Raspunsuri la un mesaj privat
Nu ma supara ca imi scrii aici, inteleg, e lesne de inteles ca sunt ganduri foarte personale, dar cred ca blogul ar fi o mica, foarte mica ce e drept, posibilitate de a impartasi si altora experiente, trairi care poate i-ar face ma buni. Traim intr-o lume rea, agresiva, sufocata de propria traire. oamenii se lasa traiti, se lasa scursi intr-o palnie in care caderea e din ce in ce mai accelerata.
Nu te cunosc, nu ma cunosti, nu stim nimic aproape unul de celalalt sau poate stim prea multe si totusi gasim o punte pe care gandurile noastre se strecoara… oamenii ar trebui sa gaseasca posibilitati de comunicare, ar trebui sa realizeze ca o vorba inseamna ceva, un om inseamna ceva… Incepem sa murim in clipa in care ne nastem, a zis-o Cioran cred, dar el era pesimistul de serviciu al umanitatii… poate de aia ne dorim si ar fi indicat sa ramanem copii, asa sentimentul mortii l-am putea trata cu intelepciune copilareasca.
Mi-e greu sa vorbesc despre moarte, parintii mei au murit impreuna, intr-un accident de masina, dar asta era ce isi doreau, cu cateva saptamani mama a replicat simplu la afirmatia tatalui meu ca el va muri primul: Stai linistit ca noi murim impreuna. Tata i-a replicat “Nu avem noi norocul asta”. Mama stia, nu ca o sa moara impreuna, ci ca daca unul dintre ei va muri, celalalt nu va rezista singur si fara rost. Au avut noroc, au fost si sunt impreuna. Nu am fost bucuros, ar fi inuman sa fi fericit la moartea celor dragi, dar am fost senin si linistit. A fost asa cum isi doreau.
Nu am multe experiente legate de moartedecat cateva accidente mai mult sau mai putin grave, sunt usor insensibil la asta, pentru ca ma simt impacat… am slabit 30 de kilograme nu pentru ca as fi vrut sa traiesc mai mult ci pentru ca ma gandeam ca fiul meu ar suferi daca m-ar pierde. E prea crud. Ma simt impacat cu lumea, nu mi-am dorit un rol maret in istorie, nu ma consider o persona importanta, sunt un om banal care e fericit cu atat cat are, viata pentru mine e o scurgere placuta a unui timp daruit. Deci nu sunt un bun partener de dialog in acest subiect, sunt profan si aerian.
Vaga neliniste?… e tot ce simtim si nu putem sa explicam, e senzatia aia care… te macina si nu stii sa ii dai explicatie si rost. E ceea ce simti tu. E strigatul care iti vine pe buze dar nu il poti exprima. E miscare browniana care dintr-o data ti se pare ca are o logica. Si asta te nelinisteste. E haosul din ordinea prestabilita si e ordonarea haosului. E ceea ce simt eu. E ceea ce simte orice om care se opreste pentru o clipa, nemiscat inchide ochii si adulmeca, e ceea ce simte un animal de la poluri cand in departare se vad panzele unei corabii. Nu au de unde sa stie ce inseamna dar e ceva nou in lumea lor, ceva care vine de nicaieri si nu stie ce aduce. E destul de indepartat pentru a nu provoca nimic mai mult decat o… vaga neliniste. Persistenta senzatie… dar asta nu inseamna ca trebuie sa te abandonezi cand o simti, intotdeauna mai exista o speranta. La asta suntem noi buni, oamenii, la crearea de sperante. Si uneori are efect.
Si ultima intrebare… femeile din viata mea…. e greu de spus, fiecare interactiune, de orice natura te modifica, intr-un mod mai mult sau mai putin imperceptibil. Asa ca pot spune ca femeile din viata mea m-au modelat, fiecare si-a lasat amprenta, sensul in care materia s-a miscat. Important este ca am fost deschis si am incercat sa inteleg femeia. Ca am realizat ca e partea cea mai importanta din viata unui barbat, ca un cuplu este o fiinta, fie si pentru cateva momente.
Nu merita sa te omori pentru nimic in lume, nici macar din plictiseala, experienta e misto de trait pana la sfarsit, pana la urma nimeni nu garanteaza ca am mai avea o sansa sa o luam de la inceput. Cam atat.
Fraza fotografica 14
Iubirea este un gaz injectat in conductele inimii aflate sub presiune. Uneori este un gaz letal ce nu iti da prea multe sperante, alteori este un parfum necunoscut, invaluitor si tulburator. Traim in aburii iubirii, infasurati ca intr-o mantie pe care o vrem protectoare dar nici nu banuim cat de fragila ii este tesatura.
Uneori scriu seara
Si daca s-ar intampla totul asa cum iti doresti, asa cum mintea ta a asternut tesatura subtire a intamplarii? E 4 dimineata si afara e frig, muzica rasare din radioul ruginit, postul de radio e indepartat si inregistrarile imbatranite. Te-ai gandit la propunerea mea, imi daruiesti o privire? Dar te-ai gandit vreodata cum ar fi sa privesti zorii rasarind de la fereastra ta? Apropo, Lily Marleen a fost un personaj real in imaginatia noastra si tu sti asta. 
