PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “romania

Despre tarisoara mea

Astazi e ziua Romaniei. Tarisoara mea… Romania… o tara frumoasa, care are de toate, asa am auzit de ani de zile si asa s-a vorbit despre Romania dintotdeauna. Are mare, fluviu, ape si campii, dealuri si munti, paduri si livezi, ogoare si toate cele. Bogatii naturale, petrol, carbune, aur, gaze, ape minerale, are sau in mod sigur a avut de toate. Pe langa toate astea, care sunt bune si frumoase, are si oameni. Vreo douazeci si ceva de milioane. Adevarul este ca ar fi fost pacat, daca nu imposibil ca un asemenea taram de vis sa nu fie locuit. Dealtfel, cum spun cartile de istorie citite in scoala generala, multi au vrut sa cotropeasca tara asta frumoasa despre care va vorbeam. Dar tara era locuita. Si oamenii au dat foc la recolte, au otravit fantanile si s-au retras in munti pana ce hoardele de invadatori au plecat inapoi inselati de pustiul aparent. Noi romanii suntem neam pasnic, nu am incercat sa invadam pe nimeni, probabil ca suntem comozi, ca daca vroiam neaparat sa invadam pe cineva nu cred ca am fi avut probleme cu bulgarii, de exemplu. Glumesc, dar nu sunt departe de adevar. Suntem asa un popor de genul “lasa-ma sa te las”, definitia data de Ana Blandiana ca am fi un popor vegetal mi se pare cea mai aproape de adevar. Suntem genul de oameni care daca nu ne calca nimeni prea rau pe batatura, rabdam multe. Asam am indurat domniile fanariote, asa am rezistat sub Ceasuescu, nu ne-a fost bine, dar nici asa de rau incat sa facem ceva. Asa am rezistat de-a lungul timpurilor. Cu vorbe cum ar fi: “Capul plecat sabia nu il taie”, cu poeme reprezentative de genul Miorita, in care ne aratam neputinciosi in fata sortii si a mortii, asa rezistam si acum cand cei ce ne conduc ne fura fara nerusinare, indiferent de orientare politica. Toti sunt o apa si un pamant. Dar asa a fost dintotdeauna pe aici, asa e si acum si ne-am obisnuit. Si toleram situatiile de genul asta.

“Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai – da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele și bărbații noștri de stat, de patruzeci de ani încoace.” Asta spunea Caragiale cu mult timp in urma. Daca inlocuim cifra 40 cu 20 citatul e perfect valabil in clipa asta.

La fel si gandurile lui Eminescu, din articolele sale: “Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.” Clar, nu? Parca e dintr-un articol de saptamana trecuta in care ne plangem ca avem probleme cu integrarea europeana din cauza Justitiei.

Si Cioran era dezamagit de pasivitatea si lehamitea romanilor, dar la el e scuzabil deoarece era un pesimist profund, dar cu toate astea, nu poti sa nu te regasesti in frazele sale: “Adevarurile de fiecare zi ale românului sînt paralizante. Ele tind sa rapeasca omului orice responsabilitate. Fatalismul este un amoralism al devenirii. Înteleg sa te mîne fatalitatea individuala si interioara, dinamismul demonului launtric, dar este o deviere si o rusine antropologica sa-ti pui capul sub timp. Ne-a condus vremea o mie de ani. Aceasta nu spune putin. Fatalismul neamului nostru este un blestem pe care va trebui sa-l lichidam în fulgere. Pîna în sîmbure sa ne loveasca scînteierile lui.”

Asa ca nu pot crede ca se va schimba ceva in viitor, nu cred ca va aparea un adevarat iubitor de patrie care sa poate conduce minunatul popor, nu cred ca va fi mai bine dar nu cred nici ca va fi mai rau. Mai rau decat pe vremea lui Ceausescu nu are cum sa fie si am rabdat si asta. Cu stoicism. Asa ca inchei cu vorbele Marthei Bibescu: “În România, nimic nu are importanţă.”


