PHOTO GRAPHIC BLOG

Posts tagged “singuratate

Ganduri nerostite

lonely2

Nu obisnuiesc sa retraiesc momente trecute, mi se pare desart si inutil. Dar in aceeasi masura, e drept, retraiesc senzatii. Par uitate si totusi uneori, revin la fel de puternice ca in clipa in care le-am simtit prima oara. E suficient sa ma asez pe spate cu ochii inchisi si buzele intredeschise simt arsura primei tigari, gustul si mirosul ei revin puternic in memorie, degeaba incerc sa regasesc senzatia asta in prezent, e irepetabila. La fel si primul sarut, intamplat acum vreo 35 de ani (uite asa reusesc si eu sa realizez ca timpul totusi trece) stangaci si sfios, fluture nascut pentru a zbura doar o clipa. O senzatie de gol si plutire inconstienta, o prabusire sfarsita, din fericire, intr-un culcus de pamant reavan si moale.

lonely3

Viata e formata din trairi banale printre care se regasesc uneori semne ce ne arata ca am mai si trait cu adevarat cateodata. Intamplarile ale caror senzatii ni le reamintim sunt de fapt punctele de referinta ale zilelor ce vor urma. Un punct de maxim odata atins (prima tigare, primul sarut, primul san dezgolit, primul cuvant soptit la ureche) nu este dacat o aruncare in banal a clipelor ce vor urma si o lupta continua pentru a depasi starea de letargie in care ne arunca cotidianul. Intotdeauna vrem mai mult, intotdeauna vrem altceva. Si incercam in fiecare zi sa traim clipe ale caror senzatii ni le vom reaminti toata viata.

lonely4

Constient sau nu, suntem in permanenta nemultumiti, ne dorim intotdeauna mai mult sau altceva, probabil veti spune ca asta e motorul societatii – progresul nu poate fi explicat altfel, si totusi uneori ne ajunge oboseala sau poate lehamitea. Traim cu dorinta ca momentele frumoase sa se repete si cu speranta ca vor fi depasite asteptarile noastre. De aceea suntem usor de dezarmat, e atat de simplu sa ne lasam coplesiti de asteptari neimplinite. Iar starea asta nu e doar a fiecaruia dintre noi. La asta se aduna senzatiile celui de alaturi, fie el partener, prieten, vecin sau pur si simplu cunostinta intamplatoare, suntem o suma a starilor celor din jur si asta e cea mai buna dovada ca nu suntem singuri pe lumea asta. Suntem tristi pentru ca traim intr-o lume trista, desi ma gandesc uneori ce fericiti am fi daca am trai intr-o lume fericita.

lonely1


Despre distante

Sunt distante intre noi. Eu sunt aproape, tu esti aici, el e acolo, ea e departe, noi suntem apropiati, ei sunt undeva. Cream distante intre noi, mai mari sau mai mici si masuram departarile in ore, zile si nopti. Alergam in cercuri paralele, rareori exista sansa ca traiectoriile noastre sa se intalneasca. Ne bazam sansa intalnirii doar pe aglomeratia din jur si ajungem sa credem ca lumea e mica. De cand exista internetul si zborul cu avionul a devenit ceva comun, distantele nu mai sunt acelasi lucru. Distantele fizice sau facut din ce in ce mai mici. Distantele emotionale au crescut. Suntem indepartati.

Uneori aproapele e atat de departe incat ne insinguram in multime, suntem incapabili sa strabatem distanta dintre doua suflete care altminteri sunt alaturate. Cream distante inutile, acolo unde nu e nevoie, ne indepartam voit de fericire si ne miram de tristetea care ne umple sufletele. Stiu, in societatea actuala un om inteligent nu poate sa fie decat usor depresiv si indepartarea distantelor nu garanteaza fericirea, dar poate nu ar fi rau sa incercam sa ne apropiem unii de altii, lasand in urma spaimele si fricile. Apropierea e frumoasa.

dan portfolio


Citind chipuri

Incercam din rasputeri sa citim pe chipul celor ce ne ies in cale ceea ce este dincolo de aparente. Incercam sa citim un zambet, sa ghicim ce se ascunde in spatele unui chip incruntat. De multe ori am simtit ca soarta noastra depinde de chipul incrancenat al partenerului de discutie. Un sef, un profesor, sotul sau sotia, copilul, un strain intalnit in mijlocul pustietatii.  Ai incercat vrodata sa deslusesti urme de adevar pe chipul unui om politic? Ai incercat sa descoperi farame de iubire in ochii iubitei? Apreciere in zambetul sefului sau atractie pe chipul secretarei acestuia?

Uneori privesc oamenii. Ba nu, mint. Privesc adeseori chipuri. Uneori ma asez pe o banca si privesc oamenii ce trec prin fata mea. Stau in tren si privesc reflectia fetelor celor din jur in fereastra vagonului. Perfect anonimi. Si eu la randul meu, perfect anonim. Ce fac, ce sunt, ce vise au? Unde se duc? De unde vin, de ce merg intr-acolo, ce varsta au? Sunt iubiti? Au fost dezamagiti, sufera sau sunt fericiti? De ce s-au nascut? Care e rostul lor? Care e rostul nostru? Care e rostul meu? Perfect anonimi. Si uneori singuri. Singuri pierduti in multimea de chipuri. Citind alte chipuri. Shakespearea spunea ca nu exista nici o arta pentru a deslusii constructia sufleteasca pe chipul unui om. Si atunci de ce o facem? Poate pentru ca asa speram sa ne deslusim si pe noi, privind intr-o oglinda.