Ti-ai prins trandafiri in par pentru ca ai uitat sa te duci la coafor. Iti sta mai bine asa.Ce as putea sa iti mai spun pentru a iti indulci privirea? Ok, te iert, nu te mai cred vinovata pentru greselile mele, cred ca esti aici pentru ca eu sunt aici. Incerc doar sa iti explic asta, nu de alta dar parul tau danseaza asa frumos in bataia vantului.
Imi place cum suna chitara in seara asta. Suna mai bine decat de obicei. Iar eu nu am prea multe obiceiuri. Decat acela de a ma intoarce acasa de la carciuma. Ascult melodia cu o ureche. Cu cealata te ascult pe tine, iar tu taci. E liniste, e bine. In linistea asta vantul e doar o umbra la fereastra. Fara zgomot pandeste, e rece si taios. Iarna inca nu a plecat, mai e pe aici, pe undeva, printre noi. Sau in noi. In mine si in tine. Si in cei din jur dar nu prea ma intereseaza asta.
Asa cum iti spuneam, ascult muzica intr-o ureche. E un ritm balansat si perimat. Am ascultam melodia asta cand eram mic. Demult. Linistea ta insa, nu am mai ascultat-o de mult. Nu iti imprumuta aripile, ai putea sa ramai fara. Si atunci tacerea ar fi mult prea apasatoare. Ramai langa mine. Zburam impreuna. Da?
Jucandu-ma cu Cohen
A mai trecut o zi, oricum nu conteaza… si daca viata ta e o frunza, ce folos ca pluteste pe ape. Cand am plecat dormeai somnul cel adinc, luminat de luna, gelos eram pe atingerea ei stralucitoare pentagrama. Eram iubiti mai mult decit acum, mai mult decit putin, mai putin decit atunci, eram cum nu am fost nicand niciunul dintre noi. Apoi ne-am aruncat in valul trecator si fara sa vreau te-am pierdut in ape adinci, umbrite de stanci si palmieri, stiu gindurile mele sunt de moda vechenu-i asa? Dar ce fericit sunt ca pot sa-mi oglindesc ochii in privirea ta, ce fericire!…caci iti pot spune toate acestea si astept un zimbet pe care nu il merit, ca o pasare in colivie simt zborul incercarea de a fi liber…
Coboara linga mine, unde poti asculta tacerea si simti atingerea portocalilor pe trupul tau gol. Am atita dragoste sa iti daruiesc si atitea raspunsuri sa iti dau la intrebarile tale. Nici nu ai habar ce destept sunt! stiu Iisus a fost doar un marinar ce incerca sa descopere marea pe cand eu incerc sa o descopar in trupul tau, sa navigam impreuna in adincuri si adincul sa fie doar al tau… si al meu. Ploua pe trupul tau si soarele nu poate usca lacrimile mele. Floare deschisa esti tu, floare deschisa sunt eu, copil nevinovat cu gura cascata, mut in fata iubirii, ma incred in trupul tau stiind ca e perfect….
Am urmat drumuri pierdute, acoperite de praf si ceata, am iubit sperind ca te vei intoarce la mine, candela trista aruncata in raul de lacrimi si suspine. Intoarce-te la mine, poate stelele vor plange, poate nu, dar eu simt ca doar aici iti este bine si mie la fel. Niciodata nu am crezut ca vei pleca dar am sperat intotdeaune ca te vei intoarce. Sunt fericit, printre ingeri ma inalt, mi-e frig dar mi-e atit de bine! Linistit ascult rasuflarea ta, sublim ritm alternind cu rasuflarea mea… mormantul e aproape, in umbra ne pindeste…
Femeia asteapta semnul meu, imbracata in albastru, copacii sunt verzi si totusi nu am primit nici o scrisoare de la tine si cutia de ciocolata e goala. M-am imbracat complet in alb sperind ca iubitul tau are un picior rupt dar nu, am gresit, se pare ca aripile mele nu au fost indeajuns. Ciocolata s-a terminat si cutia este goala iar acum nu mai am cu ce sa te ademenesc, vrajitoare mica! Speranta e desarta, o stiam din titlurile filmelor …. S-a sfirsit totul, ciocolata din cutie se scurge ince pe pulpele tale, senzuala amestecatura de gust si simtire….Vreau sa fiu liber, neatarnat intr-un cirlig de pescar batrin si nestiutor. Daca as avea putere, as spera la zile mai bune. Daca as avea mai mult curaj as crede in curajul de a fi liber, mai mult decit un fluture ce zboara neincetat. Da, da, iti jur ca incerc sa cistig un pic de curaj…
Fraza fotografica 12
O paralela a trairilor ma invaluie … iubire – moarte… Ganduri fierbinti si raceala unei priviri aruncate intr-o doara… Ce vrem, ce suntem, ce dracului astept eu de la viata asta? Oare toti oamenii pe care ii privesti indiferent pe strazile cenusii au aceleasi ginduri, aceleasi framintari? Sa traim moartea, sa ne tarim zilele spre un punct final fara echivoc… Imi traiesc moartea zi de zi… Si tu la fel, la fel noi toti.
Casatoria, o institutie perimata
Statul protejează familia și apără drepturile tinerilor căsătoriți, cam așa sună cuvântarea rostită deloc solemn de ofițerul stării civile. O frază căzută în desuetudine în România, unde statul nu face nimic în mod real pentru a susține această afirmație.