Daravela

– ai terminat treaba aia?
–          Care?
–          Aia, care trebuia sa o termini…
–          Ah, da… am vorbit cu cine trebuia…
–          Cu cine?
–          Sti, tu, cu cine trebuia…
–          Ah, da, si te-a rezolvat cum trebuia?
–          Da, bineinteles, numai ca a trebuit sa ii dau ceva…
–          Ce?
–          Eh, sti, tu, ce trebuia sa ii dau…
–          Si ce-a zis?
–          Ca trebuia sa ii dau mai mult…
–          Ete, na… si tu ce i-ai zis?
–          Ce trebuia…
–          Bravo, asa-i trebuie daca se intinde mai mult decit plapuma…
–          Ba… da’ sa sti ca nu a fost al dracului…
–          Adica?
–          Adica nu a facut scandal… figuri, stii tu… chestii d-astea…
–          Asta ar fi fost culmea…
–          Adica cum?…ar fi fost culmea…
–          Pai da… sa mai si faca scandal… de bine de rau, tot i-ai dat ceva, nu?
–          I-oi fi dat cit trebuie?
–          Bai fratioare!…. altii nu iau nimic… sa zica mersi…
–          Mda, adevarul este ca daca ar cere toti….
–          Pai da…unde am ajunge?…ca il stiam eu pe unu’…
–          Care ce?
–          Pai tot asa… cerea… si lua de la toata lumea…
–          Si…?
–          Si l-au prins… cind ii baga mina in buzunar la un fraier…
–          Cine l-a prins?
–          Ce intrebare…cum cine l-a prins?… stii tu cine….
–          Ah, da….si ce i-au facut ?
–          L-au facut cum trebuie… acum nici pis nu m-ai zice…
–          Profita si ei ca nu poti face nimic fara ajutor…
–          Asta cam asa e… nu misti un deget…
–          Nu-i asa?
–          Mda…si uite asa ajungi sa dai in stinga si-n dreapta… doar doar reusesti sa faci ceva acolo…
–          Auzi, ma?… nu stiu,ma gindesc si eu asa… poate trebuia sa ii dau…
–          Ce?
–          Pai, tot ce trebuia…
–          Adica?
–          Adica mai mult… sa fie omu’ multumit… ca si fara el…
–          Mda, nu sti cind mai ai nevoie de el… Trebuia sa te mai gindesti…
–          Pai la ce sa ma gindesc?
–          Daca sa-i mai dai… cit sa ii dai… sa fie multumit si sa se rezolve treaba…
–          Pai eu sa ma gindesc?
–          Pai da cine?
–          Nu tu mi-ai spus de el?… ca trebuie sa ii dau si ca primeste… ca altfel nu se rezolva nimic?
–          Ba da, dar…
–          Da’ ce?
–          Trebuia sa te gindesti si tu… nu stii cum devine cazu’?
–          Da unde sa stiu eu… ce-am mai patit asa?
–          Mda…ce sa zic… n-am stiut…
–          Trebuia sa imi spui si tu dinainte…
–          Ce?
–          Ce trebuia, ca doar il cunosteai…
–          Pai trebuia sa ma intrebi si tu, nu m-am gindit… oricum…daca n-a zis nimc, e de bine…
–          Crezi?
–          Pai altfel zicea el ceva…
–          Ce?
–          Ca mai trebuie, ca nu-i suficient, ca treaba nu se rezolva asa usor…
–          Adevarul este ca n-a zis nimic… a zimbit… mi-a facut cu ochiul…si a plecat…
–          Inseamna ca se rezolva, nu?
–          Mda, bine macar ca a iesit treaba de data asta…
–          Care treaba?
–          Aia!… care trebuia…
–          Aha, da…
Si uite asa, trebaluim cu totii de dimineata pina seara…


In fuga, prin Romania

casa poporului / bucharest / romania

Si a fost si Romania, cu bune si rele, asa cum era de asteptat. Doar cateva zile in care am reusit sa parcurg vreo 2800 de km, multa oboseala si alergatura, caldura mare si multe de rezolvat. Dar am intalnit oameni frumosi, am avut si clipe linistite, am petrecut seri alaturi de prieteni vechi pe care nu ii mai vazusem de mult si am cunoscut oameni placuti cu care de-abia astept sa ma reintalnesc.

Am redescoperit pentru a nu stiu cata oara Clujul si mi-am dat seama cat de diferit e de sordidul Bucuresti, am avut o mica expozitie in orasul minunat din inima Transilvaniei si am vizitat pentru prima oara Fabrica de Pensule, un loc unde mi-am dat seama ca si in Romania creatia si oamenii creativi pot sa isi gaseasca un loc comun din care ideile pot tasni mai puternic si mai vizibil. Oare de ce nu exista un asemenea loc si in Bucuresti? Poate oamenii sunt de vina… In Lisabona exista doua astfel de locuri, unde artistii si micile companii creative impart spatiile unor vechi fabrici semi-abandonate, o initiativa demna de toata lauda, atat timp cat se stie, artistii nu dispun de prea multe fonduri pentru a inchiria ateliere. Si cred ca nu trebuie sa mai spun ca atmosfera de acolo era atat de placuta, energia era puternica si simteai febra creatiei la tot pasul.

