambit uimit si am raspuns senin: “tovarasu’ locotenent, credeti ca daca intr-un an si 3 luni nu a reusit armata sa ma lamureasca, o sa ma tampesc de buna voie in ultimele zile?”

thinking little girl

Apoi au fost iubitele mele, exasperate ca nu isi vor putea cladi viitorul alaturi de un tip asa aiurit si imprevizibil, unul pentru care viitorul e visare si calm, reverie si placerea momentului. “Vreau sa traim impreuna” un leit-motiv care aparea deseori in conversatiile de alcov… Da, dar viata mea e doar asa cum o vad eu, nu de alta dar e viata mea, nu m-am prefacut ca as fi un tip serios si preocupat de o oarecare cariera, nu am incercat sa mint si astfel sa insel asteptarile cuiva. Asa sunt majoritatea femeilor, probabil impinse de dorinta instinctiva de a crea si de a avea siguranta necesara acestei activitati, doresc masculi maturi, apti si dornici de munca si de asigurarea traiului. Ei bine eu nu eram asa, poate stiam atunci, poate mi-am dat seama mai tarziu, nu mai stiu exact. Cu toate astea, sunt un single father, imi cresc baiatul in felul meu si faptul ca e un copil bun si cuminte ma face sa sper ca a fi copil si a te bucura de frumusetea vietii nu-i un fapt atat de rau.

dan si luca

Au fost clipele, rare ce-i drept, in care am fost angajat, cred ca adunate nu au insemnat mai mult de 2-3 ani din viata mea, puse cap la cap. De cel putin de 15 ani sunt freelancer si nu depind de nimeni, nimeni nu imi dicteaza ordinea de zi, nu am nici un fel de program de respectat si nu dau socoteala nimanui. Au fost sefi nedumeriti de faptul ca nu pot ajunge la birou la 9 dimineata, ca eu cred ca daca ai chef la birou poti sa si dansezi, sa faci glume si sa te simti bine, ca mi se pare normal ca daca petreci cu cineva o mare parte din viata ta, persoanele respective ar trebui sa iti fie si prieteni de incredere, foarte apropiati. Apropo, v-ati gandit cat timp petreceti alaturi de colegii de servici si cat timp, treaz fiind, alaturi de familie? Nu ar fi normal sa va simtiti la birou ca in familie? Sa existe o aceeasi calitate a vietii? Asta in masura in care nu va simtiti mai bine la birou decat acasa, ca sunt valabile si astfel de situatii.

forever child

Ei bine, eu nu m-am simtit la birou cum as fi vrut sa ma simt intr-o familie, de aceea mi-am dat seama de timpuriu ca munca de angajat docil si frenetic in a indeplini indatoririle de servici nu mi se potriveste. Nu mi-o luati in nume de rau, e clar nevoie si de corporatisti de exemplu, mai ales in economia asta globala, dar nu e genul meu. Nu vreau sa imi asum responsabilitati, nu vrea sa decid pentru nimeni altcineva decat pentru mine, nu vreau sa fiu supus unor hotarari venite de sus, pentru ca mai sus decat mine, e doar o entitate nedefinita, denumita de unii Dumnezeu iar Dumnezeu, sau cine o fi acolo ascuns in infinint, nu cred ca are ceva impotriva mea.

Fosta mea sotie, a inteles dupa 18 ani ca viata e frumoasa, ca bucuriile mari sunt aduse de lucruri mici, ca nu un job iti da siguranta ci increderea in puterea ta de a supravietui, ca linistea vietii vine din impacarea cu tine insuti, ca daca nu joci nu castigi si acum suntem cei mai buni prieteni. La implinirea varstei de 30 de ani scriam in jurnalul meu: “… am vorbit uneori despre dorinta mea de a inceta orice activitate profesionala la 40 de ani…si am fost inteles gresit, toata lumea a crezut ca vreau ca de la 40 de ani sa nu mai fac nimic…ce timpenie…de fapt vreau sa incerc sa ma descopar, cred, ba nu, de fapt sunt sigur, ca exista ceva in mine, ceva mult mai profund decit cred ceilalti, decit cred eu insumi…” Am implinit 40 de ani de 2 ani si imi dau seama ca a fost cea mai benefica decizie din viata mea.

four boys

Copii frumosi nu mor niciodata, …ei traiesc undeva, ascunsi in noi si din cind in cind ies la iveala….sunt sfiosi, le este teama de manifestarile cretine ale majoritatii din jur, sunt totusi candizi si increzatori, ii poti vedea uneori intr-un zimbet jucaus ce ti-a aparut pe fata vazind picaturile mari de ploaie cazind de nicaieri ca un urias dus ceresc sau ii poti observa in licarul inocent din privire atunci cind te uiti in oglinda dupa o partida buna de plins…nu, nu…copilul din noi nu dispare niciodata atit timp cit nu ne dorim asta…si ar fi pacat….