Căsătoria este o instituție apărută cu mult timp în urmă, înaintea creștinismului, ca o necesitate a consfințirii tipului de relație între două persoane. Ca un fel de confirmare a statutului, dar mai ales a relațiilor dintre cei doi. Un contract care asigură buna desfășurare a relației. De asemenea, un act care arată obligațiile celor doi soți. Odată cu apariția creștinismului a fost o metodă în plus de exercitare a controlului bisericii. În Evul Mediu, de cele mai multe ori, căsătoria nu era alegerea femeii, ci era determinată de voința părinților. Încă de la o vârstă fragedă, fetele erau obișnuite cu gândul că se vor căsători.
Până de curând, căsniciile erau aranjate în mod prioritar de părinți şi încă mai există şi acum zone intinse și culturi în care căsniciile sunt aranjate. Practic, Actul de Căsătorie reprezintă dovada ori a aranjamentului părinților, ori a neîncrederii dintre cei doi soți. În plus, are rolul de promisiune publică, semnată și parafată, mai greu de încălcat decât jurămintele făcute între patru ochi. Pentru că cei doi se tem că iubirea va disprea. Și atunci cred că un act semnat îi va putea ajuta să termine relația în mod elegant. Au nevoie de o dovadă a faptului că au trait împreuna, că au câștigat și consumat împreună, că au clădit averi și au făcut copii. Vor să se asigure că nu vor fi păcăliți în momentul despărțirii. Ambroise Bierce spunea că “dragostea este o nebunie temporară ce poate fi vindecată prin căsătorie.” Nu știu dacă e chiar așa, dar în mod sigur e prima dovadă a neîncrederii în iubire.
Căsătoria e un apanaj predilect feminin. Din dorința de a-și asigura nevoia de siguranță, liniște și confort, femeile insistă prin diverse tertipuri să se ajungă în fața ofițerului stării civile. Bărbații în general se tem de acest pas, caută scuze și încearcă din răsputeri să evite momentul. Dar, de obicei cedează. Societatea își spune însă cuvântul, căsătoriile formale scad din ce în ce mai mult ca număr, apar în toate țările civilizate legi privind concubinajul, ceea ce asigură respectarea drepturilor cuplului chiar în lipsa actului de căsătorie, lumea realizează încet, încet, inutilitatea unui act mult prea lăudat și amplificat ca valoare.
Pentru că rămân la ideea mea, dacă doi oameni se iubesc cu adevărat nu au nevoie de un act să ateste asta, iubirea cere altfel de dovezi, nu legislative. Iar dacă nu mai e iubire, atunci nici un act din lume nu îi poate ține pe cei doi împreuna. Așa că nu îmi rămâne decât să închei cu vorbele lui Benjamin Franklin, inventatorul paratrăsnetului (ceea ce îl face foarte priceput în domeniu): “Unde există căsătorie fără dragoste, va exista și dragoste fără căsătorie.”
articol aparut in catchy, acum ceva timp.
Un nou inceput
Intotdeauna e un nou inceput. In noi, in viata noastra, in viata celor din jur. Intotdeauna vine primavara. Uneori trista si melancolica, alteori friguroasa si zgribulita, alteori majestuoasa si plina de misticul renasterii. Crizele nu au durat o vesnicie. Invatam din trecut, intelegem privind anii ce au trecut, istoria se repeta si asta face parte din viata noastra. Am suferit, am fost cuprinsi de tristete, uneori am ajuns la disperare, alteori am fost dezarmati si ne-am simtit infranti. Dar au trecut clipele acelea. Omenirea a trecut prin razboaie, prin molime si crize, dar intr-un fel sau altul a renascut. Din propria cenusa. Pasarea Phoenix nu e decat un simbol al sperantei celor ce au trait suferinta. Un simbol al implinirii celor care au reusit sa treaca peste suferinta. A celor care au experimentat, au trait clipe de cumpana. A celor ce au inteles nevoia de iubire si linistea data de dragoste.
Ia-ti o clipa de liniste si incearca sa iti aduci aminte. Au fost clipe in care nu mai aveai nici o speranta. Toti le-am avut. Dar au trecut. Au trecut si pentru mine si pentru cei din jur si au trecut si pentru tine, sunt convins. Nu cred ca e nevoie sa o repet, dar niciodata nu e suficient sa iti spui: viata e frumoasa. Oricat ar parea de inutil si insuficent sa repeti asta, eu ma incapatanez sa cred ca viata e frumoasa, macar pentru ca e singura certitudine pe care o putem modela noi insine. Viata e frumoasa daca vrem noi sa fie asa. Intotdeauna au fost cumpene, intotdeauna au fost indoieli. Dar daca credem in noi macar un pic, putem trece peste asta. Pana la urma o viata avem si ar fi pacat sa nu incercam sa obtinem totul de la ea. Dupa asta nu stim ce ne asteapta. Traim acum, macar de asta suntem siguri. Totul are un sfarsit, intamplari frumoase, bucurii, iubiri, minuni de o clipa. Si nu trebuie sa le uitam, indiferent cat de greu ne e in clipa asta. Pentru ca nu sunt decat dovada ca intotdeauna exista un nou inceput. Si ca viata e frumoasa, nu?
Suferintele noastre, cele de fiecare zi
Tind sa cred ca oamenii in general, sunt inclinati spre masochism. Ne place sa suferim. Seneca spunea ca temerile si fricile noastre sunt mult mai multe decat in realitate si prin urmare suferim mai mult in imaginatie decat in realitate. Ne place sa ne infricosam, sa ne speriem singuri si apoi sa ne miram, sa ne plangem, sa ne vaitam de suferinta in care traim. Durere si suferinta. Ne inconjuram de un climat sumbru si trist.