fabrica de pensule / cluj napoca

cluj

Expozitia a fost intr-o cafenea din centrul orasului, lucrarile aratau destul de bine pe pereti si stiu ca a fost vazuta, cel putin de prietenii mei, ceea ce e important pentru mine, am vandut trei lucrari, iar posesorii lucrarilor sunt oameni frumosi, ceea ce ma incanta, pana la urma lucrarile mele sunt copii mei si mi-e drag sa stiu ca au ajuns langa oameni buni. Restul lucarilor sunt in Bucuresti acum si voi anunta la momentul potrivit locul in care vor putea fi vizionate life.

Dan St. Andrei, Lucian Mandruta, Vali Barbulescu

Intre timp am ajuns si la emisiunea lui Lucian Mandruta, Nimic Important, ocazie cu care l-am reintalnit pe Vali Barbulescu, cunoscut ca DJ, dar si un fotograf talentat si pasionat, preocupat mai ales de fotografia de moda si portret. Pe Vali l-am descoperit ca fotograf acum vreo 2 ani, cand organizam evenimente de moda (Fashion Wednesday) si la fiecare editie, alaturi de designeri de moda, era invitat si un fotograf sa isi expuna lucrarile. Am fost incantat sa descopar in Vali un tip atent la detalii, capabil sa surprinda detalii snezuale si pline de culoare, o fotografie dinamica si plina de viata. Dealtfel, va puteti convinge si voi vizitandu-i site-ul .

casa poporului / bucharest / romania

bucharest

Una peste alta, a fost o mica escpada fructoasa, despre care am sa mai vorbesc si in zilele urmatoare, ideea e ca probabil voi mai avea cateva expozitii in Romania la toamna, deci sunt toate sansele sa ma intalnesc cu toti cei cu care nu am reusit zilele astea.


Despre o tara de undeva, din est…

Masina goneste pe soseaua uda ce taie cimpul nesfirsit in doua jumatati perfect egale, se aude doar zgomotul monoton al motorului si fosnetul rotilor.

Merg spre nicaieri, asa, fara vreo tinta, departe de freamatul strazilor aglomerate ale orasului, de cafenelele pline de figuri triste in aroganta lor, de vinzatoarele nervoase si obraznice, de functionarii plictisiti de pe la ghisee, de cersetori si hoti, departe de nesimtitre si impertinenta, departe de toata agresivitatea romanului de azi… Plec pentru ca m-am saturat de minciunile spuse cu aplomb si aroganta de guvernanti pe la toate televiziunile, de mizeria ce domneste pe strazi, in case si in sufletele oamenilor, de strigatele tiganilor ce umbla dupa fiare vechi, ziare sau borcane, in carute desfundate trase de gloabe amarite, m-am saturat de insistenta stergatorilor de parbrize ce fac mai multa murdarie decit curat, de oameni prost imbracati, fara gust si mirosind ingrozitor a transpiratie, de magazinele cu aspect de talcioc jalnic si de gospodinele cu gura mare ce apara ciinii vagabonzi ce te alearga printre blocuri, in loc sa aiba grija de ei.

M-am saturat de coloanele aparent oficiale ce blocheaza circulatia cind iti este lumea mai draga, de soferii nesimtiti ce iti taie calea fara pic de jena, nerespectind nici un fel de regula, de zimbetul de Mujic baut si nerusinat al atat de romanului presedinte, de ipocrizia celor ce vorbesc de dincolo de sticla ecranului, de timpenia si nesimtirea noilor imbogatit in urma jafului la drumu’ mare, de indolenta si nepasarea celor din jur, incapabili sa inteleaga ritmul si frumusetea unei vieti normale.

Nu mai am nici un chef sa support vaicarerile celor ce nu sunt in stare sa isi gaseasca un loc de munca si nu sunt in stare sa faca nimic in sensul asta. Nu sunt nici fericit nici mindru ca sunt roman, mi-as fi dorit sa ma fi nascut intr-o lume normala, in care oamenii sunt civilizati si unde a-ti iubi tara este ceva normal, de la sine-inteles. Frumoasa tara, pacat ca-I locuita…de oameni uriti sufleteste, o tara spalata de ploi si maturata de vinturi, vorba lui caragiale…