Brancusi spunea ca murim odata cu copilul din noi, ei bine, eu ma simt foarte viu si fericit. Se joaca cineva cu mine?

danchildish


Unora le place jazzul…

trumpet

trumpet

Inainte de a citi randurile de mai jos, cred ca nu ar fi rau sa dai play melodiei urmatoare… asa….acum, lectura placuta!

Hm, ce tinguitor rasuna saxofonul in noapte, pe deasupra acoperisurilor,parca pierdut undeva printre blocurile anoste, ce imperechere ciudata de visare melancolica si joc de cuburi haotic raspindite, ca o rana deschisa printre putinii copaci ramasi neatinsi de trecerea timpului si vitregia vremurilor… iar pianul, ei bine pianul, puteam sa jur ca isi picura notele undeva in spatele meu, le simteam atingindu-mi ceafa si apoi, transformindu-se intr-un suvoi subtire si racoritor, imi dadea fiori alunecind pe sira spinarii…

alfama lisboa

Ce senzatie, ma ia cu fiori, chiar si acum, cind doar imi aduc aminte… norocul meu era mingierea calda a contrabasului ce parca ma imbratisa, imi inconjura umerii protector si ii simteam vibratia adinc, pina in virful degetelor desfacute, parca pentru a apuca aerul… iar totul era completat de alunecarea lenesa, asa, inceata si fara graba, a unor pensule micute pe alamuri bine lustruite… totul era lent si usor balansat, intr-un ritm de swing ademenitor, plin de promisiuni si intelesuri ce nu imi mai vin acum in minte, dar atunci mi se parea totul atit de simplu si normal, de la sine inteles…

guitar

Auzeam cuvinte ce nu erau rostite, poate nici macar gindite, ci venite de undeva de dincolo de mine, de dincolo de constientul cotidian, in care traim ca niste fraze aruncate in banal. Iar cuvintele imi rasunau in urechi dar nu incercam sa le inteleg, cu toate astea le simteam adinc in mine, incarcate si profunde. Acum este suficient sa inchid ochii, sa imi las miinile usor de-a lungul corpului, sa dau capul pe spate si imi pot aduce aminte totul… atit de clar, atit de adevarat, incit nici nu mai stiu daca sunt aici sau acolo, daca mai sunt acum sau atunci…

drums

Mda, pina la urma totusi, amintirea nu este pina la urma ceva obiectiv… totul depinde de interpretari de moment… in plus, ce banale sunt cuvintele atunci cind incerci sa vorbesti despre muzica! Cum sa poti explica torentul de sunete ce iti disloca bucati mari de suflet si le ia cu el, la vale, intr-o cadere din ce in ce mai accentuata undeva, in necunoscut? Nu sunt cuvinte destul de puternice sa descrie macar o nota insignifianta, un do sau un re minor, de ce nu chiar si un fa, pe care pina si diapazonul il poate reproduce fara greutate, cling! si gata….

double bass

Spune-mi un singur cuvint care iti poate da aceeasi senzatie ca o nota bine luata, chiar si la un pian uitat undeva intr-un colt si aparent nefolositor… crede-ma nu exista inca acele cuvinte care sa iti picure sunete dulci acolo, sti tu… in suflet, nu-i asa?

night club


Hello world! – copyright note

soon online

COPYRIGHT

All images and text appearing in this photo-blog are copyright, and are the exclusive property of Dan St. Andrei, protected under international copyright laws. All images are registered and may not be reproduced, copied, stored, manipulated, or used in any manner whatsoever without the written permission . No images or text are within the Public Domain. Any unauthorized use of these images or text, or use of any image as the basis for another photographic concept or illustration, is a violation of copyright law and will be prosecuted to the fullest extent of copyright laws.

Thank you.

all rights reserved / COPYRIGHT 2011 © danandrei.com