Iubirea e un motiv de suferinta, desi nu ar trebui sa fie nici pe departe asa. Suferim din iubirile pierdute. Suferim din iubirile pe care le traim. Suferim din iubirile pe care le visam, la care tanjim, la care speram si pe care le dorim. Suferim daca iubim sau nu. Suferim daca suntem iubiti sau nu. In orice caz suferim. Ajungem uneori sa spunem ca suferinta e frumoasa. Toate marile povesti de dragoste ale omenirii sunt frumoase pentru ca eroii au suferit. Nu exista mari legende in care eroii sa fi fost fericiti si lipsiti de probleme. Poate au existat si astfel de personaje dar istoria nu le-a pastrat. Pentru ca fericirea devine banala in lipsa suferintei. Pentru ca e lipsit de interes sa povestesti asa ceva. De aceea exista stirile de la ora 5. De aceea toate stirile aparent interesante sunt legate de cataclisme, drame, omoruri, ucideri si sinucideri. Pentru ca avem o placere morbida a suferintei. Poate si pentru ca suferinta altora ne face sa ne simtim noi mai fericiti si linistiti prin comparatie.
Dar v-ati gandit cum ar fi sa refuzam sa suferim? Sa incetam a ne mai crea probleme, spaime, frici? Ce-ar fi sa renuntam la autocompatimire si cautarea compasiunii in ochii celor din jur? Cu atat mai mult cu cat nu o vom gasi, cei din jur au suferintele lor, de care sunt tot atat de preocupati. Poate nu ar fi rau sa cadem in banal si sa fim multumiti cu ceea ce viata ne daruieste, cu ceea ce am reusit sa construim, sa fim fericiti ca traim si ca viata poate fi frumoasa doar daca ne dorim asta.
Zilele astea internetul vuieste de retragerea lui Steve Jobs de la conducerea Apple. Toata lumea e strabatuta de fiorul suferintei lui. Toti se intreaba cat mai are de trait. Oare de ce boala sufera in realitate, care e starea sanatatii lui. Oare ce se va intampla cu actiunile Apple, cati vor avea de suferit de pe urma acestei retrageri, de pe urma mortii lui, pana la urma. Da, probabil ca Steve Jobs moare. Dar ma uit in ochii lui si imi place sa cred ca e un om impacat. Si fericit. Dincolo de suferinta.
Cum ajung cititorii pe blogul meu
Nu stiu cat de familiarizati sunteti cu bucataria unui blog, asa ca am sa dau cateva mici explicatii care pot parea plictisitoare si inutile pentru un cunoscator. Cititorii unui blog ajung sa il citeasca daca vad link-ul undeva ( pe alt blog de exemplu, pe Facebook, pe site-ul detinatorului blogului), navigand din taguri in taguri, pornind tot de pe un blog sau prin cautari aleatoare, pe Google, in special. Clar, majoritatea cititorilor mei ajung aici de pe Facebook, unii dintre ei ajung si de pe alte site-uri dar mai sunt unii care ajung cautand un cuvant sau o expresie pe Google. Ei bine, despre asta vreau sa va vorbesc. Despre cautari aleatorii. Cei mai multi ajung cautand Dan Andrei, Dan St. Andrei sau Dan Andrei fotografie ori photo. Normal, dar…
Urmatorul cuvant din punct de vedere al frecventei este: fericire. Ce frumos! Sunt un om fericit, chiar daca uneori in mine se ascunde si tristete sau melancolie, cred ca starile astea nu se exclud una pe alta. Mi-aduc aminte de o intrebare a lui Eugen Ionesco adresata lui Cioran: Cum se face ca eu care scriu texte vesele sunt un om trist in realitate iar tu care te ocupi doar de chestii triste si depresive esti vesel mereu? Fericirea e frumoasa pentru ca exista si tristete iar melancolia este doar o dulce resemnare in fata aducerilor aminte. Viata e frumoasa, am spus-o si o repet cu drag, pentru ca face parte din convingerile mele. Doar in clipa in care intelegi asta simti ca esti viu, ca esti liber, ca esti fericit. Dar poate pentru a intelege asta trebuie sa treci si prin perioade mai triste, mai incarcate de probleme si neputinta.
Tot in cautari, destul de des, apare si sintagma: fericire singur sau fericire de unul singur. Oare cine sunt cei care se simt atat de nefericiti incat spera sa gaseasca solutia fericirii cautand pe net? Oare chiar are netul explicatia fericirii de unul singur? Singuratatea e o stare controversata, e suficient sa citesti pareri diverse pentru a realiza asta, Paler spune despre singurate: Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalţi, ci e de fapt un naufragiu personal, pe cand Cioran are o cu totul alta parere: Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi. Clar este ca oamenii se simt singuri, fie de unul singur sau in doi. Si iarasi vorbim de fericire, iarasi vorbim despre iubire. Suntem fericiti atunci cand ne iubim pe noi, in primul rand, apoi cand plini de iubire ne indreptam atentia spre cei din jur. Suntem fericiti atunci cand emanand iubire ni se raspunde cu iubire. Iubirea inseamna fericire, in cele din urma. Ah, am uitat sa va spun ca exista si cateva cautari dupa: fericirea poate fi si asa. Intr-adevar, fericirea poate fi in toate felurile.
Urmatorul cuvant este nud, un alt cuvant care ma bucura ca ii aduce pe cititori in contact cu randurile mele. Ok, da cautare dupa cuvantul nud pe google. Sau mai curand cautare dupa: despre nud. Vei gasi in primul rand tot felul de link-uri soioase de la tot felul de televiziuni mai mult sau mai putin de nisa si scandal. Plus ca poti da peste o gramada de site-uri porno. Si totusi au fost oameni care au ajuns, dand aceasta cautare, pe blogul meu. Deci, Nud este denumit un gen artistic care reprezintă un corp uman gol. Pentru mine, nudul este ceva natural, normal, poate chiar banal. E normal sa vezi goliciunea celor din jur. Sau macar ar trebui sa fie normal. Mi se pare total aiurea sa fim oripilati, mirati, interesati pe ascuns de nuditate si sa transformam frumusetea corpului uman intr-un subiect tabu. Iar in cazul in care admiram rotunjimea si eleganta formelor sa fim imediat catalogati drept perversi. Religia ne-a distrus din punctul asta de vedere, crestinismul, iudaismul ca si mahomedanismul au transformat puritatea si linistea naturala intr-o groteasca rusine ce ne limiteaza libertatea frumusetii. Dar asa am putut fi stapaniti mai usor. Plini de rusine, frica si nesiguranta.
Oamenii goi sunt frumosi iar daca tu crezi altceva e vina ta. Mizeria, rusinea, pudibonderia, groaza si etichetele nerusinate sunt in ochii, dar mai ales in mintea celui ce priveste. Eu vad doar frumusete, senzualitate, erotism, delicatete, iubire, dorinta, naturalete, puritate, placere, sexualitate, toate notiuni de care nu imi este deloc rusine. Dimpotriva. Si spunand toate astea nu pot decat sa am bucur ca au ajuns cititori pe blogul meu cautand: libertate erotica. Care alta masura poate fi mai potrivita libertatii, in ziua de azi, decat eroticul? Ai curajul sa iti recunosti si manifesti fiorul erotic? Atunci s-ar putea sa fii un om liber. Dar s-ar putea sa auzi ca pornografia e peste tot iar arta a disparut cu desavarsire. Pana la urma, cine suntem noi pentru a hotara granite atat de fine si delicate?
Multi cititori au ajuns cautand: plaja, ocean, vacanta, si iarasi sunt incantat de asta. Pentru ca viata mea se desfasoara pe malul oceanului, pe plaja si este, cel putin privita din afara, o continua vacanta. Dar este o decizie deliberata, am renuntat poate la alte avantaje, pozitie sociala, comfort, nivel de trai si comoditate urbana pentru a-mi castiga linistea. E un pas pe care il poate face oricine, nu e vorba atat de curaj cat de castigarea linistii interioare. Am ales sa fiu fericit, am ales sa ma bucur de viata, am decis sa nu traiesc intr-un mediu care te ucide cu fiecare clipa ce trece. Mi-e bine aici, departe de rautate si agresivitate, de neintelegere, ipocrizie si formalism.
Am lasat la urma pe cei care au cautat idei, senzatii mai mult abstracte, decat banale, concrete si cotidiene. De exemplu: neliniste interioara sau idei desculte, nelinistea vine din sau despre infinit (au fost 6 persoane interesate), luminile din ochii tai sau n-am nimic de spus (4 persoane) ori nu sunt buna de nimic ( 3 persoane).
Au fost oameni care au cautat si sper sa fi gasit pe blogul meu: ce loc mai am in viata ta, dorinte firesti, naked violonist, indiferenta sau lasitate, vorbe fara inteles, te astept iubite, crema de sardine, indragostiti pe plaja, respiratie trist, fese frumoase, am prins fericirea in palme ganduri de suflet, ipocrizia intre iubiti, despre iubire si suferinta, ce este instinctul sexual, ganduri frumoase cu te voi visa la noapte, visez dimineti la malul marii, cum organizez o expozitie intr-o cafenea?, strange-ma-n brate, abstracte triste, cand nu ai nimic de spus si visam uneori. Ce nu am inteles nici in ruptul capului si poate ma ajutati voi sa imi explic ce si cum, este urmatoarea cautare: sunt dezbracata o facem.
Cand eram eu mic
… zahar candel, bomboane de pom, ciocolata invelind un miez roz cu gust nedefinit, mirosul de lavanda al vestei bunicului si tigarea vesnic uitata intre degete, caprioara gonflabila de cauciuc, papusile insirate pe etajera din camera de la demisol ce mirosea a pivnita si mucegai, bicicleta pegas albastra cu cadrul pliant, ciresul din curte in care statea cocotat toata ziua, soneriile vecinilor apasate pe ascuns, hamsterii din borcan, fetele sapunite cu zapada, sania mare de lemn, manusile cu un deget legate dupa gat, sepcuta galbena de campion, genunchii zdreliti, leapsa pe ouate, semicursiera sputnik fara aripi pentru a avea un aer mai sportiv, sapunurile ascunse printre cearceafuri, ursuletul roz, imbracat intr-un combinezon bleu crosetat de bunica-mea, costumul de blugi croit de tata dintr-un halat albastru de doc muncitoresc, formele de construit castele de nisip, salteau gonflabila, nuiaua primita de sf. Niculae, caruciorul micut de tabla indesat cu jucarii, vioara construita tot din tabla, pe vremea aceea jucariile erau facute sa reziste, cohorte de copii trebuiau sa foloseasca aceleasi jucarii, napolitanele Danut, parizer cu ceai, ciocolata cu rom din pachetul tricolor – maro, bej, albastru, guma de mestecat colorata cu mina de creion, gumele chinezesti intens parfumate, stilourile chinezesti cu penita de aur… cand eram eu mic, era totul asa de simplu si de frumos.
Ganduri in absenta
Suntem de mult timp impreuna… sau de putin timp, nici nu mai stiu… Dar timpul trece atit de repede linga tine, imi lipseste prezenta ta de-a lungul zilei, senzatia mingiietoare ca esti in camera de alaturi, pasii tai pe gresia rece, fosnetul trupului tau.Cand suntem impreuna tacem uneori, alteori vorbim mult, pina tirziu in noapte, desi de multe ori cuvintele mele mi se par inutile pentru ca imi dau seama ca toate gindurile mele se regasesc in tine, ca nu e nevoie sa vorbesc pentru ca tu sti deja, simti fiecare cuvint de-al meu, este prezent si in gindurile tale. Simt in fiecare clipa ca te descopar ca te regasesc, erai undeva ascunsa in adincul mintii mele si iesi la iveala in fiecare dimineata cind te simt pregatindu-te de plecarea de linga mine. Aflu in fiecare clipa ca ai existat dintotdeauna acolo, in mine, si este atit de bine…
Dimineata la prima ora
E dimineata. De fapt nici nu stiu daca e dimineata sau e inca noapte. Draperiile grele ascund orice geana de lumina ar putea sa ne derajeze somnul. Ceasul nu a sunat deci e mai devreme decat imi pusesem in gand. E totul invaluit in tacere, rasuflarea ta e linistita si regulata. E o liniste perfecta, parca am fi ascunsi intr-o cutie de chibrituri captusita cu vata, ca doua gaze destinate insectarului. Dau cu greutate draperiile la o parte, da… afara e inca intuneric. Probabil ca e patru. Nu stiu cat e ceasul dar banuiesc. Strada e intepenita si vazuta de sus, pare un hol lung, interminabil ce duce spre ocean. Intredeschid usa si simt racoarea cum se strecoara pe langa picioarele mele desculte.
Mi-aprind o tigara. Prima pe ziua de azi. Prima din probabil mult prea multe. Daca te trezesti de dimineata ziua e mai lunga. Zilele mele, ca ale oricarui alt personaj au lungimi diferite, in functie de usuratatea gandurilor. Ganduri grele zi lunga, ganduri usoare zi scurta. Infrigurat ma intorc si privesc camera.Trupul tau misca cuminte pilota in ritmul calm al repiratiei. Poate visezi. Poate nu. In visare patrunzi fara sa sti. Poate esti acolo permanent poate realitatea e visare.
Fac un pas pe balconul mic si simt cum racoarea dimineatii ma invaluie. E ca un dus, simt particulele de aer izbindu-ma delicat curatand ultima urma de adormire. Prima tigare e tare, intotdeauna. Are un gust diferit. Un gust nou. Tigarile urmatoare isi pierd treptat din gust si devin doar gest mecanic.
Nu stiu de cat timp stau aici. Incep sa disting murmurul orasului ce se trezeste incetul cu incetul la viata. Se aude undeva departe, stins, abia banuit. Stau sprijinit de balustrada de fier forjat si lemn al balconului unei case de pe o strada ingusta, linistita si parca ascunsa, departe de aglomeratie si de privirile trecatorilor. Este strada mea, iar eu singurul care locuiesc aici, eu si cu tine, cel putin asa imi placea sa cred…
Ma intorc in camera. Din micul hol transformat in chicineta simt mirosul cafelei proaspete. Disting in semintuneric cearceaful ravasit. Te-ai trezit. Dau draperia la o parte, o lumina firava si gri patrunde in camera. Ma asez pe marginea patului privind pe geam cum incepe sa se distinga conturul ferestrelor casei de vis-a-vis. Incet, pe neauzite cu picioarele goale, te-ai apropiat de mine. In maini ai doua cesti cu cafea proaspata, aburinda. Imi intinzi una si te asezi ghemuita langa mine. Ti-e frig. Un pic, asa e dimineata devreme. Tacem si sorbim din cand in cand din cafeaua ce ne frige placut buzele. E o dimineata linistita.
Ma intreb privind oamenii
Imi place sa privesc oameni. Ma asez confortabil pe o banca intr-un parc, pe o treapta de scara veche din centrul unui oras pestrit, pe bordura unui trotuar de pe marginea unei pietonale. Si privesc. Imi place sa privesc oamenii. Probabil ca si tie iti place. Altfel nu ai citi randurile astea. Mie, de exemplu, imi place sa aflu sau mai bine spus sa ghicesc, privindu-i in cele cateva fractiuni de secunda cat se afla in raza mea vizuala, care sunt gandurile lor de o clipa. E clipa mea. Clipa mea cu ei, fara ca ei sa o stie. Ii privesc si ma intreb. De ce zambesc? De ce sunt ingandurati? De ce sunt tristi? De ce uneori chipurile lor tradeaza indiferenta? Oare sunt indragostiti? Iubesc nebuneste, poate pentru prima oara, sau simt fiorul ala nebunesc fara a stii ca niciodata nu vor mai simti asta? Sunt dezamagiti de cei din jurul lor? Ii observa pe cei ce trec pe langa ei? Sunt preocupati de probleme personale sau se plimba absenti, fara vreo tinta?
Ce varsta au? Oare cat mai au de trait? Ar vrea ei sa stie asta? Se intreaba daca viata lor va fi lunga de acum inainte sau poate in cateva zile, ceva groaznic li se va intampla? Privesc si incerc sa inteleg. Dar mai degraba simt. In functie de ceea ce ei transmit, poate fara sa vrea. De multe ori oamenii au masti. Poate de prea multe ori. Incearca sa para puternici si impenetrabili, sa impresioneze cu o atitudine atent studiata sau dimpotriva, incearca sa provoace mila si compasiune. E greu sa deslusesti mastile celor din jurul tau. Uneori am impresia ca viata e un bal mascat, in care rolurile sunt pur si simplu mici jocuri de moment, lipseste doar muzica si spiritul ludic al unui carnaval adevarat. Viata e uneori un bal mascat, plin de tristete. Ai vazut mastile venetiene, din ceata lagunei, in mijloc de martie? Asa vad viata uneori, mister trist si inutil de descifrat. Si asta doar din vina personajelor.
Imi place sa privesc oamenii. Ma opresc pentru cateva clipe si incerc sa citesc chipurile lor, carti deschise, scrise in limbi atat de diferite. Vad oameni care traiesc clipa. Altii carora le e frica sa o traiasca si aparca renunta incet, incet sa mai fie vii. Sunt oameni carora nu le pasa. Sunt oameni care sfideaza, isi bat joc si chestia asta ii face sa se simta puternici. Dar nu cred ca sunt puternici. Sunt oameni de tot felul si asta ma face sa ii privesc si mai atent. Unii sunt singuri. Altii sunt inconjurati de multime de oameni dar la fel de singuri. Poate chiar mai singuri. Altii isi impart singuratatea in doi. Dar atunci nu mai e singuratate. E intimitate.
This slideshow requires JavaScript.
Ieri am fost pe plaja. Si azi la fel
Am fost pe plaja. Pe plaja intinsa aparent nesfarsita, de langa o laguna pierduta undeva pe tarmul lusitan. Podete de lemn uscat la soarele puternic, strabat nisipul, pana in punctul din care se pare ca nu mai e intoarcere. Plaja e pustie. De fapt sunt cateva sute de oameni, dar raspanditi pe imensitatea alba luminata de soare, par furnici pierdute intr-o parcare duminca dupa-amiaza. Valurile au un ritm stins, infundat, vantul bate racorind arsita zilei.
Ma intind in capatul unui astfel de drum care nu duce nicaieri. Relaxare – stau intins pe podeaua de lemn uscat, artefact al unei paduri demult uitate.… pierdut in reverie, ametit de ginduri placute, cu ochii deschisi atintiti in albastrul imaculat al cerului, transformat ad-hoc in ecran cinematografic pentru premiera filmului “ginduri nerostite”. De fapt am inceput sa ma indepartez usor, pe nesimtite de podea, cred ca sunt suspendat la citiva centimetri, o simt aproape dar nu o ating… ma simt relaxat, a disparut pe rind incordarea fiecarui muschi, respiratia imi este adinca si egala, imi simt fata zimbitoare, probabil ca mi s-au relaxat si muschii fetei.
Am un zambet intiparit pe fata. Il simt, desi nu am cum sa il vad. Nu e un zambet pierdut si nici macar unul tamp. Nu e un zambet de satisfactie. Nici unul de multumire. De fericire sau de bucurie. E poate putin din toate tipurile de zambete. E un cocktail. Da, pe plaja servesc un cocktail zambitor. Racoros si proaspat, inmiresmat si plin de arome. Zambesc. E bine. Simt fire de nisip, mici diamante acoperindu-ma, aduse de briza.
Desfac degetele lasand sa se strecoare aerul proaspat, sa-l simt cum imi scapa printre degete, fluid aproape… in jurul meu este liniste, dar in mine simt sunete calde de violoncel, mingiindu-ma interior… soapte de dragoste… e atit de mult calm si indemn la visare. Relaxare. Ganduri. Intrebari.
Viata e plina de intrebari. Ale tale sunt cuminti si frumoase.
Viata e plina de nelinisti si intamplator. De aceea poate cautam linistea si siguranta unei clipe. Dar certitudinile nu sunt intotdeauna convenabile si uneori ne inlantuiesc, putem visa doar atunci cand nu avem certitudini.
Visele in general sunt prea frumoase, daca nu sunt cosmaruri, bineinteles… Eu nu caut certitudini, in primul rand pentru ca stiu ca nu pot sa le ofer la randul meu… Si azi am fost tot pe plaja…
Fraza fotografica 4
Deci e posibil ca drumurile noastre sa se intersecteze, privirile noastre sa se caute in multimea pestrita, pasii nostrii sa se indrepte spre aceleasi locuri, sa simt parfumul tau risipit in aerul cald al dupa-amiezii, sa privesc reflexia trupului tau intr-o vitrina de magazin, sa citesc un zimbet indescifrabil pentru altii pe chipul unei femei superbe, cu parul strins, cu ochii frumosi ascunsi in spatele ochelarilor… da, da…tot ce se poate…
Slabiciunea in fata tentatiei
Schopenhauer spunea “pentru femei totul este la mijloc pentru cucerirea barbatului. Restul, cochetarie si maimutareala.”, Anais Nin spunea ca “orice femeie isi doreste uneori sa se simta tarfa si sa fie tratata ca atare”. Mda, nu sunt de acord cu intregul pasaj, nu sunt nici misogin nici idiot, dar avind in vedere ca sunt constient de “animalul” din noi, de dorintele care se nasc intotdeauna si carora rareori reusim sa le facem fata, trebuie sa fiu de acord cu faptul ca, femeile, prin constructia lor (nu fizica caci asta este implicit) ci psihica, sunt construite pentru a atrage, pentru a seduce. Nu cred ca sunt multe cele care nu adora sa flirteze la birou, sa zimbeasca unui tip pe strada care o dezbraca din priviri.
Un altul, de data asta Otto Weiniger spunea ca “femeia eroticii este o creatie artificiala a barbatului, departata de femeia concreta a realitatii. Intr-un fel este o falsificare nascuta din lasitate, din setea de perfectiune si mintuire”. Probabil adevarat, dar cine nu este insetat de perfectiune, cine nu si-a dovedit macar o data lasitatea in fata adevarului. In plus, sunt convins ca si reciproca este valabila… si barbatii pot fi o imagine erotica in gindurile ascunse ale femeilor….
Suntem, in general, construiti pentru nestatornicie, pentru aventura si neajutorati in fata tentatiei. Am inselat si sunt sigur ca toti au facut-o, intr-un fel sau in altul. Stiam ca vom suferi mai apoi, dar nu am rezistat tentatiei clipelor interzise de placere si uitare. Ne-am pierdut in slabiciunea noastra. Am uitat pentru o clipa ca suntem inconjurati de constringeri si conceptii false, ba chiar de preconceptii. Poate ne-am simtit liberi. Poate dimpotriva, sclavii unei dorinte. Pana la urma suntem atit de sablonardzi si limitati incit este greu sa deslusim esenta, adevarul, realitatea in fiecare dintre noi. Unde se termina binele si unde incepe raul? Cine poate judeca asta? Cine arunca primul piatra?
Iubire si suferinta
Nu inlocuim pe cineva ci uitam. Iubire, tristete, fericire, durere, multumire, rani mai mult sau mai putin adanci, se cicatrizeaza si devin din ce in ce mai usor de suportat, odata cu indepartarea de momentul in care le-am trait.
Umplem noile clipe cu alte intamplari, alte evenimente si trairi, trecem cu oarece usurinta peste evenimente din trecut, totul face parte din mecanismul nostru de autoprotectie, de control al senzatiilor si trairilor, nu ne lasam coplesiti de trecut pentru a putea infrunta viitorul. Pana la urma totul depinde de puterea fiecaruia dintre noi de a uita si in cele din urma de a ne adapta la noua situatie.
Iubirea e mai greu de uitat, pentru ca in general e insotita de suferinta.
Hmm, desi nu asta urmaream la inceput, am ajuns sa vorbesc despre suferinta. Apropo, Cioran spunea ca suferinta insoteste intotdeauna iubirea si de aceea prea putini dintre noi stiu sa iubeasca. Sau stiu ce e iubirea. Tu stii? Sau ai preferat sa eviti suferinta inerenta?
Deci putem spune ca daca alegem sa iubim vom ajunge sa suferim…oare daca alegem sa suferim vom ajunge sa iubim?
Iremediabil locuit
Desfa-ti coapsele larg si respira,
Gandul meu usor se desira,
Trage in piept aer din mine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine.
Dincolo de trupul tau e nimicul,
Privesc intr-acolo ridicul,
Zambetul tau de foame imi tine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine
Tacerea-i uneori doar iubire
Privesc gura ta cu uimire,
Sanii tai sunt idée in sine,
Sunt iremediabil locuit doar de tine
O fraza despre senzatii inconjuratoare
Recunosc, in amalgamul de senzatii ce ma inconjoara, gustul dulce-amarui al iubirii, simt mirosul ei confuz, de indrusaim si floare, delicata si usor trecatoare, de lamiita, simt atingerea ei, parere si adiere, vad luminile aprinse-n ochii tai, frematatoare si infiorate, de atingeri necunoscute si nemaincercate pina acum, de-ai sti cum te simt linga mine, calda si imbatatoare, duioasa si iubitoare, tandra prezenta in trupul meu acoperit de frunzele unei toamne fara sfirsit…
Din nou despre iubire
Fericirea e o chestiune de doi, in extremis poate fi o chestiude de 3, 4 sau mai multi, dar esentialul e fericirea in doi. De unul singur fericirea e banala, si lipsita de fericire (exact asa, fericire fara fericire), e doar un compromis, un amagitor moment de neinsemnata multumire. Fericirea e completa doar impartasita cu cineva care poate fi fericit odata cu tine, iar in clipa aceea fericirea este dubla.
Trebuie sa ai si o adevarata strategie de traire a clipelor fericite, altfel, avind in vedere ca nu sunt multe, trec neobservate si banal, iar fericirea… sta in lucrurile mici, in intimplari cotidiene, care ar trece neobservate daca nu ai avea grija sa le observi. Da, da…fericirea se gaseste in clipele mici, dar care adunate laolalta formeaza un om fericit, alaturi de cineva, macar la fel de fericit… nu-i asa ca am dreptate?
